PASUL SAPTE IN CITATE

 BIG BOOK – Dacă mai suntem cramponaţi de vreun defect şi nu ne vine să ne rupem de el, îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să dorim acesta eliberare. Când simţim că suntem pregătiţi, spunem ceva de genul: "Creatorule, acum sunt dornic să mă abandonez Ţie, cu bune şi cu rele. Mă rog Ţie să înlături din caracterul meu toate acele defecte care mă împiedică să-ţi fiu de folos Ţie şi semenilor mei. Dă-mi puterea de a-ţi împlini voia, începând chiar din această clipă." Aşa am făcut Pasul 7.

Spicuiri din 12&12

Principiul fundamental al fiecăruia dintre Cei 12 Paşi AA este atingerea unui cît mai înalt grad de smerenie.

Fără o doză cît de mică de umilinţă, nici un alcoolic nu poate rămîne abstinent.

Satisfacerea instinctelor primare ar fi obiectivul major al vieţii sau modelarea caracterului şi valorile spirituale trebuie să se afle pe primul plan - confundam scopul cu mijloacele

Construirea caracterului – nu suntem oameni care dorim așa ceva

Atîta vreme cît eram convinşi că nu puteam trăi decît prin inteligenţa şi puterile proprii, o credinţă funcţională într-o Putere superioară ne era imposibilă. Acest lucru era valabil chiar şi atunci cînd aveam credinţa că Dumnezeu există.

De îndată ce plasăm încrederea de sine pe primul plan (voința proprie) încrederea autentică într-o Putere superioară era exclusă. Ne lipsea acel ingredient de bază al oricărui grad de smerenie: dorinţa de a căuta să aflăm şi de a împlini voia lui Dumnezeu.

Pentru noi procesul obţinerii unei noi perspective a fost incredibil de dureros.

Ne pomenim, fără nici o plăcere, în lupta cu acele serioase defecte de caracter care, mai ales, făcuseră din noi nişte băutori-problemă - defecte de care trebuie să ne ocupăm pentru a preveni reîntoarcerea la alcoolismul activ. 

La această fază a progresului nostru ne simţim presaţi, forţaţi să facem ce trebuie făcut. 

Sîntem obligaţi să alegem între durerea încercărilor şi sancţiunile care vor urma cu siguranţă dacă nu vom încerca.

Încă nu avem o părere prea grozavă despre umilinţă ca virtute personală care să merite a fi cultivată.

După ce am aruncat o privire cinstită asupra unora dintre aceste defecte, după ce le-am discutat cu altcineva şi am ajuns la bunăvoinţa de a scăpa de ele, imaginea noastre despre umilinţă începe să capete un contur mai larg. Pînă în acest moment ne vom fi eliberat, mai mult ca sigur, de handicapurile cele mai devastatoare (de ceea ce ne blochează). Savurăm deja momente de adevărată pace sufletescă. Pentru aceia dintre noi care pînă acum nu cunoscuserăm decît exaltarea, depresia sau anxietatea - cu alte cuvinte, pentru noi toţi - această pace, nemaicunoscută înainte, este un dar nepreţuit. Într-adevăr, s-a adăugat ceva nou. Înainte, umilinţa nu însemnase decît umiliri impuse; acum, ajunge se fie ingredientul nutritiv al seninătăţii noastre.

Aceasta percepţie îmbunătăţită a ideii de umilinţă este începutul unei schimbări radicale a unghiului din care privim realitatea. 

Ochii noştri încep să se deschide către imensele valori care provin direct din dureroasa dezumflare a ego-ului.

În timpul acestui proces de descoperiri despre umilinţă, cel mai profund rezultat a fost schimbarea atitudinii noastre faţă de Dumnezeu. Şi aceasta s-a întîmplat, indiferent dacă eram credincioşi sau necredincioşi.

Încetul cu încetul, depăşeam ideea că ne-am mai putea conduce noi destinul doar cu cîte un strop de ajutor din partea Puterii superioare şi numai în clipe critice. Ideea că am fi proprietarii vieţii noastre şi că intervenţia lui Dumnezeu, din cînd în cînd, ar fi suficientă, a început să se evaporeze. Mulţi dintre cei care ne crezuserăm credincioşi am văzut cît de limitată ne fusese credinţa.

Ne-am aflat la o mare răscruce a vieţii atunci cînd am căutat umilinţa ca pe ceva ce ne doream cu adevărat, în loc s-o considerăm ca pe ceva prin care trebuia să trecem. Această răscruce a marcat momentul înţelegerii Pasului 7, cu toate implicaţiile lui.

Cel mai important catalizator al defectelor noastre a fost frica egocentrică: în primul rînd, frica de a nu pierde cumva ceva ce se află în posesia noastră sau teamă că s-ar putea să nu reuşim să obţinem ceea ce doream. Trăind pe baza unor pretenţii nesatisfăcute, eram într-o stare de continuă tulburare şi frustrare. De aceea nu aveam cum să cunoaştem măcar un strop de pace pînă nu găseam o cale de reducere a acestor pretenţii. Diferenţa dintre a pretinde, şi a cere doar, este clară pentru oricine.

Pasul 7 este acţiunea prin care producem o schimbare de atitudine. Aceasta schimbare ne va permite sub ghidarea smereniei, să ieşim din noi-înşine către ceilalţi şi către Dumnezeu. Pasul 7 pune accentul pe umilinţă şi pe nimic altceva. El ne comunică faptul că este foarte necesar să avem bunăvoinţa să încercăm calea umilinţei, atunci cînd căutăm eliberarea din slăbiciunile noastre, exact aşa cum am făcut cînd am admis că eram neputincioşi asupra alcoolului şi cînd am ajuns la credinţa că o Putere superioară nouă - înşine ne putea reda sănătatea mintală. Dacă acel grad de umilinţă ne-a dat tăria de a găsi binecuvîntarea eliberării din obsesia mortală, atunci trebuie să existe speranţa unui rezultat similar în ce priveşte orice altă problemă care ni s-ar ivi în cale.