<< Mintea caută neîncetat nu doar hrana pentru gândire, ci şi hrană pentru a-şi confirma identitatea, pentru sentimentul de sine. În acest fel ia naştere egoul, care se recreează în mod constant.
Atunci când gândeşti sau vorbesti despre tine însuţi, când spui „Eu”, te referi de obicei la „Eu şi povestea mea”; „Eul” care niciodată nu rămâne satisfăcut, condiţionat de trecut şi care caută să-şi împlinească menirea în viitor.
Cine este conştient de natura temporară a formei tale fizice şi psihologice? Ce va mai rămâne din toate fricile şi dorinţele asociate cu situaţiile problematice din viaţa ta, cele care zi de zi îţi răpesc cea mai mare parte a atenţiei? Pentru eul egotic, acesta este un gând deprimant. Pentru tine, este eliberator.
Atunci când fiecare gând îţi absoarbe complet atenţia, te identifici cu vocea din capul tău. Acesta este egoul, un „eu” creat de minte.
Când realizezi că în capul tău există o voce care pretinde că eşti tu şi nu se opreşte niciodată, te trezeşti din identificarea inconştientă cu fluxul gândirii. Când remarci acea voce, îţi dai seama că vocea nu reprezintă ceea ce eşti – cel care gândeşte – ci doar cel care o conştientizează.
Să conştientizezi că eşti conştiinţa din spatele vocii înseamnă să fii liber.
Atunci când trăieşti prin ego, reduci întotdeauna momentul prezent la un mijloc de a atinge un ţel. Trăieşti pentru viitor, şi când îţi împlineşti ţelul, el nu te satisface, sau cel puţin nu pentru mult timp.
Atunci când acorzi mai multă atenţie lucrului pe care îl faci decât rezultatului la care vrei să ajungi prin lucrul respectiv, îţi rupi lanţurile condiţionării egotice. În acest fel nu numai că devii mult mai eficient, dar ceea ce faci îţi va aduce infinit mai multă bucurie şi satisfacţie.
Aproape toate egourile conţin cel puţin un element din ceea ce am putea numi „identitate de victimă”. Unii oameni îşi construiesc o imagine de victimă, încât aceasta devine esenţa egoului lor. Resentimentul şi reproşul formează o parte importantă a modului în care se percep.
Chiar dacă reproşul tău este complet „justificat”, ţi-ai construit o identitate care este o adevărată închisoare şi ale cărei gratii sunt făcute din forme ale gândului. Vezi ce îţi faci singur, sau mai exact ce îţi face propria-ţi minte. Simte ataşamentul emoţional pe care îl ai faţă de povestea ta în care eşti victimă şi devii conştient de nevoia imbatabilă de a te gândi sau a vorbi despre ea. Fii acolo pe post de prezenţă-martor a stării tale interioare.
Nu trebuie să faci nimic. Odată cu conştiinţa vin şi transformarea şi libertatea.
Reproşurile şi reactivitatea sunt şabloane preferate ale minţii prin care egoul se întăreşte. Pentru mulţi oameni, o mare parte a activităţii lor mental-emoţionale constă în reproşuri şi reacţii împotriva oricărui lucru. Acţionând aşa, îi faci pe ceilalţi, sau o situaţie, să se situeze în „greşeală”, iar tu să „ai dreptate”. Prin faptul că eşti „corect”,te simţi superior, iar prin intermediul faptului că te simţi superior, îţi întăreşti eul. În realitate însă, bineînţeles, întăreşti doar iluzia egoului.
Egoul are nevoie să fie în conflict cu ceva sau cu cineva.
Acesta este motivul pentru care cauţi mereu împăcarea, bucuria şi iubirea, însă nu le poţi suporta prea mult timp. Susţii că vrei să fii fericit, dar eşti dependent de nefericire. În fond, nefericirea ta nu se naşte din circumstanţele vieţii tale, ci din condiţionarea minţii.>>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu