Pasul unsprezece este punctul culminant al tuturor pașilor anteriori. Am lucrat toți ceilalți Pași pentru ca ei să ne conducă la Pasul 11.
Trebuia făcut pasul unu ca să putem face pasul doi, pentru că nu puteam vedea soluția până când înțelegem problema.
Pașii unu și doi ne-au oferit ceea ce aveam nevoie pentru a lua o decizie. Decizia a fost Pasul trei; să predăm voința și viața noastră în grija lui Dumnezeu așa cum L-am înțeles. Această decizie a fost un punct de cotitură important.
Apoi a trebuit să ducem la îndeplinire decizia. Au fost anumite lucruri care ne-au blocat de la Dumnezeu, și nu am putut continua să ne predăm voința și viața în grija lui Dumnezeu până când nu am îndepărtat acele lucruri care ne blocau de Dumnezeu. Prin urmare am luat acțiunea Pașilor: pașii patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă și apoi zece, care este continuarea pașilor patru până la nouă.
Ca urmare a acțiunilor pașilor patru până la zece, am îndepărtat, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucruri care ne blocau de Dumnezeu. Acum putem duce la îndeplinire decizia pe care am luat-o la Pasul trei. Pașii Trei și Unsprezece sunt stâlpii Pașilor. Am putea spune că Pașii au două puncte cruciale; întoarcerea voinței noastre în Pasul Trei și primirea voii lui Dumnezeu în pasul unsprezece. Aceasta înseamnă schimbarea direcției în viata umana. Acest lucru nu înseamnă că direcția poate fi schimbată numai prin acești doi pași, pentru că celalți sunt necesari înainte de a îi putea finaliza pe aceștia doi.
Când schimbăm direcția unei vieți, schimbăm viața. Am spus la pasul trei că am fost dispuși să ne îndreptăm direcția către Dumnezeu, care fusese întotdeauna acolo chiar și atunci când am fost blocați de El. Viețile noastre devin diferite ca urmare a acestui proces. Oricine care poate începe să folosească Pasul Unsprezece în mod eficient a avut o trezire spirituală. El sau ea a „explorat acea resursă interioară nebănuită” de forță. (Cartea cea mare, p. 569-570)
Acest lucru arată că Pașii au funcționat pentru această persoană.
După pasul unsprezece, vine al doisprezecelea și ultimul pas, care ne spune să purtăm acest mesaj către alte persoane.
Pasul unsprezece necesită multă muncă. În primul rând, este nevoie de munca primilor zece pași, apoi necesită practică continuă pe o perioadă lungă de timp.
CUM INTERACȚIONEAZĂ VOIA NOASTRĂ CU VOIA LUI DUMNEZEU
În pasul trei:
Renunțăm la indicațiile noastre. Lăsăm voința și viețile noastre în grija lui Dumnezeu așa cum Îl înțelegem.
La pasul unsprezece:
Primim indicațiile lui Dumnezeu. Primim voia lui Dumnezeu în viețile noastre și puterea de a o împlini de la Dumnezeu așa cum Îl înțelegem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu