BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 14 iulie 2015

GHID PENTRU STUDIUL CELOR 12 PASI - PASUL 3


„Am hotarat sa ne lasam vointa si viata in grija unui Dumnezeu, asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi”

Am lucrat Pasii Unu si Doi impreuna cu nasul nostru, am capitulat si am demonstrat ca avem bunavointa sa incercam ceva nou. Toate acestea ne-au dat un puternic sentiment de speranta. Dar, daca nu punem aceasta speranta nou dobandita in practica chiar acum, ea se va pierde, iar noi ne vom intoarce inapoi de unde am plecat. Punerea in practica, actiunea de care avem nevoie, este parcurgerea Pasului Trei.
Actiunea principala in Pasul Trei este luarea unei hotarari. Poate ca ideea ca trebuie sa luam o hotarare ne va speria, mai ales atunci cand vedem care este hotararea pe care trebuie sa o luam in acest Pas. A lua o hotarare, in orice domeniu, este un lucru pe care cei mai multi dintre noi nu l-au mai facut de mult timp. Altii au luat hotarari pentru noi, alcoolismul nostru, autoritatile, sau pur si simplu hotararile in ceea ce ne priveste au fost luate in lipsa noastra, pentru ca noi nu voiam aceasta responsabilitate. Atunci cand adaugam la toate acestea conceptul de incredintare a vointei si vietii noastre unei Puteri pe care cei mai multi dintre noi nu o intelegem in acest moment, poate ca vom incepe sa gandim ca toata aceasta afacere ne depaseste si vom incerca sa gasim o scurtatura, o modalitate mai usoara de a lucra la program. Dar gandurile de acest fel sunt foarte periculoase, pentru ca atunci cand apucam pe o scurtatura in program, ne scurtcircuitam recuperarea.
Hotararea Pasului Trei se poate dovedi prea mare ca sa fie luata dintr-o data. Teama de acest Pas si gandirea periculoasa generata de aceasta teama, pot fi sterse daca impartim acest Pas intr-o serie de pasi mai mici, separati. Pasul Trei este doar o alta piesa a drumului nostru de recuperare de la alcoolism. Luarea acestei hotarari a Pasului Trei nu inseamna neaparat ca trebuie sa schimbam imediat si definitiv intregul nostru mod de viata.
Schimbarile fundamentale din vietile noastre se intampla progresiv, pe masura ce lucram la recuperare, si toate acestea necesita o participare activa din partea noastra. Nu trebuie sa ne fie teama ca acest Pas ne va provoca ceva pentru care nu suntem inca pregatiti sau care nu ne va placea.
O mare semnificatie o are sugestia pe care o face Pasul Trei, aceea de a ne lasa vointa si viata in mana unui Dumnezeu, asa cum il intelegem noi. Lucrand Pasul Trei, ii dam voie cuiva sa aiba grija de noi, si nu sa ne controleze sau sa ne conduca viata in locul nostru. Pasul Trei nu ne sugereaza sa devenim ca niste roboti, incapabili sa-si traiasca propria viata, si nici nu ne permite sa facem asta, acelora dintre noi carora posibilitatea unei astfel de iresponsabilitati ni s-ar parea atractiva. Nu facem decat sa luam o hotarare simpla de a schimba directia de mers, de a inceta sa ne mai opunem sirului natural si logic de evenimente din viata noastra, de a inceta sa ne istovim puterile in incercarea de a face ca toate lucrurile sa se intample ca si cum noi am fi cei care controleaza lumea intreaga. Acceptam faptul ca o Putere Superioara poate sa aiba grija mai bine decat noi de vointa si viata noastra. Ducem mai departe procesul spiritual de recuperare, incepand sa cercetam care este intelegerea noastra personala, ce inseamna pentru noi cuvantul „Dumnezeu”.
In acest Pas, fiecare dintre noi va trebui sa ajunga la niste concluzii in ceea ce priveste propria intelegere a cuvantului „Dumnezeu”. Felul in care noi Il intelegem nu trebuie neaparat sa fie complet si nici complex. Nu trebuie neaparat sa fie nici la fel cu a altora. Poate ca vom descoperi ca stim cu siguranta ce NU ESTE Dumnezeu, dar nu suntem siguri de ceea ce ESTE, si nu este cu nimic gresit. Singurul lucru care este esential este ca incepem o cautare ce ne va conduce spre o si mai buna intelegere, pe masura ce continuam procesul de recuperare. Conceptia noastra despre Dumnezeu se va maturiza odata cu propria noastra maturizare in recuperare. Parcurgerea Pasului Trei ne va ajuta sa descoperim care este intelegerea care functioneaza cel mai bine pentru noi.


AM HOTARIT

Asa cum am discutat mai inainte, multi dintre noi vor descoperi ca sunt deranjati de gandul luarii unei hotarari mari. Poate ca ne vom simti coplesiti sau intimidati. Poate ca ne va fi teama de rezultatele posibile sau de obligatiile tacite. Sau, poate ca ne gandim ca este un lucru pe care il facem doar o data si ne este teama ca nu o sa-l facem asa cum trebuie si nici nu o sa avem ocazia sa-l mai facem vreodata. Hotararea de a ne lasa vointa si viata in grija unui Dumnezeu, asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi, este o hotarare pe care o putem lua iar si iar, zilnic chiar, daca este nevoie. De fapt, este foarte probabil sa descoperim ca trebuie sa luam aceasta hotarare cu regularitate, altfel riscam sa ne pierdem recuperarea, din cauza automultumirii.
Este esential sa punem inima si sufletul nostru in aceasta hotarare. Desi cuvantul „hotarire” suna mai mult a ceva ce are loc mai mult in mintea unui om, trebuie sa facem tot efortul necesar pentru a aprofunda aceasta hotarare, dincolo de intelegerea rationala.
  • De ce cred ca luarea unei hotarari este elementul central al acestui Pas?
  • Pot sa iau aceasta hotarare doar pentru ziua de astazi? Am vreo teama sau vreo rezerva legata de aceasta hotarare? Care sunt acestea?
Trebuie sa ne dam seama ca nu are nici un sens daca luam o hotarare dar nu actionam in consecinta. De exemplu, sa zicem ca intr-o dimineata luam hotararea sa mergem undeva in ziua respectiva, dar dupa aceea, ne asezam in fotoliu si nu plecam de acasa toata ziua. Daca procedam asa, hotararea pe care am luat-o nu mai are nici un sens, nu mai are nici o semnificatie, ci este doar un gand intamplator, ca oricare altul.
  • Ce actiuni am luat ca sa fiu in conformitate cu hotararea pe care am luat-o?
  • Care sunt domeniile vietii mele pe care imi vine greu sa i le incredintez Lui Dumnezeu? De ce cred ca este important sa i le incredintez oricum?


VOINTA

Pentru ca am actionat sub imperiul propriei vointe vreme indelungata, abuzand de dreptul nostru de a face alegeri si de a lua hotarari, Pasul Trei are o importanta vitala. Mai exact, ce este vointa proprie? Cateodata inseamna retragere si izolare totala. Sfarsim prin a duce o viata singuratica, preocupati numai de propria persoana. Alteori, propria vointa ne face sa actionam fara sa tinem seama de nimic altceva decat ceea ce vrem noi. Ignoram nevoile si sentimentele celorlalti. Cu toate acestea, reactionam violent si ii punem pe fuga pe toti aceia care indraznesc sa conteste dreptul nostru de a face numai ceea ce vrem. Ne transformam in adevarate furtuni, facand ravagii in viata familiei, a prietenilor, sau chiar a strainilor, fiind total inconstienti de gravitatea distrugerilor pe care le-am lasat in urma noastra. Daca unele imprejurari de viata nu sunt pe placul nostru, incercam sa le schimbam prin orice mijloace, numai ca sa ne atingem scopurile. Incercam sa facem lucrurile sa iasa asa cum vrem noi, cu orice pret. Suntem atat de preocupati cu urmarirea agresiva a satisfacerii impulsurilor noastre, incat pierdem orice contact cu propria constiinta sau cu o Putere Superioara. Pentru a putea lucra la acest Pas, fiecare dintre noi trebuie sa ne recunoastem felurile in care am actionat sub imperiul propriei vointe.
  • Descrie momentele in care ai actionat dupa propria vointa. Care au fost motivele?
  • In ce fel vointa proprie mi-a afectat viata?
  • In ce fel vointa mea i-a afectat pe altii?
Capitularea vointei proprii nu inseamna ca nu mai putem urmari anumite idealuri sau ca nu putem incerca sa facem schimbari in vietile noastre sau in lume. Nu inseamna ca trebuie sa stam cu mainile in san si sa acceptam nedreptatile care ni se fac noua sau altora pentru care suntem responsabili. Avem nevoie sa facem o deosebire clara intre propria vointa distructiva si actiunea buna, constructiva.
  • Urmarirea realizarii idealurilor mele, poate face rau altcuiva? In ce fel?
  • Daca urmaresc sa obtin ceea ce vreau, este posibil sa sfarsesc prin a face ceva care sa ma afecteze in mod negativ pe mine sau pe altii? Explica.
  • Daca am un anumit ideal, va trebui sa incalc vreunul dintre principiile mele ca sa-l pot atinge? (De exemplu: Va trebui sa fiu nesincer? Crud? Infidel?)

Daca suntem nou veniti in program si lucram la Pasul Trei pentru prima oara, probabil ca vom incepe sa ne intrebam care este voia Lui Dumnezeu pentru noi, crezand ca asta ni se cere sa descoperim in acest pas. De fapt, nu ne concentram in totalitate atentia asupra acestui aspect decat atunci cand ajungem la Pasul Unsprezece, dar acum, in Pasul Trei, incepem procesul care ne va conduce acolo.
Voia Lui Dumnezeu pentru noi este ceva ce vom ajunge sa cunoastem progresiv, pe masura ce lucram Pasii. In momentul de fata, putem trage niste concluzii simple legate de voia Lui Dumnezeu pentru noi, care ne pot fi de ajuns pentru acum. Voia Puterii noastre Superioare pentru noi este sa ne mentinem abstinenti, sa facem lucruri care ne pot ajuta sa ne mentinem abstinenti, cum ar fi sa participam cu regularitate la intruniri sau sa stam de vorba cu nasul nostru sau cu alti membri A.A.
  • Descrie momentele in care propria vointa nu a fost de ajuns. (De exemplu: Nu am putut sta fara bautura numai prin vointa mea).
  • Care este diferenta intre vointa mea si voia Lui Dumnezeu?
Intr-un anumit moment in recuperarea noastra, se poate sa descoperim ca am schimbat incercarea de a alinia propria noastra vointa cu voia Lui Dumnezeu, pe actiuni care demonstreaza din nou influenta propriei vointe. Acest lucru se intampla adesea atat de incet si de subtil incat de-abia daca bagam de seama. Se pare ca suntem cu precadere vulnerabili la exercitarea vointei proprii mai ales atunci cand lucrurile merg bine. Atunci sarim peste linia care desparte urmarirea sincera si umila a unor idealuri, de manipularea subtila si incercarea de a obtine rezultate fortate. Ne trezim ca mergem putin cam prea departe intr-o discutie in care incercam sa convingem pe altcineva ca avem dreptate. Ne trezim ca ne cramponam de un anumit lucru putin prea mult timp. Brusc, ne dam seama ca nu am mai stat de vorba cu nasul nostru cam de multisor. Atunci vom simti o intepatura surda, aproape subconstienta, care ne va alerta de aceasta deraiere subtila de la recuperare – daca ascultam.
  • Au fost momente in recuperarea mea, cand am descoperit, ca aproape fara sa-mi dau seama, mi-am luat inapoi vointa si viata in mainile mele? Care a fost lucrul care m-a pus in alerta?
  • Ce am facut ca sa imi reinnoiesc angajamentul Pasului Trei?


DUMNEZEU, ASA CUM SI-L INCHIPUIE FIECARE DINTRE NOI

Inainte de a ne adanci in procesul de lasare a vointei si vietii noastre in grija Lui Dumnezeu, asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi, ar trebui sa depunem un efort pentru depasirea oricarei credinte negative sau a oricarei idei preconcepute pe care am avea-o despre cuvantul „Dumnezeu”.
  • Cuvantul „Dumnezeu”, sau conceptul in sine imi creaza vreo problema? De ce?
  • Am crezut vreodata ca Dumnezeu a facut sa mi se intample lucruri rele, sau ca m-a pedepsit? Ce lucruri rele mi s-au intamplat pentru care am dat vina pe Dumnezeu?
In A.A. ni se sugereaza sa alegem o imagine a Puterii Superioare care este iubitoare, protectoare si mult mai mare decat noi insine. Aceasta imagine poate cuprinde toate ideile noastre personale despre Dumnezeu, a fiecarui membru A.A. in parte. Nimeni nu este lasat in afara. Daca intelegem ca Dumnezeu inseamna Puterea programului, imaginea se potriveste. Daca intelegem ca Dumnezeu inseamna principiile spirituale ale programului, si aici imaginea se potriveste. Daca intelegem ca Dumnezeu inseamna o putere sau o entitate cu care putem comunica personal, imaginea sugerata este potrivita. Este un lucru esential sa incepem sa ne cercetam si sa ne dezvoltam propria intelegere. In acest proces, nasul sau membrii mai vechi ne pot fi de un real ajutor.
  • Care este intelegerea mea despre Puterea Superioara, astazi?
  • Cum lucreaza Puterea Superioara in viata mea?
Pe cat de important este sa intelegem care este Puterea noastra Superioara, pe atat de important este sa dezvoltam o relatie cu aceasta. Putem sa facem acest lucru intr-o multime de moduri. In primul rand, avem nevoie sa comunicam cumva cu Puterea Noastra superioara. Unii dintre noi numim aceasta comunicare Rugaciune, altii o numesc in alte feluri. Comunicarea nu trebuie neaparat sa fie protocolara sau ceremonioasa, si nici chiar verbala.
In al doilea rand, trebuie sa fim deschisi comunicarii de la Puterea Superioara. Putem face acest lucru fiind atenti la felul in care ne simtim, la reactiile noastre, si la tot ce se intampla in noi si in jurul nostru. Ori, putem avea o alta metoda personala, care ne ajuta sa comunicam cu Puterea Superioara noua insine. Se poate ca Puterea Superioara sa ne vorbeasca, sau sa ne ajute sa vedem ce este bine, prin intermediul altor membri A.A.
In al treilea rand, trebuie sa ne dam voie sa avem sentimente fata de Puterea noastra Superioara. Putem simti manie. Putem simti dragoste. Putem simti teama. Putem simti recunostinta. Nu este cu nimic gresit daca impartasim gama emotiilor omenesti cu Puterea noastra Superioara. Acest lucru ne va permite o apropiere si mai mare fata de Puterea pe care ne bazam si ne va ajuta sa capatam si mai multa incredere in aceasta Putere.
  • Cum comunic eu cu Puterea mea Superioara?
  • Cum comunica Puterea mea Superioara cu mine?
  • Care sunt sentimentele pe care le am fata de Puterea mea Superioara?
Odata cu efortul pe care il depunem pentru a ne mentine abstinenti, lucram si la aprofundarea propriei imagini despre Dumnezeu. Experienta pe care o acumulam in recuperare este reflectata direct in aceasta aprofundare. Maturizarea pe care o capatam in intelegerea Puterii Superioare ne aduce pace si seninatate. Atunci cand avem incredere in Puterea Superioara devenim si mai optimisti in ceea ce priveste viata noastra. Incepem sa simtim ca vietile noastre au fost atinse de ceva ce este mai presus de intelegerea noastra si suntem bucurosi si recunoscatori pentru asta.
Apoi, se intampla ceva anume ce ne face sa ne schimbam intrega imagine pe care ne-o formaseram despre Puterea Superioara, sau ne face chiar sa ne indoim cu totul de insasi existenta ei. Poate sa fie moartea cuiva drag, o nedreptate, sau o mare pierdere. Orice ar fi, ne lasa cu sentimentul ca am fost loviti in moalele capului. Pur si simplu nu mai putem intelege nimic.
In astfel de momente avem nevoie cel mai mult de Puterea noastra Superioara, chiar daca, instinctiv, descoperim ca vrem sa ne indepartam de ea. Imaginea noastra despre Puterea Superioara este pe cale de a suferi o schimbare dramatica. Avem nevoie sa continuam sa comunicam cu Puterea Superioara, cerandu-i puterea de a accepta, daca nu puterea de a intelege. Avem nevoie sa-i cerem putere sa mergem mai departe. Pana la urma, vom reusi sa restabilim relatia noastra cu Puterea Superioara, desi, foarte probabil, in termeni diferiti.
  • Mi se intampla cumva sa trec printr-o schimbare a parerilor mele despre natura Puterii Superioare?Descrie.
  • Ideea pe care o am despre Puterea mea Superioara este inca valabila? Ce schimbari cred ca sunt necesare?
Pe masura ce imaginea pe care o avem despre Puterea Superioara se dezvolta si se maturizeaza, vom descoperi ca reactionam diferit la lucrurile care se intampla in vietile noastre. Vom descoperi probabil ca suntem capabili sa facem fata unor situatii care altadata ne infricosau. Vom descoperi ca putem sa stam putin si sa analizam o situatie, inainte de a trece la actiune. Vom deveni mai calmi, mai stapaniti, mult mai capabili sa vedem dincolo de impulsul de moment.

A LASA IN GRIJA…

Are o mare semnificatie ordinea in care ne pregatim sa ne lasam vointa si viata in grija unui Dumnezeu, asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi. Cei mai multi dintre noi respecta intocmai ordinea sugerata in acest Pas. Mai intai, ne lasam vointa; dupa aceea, treptat, ne lasam si viata in grija Puterii Superioare. Se pare ca este mult mai usor pentru noi sa intelegem natura distrugatoare a vointeii proprii si sa vedem ca trebuie sa o capitulam, de aceea, este cea pe care o lasam prima. Este mult mai greu sa intelegem nevoia de a ne lasa viata in grija Puterii Superioare si procesul capitularii sub acest aspect.
Pentru a ne fi mai usor sa ii dam voie Puterii noastre Superioare sa aiba grija de vietile noastre, trebuie mai intai sa capatam ceva incredere. Poate ca nu avem nici o problema cu capitularea alcoolismului, dar, vrem totusi sa pastram controlul asupra restului vietii. Poate ca ii dam voie Puterii Superioare sa aiba grija de locul nostru de munca, dar nu si de relatiile noastre cu alti oameni. Poate ca ii dam voie Puterii Superioare sa aiba grija de soti sau sotii, dar nu si de copii nostrii. Poate ca ii dam voie Puterii Superioare sa aiba grija de siguranta noastra, dar nu si de aspectul financiar. Cei mai multi dintre noi au probleme cu capitularea completa. Avem impresia ca lasam anumite aspecte ale vietii noastre in grija Puterii Superioare, dar luam totul inapoi sub propriul control, in prima clipa in care ne este teama ca lucrurile nu merg asa cum credem noi ca ar trebui sa mearga. Este foarte important sa ne examinam progresul pe care il facem in procesul de capitulare.
  • Ce inseamna pentru mine „in grija”?
  • Ce inseamna pentru mine sa-mi las vointa si viata in grija unui Dumnezeu, asa cum eu L-am inteles?
  • Cum cred ca se poate schimba viata mea daca ma hotarasc sa o las in grija Puterii mele Superioare?
  • In ce fel ii dau voie Puterii Superioare sa lucreze in viata mea?
  • In ce fel Puterea mea Superioara are grija de vointa si viata mea?
  • Au fost momente in care nu am fost in stare sa las in grija Lui Dumnezeu anumite situatii? Descrie.
Pentru a reusi sa ne lasam vointa si viata in grija Puterii noastre Superioare, trebuie sa trecem si la actiune. Multi dintre noi descopera ca este de mare ajutor daca facem un fel de declaratie formala, in mod regulat. Putem folosi o rugaciune sugerata in A.A. : „Ia-mi vointa si viata. Calauzeste-ma in recuperare. Arata-mi cum sa traiesc”. Pentru cei mai multi dintre noi, aceasta rugaciune captureaza intreaga esenta a Pasului Trei. Dar, suntem cu siguranta liberi sa alegem propriile noastre cuvinte, sau sa gasim o modalitate mai putin formala de a trece la actiune. Noi credem ca fiecare zi in care ne abtinem de la bautura sau in care ascultam sfaturile nasului sau ale altui membru A.A., este o actiune practica, in conformitate cu hotararea de a ne lasa vointa si viata in grija unui Dumnezeu, asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi.
  • Cum actionez ca sa-mi las vointa si viata in grija Puterii Superioare? Am anumite cuvinte pe care le spun in mod regulat? Care sunt acestea?

PRINCIPII SPIRITUALE

In analizarea principiilor spirituale proprii Pasului Trei, ne vom concentra mai intai asupra capitularii si bunavointei. Apoi, vom analiza felul in care speranta se transforma in credinta si incredere. In cele din urma, vom vedea felul in care principiul angajarii este strans legat de Pasul Trei.
Am putea crede ca practicarea principiului capitularii este destul de usoara atunci cand lucrurile merg dupa placul nostru. In realitate, atunci cand totul merge bine, este mai degraba posibil sa fim atrasi de ideea ca tinem totul sub control, si asta nu cere prea multa capitulare. De aceea, chiar si atunci cand totul merge bine, este foarte important sa mentinem viu in mintea noastra principiul capitularii in grija unui Dumnezeu, asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi.
  • Ce fac pentru a-mi reinnoi hotararea de a-i da voie Puterii Superioare sa aiba grija de vointa si viata mea?
  • In ce fel Pasul Trei ma ajuta sa consolidez procesul de capitulare pe care l-am inceput in Pasii Unu si Doi?
De obicei, ne simtim cuprinsi de cea mai mare bunavointa, imediat dupa ce capitulam. Bunavointa apare adesea in mijlocul disperarii, sau al bataliei pentru control. Totusi, putem incerca sa practicam principiul bunavointei chiar inainte de a fi nevoiti de imprejurari, putand astfel sa ne scutim de multe necazuri si dureri.
  • In ce feluri mi-am demonstrat bunavointa in recuperare, pana acum?
  • Am inca probleme legate de anumite aspecte? Ce cred ca o sa se intample daca am bunavointa sa aduc      si acele aspecte ale vietii mele in procesul de recuperare?
In Pasul Trei, avem de a face cu o crestere spirituala de la speranta la credinta si de la credinta la incredere. Atunci cand incepem Pasul Trei, purtam in noi speranta care s-a nascut atunci cand am parcurs Pasul Doi. Speranta izvoraste din descoperirea faptului ca vietile noastre sunt pline de posibilitati; nu este nimic sigur inca, sunt numai primele firicele de emotie, la gandul ca ar putea fi posibil sa realizam cele mai frumoase dorinte ale inimii noastre. Indoielile pe care inca le mai tragem dupa noi se risipesc atunci cand speranta se transforma in credinta. Credinta ne indeamna la actiune; incepem efectiv sa facem lucrurile pe care cei in care credem ni le sugereaza, ca sa dobandim ceea ce vrem. In Pasul Trei, credinta pur si simplu ne da capacitatea de a lua hotarari si de a le transpune in actiuni. Increderea intra in scena numai dupa ce credinta a fost pusa in aplicare. Probabil ca deja am facut un progres semnificativ catre atingerea scopurilor noastre; acum avem dovada ca putem influenta propriul drum in viata, prin actiunile pozitive pe care le luam.
  • In ce fel speranta, credinta si increderea au devenit forte pozitive in viata mea?
  • Ce hotarari pot sa iau mai departe, in recuperare, in care sa aplic principiile sperantei, credintei si increderii?
  • Ce dovezi am ca pot sa am toata increderea in procesul de recuperare?
Principiul angajarii este punctul culminant al procesului spiritual al Pasului Trei. Hotarandu-ne iar si iar, sa ne lasam vointa si viata in grija Puterii Superioare, chiar si atunci cand hotararea noastra nu pare sa aiba nici un efect pozitiv, este esenta acestui Pas. Putem sa punem in practica principiul spiritual al angajarii prin reluarea aceleasi hotarari in mod regulat si continuand sa actionam in concordanta cu aceasta hotarare (De exemplu: continuam lucrul la ceilalti Pasi).
  • Ce actiune am luat recent care demonstreaza angajamentul meu pentru recuperare si pentru parcurgerea programului?
Exemple :
  • Am facut vreun serviciu in cadrul intrunirilor?
  • Am fost de acord sa fiu nasul unui nou venit?
  • Am continuat sa particip la intruniri, indiferent de sentimentele pe care le aveam fata de ele?
  • Am continuat sa lucrez cu nasul meu, chiar si dupa ce acesta mi-a spus vreun adevar care nu mi-a convenit, sau m-a indrumat intr-o directie pe care nu vroiam s-o urmez? Am urmat totusi acea directie?

MAI DEPARTE

Inainte de a trece mai departe la Pasul Patru, vom arunca o privire asupra lucrurilor pe care le-am castigat prin parcurgerea Pasului Trei. Scriind ceea ce am inteles noi din Pasul Trei ne va ajuta foarte mult sa asimilam mai bine principiile spirituale ale acestui Pas.
  • Am vreo rezerva in legatura cu hotararea de a-mi lasa vointa si viata in grija Lui Dumnezeu, asa cum eu Il inteleg?
  • Am sentimentul ca sunt pregatit acum sa-mi las vointa si viata in grija Puterii Superioare?
  • In ce fel capitularea din Pasul Unu ma ajuta in Pasul Trei?
  • Ce actiuni am in plan care sa urmeze hotararii pe care am luat-o? Cum se incadreaza aici parcurgerea Pasilor ramasi?
Sfarsim lucrul la Pasul Trei simtind ca am castigat o si mai mare libertate. Daca am parcurs Pasul cu constiinciozitate, acum vom fi foarte usurati sa constatam ca lumea merge inainte foarte bine si fara interventia noastra. Responsabilitatea de a controla totul este o povara prea mare si suntem fericiti sa o dam jos de pe umerii nostri. Ne vom simti impacati la gandul ca un Dumnezeu bun si iubitor are grija de vointa si viata noastra, dandu-ne de inteles, pe cai foarte subtile, ca drumul pe care suntem este cel bun. Ne-am analizat ideile vechi si le-am vazut in adevarata lor lumina; acum avem bunavointa sa le capitulam si sa permitem schimbari in viata noastra. Poate ca vom descoperi ca acum avem bunavointa sa ne asumam riscuri pe care nu avusesem niciodata curajul sa le asumam, pentru ca acum, stiind ca suntem in grija Puterii noastre Superioare, avem un sentiment puternic de siguranta.
Unii oameni se opresc inaintea fiecarei hotarari majore si isi iau o pauza, cautand sa-si intareasca propria spiritualitate. Ne intoarcem privirea catre sursa puterii noastre, invitam Puterea noastra Superioara sa lucreze in viata noastra, si atunci cand suntem siguri ca suntem pe calea cea buna, mergem mai departe.


Acum trebuie sa facem un alt Pas pe drumul catre recuperare, un Pas care materializeaza hotararea pe care am luat-o in Pasul Trei. 


Este timpul sa facem, fara teama, un inventar moral amanuntit al propriei persoane.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu