BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


vineri, 30 iunie 2017

"- am continuat ..." - #2 - sau cum sa evit acumularile


Pasul 10 = Pasii 4-9 pe repede inainte !

Cea mai precisa descriere a Pasului 10 se afla in Big Book, Transpunerea in fapte:

"Continuăm să fim atenţi la egoism, la lipsa de onestitate, la resentimente şi frică (Pasul 4). Îndată ce le simţim acumulându-se (Pasul 6), îl rugăm pe Dumnezeu să le îndepărteze (Pasul 7). Discutăm imediat despre ele cu cineva (Pasul 5) şi ne reparăm greşelile pe loc (Pasul 9), dacă am făcut cuiva vreun rău (Pasul 8). Apoi, ne îndreptăm gândurile spre o persoană care ar putea beneficia de ajutorul nostru. Iubirea şi toleranţa faţă de alţii constituie codul nostru moral."

Doua aspecte importante in aceste sugestii: 

1. În primul rând, este clar că scopul al pasul 10 este de a incorpora în viața noastră de zi cu zi ceea ce am învățat în lucrul pasilor, de la 4 la 9. Sugestiile includ un inventar în curs de desfășurare, consultarea cu sponsorul sau alti membri de încredere, identificarea și tratarea defectelor de caracter si reparatii ale daunelor facute.

2. În al doilea rând, bine-cunoscutul slogan de la Pasul 12 "progres, nu perfecțiune" oferă cadrul de la care se porneste practicarea Pasului 10. Pasul 10 implică transformarea intenției noaste in anumite calitati și in a actiona, cat putem de bine, in conformitate cu sugestiile primite, dar este bine să înțelegem ca atingerea perfecțiunii spirituale este foarte puțin probabila, dacă nu chiar imposibila, chiar daca un progres spiritual transformator este de așteptat în acest moment al procesului de recuperare.

În cele din urmălucrul Pasului 10 oferă un zid de apărare împotriva reacumularii de resentimente, auto-compatimire, rușine și temeri iraționale. Recuperarea poate fi păstrată și îmbunătățită numai cu vigilență și efort persistent. Tentația de a ne baza pe munca deja făcuta - deși a fost semnificativa și, fără îndoială, benefica - este bine să fie evitată dacă vrem ca seninatatea, bucuria și libertatea să persiste. 


sa gasesc o cale

<< Dupa ce am cedat sau mai degraba m-am simtit eliberata din lupta fara speranta ca as putea, vreodata, sa controlez alcoolul, acum ma simt, oarecum, deosebit de sensibila, nesigura si vulnerabila. Odata cu intrarea intr o alta lume, o lume noua, pentru mine apar vechile emotii, o serie de experiente din trecut si un anume tipar comportamental dinainte. Chiar daca sunt deosebit de bucuroasa si multumita ca nu mai beau si ca sunt in deplina experimentare a unei altfel de viata, frumoasa si sanatoasa, totusi undeva in spate, in fondul existentei mele exista o neliniste care inca isi face simtita prezenta si se face auzita. Cand acel norisor roz a inceput sa se destrame si mi-a ramas multumirea ca acest ciclu coplesitor al dependentei mele a fost intrerupt, am descoperit ca totusi viata nu este atat de simpla doar pentru faptul ca nu mai consum si ca sunt in recuperare. Ea vine cu provocarile ei, cu suisuri si coborasuri si unele dinte aceste contexte ma gasesc total nepregatita. Mecanismul meu de aparare in astfel de situatii era alcoolul, iar acum ca am intrerupt consumul, ma simt descoperita, vulnerabila si , uneori, nu stiu ce alegeri sa fac. Ani buni de zile am negat si am evitat emotiile, experientele si amintirile dureroase. Furia, rusinea, vinovatia, etc. ies acum la iveala pentru ca acum nu mai este alcoolul care sa ma faca sa nu le simt. Acum , iata, a venit momentul sa-mi constientizez problemele mentale, emotionale, fizice, spirituale care au fost bine ascunse si nerecunoscute de mine ani buni. Va trebui sa le scot la suprafata, sa gasesc o cale de a lucra cu ele si apoi sa le elimin pentru ca altfel ele imi vor controla din nou viata.
Durerile interioare trebuie treptat vindecate pentru ca doar astfel vom putea face , pas cu pas, drumul spre identitatea noastra si vom putea avea o viata in abstinenta senina.
Bill Willson scria: " Oare ce trebuie sa asteptam de la desteptarea spirituala este abstinenta fara alcool? Nu, abstinenta este un simplu inceput, este doar primul dar al primei desteptari. Daca vrem sa primim si alte daruri, desteptarea noastra trebuie sa continue."


C-L, R. - Preluare de pe prietenii lui Bill

joi, 29 iunie 2017

Daca v-ati hotarat ca vreti ceea ce avem noi ...*

Dacă v-aţi hotărât că vreţi ceea ce avem noi şi dacă sunteti dispusi să faceţi tot ceea ce este nevoie ca să obţineţi acel ceva, atunci înseamnă că sunteţi pregătiţi să parcurgeţi anumite etape.
   [Big Book, pagina 58, aliniat 16]

Există cel puțin două condiții preliminare pentru a intra in Programul in 12 pasi al Alcoolicilor AnonimiPrima dintre acestea este să vrem să fim abstinentiA doua, sa vrem sa nei pastram abstinenta.  


Si pentru asta
... am decis să facem orice este nevoie (sa mergem pana in panzele albe) pentru victoria asupra alcoolului[Big Book, pagina 78, aliniat 25]
(intrarea in abstinenta)
si
... am decis să facem orice este nevoie pentru a găsi o experiență spirituală ... [Big Book, pagina 79, aliniat 7]
(pastrarea abstinentei). 

Nu trebuie sa vrem asta imediat. Pentru moment, este suficient ca nu mai vrem ceea ce avem și că suntem dispusi sa facetm tot ce este nevoie pentru a scăpa de asta! Spunem că AA este un program de atracție si asa este. Se pare, totuși, că multi intram pe portile AA-ului nu pentru că suntem atrasi de AA, ci pentru ca suntem respinsi de viata alcoolica pe care o traim. 

Cele 2 intrebari ale sponsorului catre noul venit sunt:
- esti dispus sa faci orice?
- esti dispus sa urmezi cateva sugestii?


o scuza perfecta!

<< Obstacolele sunt, totuşi, reale. Primul şi cel mai greu de trecut este legat de iertare. În clipa în care cugetăm la o relaţie strâmbă sau ruptă cu cineva anume, emoţiile pornesc în defensivă. Ca să scăpăm de privitul în faţă al lucrurilor rele pe care le-am făcut noi altora, ne concentrăm cu ura asupra răului pe care ni l-au făcut nouă persoanele respective. Această atitudine este reală mai ales atunci când vreun om ne-a făcut cu adevărat mult rău. Triumfători, ne legăm de comportamentul incorect al acelei persoane şi-l folosim ca o scuză perfectă, pentru a minimaliza sau a da uitării propria noastră comportare.
Aici este mare nevoie să ne stăpânim, sută la sută. Nu prea are sens să râdă ciob de oale sparte. Să ne amintim, că nu numai alcoolicii sunt victime ale emoţiilor dereglate. În plus, este de obicei - adevărat că apucăturile noastre, pe când beam, au agravat defectele altora. Nu odată ne-am împins prietenii până la limita răbdării şi am reuşit să-i facem negri de mânie chiar şi pe acei oameni care nu dădeau nici două parale pe noi. În multe situaţii avem de-a face chiar cu tovarăşi de suferinţă, cărora le-am adâncit durerile. Dacă tot vine vorba să cerem iertare pentru noi-înşine, de ce n-am începe prin a-i ierta noi pe ei, o dată pentru totdeauna? >>


12 Pași și 12 Tradiții - Pasul Opt

Preluare de pe Prietenii lui Bill


Citatul saptamanii


"Umilinţa este acceptarea noastră de către noi înşine."


Înainte credeam că umilinţa este pentru cei slabi. La şcoală, în afaceri, şi în viaţă, am fost învăţat să fiu competitiv şi să mă zbat ca să înving. Când eram beat, duceam acest lucru la nivelul următor, devenind agresiv şi căutând moduri de a-i domina pe ceilalţi - chiar dacă asta însemna să înşel, să fur şi să mint. Banii, avuţia şi faima - indiferent cum le obţineam - erau obiectivele mele, iar umilinţa nu era ceva ce aveam în vizor vreodată. Această alergare continuă după lucruri "exterioare", alimentată de boala alcoolismului, m-au pus în genunchi şi m-au adus în încăperile recuperării.
Când am devenit abstinent, am discutat mult despre predare, bunăvoinţă şi umilinţă. Egoul meu a luptat împotriva la tot, iar când încercam să capăt aceste trăsături de caracter, rebeliunea îmi sabota fiecare pas. Din fericire, am învăţat şi noi moduri de a înţelege aceste concepte. Am învăţat că atunci când cineva se predă, acesta "nu se mai luptă, lasă braţele jos şi se alătură echipei învingătoare". Şi atunci am învăţat adevărata definiţie a umilinţei.
Am învăţat că umilinţa nu înseamnă să gândesc mai rău despre mine, ci să mă gândesc mai puţin la mine. În timp ce lucram la Paşi, ajutându-i pe ceilalţi şi devenind mai apropriat de Puterea mea Superioară, am început să mă simt mai bine în pielea mea. Făcând inventarul moral de la Pasul Patru, apoi lucrând la Paşii Opt şi Nouă, mi-am iertat, în sfârşit greşelile din tinereţe. Am primit darul empatiei şi acceptării propriei mele persoane. Astăzi mă simt confortabil în pielea mea şi apreciez umilinţa ca un adevărat dar.

Sursa- Wisdom of The Rooms- Quote of the Week

Preluare de pe prietenii lui Bill


miercuri, 28 iunie 2017

Trei principii


Sunt trei principii care mie mi-au fost de mare folos ca sa intru in abstinenta. Trei principii fara de care poate ca as fi continuat sa beau sau as fi ramas intr-o abtinere incrancenata. Am invatat sa 'valsez' in unu, doi, trei pasi si sa pun in aplicare aceste principii, pe care acum le folosesc in viata de zi cu zi. A trai in program 'clipa de clipa' inseamna sa asociez oricarui eveniment acceptarea, predarea si credintaORICE s-ar intampla, cand gandurile si sentimentele (ceea ce simt) o iau razna, stiu ca lucrurile se intampla exact asa cum trebuie sa se intample, nu ma mai opun, nu ma mai incrancenez, nu mai las egoul sa se umfle catre manie, resentimente sau frici si am credinta ca Puterea superioara imi va reda intr-un fel sau altul echilibrul si linistea de care am nevoie, pentru ca stie mai bine ce este bun si ce este rau pentru mine.


marți, 27 iunie 2017

Spre onestitate

Dorința perversă de a ascunde o motivație rea sub una bună străbate lumea intereselor umane de la vârf la bază. Acest mod viclean și alunecos de autojustiție poate sta la baza celei mai mărunte acțiuni ale noastre sau la baza celui mai mic gând al nostru. A învăța să identificăm, să admitem și să corectăm aceste defecte este esența clădirii caracterului și a traiului bun.
Dezamăgirea celorlalți iși are rădăcina întotdeauna în dezamăgirea propriei noastre persoane.
Cumva, a fi singur cu Dumnezeu nu pare atât de stânjenitor ca și a sta față în față cu o altă persoană.Pâna când nu ne asezăm și vorbim cu cineva cu voce tare despre lucruri pe care le-am ținut atât de mult timp ascunse, bunăvoința noastră de a face curat în casă este, în mare, doar teoretică.Cand suntem onești cu o altă persoană, se confirmă onestitatea noastră față de noi și față de Dumnezeu.

1. Doisprezece și doisprezece
2. Grapevine,august 1961


Preluare de pe Prietenii lui Bill



luni, 26 iunie 2017

"- am continuat ..."

"- am continuat ..."

Pasul 10 - Responsabilitate zilnica

PRINCIPIUL CHEIE: 
Continui să fac inventarul personal, iar atunci când greșesc recunosc imediat si caut sa repar.

Cu Pasul 10 am devenit pregatit pentru un nou mod de a trăi.
Ultimii trei pasi ma ajuta sa-mi mentin modul spiritual de a gandi, de aceea se si numesc adesea pasi de mentinere.

Asa cum am invatat la pasii 4 si 5, un inventar care include doar comportamentele mele nu este suficient pentru schimbare. Este nevoie sa-mi examinez gandurile si sentimentele. Acest principiu este valabil si pentru pasul 10. Continui sa fiu atent la mandrie in toate formele ei si cu smerenie imi las slabiciunile sa fie indepartate prin grija Puterii superioare, asa cum am invatat la pasii 6 si 7.
Cand simt ca ma cuprind ingrijorarea, autocompatimirea, tulburarea, neliniștea, resentimentele sau fricile, in vreun fel, ma întorc imediat cu fata catre Puterea mea superioara si ii permit să înlocuiască aceste gânduri cu pace.

Pe măsură ce acord atenție gândurilor și sentimentelor mele, descopar și ce convingeri negative pastrez în continuare. Cer PS să elimine si aceste lucruri. Practicand pasul 10 nu mai recurg la justificare, raționalizare sau sa dau vina pe orice si pe oricine. Obiectivul este sa tin inima deschisa și mintea concentrata pe lecțiile învățate.

Îmi pun întrebări în timp ce caut echilibru și seninătate în fiecare zi. Pe măsură ce ziua se desfășoară, opresc din cand in cand rapid gândurile sau sentimentele negative care amenință să mă copleșească. Sunt atent la comportamentele vechi sau la tiparele de gândire, în situații extrem de stresante.

Îți spun în momente de criză: "Ce slăbiciune de caracter din mine este declanșată? Ce am făcut pentru a contribui la această problemă? Există ceva ce pot să spun sau să fac, fără pretenții, care să conducă la o soluție rezonabilă pentru mine și pentru cealaltă persoană? Dumnezeu are toată puterea. Eu nu. Il las pe El. Mă voi relaxa și voi avea încredere în El. "

Actiuni
  • particip la intalniri ca parte a angajamentului meu privind autoexaminarea si autoevaluarea. Continui sa intaresc relatiile cu ceilalti membri
  • sunt atent la gandurile, cuvintele si alegerile mele si le examinez
  • diminuez egoul prin dezvoltarea smereniei
"Ferice de cei care se umilesc fără a fi obligați să fie umili"
O modalitate de a mă smeri ar fi ca sunt dispus să elimin gândurile negative înainte de a izbucni în comportamente dureroase. Iar cand experimentez eliminarea gândurilor negative sunt atent la binecuvântările pe care le primesc.
  • traiesc in intervalul zilei prezente
Unul dintre cele mai benefice efecte - mental, emoțional și spiritual - ale practicarii principiilor din pași este că am invatat sa traiesc fiecare zi la timpul ei.
  • ma straduiesc sa ma imbunatatesc continuu
Sunt dispus (am bunavointa) sa ma evaluez zilnic la fiecare nivel - acțiuni, cuvinte, gânduri, sentimente, convingeri - si asta ma ajuta sa ma dedic imbunatatirii.

Pasul 10 reprezintă acceptarea adevărului că trebuie să continui să trăiesc pe baza unor principii spirituale. Cand ma indepartez de ele, Il rog pe Dumnezeu să-mi readuca pacea. Onestitatea și smerenia ma întăresc. Devin mai conștient de prezența Lui în viața mea, pe măsură ce Il chem să mă ajute să rămân curat spiritual. Invăț să evaluez progresul și să iert imperfecțiunea din mine și din ceilalți. Dorința de a fi în contradicție cu orice sau cu oricine se estompeaza. Auto-evaluarea devine un mod de viață în timp ce ma eliberez de temeri și depăsesc ispitele zilei.




duminică, 25 iunie 2017

!!!


Ce este duminica pentru un alcoolic? 

Ziua in care se vaita ca maine e luni.


sâmbătă, 24 iunie 2017

Scopul primar al Programului

MEDITAȚIE
24 Iunie

Scopul primar al Programului este eliberarea de dependență; fără această libertate nu avem nimic. Dar asta nu înseamnă că aș putea spune, de exemplu: „Abstinența este unica mea grijă. În afara băutului meu, sunt o persoană deosebită, așa că odată ce am abstinența, le am pe toate”. Dacă mă amăgesc cu astfel de nonsensuri înșelătoare, voi progresa atât de puțin cu rezolvarea adevăratelor probleme ale vieții mele și cu responsabilitățile mele, încât cel mai probabil voi continua să mă întorc la dependența mea. De aceea, Pasul Doisprezece ne spune „să practicăm aceste principii în toate domeniile vieții noastre”. Trăiesc eu doar pentru a fi liber de dependența chimică, sau și pentru a învăța, pentru a fi de folos și pentru a iubi?


Rugăciunea de azi
Fie ca eu să savurez și să fiu recunoscător pentru abstinența mea, pentru că odată cu ea încep toate lucrurile bune în viața mea. Dar ajută-mă să nu mă opresc doar la ea și să renunț la a încerca să mă cunosc pe mine însumi, natura lui Dumnezeu și cea a umanității. Libertatea din dependență este prima libertate. Fie ca eu să fiu sigur că mult mai multe libertăți vor veni în viața mea – libertatea față de îngustimea minții, față de sentimentele tulburi și ascunse, față de supra-dependența de ceilalți, față de o existență lipsită de Dumnezeu. Fie ca Programul care a reușit să-mi răspundă unor nevoi acute, să-mi răspundă și celor cronice.

Ce să-mi amintesc azi
Abstinența este doar începutul.

Sursa: Programul Sf. Dimitrie

Preluare de pe Pietenii lui Bill


Problema / Solutia / Programul de actiune

Problema constă în a fi lipsit de putere in fata obsesiei mentale.
Soluţia este de a găsi o putere mai mare decat noi care ne poate reda sănătatea
Programul de acțiune este de a ne transforma viața cu ajutorul unei Puteri superioare asa cum o intelegem si disciplina de a practica zilnic principiile celor Doisprezece Pași 


Stefan

P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

ABSTINENTA SENINA!


Abstinenta (recuperarea) inseamna echilibru.
Seninatatea este pastrarea echilibrului, indiferent de haosul din jur.








PASUL 2


PASUL 1


vineri, 23 iunie 2017

"Durerea este inevitabila, dar suferinta este optionala".



„Durerea este un fenomen obiectiv relativ fizic; suferinta este rezistenta noastră psihologică la ceea ce se întâmplă. Evenimentele pot crea dureri fizice, dar ele în sine nu creează suferință. Rezistența creează suferință. Stresul se întâmplă atunci când mintea rezista la ceea ce este ... Singura ta problemă în viața este rezistența minții la viață așa cum se desfășoară ea.”

- Dan Millman

(Preluare de pe Prietenii lui Bill)

Se mai spune: "Durerea este inevitabilă, dar suferința este opțională". 

Durerea poate fi definita ca senzația fizică a corpului care răspunde unor stimuli negativi și suferinta ca reacția noastra la durere. Este important să diferențiem durerea și suferința, pentru că oricât de inevitabilă este durerea, avem o anumită libertate atunci când vine vorba de suferință.


Cea mai mare dificultate în lucrul cu durerea nu este durerea în sine; este modul în care reacționăm la aceasta. 





PASUL 3


Cum sa nu judeci?

<< ... Cum nu judeci? Simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu ştii de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimţire sau ură, din neştiinţă sau cu bună ştiinţă... Tu eşti judecătorul lui. Eu Te rog să-l binecuvântezi şi pe mine să mă înveţi cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”. E doar un exemplu. se pot găsi alte cuvinte.
Dacă nu ai puterea să rosteşti asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poţi. Ajută-mă!”
...
Şi multe, multe se vor schimba mergând pe calea cea strâmtă a renunţării la voia noastră, la dorinţa ca lucrurile să fie aşa cum vrem noi.
Altfel, oricât ai urla şi ai bate din picior, nimic nu se schimbă, pentru că schimbarea poate avea loc numai în tine. >>

Monahia Siluana VladGânduri din încredinţare, Editura Doxologia, Iaşi 2012

joi, 22 iunie 2017

Rugaciunea Pasului 3 pentru atei

(Sau non-rugăciunea pasului trei)

Mă angajez la un set de principii, pentru abstinenta mea continuă și pentru creșterea mea.
Sunt acum deschis să accept ceea ce mi-a adus viața, deoarece știu că, trăind prin principiile AA de iubire, toleranță, slujire și abstinenta, fiecare zi este o șansă de a face și de a fi mai bine pentru mine și față de ceilalți.
Mă voi întoarce mereu de la obsesia de sine și implicarea de sine și, mai degrabă, într-un mod sănătos și echilibrat, mă voi concentra asupra modului în care pot fi de folos oricui mă întâlnesc, oriunde mă aflu și oricum pot.
Afirm că mersul pe această cale de slujire, fara bautura, va transforma ceea ce par a fi dificultăți, în oportunități; oportunități de ai ajuta pe alții, de a îmbrățișa umilința și de a încerca să aduc o mică armonie la colțul meu de lume. În acest sens, demonstrez altora și mie insumi că acesta este un angajament real și vital și un mod de viață care va asigura abstinenta mea și creșterea mea continuă, pentru iesirea din dependență și intrarea într-un mod de a fi nou si bogat.
Pot trăi acest angajament astăzi și în fiecare zi.

The 3rd Step Prayer for Atheists 



Pasul 11


NA - Wikipedia - Traditii - Istoric

...

Predecesorii 
Alcoolici Anonimi a fost primul program în 12 pași, și prin aceasta multe persoane cu probleme legate de consumul de droguri și de alcool au găsit abstinenta. Cea de-a patra tradiție dă fiecărui grup AA autonomia de a include sau exclude dependenții non-alcoolici de la întâlnirile "închise" - în care pot participa numai cei care manifestă dorința de a renunța la băut. La întâlnirile "deschise" AA, non-alcoolicii sunt bineveniți. 
Încă din 1944, co-fondatorul AA, Bill Wilson, a discutat despre o Fratie separată pentru dependenții de droguri. În 1947, NARCO (numit și Addicts Anonymous) s-a întâlnit săptămânal la Centrul Medical Central din Lexington, în centrul de tratament din S.U.A., în interiorul închisorii federale Lexington, Kentucky, timp de 20 de ani. În 1948, un membru al NARCO a început o Fratie de scurtă durată numită și "narcoticii anonimi" în New York Penitenciarul din New York City, New York. Această versiune a NA nu a urmat cele 12 tradiții ale NA, ceea ce a dus la probleme pentru fratie și, în cele din urmă, ia sfârșitul acestei Fratii NA la sfârșitul anilor 1970. Jimmy K., care este creditat cu începerea NA așa cum o știm astăzi, l-a contactat pe Rae Perez, un membru de frunte al acestei Fratii NA. Pentru că această Fratie nu a vrut să urmeze cele 12 tradiții scrise de AA, cele două fratii NA nu s-au unit niciodată.
NA este unic, concentrându-se nu asupra simptomului / substanței care nu este problema de bază, ci mai degrabă a bolii dependenței, așa cum se arată în NA Pasul 1. În NA, nu contează ce substanță ați folosit și alcoolul este văzut ca un drog. Grupurile cu 12 pasi diferă în abordarea lor față de tratamentul dependenței și recuperării. Alcoolicii anonimi "este un program pentru alcoolici care caută eliberarea de alcool", dar se referă la "unii membri AA care au abuzat de droguri ... astfel încât ar putea deveni o amenințare la realizarea și menținerea abstinentei" și menționează că drogurile pot "crea o dependență la fel de devastatoare ca și dependența de alcool". Cu toate acestea, potrivit literaturii AA, "numai cei care doresc să renunțe la băut pot participa la întâlniri închise". Oricine poate participa la o întâlnire deschisă a alcoolicilor anonimi, dar non-alcoolicii participă în calitate de observatori. Cocaina Anonimă a fost inițial creată pentru a răspunde nevoilor speciale ale dependenților de cocaină, dar "nu este o bursă specifică drogurilor" și "salută pe oricine cu o problemă de droguri sau alcool și oferă o soluție". Programul CA implică abținerea de la cocaină "și toate celelalte substanțe care modifică mintea", luând astfel aceeași poziție ca și NA referitoare la abstinența de la toate drogurile, inclusiv alcoolul și marijuana. Metadona Anonimă este similară cu NA, dar consideră că utilizarea metadonei este un instrument de recuperare și nu un medicament. 
NA nu are opinii cu privire la aceste grupuri, deoarece acestea sunt în afara chestiunilor și tradițiile sugerează să nu se ia o poziție definitivă asupra problemelor externe.



miercuri, 21 iunie 2017

A DA VIATA TRADITIILOR - partea a doua



Tradiția 7: Auto-susținerea mi-a dat un sentiment de libertate de gândire și acțiune. Ca membru AA, mi-am dat seama că nu sunt  obligat să urmez ce cred ceilalți oameni. Acest lucru m-a ajutat să-mi deschid mintea și să încep să gândesc pentru mine - pentru prima dată dupa o perioadă lungă de timp. AA mi-a dat dovada că banii și spiritualitatea se pot amesteca.


(Tradiția 7: Este bine ca fiecare grup AA să se autofinanţeze după nevoi şi să refuze contribuţii din afară.)


Tradițiile 8 și 9: Când am început munca de serviciu in AA, aceste Tradiții 8 și 9 mi-au aratat că pur și simplu am fost unul dintre mulți servitori de încredere, pentru care instruirea specială sau talentul nu erau importante. Faptul că această societate era neprofesională a fost liniștitoare. Titlurile și gradele au devenit banale. Am simțit un nou sentiment de responsabilitate față de mine și față de ceilalți. Mă face să fiu conștient de mândrie și ambiție ca defecte, așa că am putut începe să învăț adevărata mea identitate înaintea lui Dumnezeu

Tradițiile 8 și 9
Este important ca Alcoolicii Anonimi să rămână mereu neprofesionişti, dar centrele noastre de servicii pot angaja personal calificat.

Este bine ca AA, ca şi comunitate, să nu aibă o organizare strictă vreodată, dar putem constitui consilii sau comitete de servicii direct responsabile faţă de cei în slujba cărora se află.


Tradiția 10: Aici am început să înțeleg că, în calitate de membru AA, datoram anumite discipline, obligații și responsabilități AA-ului în ansamblu. Am putut vorbi ca persoană fizică cu privire la orice problemă care mă îngrijorează; dar ca membru AA, a trebuit să operez în anumite limite, să încerc să "implic mintea înainte de a deschide gura". 


(Tradiția 10: Comunitatea AA nu exprimă nici o opinie referitoare la vreun subiect exterior; este foarte important ca numele AA să nu fie amestecat niciodată în controverse publice.)


Tradiția 11: "Mergi cum vorbești", am auzit. Dacă aș face asta, știu că va exista o diferență suficientă în modul meu de viață și de gandire, astfel incat sa fiu considerat ca exemplu. Tradiția Unsprezece imi aminteste neincetat să nu iau credit personal pentru tot ce as putea face; ego-ul și ambiția personală nu au nici un loc în viața AA. 


(Tradiția 11Politica noastră de relaţii publice se bazează mai degrabă pe atragere decât pe reclamă; ne este întotdeauna necesară păstrarea anonimatului personal la nivel de presă, radio, film, TV.)

Tradiția 12: Când i-am ascultat pe alții, această Tradiție mi-a spus că este important principiul exprimat, nu persoana care l-a exprimat. Dacă aș putea merge un pas mai departe și să învăț să pun principiile AA în fața propriei mele personalități, aș putea să călătoresc mult pe parcursul călătoriei mele de progres spiritual. Anonimatul public era esențial pentru o astfel de dezvoltare - lucru foarte clar. Dar, de asemenea, a trebuit să invat că nu ar trebui să caut laude în cadrul comunitatii. Un simplu lucru bine facut vorbeste de la sine. 


(Tradiția 12: Anonimatul este baza spirituală a tuturor tradiţiilor noastre şi ne reaminteşte neîncetat să plasăm principiile deasupra personalitaţilor.)


Folosind Tradițiile ca îndrumări către progresul spiritual, începem să știm că "Dumnezeu face pentru noi ceea ce nu am putut face pentru noi înșine", iar simțul umilinței este îmbunătățit. Așadar, deși cele douăsprezece tradiții sunt proiectate pentru supraviețuirea si armonia grupului (și asta este partea mai importanta!), o examinare mai atentă arată că un alt obiectiv final este bunăstarea membrului AA ca individ - cu adevărat o extensie a celor Doisprezece pași pentru recuperare. 


 
Traducere si adaptare dupa D.K. Oakland CA


SILKWORTH.NET




marți, 20 iunie 2017

A DA VIATA TRADITIILOR - partea intai


Tradițiile functioneaza atât pentru indivizi, cât și pentru grupuri.
AA Grapevine, martie 1982 


În cartea sa "Comes of Age", Bill W. spune: "Tradițiile noastre sunt un ghid al modurilor mai bune de a ne trai viata, și sunt, de asemenea, un antidot pentru diversele noastre maladii. Cele Douăsprezece Tradiții sunt pentru supraviețuirea și armonia Grupului ceea ce sunt cei Doisprezece Pași AA pentru abstinenta și pacea minții fiecaruia dintre membrii săi ... 
Dar cele douăsprezece tradiții fac referire, de asemenea, in mod direct la multe dintre defectele noastre individuale. Ele cer fiecaruia dintre noi să lasam deoparte mândria și resentimentele ... cer sacrificiu atat individului, cat si grupului ...  garantează egalitatea tuturor membrilor ... arată modul în care sa ne raportăm cel mai bine fata de ceilalti și față de lumea din afară ". 
Pentru unii dintre noi, Tradițiile au fost în realitate o extensie a celor Doisprezece Pasi. Încercând să înțeleg ultima parte a pasului al doisprezecelea - "sa practicăm aceste principii în toate domeniile vietii noastre" - mi-a fost de ajutor să folosesc cele douăsprezece tradiții ca ghid de îndrumare. Iată câteva din modalitățile prin care fiecare tradiție m-a ajutat personal: 

Tradiția 1: Nu mi-a trebuit mult timp să îmi dau seama că, fără alți membri AA, fara grupul meu și fara AA în ansamblu, mi-ar fi fost greu să rămân abstinent. Chiar dacă eram uneori în dezacord, am aflat că trebuie să fiu dispus să cedez - în primul rând sponsorului meu, apoi conștiinței noastre de grup, în cele din urmă la principiile AA în ansamblu. Am încercat să învăț cum să "dezagreez, fără să fiu dezagreabil". 

(Tradiția 1. Este necesar ca prosperitatea noastră comună să se afle pe primul loc; recuperarea personală depinde de unitatea Comunitătii AA.)

Tradiția 2: Întrucât am revenit mereu si mereu la intalniri, am început să cred că Puterea Superioară vorbea prin membrii grupului meu de acasa. A fost începutul credinței în conștiința grupului, convingerea că ar putea reprezenta voia lui Dumnezeu pentru mine astăzi. Conceptul de lideri ai AA, care sunt "servitori de încredere", mi-a calmat natura răzvrătită și m-a îndrumat spre încrederea în ceilalți și catre pacea minții. 

(Tradiția 2: Întru atingerea scopului nostru comun, de grup, nu există decât o autoritate fundamentală: un Dumnezeu al iubirii aşa cum se poate exprima El în conştiinţa noastră de grup.)

Tradiția 3: Când am ajuns prima dată la ușile AA, am simțit puțin sau chiar deloc sentimentul de valoare de sine. Am fost plin de vinovăție față de "păcatele mele de comitere și omitere" (fata de ce am facut si ce nu am facut). Cât de reconfortant a fost să știu că sunt binevenit ca membru, în ciuda greșelilor mele imaginate sau reale - fără sa mi se puna întrebări sau sa mi se ceara ceva! Am simțit nevoia de a câștiga prietenia acelor minunați oameni din jurul meselor. Așa că am început călătoria lungă spre recapatarea respectului de sine, responsabilitatii și spre societate în ansamblu - si asta datorita Tradiției Trei. 

(Tradiția 3: Singura cerinţă pentru a deveni membru AA este dorinţa de a înceta băutul.)

Tradiția 4: Prea mult timp, m-am gândit (m-am chiar indreptatit!) că sunt autonom si ca asta este dreptul meu; dar acest lucru se numește, de asemenea, si a fi centrat pe sine (obsesia de sine) sau a fi egoist (egocentric), sau ca totul se invarte in jurul vointei mele ("revolta vointei proprii"). Această tradiție m-a ajutat să înțeleg că nu am putut să fac niciun fel de acțiuni dăunătoare celorlalți fără consecințe directe asupra mea. Am aflat că nimic nu este cu adevărat bun, dacă nu i-au luat în considerare și celelalte persoane. 

(Tradiția 4: Este bine ca fiecare grup să fie autonom în toate privinţele, cu excepţia chestiunilor care afectează alte grupuri sau AA în ansamblu.)

Tradiția 5: Această tradiție, mi-am dat seama, a delimitat destul de clar scopul meu principal, precum și al grupul. Mi s-a spus că nu pot să-mi păstrez abstinenta dacă nu dau mai departe. Fiecare dintre noi este doar o mică parte a întregului, dar prin faptul că alăturăm scopului nostru primordial pe cel al AA-ului, devenim ceva mai mare decât suntem doar prin noi insine. 

(Tradiția 5: Nici un grup nu are alt scop primordial unic decât sa transmită mesajul sau alcoolicului care mai suferă.)

Tradiția 6: În această tradiție, am început să învăț importanța unicitatii scopului, atât în ​​AA, cât și în viața mea privată. Am ajuns să înțeleg diferența dintre ceea ce ajută și ceea ce împiedică. Prin păstrarea programului meu AA simplu, am subliniat propriul meu mod de a "trăi și a lăsa si pe ceilalti să trăiască".

(Tradiția 6: Este foarte necesar ca nici un grup AA să nu sprijine, să nu finanţeze şi să nu intituleze ca AA nici un alt organism, înrudit sau nu cu Alcoolicii Anonimi, ca nu cumva problemele de bani, proprietate sau prestigiu să ne distragă de la obiectivul nostru primordial.)

Urmeaza partea a doua!

Traducere si adaptare dupa D.K. Oakland CA

SILKWORTH.NET