... stapani pe viata noastra

Cand am constientizat ca nu mai sunt stapan pe viata mea, primul lucru pe care am invatat ca trebuie sa-l fac, la inceputul recuperarii mele, a fost sa ma eliberez de starea de victima. 
Cand am constientizat ca plansul de mila de sine este sursa suferintei mele, am reusit sa preiau fraiele si sa ies din vulnerabilitatea starii de "cum bate vantul!". 
Cand am constientizat ca starea mea de bine nu depinde de alte persoane sau de situatiile de viata, sinele meu interior a inceput sa lucreze la dezumflarea egoului.

<< Există un sentiment caruia ar fi bine să-i acordăm o atenție deosebită în procesul de recuperare: senzația de victima. Nu avem voie să ne obișnuim cu acest sentiment. 
Cum ne-am simțit când ne-am victimizat? Neajutorati. Furiosi. Neputinciosi. Frustrati. 
Senzația de victima este periculoasa. De multe ori, ne poate determina comportamente compulsive de dependență sau de altă natură. 
În procesul de recuperare, învățăm să identificam când ne simțim victimizati, când suntem cu adevarat victime si de ce ne simtim victimizati. Invățăm să deținem puterea proprie, sa avem grijă de noi înșine și sa ne eliberam de starea de victima. 
Uneori, a deține puterea noastră proprie înseamnă a ne da seama că ne victimizam singuri, fara ca alții sa ne faca rau. Ei isi trăiesc viața, au dreptul sa o faca, iar noi se simt victimizați pentru că încercam sa controlam acest lucru sau ne așteptam in mod nejustificat să aibă grijă de noi. Ne putem simți victimizati dacă ne blocam într-o credință / convingere codependenta, cum ar fi "alte persoane ma fac să mă simt ...", "alții au cheia fericirii si destinului meu ..." sau "nu pot fi fericit decât dacă celalalt se comportă într-un anumit mod sau daca lucrurile s-ar intampla intr-un anumit fel ...".
Alteori, a fi stapan pe sine inseamnă sa ne dăm seama că ne victimizam in functie de comportamentul altuia. Granițele ne sunt invadate. În acest caz, ne dăm seama ce trebuie să facem pentru a avea grijă de noi înșine si a opri senzatia de victimă: trebuie să stabilim limite. 
Uneori, o schimbare de atitudine este tot ceea ce este necesar. Nu suntem victime. 
Ne străduim să avem compasiune pentru persoana care ne victimizeaza, dar înțelegem că de multe ori compasiunea vine mai târziu, după ce ne-am eliberat pe noi înșine de starea de victima în corp, minte și spirit. Ințelegem si că prea multă compasiune ne poate readuce in prapastia victimizarii. Prea mult milă pentru o persoană care ne victimizeaza ne poate aduce in situatii in care persoana sa ne persecute din nou. 
Nu încercăm să fortam consecințe sau crize asupra unei alte persoane, dar nici nu devenim salvatorii acelei persoane de la consecințele logice ale comportamentului său. În cazul în care există o parte care este responsabilitatea noastră in legatura cu aceste consecințe, ne facem partea noastra - nu de a controla sau de a pedepsi, ci pentru a fi responsabili pentru noi înșine și pentru alții.
Incercăm să ne dăm seama ce am facut de am ajuns sa ne simtim victime sau care a fost rolul nostru in situatia respectiva si ne oprim din a mai proceda in felul acela. Suntem lipsiți de putere asupra altora și asupra comportamentului lor, dar detinem propria putere de a înlătura din noi senzatia de victima.

Doar pentru azi: imi voi asuma responsabilitatea pentru mine și voi arata si celorlalti ca nu imi voi permite mie insumi sa ma mai las victimizat. Nu pot controla rezultatele, dar pot controla atitudinea mea față de starea de victima. Nu sunt o victimă; nu merit să fiu victimizat. >>

The Language of Letting Go: Hazelden Meditation Series