BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


vineri, 31 iulie 2015

"GRATIEREA" ZILNICA ... cu numarul 4000 !



 





10 ani 11 luni 14 zile
131 luni 14 zile
571 saptamani 3 zile
4,000 zile
96,000 ore
5,760,000 minute
345,600,000 secunde

http://www.calculator.net


M-am gandit, uitandu-ma pe 'contorul' abstinentei mele ca se implinesc in curand 4000 de zile de abstinenta!

Dar, așa cum oricine cu ceva abstinenta ar spune, "Timpul nu este un instrument."


Sau altfel:   "Eu nu sunt timpul meu."


Zilnic, sunt "gratiat" pentru 24 de ore!


"Noi nu ne-am vindecat de alcoolism. Tot ce avem în realitate este o gratiere zilnică, posibilă numai atunci când ne menținem într-o formă spirituală bună." 

Alcoolicii Anonimi.


                                                        Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!

PPS:
DEX: 
GRAȚIÉRE, grațieri, s. f. Acțiunea de a grația și rezultatul ei.
GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului.

IN VIZIUNEA MEA: 
GRAȚIÉRE = aflat in gratia Divinitatii


Doar pentru azi

Doar pentru azi… 

Decalogul fericitului Ioan al XXIII-lea 

(Only for today!)




Doar pentru azi voi încerca să trăiesc ziua, fără să rezolv problema vieţii dintr-o dată
Doar pentru azi voi avea un maxim respect pentru aspectul meu, mă voi îmbrăca cu seriozitate, nu voi ridica tonul, voi fi politicos în comportament, nu voi avea pretenţia să corectez sau să fac mai bun pe nimeni înafara mea
Doar pentru azi voi fi fericit, având certitudinea că sunt creat să fiu fericit, nu numai în altă lume ci şi în aceasta.
Doar pentru azi mă voi adapta împrejurărilor, fără să pretind ca acestea să se adapteze tuturor dorinţelor mele
Doar pentru azi voi dedica zece minute din timpul meu liber unei lecturi bune, amintindu-mi că, aşa cum hrana este necesară pentru viaţa trupului aşa şi lectura este necesară pentru viaţa sufletului
Doar pentru azi voi face o faptă bună şi nu o voi spune nimănui
Doar pentru azi voi face un lucru pe care nu-l doresc să-l fac si dacă mă voi simţi atins în sentimentele mele, voi face în aşa fel ca nimeni să nu-şi dea seama
Doar pentru azi voi face un program, poate nu-l voi respecta punct cu punct dar îl voi face ferindu-mă de două pericole: graba şi nesiguranţa.
Doar pentru azi voi crede cu tărie, în ciuda aparenţelor contrare, că Divina Providenţă se ocupă de mine ca nimeni altul
Doar pentru azi nu voi avea temeri, şi în mod particular nu-mi va fi teamă să mă bucur de tot ce e frumos şi să cred în bunătate.
Pot să fac bine pentru douăsprezece ore, ceea ce m-ar înspăimânta dacă m-aş gândi că trebuie să fac pentru toată viaţa! 
(1. Only for today, I will seek to live the livelong day positively without wishing to solve the problems of my life all at once.
2. Only for today, I will take the greatest care of my appearance: I will dress modestly; I will not raise my voice; I will be courteous in my behavior; I will not criticize anyone; I will not claim to improve or to discipline anyone except myself.
3. Only for today, I will be happy in the certainty that I was created to be happy, not only in the other world but also in this one.
4. Only for today, I will adapt to circumstances, without requiring all circumstances to be adapted to my own wishes.
5. Only for today, I will devote 10 minutes of my time to some good reading, remembering that just as food is necessary to the life of the body, so good reading is necessary to the life of the soul.
6. Only for today, I will do one good deed and not tell anyone about it.
7. Only for today, I will do at least one thing I do not like doing; and if my feelings are hurt, I will make sure that no one notices.
8. Only for today, I will make a plan for myself: I may not follow it to the letter, but I will make it. And I will be on guard against two evils: hastiness and indecision.
9. Only for today, I will firmly believe, despite appearances, that the good Providence of God cares for me as no one else who exists in this world.
10. Only for today, I will have no fears. In particular, I will not be afraid to enjoy what is beautiful and to believe in goodness. Indeed, for 12 hours I can certainly do what might cause me consternation were I to believe I had to do it all my life.)
(Fericitul papă Ioan al XXII-lea)

asa a inceput

Ohio Historical Marker

joi, 30 iulie 2015

ASTAZI ... ALEGE ... IUBIREA


Do You Truly Know How to Love Yourself? by Louise Hay

Un lucru care vindecă orice problemă: 
să știi cum sa te iubesti.

Când oamenii încep să se iubească mai mult în fiecare zi, e uimitor cum viața lor se schimba in bine. Si se simt mai bine. 

Viața este o călătorie de auto-descoperire (cunoastere de sine). 
Nu este egoist să ne iubim. Iubirea de Sine ne curata, astfel încât putem iubi si alte persoane. 
Iubirea este o apreciere profunda. A ne iubi pe noi insine, inseamna sa avem o apreciere profundă pentru ceea ce suntem. Inseamna sa acceptam toate diferitele părți din noi înșine - toate micile noastre particularități, lucrurile jenante, lucrurile pe care nu le facem prea bine, ca și toate calitățile minunate, de asemenea.
Acceptam întregul pachet cu dragoste. Necondiționat.
Nu suntem de vina pentru ce se intampla, dar suntem responsabili pentru ce ni se intampla.

Astăzi este ziua în care ne putem iubi total, fără așteptări.
Iubirea este ceva ce putem alege, la fel cum alegem mânia, ura sau tristețea. Putem alege sa iertam pe cel care ne-a ranit și in felul acesta să înceapă vindecarea. Putem alege să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Putem alege iubirea. Este întotdeauna o alegere în noi.
Să începem chiar acum, în acest moment pentru a alege iubirea.

Este cea mai puternica forta de vindecare care exista.

(adaptare)



                                                

                                                                Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!

Pasul 4 in viziunea www.armonieinsuflet.ro


Pasul 4 este o cale de a ne regasi pe noi insine.
Ducem in spate „saci de pietroaie” colectate de-a lungul timpului. Uneori ne simtim de parca suntem trasi inapoi de o forta invizibila. 
Avem sansa ca, intr-un final sa reusim sa ne eliberam de frici, resentimente, regrete si ranchiuna.

O sugestie de urmat:
1. rezerva-ti 1-2 ore in care sa nu te deranjeze nimeni
2. retrage-te intr-o camera linistita
3. pregateste coli de scris si stilou
4. asculta melodia de aici (sau orice altceva care te relaxeaza)
5. da-ti voie sa scrii tot ce simti (cu onestitate)
6. pune scrisoarea intr-un sertar
7. dupa o saptamana, reciteste scrisoarea
8. subliniaza cuvintele care iti produc un fior in suflet ca aici
9. fa o lista cu tot ce ai subliniat ca aici
10. incepe sa lucrezi pe fiecare lucru din lista
  • asculta meditatia de aici
  • identifica in ce parte a corpului s-a localizat emotia si aseaza mainile acolo
  • observa ce forma si ce culoare are
  • vizualizeaza o lumina care coboara de la Divinitate si dizolva forma identificata
  • cand forma se transforma in lumina, scutura mainile
  • inspira si expira
11. dupa ce ai lucrat tot ceea ce ai scris pe lista, rupe scrisoarea in bucatele mici si da-i foc.

Sursa (adaptare):
accepta



Dr. Bob despre smerenie

Humility Plaque



Robert Holbrook Smith, M.D. 
" Smerenia este o eterna pace a inimii, este absenta totala a tulburarii, a mahnirii, a supararii, a iritarii, a dureriiEa inseamna sa nu ma mire nimic din ce mi se intampla, sa nu simt nimic ca indreptat impotriva mea. Ea inseamna sa raman netulburat atunci când nimeni nu mă laudă
si atunci când sunt acuzat sau dispretuit; este de a avea un binecuvantat adapost în mine unde pot merge sa inchid usa si sa ma rog Tatălui meu în secret și să fiu în pace, ca într-o mare adâncă de calm, atunci când totul din jur pare a fi haos. "


miercuri, 29 iulie 2015

despre sponsorizare


SHARE

SpeakTheTruthEvenIfYourVoiceShakes


Cand un alcoolic este onest si spune adevarul, se scoate pe sine din 'realitatea' mintii lui. 
O 'realitate' in care se implica. O 'realitate', de cele mai multe ori, de proiectie si judecata, de tristete si nebunie. O "realitate' a vietii traite in trecut sau viitor.
Cand un alcoolic spune adevarul, incepe sa zdruncine ego-ul si sa potoleasca frica.

Nu judec adevarul. Nu pierd timpul cu griji dacă ce spun este bine sau nu.
Doar imi spun adevarul (într-un jurnal, sponsorului, la o întâlnire) cat de bine pot, impartasesc cu onestitate.
Chiar dacă vocea tremura.
Când vorbim adevărul devenim reali. Devenim autentici. Suntem noi insine.
Și atunci începe vindecarea.


                                                     Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!


RECUPERAREA



RECUPERARE = TransFORMARE




Recuperarea (schimbarea) este infricosatoare, dar la fel este si a ramane cel de acum ...


Meditatia zilei

Meditatia zilei
pentru azi... Miercuri 29 Iulie 2015:

Inainte de a deveni abstinent in Program, dadeam vina pe alti oameni, locuri sau lucruri, pentru toate problemele mele. Am invatat de asemenea sa privesc in fata consecintele propriilor mele actiuni si cuvinte si sa ma corectez atunci cand gresesc. Practic eu Pasul Zece, continuandu-mi inventarul personal? Cand gresesc, admit eu imediat acest lucru?

Rugaciunea de azi
Fie ca eu sa cunosc binecuvantata eliberare care vine odata ce admit ca am gresit. Fie ca eu sa invat - poate pentru prima data in viata mea - sa-mi asum responsabilitatea pentru propriile mele actiuni si sa fac fata consecintelor. Fie ca eu sa invat cum sa potrivesc actiunile cu consecintele.

Ce sa-mi amintesc azi
Sa-mi asum responsabilitatea pentru propriile mele actiuni.




MW


Miracolul, asa cum il vede Marianne Williamson: 
transferul perceptiei dinspre frica spre iubire.

Psychological test (lipsa de onestitate)

marți, 28 iulie 2015

dezvoltare personala!!!



Ca sa ai succes in viata ai nevoie de doua lucruri: 
de succes si de viata!!!


                                                           Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!


PPS: Seamana foarte mult cu ce am auzit la intalniri: 

Ca sa ai cincizeci de ani de abstinenta ai nevoie de doua lucruri: 

sa nu bei si sa nu mori!


cele doua parti din a cere ajutor





WBRM095 Sailboat Medallion


Există într-adevăr două părți in a cere ajutor, daca stau bine sa ma gandesc.
Există "te rog ajută-mă" - partea în care cer ajutorul. Este destul de greu.

Dar cu adevarat greu este, de fapt, sa ascult si sa accept orice ajutor imi este oferit; fără ego, fara sfidare, fara resentimente, fără filtre ...
Uneori, se intampla sa-mi fie luat aproape tot, doar ca sa cer ajutor. Si asta ma face sa ma simt neputincios.
Oricat de dramatic ar suna, este adevărat.
Din fericire, am invatat ca, chiar daca sunt neputincios, nu sunt neajutorat
Si tot din fericire, atunci când sunt in afara puterii, am o resursă exterioara, care nu m-a dezamagit niciodata, atunci când vine vorba de ea.
Și nu, nu mă refer la cafea, fiind vorba de INTALNIRI.


DOAR PENTRU AZI:

SA ACCEPT SA PRIMESC AJUTORUL IN FORMA IN CARE MI SE OFERA


                                              
                                                Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!


the way out is inside!

NeedHelp

luni, 27 iulie 2015

BUNAVOINTA


<< Willingness does not mean "want to." >>

<< Cînd facem Pasul 3 este ca şi cînd am deschis o uşă care, după toate aparenţele, este încă zăvorîtă. Deci, tot ce ne trebuie este o cheie, precum şi hotărîrea de a deschide larg acea uşă. Există o singură cheie: ea se numeşte bunăvoinţă. Odată descuiată cu bunăvoinţă, uşa se deschide de la sine, şi dincolo de ea, putem citi o inscripţie: „Acesta este drumul către o credinţă care funcţionează”. În primii doi Paşi eram invitaţi să reflectăm. Am văzut că eram neputincioşi asupra alcoolului, dar şi că un dram de încredere, fie ea şi în AA-ul însuşi, este posibilă oricui. Aceste concluzii nu solicitau acţiune; ele cereau doar acceptare. >>

12 pasi si 12 traditii

Bunavointa, un principiu de baza in recuperare.

Nu inseamna vointa buna.
Nu este doar atitudine binevoitoare sau ingaduinta, asa cum DEX-ul o defineste.
Nu inseamna 'vreau sa ...'

Inseamna ca "sunt dispus sa ..."


"We are not saints.  The point is we are willing to grow along spiritual lines..."



"Nu suntem nişte sfinţi. Ceea ce contează este faptul că suntem dispuşi să progresăm pe baza acestor principii spirituale. Mai degrabă vorbim despre progres spiritual decât despre perfecţiune spirituală."



                                                 Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!

AUTENTICITATE PRIN ONESTITATE



<< Negarea sau ”fabricarea” experienței prin respingerea a ceea ce este, e un act de neautenticitate și de manifestare ne-spirituala, a unei ființe care încă trăiește în ”colivia aurită” a minții sale și-și trăiește traumele sufletești prin frica și furia lăuntrică. 


A ne spune nouă înșine adevărul și celorlalți (chiar dacă e opus dreptății minții), este prima cerință a vieții spirituale. A menaja de suferințe pe cel care confruntându-se cu adevărul din lipsa maturității sale emoționale, se va simții nedreptățit sau jignit, înseamnă doar a perpetua minciuna și a înfrâna evoluția sa. Secretele trebuie dezvelite. De ne e teamă de consecințele și efectele lor, e pentru că încă nu suntem pregătiți să ne asumăm autenticitatea și frica trăiește încă, în sufletul nostru, în detrimentul iubirii.



Fără a rosti adevărul, despre ceea ce s-a întâmplat, experiența nu poate fi acceptată și integrată în mod autentic prin lecția ei. Astfel, lipsiți de onestitate, vom rămâne lipsiți și de autenticitate și valoare morală. A nega ce s-a întâmplat, a trăii în iluzii și minciună, și a da curs minții să se scuze, să se justifice și să inventeze altceva, doar pentru a ascunde adevărul în spatele unei false dreptăți ale sale - înseamnă a-i permite să ne submineze autoritatea inimii și să ne împiedice să trăim frumusețea vieții în adevăr și în prezent. >>

SK



duminică, 26 iulie 2015

Ciclul CAVI



Un instrument pe care il folosesc in recuperare este ciclul CAVI:

C - constientizare
A - actiune
V - verificare
I - imbunatatire


                                                              Stefan

P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!

4 reguli de viata “simple”:


<< (Chiar dacă ştii aceste lucruri, poate că merită să ţi le reaminteşti)

1. Eliberează-ţi inima de furie, ură, tristeţe, frică.
2. Eliberează-ţi mintea de îngrijorare şi gânduri inutile.
3. Trăieşte simplu.
4. Dăruieşte mai mult, aşteaptă mai puţin.


Altfel spus: hrăneşte-ţi INIMA, hrăneşte-ţi MINTEA, hrăneşte-ţi TRUPUL, hrăneşte-ţi SPIRITUL. >>







sâmbătă, 25 iulie 2015

Pasi pentru vindecare


<< Sa ne gandim o clipa la o taietura fizica. Atunci cand ne taiem, simtim intai durerea care ne face sa observam taietura. Odata observata taietura, o curatam si lipim marginile. Odata lipite marginile va incepe procesul de vindecare. Vindecarea insasi este un mister.
Dr. Bernie Siegel spune ca “nu trebuie sa tipam la rana si sa-i spunem cum sa se vindece.” Avem incredere in corp pentru vindecare. Tot ce trebuie sa facem este sa lipim marginile, acoperim gaura si eliminam golul.

Acest proces de vindecare poate avea loc la mai multe niveluri, nu doar la cel fizic.

* Vindecarea emotionala *
Ce este, de fapt, vindecarea emotionala? Este orice ajuta sa inchidem acel gol emotional pe care il simtim in interior.vindecarea
Putem pastra sentimente de furie sau resentimente fata de altii. Prin pasii facuti pentru a depasi izolarea pe care o simtim (poate fi o discutie deschisa sau iertare sau stabilirea unor limite care sa ne protejeze sa nu mai fim raniti), incepem sa activam procesul de vindecare si ne indreptam spre vindecarea emotionala.
Este posibil sa ne simtim excesiv de vinovati sau furiosi pe noi insine. Daca actionam pentru a depasi izolarea interioara pe care ne-am impus-o singuri (fie corectand raul pe care ni l-am facut singuri sau pe care l-am facut altora, fie prin iertare si acceptare) putem incepe procesul emotional de vindecare.
* Vindecarea spirituala *
Vindecarea poate avea loc si la nivel spiritual. Ce ar putea insemna? Orice acopera golul dintre cine suntem si cine ne dorim sa fim din perspectiva unui scop mai inalt in viata. Orice acopera acea lipsa dintre sentimentul de singuratate din interior si conectarea la ceva mai maret decat noi insine.
Pe masura ce trecem peste singuratatea din interior si dezvoltam o relatie cu ceva mai important decat noi insine (o forta mai mare, un scop mai inalt, un scop in viata, un simt al comunitatii) incepem procesul de vindecare spirituala.
John Bradshaw, autor si expert in domeniul recuperarii, spune ca la baza spiritualitatii noastre sta acceptarea faptului ca suntem oameni, ca facem greseli, ca avem limite. A fi om inseamna a ne accepta imperfectiunile si limitarile. Facand astfel, ne amintim ca exista o forta superioara noua.
Aceasta este spiritualitatea imperfectiunii. Nu inseamna ca dam totul la o parte si spunem, “Hei, nu sunt perfect, asta e.” Inseamna ca de indata ce constientizam propriile noastre imperfectiuni, incepem sa recunoastem si posibilitatile pentru crestere, dezvoltare personala si adevarata maretie. >>

APLICARE PRACTICA:
Ce pasi sa fac pentru a incepe un proces de recuperare: fizica, emotionala si spirituala?
Nu pastrez sentimente de vina, manie, suferinta si resentimente.
Cultiv o relatie o Putere superioara.
Sunt pregatit sa ma iert pe mine insumi si sa-i iert pe ceilalti pentru a inchide rana ramasa de la suferintele mai vechi.
Sunt pregatit sa-mi accept spiritualitatea imperfectiunilor mele si ale celorlalti.

Procesul nu este unul complicat si incepe mereu cu mine.

http://viataverdeviu.ro/trebuie-sa-urmezi-acesti-pasi-pentru-a-te-vindeca/