<< A venit rândul unei femei din sală
să ia cuvântul. Era îmbrăcată cu o fustă până la genunchi, maro și o cămașă
albă, perfect călcată. Machiajul discret, dar elegant, îmbrăcămintea
impecabilă, cuvintele alese pe care această femeie le folosea, toate gesturile
care o caracterizau: nimic nu te-ar fi putut face să bănuiești că femeia
aceasta a fost alcoolică. Să ți-o închipui cu votca în mână, hoinărind pe
străzi, ar fi fost un exercițiu greu de imaginație. Când mama ei și-a dat seama
că are o problemă, i-a propus să meargă la spitalul Alexandru Obregia, la
tratament. "Eu să mă duc la spitalul de nebuni? Eu doar beau, de ce să mă
duc la nebuni? Du-te tu!", asta a fost reacția femeii. Într-o zi, s-a
uitat în oglindă și s-a analizat. "M-am speriat de ce am văzut. M-am
speriat de omul din oglindă. Și mi-am dat seama că pierdusem tot, până și
amintirile. Mă uitam la copiii mei și nu reușeam să-mi amintesc cum au crescut.
Îmi aminteam doar nopțile în care îi luam în brațe și le spuneam, beată fiind,
că de mâine n-o s-o mai vadă pe mami așa. Mințeam. Chiar în noaptea aia mă
duceam să-mi mai cumpăr o sticlă de votca. Singurele dăți când îmi dădeam seamă
că beau prea mult erau acele când strângeam sticlele goale", mărturisește
femeia. A spus toate acestea ca și cum ar fi dat o declarație. Fără emoții în
voce, fără plânsete, fără vaiete. În glas îi puteai simţi mândria de
învingătoare.
La un moment dat, femeia și-a dat
seama că trebuie să facă ceva să-și schimbe viața. După o ceartă cu mama ei, a
plecat de acasă. A căutat pe internet grupurile de alcoolici anonimi și a
început să se ducă la toate. O săptămână a dormit la fratele ei şi se ducea la
toate grupurile, de la toate orele posibile. Chiar și în weekend. S-a întors
acasă și, spre surpinderea ei, nimeni nu a întrebat-o nimic. Toți au înțeles-o
şi au avut răbdarea necesară ca să o ajute.
Grupul i-a fost, însă, sprijinul
suprem. A continuat să vină aici de când s-a lăsat și promite că va veni mereu.
Povestește că, la primele întâlniri, a avut o discuție cu un membru care
încetase să bea de câțiva ani. I-a cerut sfaturi. "Sfatul, la orice
întrebam, era: SĂ NU BEI. Întrebam: dacă am o problemă, dacă rămân fără bani,
dacă mă cert cu cineva, ce să fac? Să nu bei, așa-mi răspundea. Și odată
curățam covoarele. Iar obiceiul meu era să curăț covoarele cu sticluța lângă
mine. Eram și nervoasă că mă certasem cu maică-mea. Și mai-mai că voiam să mă
duc să-mi torn ceva în pahar. Și mi-a venit în minte replica: SĂ NU BEI. Și mă
enervam, că nu putea să-mi iasă din cap, dar i-am mulțumit mereu pentru ce a
reușit. Și n-am mai băut. Niciodată.", povestește aceasta.
"Mă bucur că nu mă mai trezesc
noaptea să-mi iau de băut. Am scăpat de alcool: era o otravă pentru mine. Mă bucur
că pot sta la masă cu bărbatul meu, să-i torn băutură în pahar și eu să nu
gust. E frumos să fii treaz, tare frumos. N-aș fi reușit asta fără grup. De
când m-am lăsat de băut continui să vin aici și de la voi îmi iau puterea. Vă
mulțumesc, încă o dată. Datorită vouă, a mai trecut încă o zi în care am fost
trează", spune femeia, terminându-și discursul. >>
Articolul complet aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu