<< Ritmul vieții e adesea nebun, mintea e mereu ocupată
și tot timpul facem ceva.
Dar nu ne ocupam de loc de mintea noastră,
cea mai de preț resursă, prin intermediul căreia
experimentăm fiecare moment al vieții noastre,
mintea pe care ne bazăm
să fim fericiți, mulțumiți, stabili emoțional. .
Rezultatul e că devenim stresați.
Mintea se agită continuu, emoții confuze se perindă
și nu știm cum să facem față.
Meditatia nu e doar 'aspirină' pentru minte, poate acționa preventiv.
Meditația m-a învățat să apreciez și să înțeleg
mult mai bine momentul prezent.
Asta înseamnă să nu mă pierd în gânduri,
să îmi mențin atenția,
să nu fiu copleșit de emoții puternice,
ci să învăț cum să trăiesc în prezent, aici și acum,
să fiu atent.
Mintea noastră
e pierdută în gânduri. Iar această rătăcire a minții
e o cauză directă a tristeții.
Avem nevoie de exercițiu
pentru a învăța să fim prezenți.
În esență, ăsta e rolul meditației.
Ne familiarizează cu momentul prezent.
Dar trebuie să știm cum să medităm corect
pentru a benefica la maxim de efectele ei. Majoritatea oamenilor presupun
că meditația vizează doar oprirea gândurilor,
îndepărtarea emoțiilor, oarecum controlul minții,
dar realitatea e alta.
Meditația înseamnă să pășim înapoi,
să observăm clar
cum gândurile și emoțiile vin și pleacă,
fără să judecăm, păstrându-ne mintea relaxată, atentă.
În viață, ca și în meditație, există momente
când concentrarea e un pic prea intensă
și viața devine agitata.
E un mod neplăcut să ne trăim viața
fiind atât de încordați și stresați.
Alteori, ridicăm prea mult piciorul de pe accelerație
și lucrurile iau o forma de blazare, de apatie. Căutăm un echilibru, o stare de relaxare atentă
când putem permite gândurilor să vină și să plece
fără implicarea obișnuită.
Când învățăm să fim prezenți
suntem adesea distrași de un gând.
Să presupunem că e un gând care provoacă neliniște.
Totul merge bine și dintr-o dată apare acel gând.
Ne spunem: „Oh, nu realizasem că eram neliniștit din cauza asta.” Continuăm cu: „Oh, sunt îngrijorat.
Chiar sunt neliniștit. E atâta neliniște.”
Și înainte să ne dăm seama ne neliniștește gândul de a fi neliniștiți. Doar învățând să ne observăm mintea
putem să începem să renunțăm
la aceste povești și tipare de gândire
Orice ar fi, meditația oferă
oportunitatea, potențialul de a observa
și a câștiga o altă perspectivă
pentru a vedea că lucrurile nu sunt mereu cum apar.
Nu putem schimba
toate lucrurile mărunte din viață,
dar putem schimba modul în care le percepem.
Iată potențialul meditației, al prezentului.
Nu trebuie să ardem tămâie
și nu trebuie să stăm așezați pe podea.
Nu e nevoie decât de 10 minute zilnic
pentru a observa, a ne familiariza cu prezentul
și a ne crește gradul de concentrare,
calm și claritate în viață. >>
(All it takes is 10 mindful minutes)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu