BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


duminică, 21 august 2016

daca sunt impacat cu mine, nu am de ce sa fac rau altora.

<< Unul din cele mai mari  daruri pe care le-am primit in recuperare este abilitarea de a face o pauza - cand ma simt furios, anxios sau judec aspru pe altii - si sa ma intreb de ce mi-e frica.  Chiar  azi,  cand conduceam masina,  m-am trezit  ca ii  criticam pe toti ceilalti  soferi.  Unul  mergea prea repede,  una intorcea aiurea pe linia continua,  altul conducea ca un idiot si ar fi trebuit inchis…deodata am avut o iluminare si m-am oprit sa-mi fac un rapid inventar al fricilor. In cateva minute mi-a revenit ratiunea si m-am concentrat din nou la ceea ce trebuia - la propriul condus. Nu a fost intotdeauna asa. Ani de zile, de cate ori ma simteam nedreptatit, cautam in afara mea cauza. Intotdeauna era cineva care nu facea lucrurile exact ca mine, ori se purta mai rau decat mine, si era usor sa evidentiez greselile lor pentru am a simti eu mai bine. Inutil  sa spun ca aveam mai multe resentimente decat prieteni, si  cand am intrat in program eram manios si singur. Ceea ce am invatat in recuperare este ca atunci cand ma simt nelinistit, iritat, nemultumit este intotdeauna pentru ca simt o frica egocentrica si sunt deconectat spiritual de Puterea Superioara. Abilitatea de a recunoaste asta mi-a schimbat literalmente viata. Astazi folosesc uneltele din program pentru a ma linisti si a trai comod in propria piele. 
Astazi, daca sunt impacat cu mine, nu am de ce sa fac rau altora. >>

Sursa: 

Wisdom of the Rooms

www.thewisdomoftherooms.com

Traducere: Radu

Niciun comentariu: