PASUL TREI - Carticica Rosie

PASUL TREI

Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu, aşa cum şi-L închipuie fiecare dintre noi.

     Scopul studiului Paşilor Unu, Doi şi Trei este de a identifica alcoolismul ca pe o boală cu trei aspecte, care a făcut fisuri în sănătatea noastră fizică, în sănătatea noastră mentală şi în echilibrul nostru spiritual.

     O cunoaştere completă a răului pe care l-am suferit când ne aflam sub jugul băuturii este indispensabilă pentru recuperarea noastră din alcoolism.

     Scopul Pasului Trei este de a recunoaşte şi trata maladia pe care nici unul dintre noi nu a privit-o ca pe o boală; această maladie este o boală spirituală. A.A., ca „mod de viaţă", este în principal un program spiritual care ne scapă de alcoolism pe măsură ce dezvoltăm în interiorul nostru adevăratul simţ al responsabilităţii faţa de Dumnezeu şi faţa de semenii noştri.

     Cunoaşterea şi tratarea bolii noastre mentale şi fizice sunt necesare, dar nu putem obţine niciodată o recuperare deplină până nu ne învingem răul spiritual.

     Ca băutori necontrolaţi, ne-am trăit vieţile atrăgând asupra noastră, în mod voit şi egoist, nefericire, necazuri şi dezaprobare.   Slăbiciunea noastră în ceea ce priveşte alcoolul a cântărit mai mult decât grija faţă de securitatea proprie sau decât intenţiile bune faţă de cei dragi.

     Remuşcarea pe care ne-a adus-o băutura ne-a umplut de intenţii bune vis-a-vis de rudele şi prietenii  merituoşi, dar nu ne-au permis niciodată o revanşă completă. Hotărârile şi intenţiile bune ne-au invadat cu o credinţă puternică în timpul perioadelor de abstinenţă, dar fiind bolnavi spiritual nu ne-am putut îndeplini planurile. Existenţă noastră „câinească" a fost uşurată ocazional de fapte raţionale şi echilibrate în timpul momentelor de lucide, dar numai pentru a se sfârşi la următoarea beţie, până când ne-am pierdut încrederea în noi înşine. Am fost puternic motivaţi în toate problemele, cu excepţia capacităţii noastre de a controla băutura, comportamentul nostru la beţie sau tratamentul aplicat celorlalţi.

   Nu devenim „sătui" de incapacitatea noastră de a ne asuma sau de a executa responsabilităţi normale până când nu suntem conştienţi pe deplin de aceste lucruri. Numai atunci când realizăm şi admitem faptul că „necazurile noastre erau autoimpuse şi că eram exemple extreme că o vom lua razna", suntem gata să căutăm ajutor din afară.

    Alcoolicii care au acceptat şi au practicat Pasul Trei cunosc valoarea predării voinţei şi vieţii lor în grija lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg. Credinţa în puterea lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţeleg, le-a adus fericire şi cumpătare pe masură ce a ajutat la recuperarea din boala spirituală a alcoolismului.

     Unii dintre noi au ezitat să înfrunte cerinţele acestui pas, de teama opiniei publice sau din cauză că părea ipocrit să se întoarcă spre Dumnezeu pentru ajutor dupa ce L-au ignorat ani de-a rândul. 

     Este bine să ne dam seama că aparţinem unei societăţi anonime; că publicul nu are cum să ştie ce facem, cu excepţia faptului că nu mai bem. Adevărul este că, deşi aceştia nu ne acceptă atunci când bem,  ne vor primi şi ne vor onora atunci când renunţăm la băutura.

     N-am reuşit să renunţăm din proprie voinţa; am încercat diverse căi pentru a ne controla la beţie şi pentru a ne trăi viaţa normal; am făcut tot ce ne-a stat în putinţă şi cunoştiinţa pentru a scăpa de efectele alcoolismului.

  Singurul lucru de făcut în acest moment, dacă suntem serioşi în privinţa renunţării definitive la alcool, este de a renunţa la falsa mândrie, aşa cum au făcut mii de alcoolici şi să lăsăm recuperarea noastră din alcoolism în grija lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţtelegem. Faptul că mii de alcoolici au fost recuperaţi şi că alte sute sunt recuperaţi zilnic cu ajutorul unei Puteri mai Mari decât Noi nu ar trebui să lase nici o urmă de îndoială în legătură cu şansele noastre de recuperare.*

     Aceia dintre noi care susţin ipocrizia întoarcerii în acest moment către Dumnezeu şi solicitării ajutorului pentru problemele legate de alcoolism, evită încă responsabilitatea. Ştim ce ar trebui să facem în legătură cu problema respectivă, dar nu suntem sinceri cu noi atunci când refuzăm ajutorul Lui. Motivaţia noastră constă încă, în evadarea din realitate; avem încă de-a face cu un pretext  tipic alcoolicului.

     Acest tip de motivaţie va perpetua comportamentul nostru nesănătos şi îmbolnăvirea spirituală pentru că ne readuce la practicile din trecut. Trebuie să acceptăm nevoia şi autenticitatea fiecărui pas din programul Alcoolicii Anonimi, daca vrem să ne facem din acesta un „mod de viaţă".

     Nu există nici o prevedere în vreunul din cei Doisprezece Paşi care să justifice punerea sub semnul îndoielii a dorinţei lui Dumnezeu de a mări ajutorul pentru recuperarea dumneavoastră, cu condiţia să fiţi sincer în hotărârea de a va face bine.

    Frica, mândria, resentimentul, egoismul, încăpăţânarea şi toate trăsăturile indezirabile care formează personalitatea alcoolicului ar trebui supuse grijii lui Dumnezeu pentru supraveghere şi recondiţionare constructivă.

     Uitând importanţa copleşitoare evidentă a problemelor noastre alcoolice, trebuie să învaţăm să ne bazăm pe puterea Lui.   „Devine mai puţin dificil să renunţăm la voinţa proprie, atunci când ne gândim la rolul pe care aceasta l-a jucat în distrugerea vieţilor noastre".

     Gândiţi-vă pentru un minut la inutilitatea existenţei unui alcoolic ego-centric; amintiţi-vă goliciunea şi suferinţa unui alcoolic inspirat de auto-exaltare; amintiţi-vă înfrângerea şi disperarea pe care ni le-a adus sănătatea proastă, gândirea iraţionala şi comportamentul nebunesc. 

   Trebuie să fim de acord cu faptul că orice voinţă, alta decât a noastră, ne-ar fi rezolvat mai bine treburile. Cu siguranţă ne-am bătut suficient joc de noi. Este timpul să acceptăm înţelegerea voinţei lui Dumnezeu şi să devenim făgaş pentru exprimarea acesteia.

     Avem înaintea noastră exemplele membrilor A.A. care au făcut totul pentru a cunoaşte înţelesul voinţei lui Dumnezeu şi pentru a atrage în mod constant puterea Sa în ajutor. Este interesant de observat că aceşti membri şi-au schimbat vechile personalitţăi de alcoolici cu personalitatea fericită şi cumpătată a unui membru A.A. sincer.

     Onestitatea, umilinţa şi dorinţa de a stabili o conştiinţă trează a acestei Puteri Superioare nouă înşine, este prima cerinţă în încercarea de a-L înţelege pe Dumnezeu. 

     Reuşita imbunătăţirii contactului nostru conştient cu Dumnezeu rezultă din credinţa în puterea Lui, din meditaţie, din rugăciune, din observarea membrilor pe care i-aţi simţit ca au luat contact cu El, din discutarea Pasului Trei cu astfel de membri.

Nu ajungem nicăieri încercând să forţăm un contact sau înţelegerea. Acest lucru trebuie să vină de la sine, pe măsură ce Îi încredinţăm problemele noastre. Câştigăm o înţelegere a acestei probleme dacă ne implicăm în mod neegoist în înţelegerea problemei unui alt camarad şi încercăm să-l ajutăm. Adesea Dumnezeu ne arată răspunsul la problemele noastre prin soluţionarea dificultăţilor altui individ. Credinţa pe care o exersăm cu răbdare în timp ce lucrăm la progamul A.A. în Doisprezece Paşi,  ne asigură o înţelegere a acestei Puteri Mai Mari decât Noi.     

    Noul membru nu trebuie să confunde vreo parte din filozofia Alcoolicilor Anonimi cu biserica lui sau cu o organizaţie religioasă. Faptul ca doreşte să-şi închine voinţa şi viaţa grijii lui Dumnezeu aşa cum Îl înţelege este un concept spiritual al programului nostru, necesar pentru reabilitarea alcoolicului.

     Opţiunile religioase sunt lucruri despre care se discută în afara A.A. Concepţia  ta despre Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegi , faptul ca tu crezi într-o Putere Mai Mare decât Tine pentru a-ţi reface sănătatea spirituală, este tot ceea ce cere programul nostru.

     De îndată ce un om spune că are credinţa sau doreşte să creadă, îl asigurăm că este pe calea cea bună.   

     „S-a dovedit în mod repetat, printre noi, că datorită acestei baze simple de plecare se poate construi o structură spirituală minunată."

     Încrederea şi credinţa în Dumnezeu sunt necesare alcoolicului; în acestea el găseşte soluţia unei vieţi cumpătate şi fericite. Îi aduc o pace a minţii, o viaţă folositoare activă, puterea şi înţelegerea

necesare combaterii problemelor zilnice, puterea de a rezista alcoolului, capacitatea de a dezvolta sănătatea mentală şi spirituală, oportunitatea de

a-şi corecta greşelile din trecut.

     Puţini dintre nou veniţi au nevoie de înocularea ideii în existenţa un Fiinţe Divine. Cei mai mulţi dintre noi au învăţat acest lucru încă din tinereţe. Am văzut cu toţii dovada unei Puteri mai Mari decât Noi în lumea noastra bine-stabilită a anotimpurilor fixe, a zilei şi a nopţii; a căldurii şi a umezelii; populată prin reproducerea vieţii omeneşti şi în care se poate trăi prin intermediul dragostei şi toleranţa fiinţelor omeneşti.

     Mulţi dintre noi au studiat perfecţiunea universului, animaţia vietăţilor, acţiunea minţii umane, puterea dragostei. Toate aceste lucruri par să denote o Forţă de Viaţă dinamică aflată în spatele, înăuntrul şi în interiorul a tot ceea ce ne priveşte. Această forţă pare că dirijează toate lucrurile armonios, dar irezistibil către un deznodamânt  util, clar şi natural.

     Nu este greu să recunoşti în aceasta Forţă a Vieţii o Putere mai Mare decât Noi. Simţim în ea energie creativă şi sens, inteligenţă şi putere, care-l fac pe om - prin comparaţie - să pară nesemnificativ.

     El rămâne nesemnificativ atâta timp cât ignoră Puterea, dar devine o sursă de energie constructivă când se identifică cu aceasta şi devine un agent pentru împlinirea ei.

    Ne identificăm cu această Forţă a Veţii, această Putere Superioară nouă înşine, atunci când:

1.       Ne asumăm o atitudine de predare a intereselor ego-centrice.

2.       Ne asumăm o atitudine smerită de credinţă, susţinută de o dorinţă sinceră de abstinenţă.

3.       Devenim dispuşi să ne rugăm necondiţionat, fără  egoism.

4.       Ne asumăm credinţa că suntem bolnavi spiritual.

5.       Ne asumăm responsabilitatea de a ne învinge boala.

6.       Luam hotărârea de a ne lăsa voinţa şi viaţa în grija lui Dumnezeu pentru tratament.

7.       Ne rugăm fără  să avem resentimente în inima noastră.

8. Ne gândim la lucrurile pozitive care ne-au îndepartat de defectele morale din trecut.

9. Simţim necesitatea purificării sufletului.

10. Devenim iertători faţă de alţii.

11. Recunoaştem potenţialul spiritual din interiorul nostru.

12. Încercăm să-L înţelegem pe Dumnezeu astfel încât să ne dezvoltăm acest potenţial. 

    Importanţa este bunăvoinţa de a încerca. Fiecare bărbat şi femeie posedă posibilităţi spirituale. Trebuie să învaţăm să le scoatem în evidenţă, să ne formăm convingeri şi să le ajutăm să se dezvolte.

     Atunci când este posibil, ar trebui să ne luam soţiile sau rudele apropiate drept confidenţi în încercarea noastră de a urma acest pas. Am aflat că există o putere şi un ajutor mare pentru acel membru care are de partea lui încrederea şi cooperarea celor apropiaţi lui. Dacă aceştia nu sunt cooperanţi el trebuie să se descurce singur.

   

     Ar trebui să evităm greşeala obişnuită de a ne încurca minţile cu gânduri anxioase privind timpul şi maniera în care Dumnezeu se va manifesta faţă de noi. Înţelegerea noastră va veni în mod treptat, pe măsură ce o câştigam şi o dezvoltăm.

     Este neobişnuit pentru un membru să aibă o transformare spirituală drastică. Trezirea spirituală sau experienţa vin încet şi adesea pe căi ciudate. Ea vine, totuşi, dar într-un mod atât de natural, încât de multe ori ratezi recunoaşterea ei.

     Treaba noastră este să fim pregătiţi şi să dorim aceste experienţe, să fim stimulaţi de exemplul membrilor care trăiesc conform programului A.A., să fim deschişi în încercarea noastră de a-L înţelege pe Dumnezeu, să ne dăm seama că acest lucru nu se face printr-o singură realizare mare, că se câştigă putin câte puţin, şi că inspiraţia noastră va fi influenţată de atitudinea şi acţiunea noastră. Membrul activ care ia în serios programul, aplicându-l în viaţa de acasă, în afacerile sale, în tratarea noilor membri, admiţând greşelile şi îndreptându-le, este cel mai în măsură să realizeze brusc prezenţa lui Dumnezeu în viaţa sa.

     Perioadele liniştite de relaxare şi rugăciune sunt de cea mai mare necesitate pentru realizarea acestui pas. Alcoolicul ar trebui să reţină, de asemenea, în afară de rugăciune, valoarea relaxarii. N-ar trebui să trecem cu vederea faptul că toţi alcoolicii sunt agitaţi, că neodihna şi tensiunea alcătuiesc o parte a necazului, că într-un timp ne-am calmat aceasta stare cu alcool, că acum căutam să o corectăm sub supraveghere divină.

    

     Alcoolicul trebuie să înveţe să „dea drumul" ori de câte ori devine supărat,  când suprasolicitarea îi induce sentimente de extenuare psihică şi mentală, când devine extrem de nerăbdător, când îi este frică, când este plictisit, când este nemulţumit.

    Relaxarea îi va restabili starea de bine şi îi va permite o utilizare mai bună a facultăţilor mentale care sunt necesare pentru o înţelegere a lui Dumnezeu suficientă ca să aibă ca efect recuperarea din alcoolism.

     Privim îndeplinirea acestui pas cu încredere deplină pentru că ştim din exemplul celorlalţi membri că voinţa Domnului poate fi înţeleasă, că înţelegerea grijii Sale ne va aduce personalităţi noi care exclud alcoolul - personalităţi care ne asociază în mod fericit cu Dumnezeu, cu o lume convenţionala şi cu concetăţenii noştri.  

Material preluat de pe Prietenii lui Bill (F., Voluntari)