BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


vineri, 22 aprilie 2016

Carticica rosie - fragment

Obiectivul filosofiei A.A este abstinenta permanenta, dar scopul in sine nu este suficient.
Odată cu asta devenim şi oameni responsabili, multumiti si fericiti. 
Cei Doisprezece Pasi din cadrul Programului A.A. ne-au oferit  mijloace de recuperare sigure si dovedite; n-am intalnit inca un alcoolic care, dorindu-si in mod sincer sa invinga boala si urmand constiincios cei Doisprezece Pasi, sa nu reuseasca. 
     Este adevarat ca unii dintre bautori nu au reusit. Enumeram cateva dintre motivele esecului lor: 
     1. Cei care vad in alcoolism mai degraba o problema morala decat o boala.
     2. Cei care au suferit deteriorari ale creierului din cauza alcoolului (Deteriorare).
     3. Unii au esuat din cauza dependentei de droguri - ei consumau bautura, dar alcoolul nu era problema lor principala.
     4. Unii erau fortati sa se alature asociatiei; le lipsea sinceritatea, asa ca abstinenta lor nu avea să dureze.
     5. Unii erau bautori inraiti, dar nu alcoolici. Acestia faceau parte din punct de vedere mental sau fizic din procentul de 1 din 7 la fiecare o mie de adulti care sunt alcoolici.
     6. Ocazional exista cate un ateu care nu dorea sa accepte conceptul spiritual care sta la baza programului A.A. (vezi Anexa II a cartii Alcoolicii Anonimi). 
     7. Alcoolicul care este "in mod organic" nesincer are sanse putine.* Nu poate fi sincer cu sine insusi. 
     8. Unii au cautat ajutorul nostru pentru a-si linisti sotiile, angajatorul sau un judecator; altii pentru a evita neplacerile care urmau dupa o betie prelungita. Problema acestora era una temporara. Nu avem nimic de oferit unor astfel de oameni pana cand nu se autocalifica drept alcoolici si pana cand nu isi doresc sa se lase de baut. 
     9. Cei cu o perioada alcoolica relativ scurta, pentru care bautura este mai mult un incovenient decat o chestiune de viata şi de moarte.
   10. Cei care accepta numai o parte a Programului de Doisprezece Pasi, care nu vor incerca sa traiasca conform intregului program. Aceia care doresc sa dea o interpretare deformata si egoista tuturor pasilor pentru scopuri personale.
   11. Cei care sunt psihotici. 
     Eventualii membri care apartin uneia din grupele enumerate, cu exceptia motivului nr. 9, au putine sanse de recuperare pana cand nu vor vedea in alcoolism o boala si pana cand nu sunt interesati in mod vital sa se vindece.
        Membrii in devenire ce apartin de punctul 9 nu trebuie sa se alarmeze daca sunt alcoolici si doresc in mod sincer sa se vindece. Ei pot fi la fel de bine recuperati ca oricare alt membru. Pur si simplu au nimerit intr-o grupa care a avut dificultati mai numeroase decat cei aflati in stadii mai avansate. Sugestia pentru ei este sa fie in alerta - sa aiba credinta - sa-si tina mintea deschisa.* 




Niciun comentariu: