De-a lungul zilelor din timpul adicției noastre active, cei mai mulți dintre noi am dat dovadă de o amețitoare putere de imaginație. În nici o altă perioadă, nu am fost în stare să născocim mai multe motive – sau scuze – pentru a ne continua dependența, decât reușesc oamenii să o facă în alte scopuri, în viața lor întreagă. Când am început să frecventăm Programul, mințile noastre creative păreau să devină letargice și chiar amorțite. „Și acum ce să fac?”, se întrebau mulți dintre noi. Totuși, treptat, letargia a dispărut. Am început să aducem imaginației noastre exersate provocări noi, sănătoase. Am devenit interesați de viață, în moduri pe care nu le-am fi visat vreodată că ar fi posibile.
Am descoperit că acum savurez activități pe care nici nu le-aș fi băgat în seamă, în zilele de odinioară?
Fie ca Dumnezeu să îmi dea un nou val de energie, direcționat către „a deveni interesat de viață”, iar nu pentru a inventa scuze ca să nu îmi asum nici o responsabilitate. Fie ca Puterea mea Superioară să îngăduie ca imaginația mea defectă să fie restaurată – nu în sfera hiperactivității și a inventării de scuze, ca în zilele când jucam, ci în sfera unei deschideri sănătoase față de posibilitățile nelimitate ale vieții.
Ce sa îmi amintesc azi
Să devin interesat de viață.
Preluare de pe prietenii lui Bill
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu