BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


joi, 13 aprilie 2017

IN PASI DE VALS

Am invatat sa 'valsez' 1, 2, 3, 1, 2, 3, in unu, doi, trei pasi si sa pun in aplicare aceste principii, pe care acum le folosesc in viata de zi cu zi. 

Ce inseamna Pasii 1-3 ?!

***
ACCEPTARE. CREDINTA. PREDARE.

PRINCIPII CHEIE: 

ONESTITATEA. MINTEA DESCHISA. BUNAVOINTA.

***
Recunoastem FATA DE SINE ca suntem lipsiți de putere pentru a depăși dependenta și că viața a devenit greu de gestionat.

Devenim dispusi sa ne abtinem.

Apoi, eliberarea de obsesie: trecerea de la abtinere, cand NU VREI sa mai bei (ai vrea sa bei, dar nu o faci pentru ca sti ca iti face rau), la abstinenta, cand VREI sa nu mai bei (alcoolul iti devine indiferent).

***
Problema: 
(Pasul 1) Sunt alcoolic (obsesia mentala si compulsia fizica). Alcoolismul este o boala. Nu am voie sa beau.
Solutia: 
(Pasul 2) Singur nu pot. Am nevoie de ajutor. Pot gasi Puterea grupului la intalniri.
Programul de actiune: 
(Pasul 3) Cer ajutor, urmez sugestiile primite, aplic principiile (onestitate, bunavointa si minte deschisa) si parcurg procesul de acceptare, credinta si predare.

***
''Eu nu pot! Dumnezeu poate! ; lasă-L pe El." 

***
Sa ma uit in interiorul meu si sa fiu onest cu mine insumi. Am ajuns sa nu mai aleg eu daca sa beau sau sa nu beau. Un lucru este cert: daca incep, nu ma mai opresc.
Sa ies din negare. Cum?
1 - am recunoscut ca am nevoie de ajutor
2 - am ajuns sa cred ca exista cineva care ma poate ajuta
3 - L-am lasat sa ma ajute.

***
Exista o putere in noi care, daca i se permite sa intre in viata noastra, poate aduce cu sine transformare spirituala. Atunci cand spunem "renunță la a mai detine controlul si lasă-L pe Dumnezeu sa-l preia" ("Let go and let God"), acesta nu este un mod pasiv de a trai. Este un mod de a ne acorda la o Inteligenta launtrica mai profunda si mai vasta.

***
  • Recunosc / admit problema - iesirea din negare. 
  • Speranta - exista o solutie.
  • Intorc viata la 180 de grade - intorc fața (de la frici, mânii, vinovatii, rușini, resentimente, suparare, durere, nemultumire ... ) catre Dumnezeu.
***
Ce inseamna Pasii 1-3 ?!

Impacarea cu Dumnezeu. Pentru ca, mai apoi, sa ma pot impaca cu mine insumi si cu ceilalti.

sau cum se aude la intalniri:

Nu se deschid portile raiului ca sa intram, se deschid portile iadului ca sa iesim!


Niciun comentariu: