„Obsesia mentală” este credința primordială că o băutură ar fi o idee bună.
# Pofta fizică
Când beau ceva, beau prea mult. Cu consecințe proaste. Se întâmplă pentru că sunt „construit diferit”. Nu datorită emoției, nebuniei, prostiei sau circumstanțelor. Pentru că sunt așa, voi fi mereu așa. Asta înseamnă că nu există o băutură sigură.
# Nu există o alunecare sigură
Pofta fizică înseamnă că, dacă încep, nu numai că nu mă pot opri și mă rănesc pe mine sau viața mea în mod iremediabil sau pe alții, dar e posibil să nu pot reveni niciodată la AA. S-ar putea să vreau să mă întorc la AA, dar să nu pot. Aceasta înseamnă că nu există o alunecare sigură.
# Obsesia mintală
Aceasta este iluzia care se repetă în mod constant, conform căreia o băutură ar fi o idee bună. Experiențele proaste nu elimină această idee. Poate fi însoțită sau nu de consum. Dar la un moment dat mă copleșește și beau. Și apoi începe pofta fizică.
# Progresiv, fatal, incurabil
Alcoolismul se înrăutățește, mă va ucide (mai devreme sau mai târziu) și nu va dispărea.
# Lipsa de control
Dacă nu am putere, nu pot gestiona cursul vieții mele. Dacă sunt neputincios, viața mea este automat de necontrolat. Viața mea este de necontrolat pentru că sunt neputincios. Nu e vorba doar de emoții capricioase, incompetență, relații disfuncționale sau afaceri dezordonate. Este vorba de a fi în strânsoarea unei progresii fatale.
# Soluția este o trezire spirituală
O putere mai mare îmi oferă o amânare zilnică. Chiar dacă vin gândurile de băut, pentru că m-am pus la dispoziția și sub protecția Puterii Superioare, sunt în siguranță. Am decis să fac ceea ce vrea Puterea mea Superioară, nu ceea ce îmi spune mintea mea alcoolică să fac.
# Experiența ta
Descrie scurt daca te identifici cu ceva din cele de mai sus.
# Rezumând
Poți spune că ești neputincios în ceea ce privește alcoolul și că viața ta a devenit de necontrolat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu