.

MESAJ:

INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE
<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)

Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>

Twelve steps to freedom. Start with one.

vineri, 29 aprilie 2016

Confesiunea unui alcoolic

„Alcoolul e ca o iubită. Cei din jur îţi spun că e rea, dar tu nu-i crezi. Eşti orbit de dragoste”

„Mă numesc Daniel şi sunt alcoolic. Am ajuns aici pentru că nu am conştientizat la timp pericolul. Am început să beau la 20 de ani. În primii zece ani, am reuşit să mă controlez, dar apoi am pierdut controlul. Chiar dacă nu mai beau de un an, voi rămâne toată viaţa un alcoolic. Dacă aş mai bea un pahar, aş lua-o de la capăt, sunt sigur. Ştiu nenumărate exemple de recăderi”.
...
„La 20 de ani, bei din teribilism. Poţi să agăţi fetele mai uşor, alcoolul te face să te simţi bine. Mai târziu, constaţi că îţi place efectul produs de alcool, pentru că reuşeşte să te scoată din realitate”, mărturiseşte Daniel. A crezut că alcoolul îi este prieten, până când, într-o zi, şi-a dat seama că poate pierde totul. „Nu mai eram eu, devenisem agresiv, cicălitor, mă transformasem. Alcoolicul crede că toată lumea îi este împotrivă, tocmai de aceea, în timp, devine un singuratic. Ajunsesem să beau, în fiecare zi, un litru de tărie. Devenisem deja dependent fizic. Dacă nu beam, simţeam o durere fizică, că lipseşte ceva din rutina zilnică. Cel mai grav era că eu nu conştientizam ce mi se întâmplă”.
...
„Chiar dacă n-ai băut două zile, nu vezi lucrurile aşa cum trebuie. Cea mai mare mizerie sufletească este în sufletul unui alcoolic, iar cel mai grav lucru este negarea. Pe alcoolic nimeni nu îl poate convinge că nu face bine. E ca o iubită. Cei din jur îţi spun că e rea, dar tu nu-i crezi. Eşti orbit de dragostea pentru ea. Numai când ajungi la fundul sacului, îţi dai seama că trebuie să faci ceva. Pe mine iminenţa divorţului m-a făcut să-mi dau seama că am o problemă gravă”,
îşi continuă povestea Daniel. Trei săptămâni la dezintoxicare A mers la medic. A primit o trimitere şi a ajuns la Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia, din Capitală, pentru dezintoxicare. A stat internat trei săptămâni, timp în care a primit medicamente care să diminueze efectele sevrajului. „Nu mi-a fost rău fizic, dar psihic nu m-a ajutat cu nimic. Nu se ocupă nimeni de consilierea psihologică a alcoolicilor”. Simţind nevoia să vorbească despre problema lui, a ajuns la Grupul Alcoolicilor Anonimi din Bucureşti. Acolo a aflat fel şi fel de poveşti. Unele foarte asemănătoare cu a lui. A mers şi la Piatra Neamţ, într-o astfel de comunitate a alcoolicilor. Apoi, i-a venit ideea să înfiinţeze un astfel de grup la Constanţa.
...
Daniel nu mai bea de un an de zile (12 Ianuarie 2009). E un om normal. Dar ştie că războiul cu alcoolul nu a luat sfârşit. Va dura toată viaţa. Pentru că un singur pahar l-ar putea face să cadă, din nou, în prăpastie.

Articolul integral aici (12 Ianuarie 2009):