BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 31 mai 2016

... si alte intrebari



M-am straduit azi sa traiesc in intervalul zilei prezente?
M-am straduit azi sa invat ceva util?
Am facut azi cuiva un bine?
Am acordat azi atentie corpului meu? 
M-am straduit azi sa nu judec pe nimeni, inclusiv pe mine?

Am vorbit astazi cu sponsorul meu sau cu un alt membru AA?





O intrebare buna



O intrebare buna, la care ar fi bine sa am un raspuns, este:
"Ce am facut eu astazi pentru abstinenta mea, in plus (pentru ca progres inseamna tocmai acest 'in plus') fata de ce fac de obicei zilnic (inventar, rugaciune, meditatie, transmiterea mesajului)?


luni, 30 mai 2016

atent in mod constient



A trai in intervalul zilei prezente inseamna sa nu imi bat capul cu ce va fi sau ar putea sa fie si cu ce a fost sau ar fi putut sa fie, ci cu ceea ce ESTE. 


Si daca pot fi atent in mod constient la ceea ce este, 
inseamna ca e bine.








quotes


Daca incercam sa ne schimbam cu ajutorul egoului, nu vom obtine decat un ego mai bine deghizat.

Daca imi spui, voi uita,
daca imi arati, imi voi aduce aminte,
daca ma implici, voi intelege.

Daca vrei sa bei, este treaba ta,
daca vrei sa te lasi, este treaba AA-ului.


Raspuns la o intrebare

Raspuns la intrebarea:

"Poate cineva sa-mi dea câteva sfaturi utile, altele decât AA? Am încercat AA-ul, dar nu este pentru mine. Eu prefer să fac lucrurile în mod independent."

Si eu am cautat o cale mai usoara (de fapt, am incercat o gramada de moduri de a nu mai bea)... dar m-am intors intotdeauna la alcool. Drumul catre abstinență nu este usor de loc. Abstinenta se castiga cu onestitate, bunavointa, minte deschisa, o dorinta fierbinte si munca intensa. Noroc în orice ai alege să faci ... cand dorinta de a fi abstinent va fi MAI MARE decat cea de a fi beat, vei fi suficient de disperat pentru a încerca orice ...

 

In viziunea lui Bill #266

Aduceți mulțumiri 

Deşi încă îmi este dificil să accept, cu o mare doză de seninătate, durerile de acum şi anxietatea - aşa cum se pare că o pot face cei mai avansați în viața spirituală - totuși, pot aduce mulțumiri durerilor prezente.
Am găsit bunăvoința de a face asta meditând la lecțiile învățate din durerile trecutului - lecții care m-au condus la binecuvântările de care mă bucur acum.Îmi aduc aminte cum agonia alcoolismului, durerea revoltei şi orgoliului zadarnic m-au condus către îndurarea lui Dumnezeu, şi astfel spre o nouă libertate.


Grapevine,martie 1962.

Preluare de pe Prietenii lui Bill 


duminică, 29 mai 2016

citat!


"Cand vine vorba de dependenta mea, poate ca genetica a incarcat arma, dar deciziile pe care le-am luat si comportamentul meu au apăsat pe trăgaci."

 (o imagine sugestiva a ceea ce inseamna resentimentul!)

BIG BOOK IN CITATE



Revista Noi insine


sâmbătă, 28 mai 2016

citat!

"Uitandu-ma in urma, imi dau seama cat de adevarat este una dintre diferențele principale dintre alcoolici și nealcoolici este că nealcoolicii isi schimba comportamentul pentru a-si îndeplini telurile, in timp ce alcoolicii își schimbă telurile lor pentru a-si satisface comportamentul".

Dumnezeu stie!


<< Trăia odată într-un sat un bătrân foarte sărac. Dar chiar și regii îl invidiau pentru că avea ceea ce nu poseda nimeni din împrejurimea sa: un cal alb, atât de frumos încât ți se tăia respirația când îl zăreai. Mulți doreau să-l cumpere, dar bătrânul refuza spunând:
– Pentru mine acest cal nu este un simplu cal. E mai mult ca un prieten. Cum pot să-l vând?
Dar într-una din zilele următoare, când s-a îndreptat spre grajd, bătrânul a vazut că i-a dispărut calul. Toți sătenii s-au adunat și au început să-l condamne:
– Ți-am spus noi! Trebuia să vinzi calul regelui. Lăcomia te-a lăsat cu un nimic, până ți-au furat și calul. Ce ghinion!
– Dumnezeu stie! – a rostit bătrânul.
Toți au început să râdă de el, pentru că știau cât de straniu uneori părea.  Dar după 15 zile, calul s-a întors, și nu singur, dar cu 4 mânzi. Iarăși s-au adunat sătenii și i-au spus:
– Ai avut dreptate, bătrânule, – strigau ei. Ce mai noroc!
S-a întâmplat așa că într-o zi fiul bătrânului și-a rupt piciorul când încerca să dreseze unul dintre cai.
– Ce ghinion măi Doamne!, – strigau într-o gură sătenii. – Ce ai să te faci fără sprijinul odraslei tale? Acum că ești în pragul sărăciei?
– Dumnezeu stie! - a răspuns bătrânul.
După ceva vreme de la tragicul accident, toți flăcăii din sat erau obligați să meargă la front din cauza războiului izbucnit. Doar fiul bătrânului a scăpat datorită piciorului rupt.
– Ce noroc pe tine!, – strigau din nou vecinii. – Toți copiii noștri au fost duși la război, doar tu ai avut șansa să-l păstrezi lângă tine. Al tău e cel puțin vătămat dar e viu, iar noi nu ne vom vedea băieții niciodată..
– Dumnezeu stie! – a glăsuit bătrânul.


Puterea Superioara stie mai bine ce este bine si ce nu pentru mine!

quotes


Este un Program necesar. Doar timpul acordat este benevol.

Alegem lumina pentru ca pentru noi nu exista alta alternativa.

Lasam iertarea sa inlocuiasca frica. Este singura cale sa dormim linistiti.

Sunt OK pentru ca Puterea superioara este cu mine oriunde as fi.

Iubirea nu pastreaza motivele de nemultumire.

Cand vom fi dispusi sa nu ascundem nimic, vom intelege pacea si bucuria.

http://www.courseinmiraclesvideos.com

vineri, 27 mai 2016

"... sa schimb ceea ce pot ..."


Sunt momente în care putem spune orice și momente în care este mai bine tacem. Devenim conștienți de diferență și suntem pregatiti pentru ambele situatii.
Suntem abuzati sau pur și simplu deranjati? Este furia noastra bazată pe o durere legitima sau pur și simplu celalalt nu a corespuns așteptărilor? Constientizam că există o diferență. Apoi învatam să aplicam strategiile adecvate fiecarei situatii.
Există reguli pentru a ști cand sa actionam intr-un fel sau altul? Nu, nu există. E nevoie de a lua o decizie și de a alege ce e mai bine pentru noi în orice moment dat. Avem incredere in noi si Puterea superioara. Suntem mai înțelepti decât credem!
Ne gasim echilibrul invatand când este momentul sa dam drumul și când este momentul să acționăm.

Doar pentru azi: Doamne, ajută-mă sa dau drumul situațiilor care sunt in afara controlului meu și actionez atunci când este momentul potrivit.


 http://melodybeattie.com/change-what-you-can/


Preambul Alcoolici Anonimi

Pilula de abstinenta pentru azi, 27 Mai 2016

FĂRĂ LAMENTĂRI
"Zi de zi încercăm să ne apropiem cât mai mult de perfecţiunea lui Dumnezeu. Aşa că nu trebuie să ne consumăm cu lamentările..."
- ÎN VIZIUNEA LUI BILL -


Când am descoperit prima dată că nu există niciun îndemn negativ în cei Doisprezece Paşi AA, am fost derutat, deoarece aceasta deschidea un orizont foarte larg. Doar atunci am putut să-mi dau seama ce înseamnă AA pentru mine:
AA nu este un program care-ţi spune ce să nu faci, ci ce să faci.
AA nu este o lege marţială; este libertate.
AA nu înseamnă să-mi plâng defectele, ci să-mi dau toată silinţa ca să le corectez.
AA nu înseamnă căire, ci izbăvire.
AA nu înseamnă să fiu blestemat pentru păcatele mele, cele din trecut şi cele din prezent.
AA presupune să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru progresul pe care îl realizez astăzi.


Revista Noi înşine


joi, 26 mai 2016

PROASPAT!!!! - Preambulul AA - video/audio

Preambul Alcoolici Anonimi



MULTUMIRI AAPhoenix Constanta !!!

Fii tu insuti



<< În procesul de recuperare, învățăm un nou comportament. Se numește Fii tu insuti. Pentru unii dintre noi, acest lucru poate fi infricosator. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am simți asa cum ne simtim, am spune ceea ce dori, am deveni fermi in legatura cu credințele si convingerile noastre și am aprecia ceea ce avem nevoie? Ce s-ar întâmpla dacă vom da drumul camuflajelor noastre de adaptare? Ce s-ar întâmpla dacă am deține puterea de a fi noi înșine?Oare oamenii ne-ar mai place? Ne-ar parasi? S-ar supara?Vine o vreme când devenim dispuși și pregatiti sa ne asumam acest risc. Pentru a ne putea continua dezvoltarea și a trai cu noi înșine, ne dăm seama că trebuie să ne eliberăm. Vine timpul sa nu mai permitem să ne fie controlati de alții și de așteptările lor și să fim autentici - indiferent de reacția lor.Începem să înțelegem ca unii oameni ne pot parasi, dar relația oricum s-ar fi încheiat. Unii oameni raman și ne iubesc si ne respectă mai mult pentru ca ne-am asumat riscul de a fi noi insine. Vom începe să obținem intimitate și relații care funcționează.Descoperim că cine suntem cu adevarat a fost întotdeauna suficient de bine. Suntem cine am intenționat să fim.

Doar pentru azi:  
Imi voi da puterea de a fi eu însumi. >>

http://melodybeattie.com/be-who-you-are 

 

A SIMTI VERSUS A FACE

<< Folosim Pasul Zece pentru a crea si a mentine o constientizare continua a ceea ce simtim, gandim si, mai cu seama, a ceea ce facem. Inainte de a incepe un tipar constant al inventarului personal, este vital sa intelegem ce trebuie sa evaluam. Nu ne va fi de prea mare ajutor daca facem o lista cu sentimentele noastre, fara a le lega de actiunile pe care acestea le genereaza sau nu reusesc sa le genereze. Adesea, ni se poate intampla sa avem sentimente negative, chiar daca comportamentul este bun, sau invers. De exemplu, un membru A.A. poate veni la o intalnire si cineva il intreaba: “Ce mai faci?”. El raspunde: “Groaznic”. Bineinteles ca acest om se refera la ceea ce simte. Nu se poate referi la ceea ce face, pentru ca face ceea ce trebuie: este la o intalnire A.A., exprima cu sinceritate ceea ce simte si cere ajutorul unui alt membru care il poate sprijini.
Pe de alta parte, putem fi prea preocupati cu ingaduirea propriilor impulsuri si cu actionarea sub influenta defectelor de caracter. La suprafata, se poate sa ne simtim foarte bine. De obicei ne ia ceva timp pana observam golul care se creaza odata cu acest mod de viata. Evitam sa facem lucrurile care ne pot ajuta sa ne mentinem abstinenta. Suntem ingaduitori cu propriile impulsuri si incercam sa gasim calea cea mai usoara. Si stim unde ne vor duce toate acestea!
 
Pasul Zece ne va mentine constienti de tot ce se intampla cu noi insine, asa incat sa nu sfarsim prin a ajunge la nici una din aceste stari extreme. Nu trebuie sa ne blamam prea mult pentru ca nu ne simtim bine, ci, putem sa ne concentram pe actiunea pozitiva pe care o facem. Se poate sa descoperim ca, mutandu-ne atentia in acest fel, vom sfarsi prin a ne simti mai bine. Fiind in permanenta constienti de ceea ce facem, ne ajuta sa vedem tiparele distructive cu mult inainte ca acestea sa capete putere, asa ca nu va trebui sa dorim sa ne simtim bine cu orice pret, chiar si cu pretul a ceea ce este bine pentru noi. >>

GHID PENTRU STUDIUL CELOR 12 PASI.

 

Despre anxietate


.
In AA se numeste Pasul Trei.
Usor de zis, mai greu de facut! Dar, faptul ca nu este usor, nu inseamna ca nu functioneaza.


miercuri, 25 mai 2016

Principii de baza



H O W = Honesty, Open-mindedness, Willingness

Cum? Aplicand principiile de baza: onestitate, minte deschisa, bunavointa.

au fost acolo inainte

Un om a căzut într-o groapa adâncă. 
Apare un doctor. 
Aplecat peste marginea gropii doctorul a exclamat: "Oh! Saracul de tine! Lasă-mă să te ajut!" A scris o rețetă și a aruncat-o jos la om. "Asta e un medicament bun - Sper să te ajute!" 
La scurt timp, apare un preot. 
Aplecat peste marginea gropii, preotul a strigat: "Doamne Milostive! Saracul de tine! Lasă-mă să te ajut!" A scris o rugăciune și a aruncat-o jos la om. "Aceasta este o rugăciune frumoasă - Am încredere că te va ajuta!" 
În cele din urmă, prietenul omului trece pe acolo. 
Aplecat peste marginea gropii, prietenul omului a exclamat: "Oh, Doamne! Iată-te! Stai!" și a sărit în groapa alaturi de el. 
"Idiotule! De ce ai făcut asta?" a strigat omul. "Acum suntem amândoi blocați aici!" 
"Da", a răspuns prietenul omului "dar am fost aici înainte și știu o cale de ieșire." 
______________


Astazi sunt recunoscator pentru toti prietenii pe care ii am, care au fost acolo inainte si care au stiut calea de iesire. 

Stefan

Raspunsul la 3 intrebari de tipul "Cum?"

 

Trei pasi simpli ca sa fiu OK:


1. Cum fac?

Traiesc in intervalul zilei prezente: sunt atent, observ. Constientizez ce simt, ce gandesc, ce fac.
Aflu astfel ce imi face rau si elimin si aflu ce ma face sa ma simt bine si REPET.

2. Cum imi dau seama?

Accept realitatea asa cum este. Nu ma mai opun, nu ma mai incrancenez, nu ma mai lupt sa fie cum vreau eu si cand vreau eu (acceptare si predare).

3. Cum verific?

Sunt relaxat indiferent de ce se intampla. Opusul incrancenarii (cand ma opun) este Relaxarea (cand ma predau).

Daca nu sunt relaxat, ma intorc la pasul 1: Cum fac?

Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

Sa avem o zi grozava!  
Este o alegere simpla!


marți, 24 mai 2016

ultimul samurai (in niciun caz ultima parte, dar in mod cert cea mai buna!)


<< Emperor Meiji: [Referring to Katsumoto] Tell me how he died.
Algren: [Referring to Katsumoto] I will tell you how he lived. >> 


 "Voi vorbi despre cum a trait."




Iar eu voi vorbi mai degraba despre recuperare, decat despre alcoolismul activ. A fost cum a fost (vezi O ZI DIN VIATA UNUI ALCOOLIC). Am pregatit mult timp momentul de negura totala, dar cei mai grei au fost ultimii trei ani. Trei ani de 'puscarie' a mintii, in care nu am scris nicio carte ca sa scap mai repede (cum e obiceiul in zilele noastre!), insa la sfarsitul carora am primit una: Big Book.

Cu BIG BOOK, VIATA FARA BAUTURA si 12 pasi si 12 traditii mi-am inceput recuperarea. 
Cu sedinte in fiecare zi, cu programul de 24 de ore (PROGRAMUL DE 24 DE ORE), cu sponsor (Despre sponsor si sponsorizare) si cu lucrul la pasi (Introducere la cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi). 
Cu smerenie, onestitate, bunavointa (DESPRE BUNAVOINTA) si minte deschisa. 
Cu acceptare, credinta si predare. 
Primind sugestii (Sugestii primite pe parcursul drumului), practicand principiile (Principiile AA), trecand peste Obstacolele de pe drumul abstinentei.
Si PUNAND PE HARTIE,  inclusiv CUM MA IERT EU PE MINE.
Pana cand Programul m-a imbratisat el pe mine.

 Acestea sunt Lucrurile pe care le-am invatat inca de la inceput din NEVOIA DE A MA SIMTI BINE.

 
Așa am fost, asta s-a întâmplat si ăsta sunt acum.




Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

Sa avem o zi fabuloasa!  
Este o alegere simpla!





  

luni, 23 mai 2016

cate ceva despre constientizare

Constientizarea este drumul de la cunoaștere la înțelegere, de la a stii în mintea noastra că 'ceva' ne face rău la a întelege cu adevărat ce înseamnă asta. 

A fi conștienti înseamnă să fim sincer interesati de ce se întâmplă de fapt în corpul și în mintea noastră clipă de clipă.

Când devenim curioși ieșim din tiparele vechi care reacționează la fri și pășim în adevarata existență.  

Doar pentru azi: Sa fiu curios în mod conștient de ce se întâmplă în corpul și mintea mea în orice moment.  

Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

Sa avem o zi incredibila!  
Este o alegere simpla!
 

adevaratele comori


Viața ne aduce in genunchi. Suntem coplesiti si nu o mai putem gestiona, orice am face. In disperare de cauza, vom începe să învățam valori noi și sa le trăim în moduri noi, cum ar fi rugăciunea, meditația sau serviciul in folosul comunitatii.
Sau ne straduim să indeplinim un tel în viața noastră: mai mulți bani, un loc de muncă mai bun, o schimbare în noi înșine. Așa că începem sa traim valori noi, în scopul de a ne apropia de schimbările dorite.
Oricare ar fi motivele, începem sa traim prin valori care funcționează. Aceste valori ne schimba viața. Vom începe să experimentam pacea și bucuria. Iar unele dintre lucrurile pe care le vrem, încep să apara. Durerea dispare. Problema relaționala se îmbunătățește. Obținem noul loc de munca dorit. Situatia devine din ce in ce mai buna.
Apoi ne relaxăm in ceea ce priveste practica noastra de a asocia conceptul de fericire cu rezultatele - cu lucrurile exterioare -
uitând că doar practicand aceste valori am obtinut pacea si bucuria.


Provocarea de azi: Cel mai greu lucru in ceea ce priveste valorile este sa imi amintesc că ele sunt adevăratele comori.


http://melodybeattie.com/real-treasures/ 


Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

Sa avem o zi incredibila!  
Este o alegere simpla! 







 

Pilula de abstinenta pentru azi, 23 Mai 2016


SĂNĂTATEA SPIRITUALĂ
"Odată ce ne-am vindecat de boala spirituală, începem să ne recuperăm atât mental, cât şi fizic."
- ALCOOLICII ANONIMI -
Îmi este foarte greu să mă împac cu boala mea spirituală, din cauza marii mele mândrii, mascată de reuşitele mele materiale şi de puterea mea intelectuală. Inteligenţa nu este incompatibilă cu atitudinea smerită, cu condiţia să plasez smerenia pe primul loc. Căutarea prestigiului şi a bunăstării, este scopul suprem pentru mulţi oameni ai lumii moderne. A fi în pas cu moda şi a părea mai bun decât eşti în realitate reprezintă o boală spirituală. Recunoaşterea şi mărturisirea slăbiciunilor este începutul unei sănătăţi spirituale statornice. Să fii în stare să-L rogi în fiecare zi pe Dumnezeu să-ţi lumineze calea, să-I accepţi voia şi să ai puterea de a o îndeplini, este o dovadă a sănătăţii spirituale. Sănătatea mea spirituală este excelentă când îmi dau seama că, cu cât devin mai bun, cu atât mai mult descopăr câtă nevoie am de ajutorul altora.

Revista Noi înşine

Preluare de pe Prietenii lui Bill 

duminică, 22 mai 2016

MEDITATIE 22 Mai

Atunci când i-am auzind pentru prima dată pe oameni vorbind liber și onest despre ei înșiși, am rămas afiș. Poveștile propriilor aventuri din timpul consumului, a celor mai ascunse temeri și a singurătății apăsătoare, au fost pentru mine șocante. Am descoperit - dar cu greu am crezut la început – că nu sunt singur. Nu sunt deloc diferit față de ceilalți și că, de fapt, cu toții ne asemănăm foarte mult. Am început să simt că aparțin cu adevărat undeva și singurătatea m-a părăsit. Încerc eu să transmit celorlalți ceea ce mi-a fost dat și mie pe gratis?

Rugăciunea de azi

Fie ca eu să încep să văd, pe măsură ce poveștile prietenilor din Program încep să mi se dezvăluie, că similitudinile sunt mult mai uimitoare decât diferențele. Ascultând poveștile lor din vremea consumului activ dar și din recuperare, fie ca eu să am acel sentiment: „hei, acela sunt eu!”, sentiment care îmi va alunga rapid izolarea. Fie ca eu să devin un membru al grupului cu trup și suflet, oferind și luând în parți egale.

Ce să-mi amintesc azi
Asemănare nu diferență.


Sursa - Sf. Dimitrie

Preluare de pe Prietenii lui Bill 


Ultimul samurai (partea a doua) - despre Pasul 3



Totul se intampla asa cum trebuie sa se intample! 

 



Katsumoto: [last words, about cherry blossoms, with his dying breath] Perfect. They... are all... perfect... 


Totul este perfect! 

  

 

Ultimul samurai (partea intai) - despre Pasul 3




Mi-am adus aminte azi cum obisnuiam sa parafrazez la intalniri, cand cineva spunea << Daca "ne lasam viata si vointa in grija lui Dumnezeu", eu nu trebuie sa mai fac nimic? >> , o replica din filmul 'Ultimul samurai":

" - Crezi in destin?
- Cred ca trebuie sa fac tot ce imi sta in putinta, pana destinul mi se va arata. "


Sigur ca ne lasam viata si vointa in grija lui Dumnezeu, dar voia Lui este sa ne facem si noi partea noastra!

 

 

despre rusine



Ruşinea are două mari strategii -- "niciodată suficient de bun" şi dacă scapi de asta rămâne "cine te crezi?"

Ruşinea nu e vinovăţie. Ruşinea e concentrare pe sine, vinovăţia pe comportament. Ruşinea spune "Sunt rău." Vinovăţia: "Am făcut ceva rău."

Brené Brown: Listening to shame




vineri, 20 mai 2016

Citate zilnice pentru recuperare, 20 mai

Citate zilnice pentru recuperare, 20 mai, sursa: http://www.justfortodaymeditations.com/daily-recovery-quot…/
Timp de bucurie – carte - citat

Astăzi mă voi uita la toate temerile mele într-o nouă lumină. Le pot vedea acum ca rezultat al gândirii mele, așa că voi preda toate gândurile de frică și temerile Puterii mele Superioare. Teama nu mă mai posedă și nu mai este o amenințare pentru această zi. 

Preluare de pe Prietenii lui Bill 


Pilula de abstinenta pentru azi, 20 Mai 2016

FIECARE ZI LA RÂNDUL EI
Mai presus de orice, ia fiecare zi la rândul ei.
- ÎN VIZIUNEA LUI BILL -


De ce mă tot amăgesc că trebuie să mă abţin de la alcool doar pentru o singură zi, din moment ce ştiu prea bine că nu trebuie să mai beau deloc, câte zile oi avea? Nu mă amăgesc deloc, deoarece în fiecare zi la rândul ei, este probabil unica metodă prin care pot să-mi ating obiectivul pe
termen lung, de a rămâne abstinent. Dacă mă hotărăsc să nu mai beau deloc, cât mai trăiesc, îmi fixez un obiectiv prea măreţ. Cum aş putea fi sigur că nu voi mai bea, când eu n-am nici cea mai mică idee ce-mi rezervă viitorul? În fiecare zi la rândul ei, sunt încrezător că pentru o zi, nu mă voi atinge de alcool. Aşa că pornesc la drum cu încredere. La sfârşitul zilei, primesc răsplata acestei realizări. Răsplata mă stimulează şi mă face să-mi doresc mai mult!

Revista Noi înşine

Preluare de pe Prietenii lui Bill 

 

joi, 19 mai 2016

despre barfa - Cele trei 'site' ale lui Socrate:


<< În Grecia antică Socrate (469-399 î.Hr.), era foarte mult lăudat pentru înțelepciunea lui.
Într-o zi,  marele filozof s-a întalnit întâmplător cu o cunoștință care alerga spre el agitat și care i-a spus:
„Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studenții tăi?”

„Stai o clipă,” îi replică Socrate. „Înainte să-mi spui, aș vrea să treci printr-un mic test. Se numește Testul celor Trei.”
„Trei?”
„Așa este,” a continuat Socrate. „Înainte să-mi vorbești despre studentul meu, să stăm puțin și să testăm ce ai de gând să-mi spui.
Primul test este cel al Adevărului. Ești absolut sigur că ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?”
„Nu,” spuse omul. „De fapt doar am auzit despre el.”
„E-n regula,” zise Socrate. „Așadar, în realitate, tu nu știi dacă este adevărat sau nu.
Acum să încercăm testul al doilea, testul Binelui.
Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?”

„Nu, dimpotrivă…”
„Deci,” a continuat Socrate, „vrei să-mi spui ceva rău despre el, cu toate că nu ești sigur că este adevărat?”
Omul a dat din umeri, puțin stânjenit.
Socrate a continuat. „Totuși mai poți trece testul, pentru că există a treia probă – filtrul Folosintei.
Ceea ce vrei să-mi spui despre studentul meu îmi este  de folos?”

„Nu, nu chiar…”
„Ei bine,” a conchis Socrate, „dacă ceea ce vrei să-mi spui nu este nici Adevărat, nici de Bine, nici  măcar de Folos, atunci de ce să-mi mai spui?”
Omul era învins și s-a rușinat. >>

Cele trei 'site' ale lui Socrate:
inainte de a primi cu bratele deschise o informatie sau inainte de a da o informatie mai departe sa o trecem prin Sita Adevarului, cea a Binelui si cea a Utilitatii, punandu-ne urmatoarele 3 intrebari:
- Este adevarat?
- Este de bine?
- Este folositor?





Citate pentru recuperare

Citate zilnice pentru recuperare, 19 mai, sursa: 
http://www.justfortodaymeditations.com/daily-recovery-quot…/:

Broșura sponsorului
Data viitoare când un nou venit îți spune, 'Programul nu funcționează pentru mine', fii de acord cu el. Are dreptate. Apoi explică-i că au parte de abstinență doar aceia care lucrează programul, nu cei care așteaptă ca programul să lucreze pentru ei.
Trebuie să fac munca, altfel nu funcționează.


Preluare de pe Prietenii lui Bill


 

despre codependenta

 

 << Ghidul pentru Cei 12 Pasi Al-Anon din „Codependent no more”

   

Melody Beattie, autoarea carții „Codependent no more” nu este membru Al-Anon și nu scrie această carte în numele Al-Anon, însă are acordul grupului de a reproduce Cei 12 Pași, și oferă un ghid de parcurgere a lor format din mărturiile celor care i-au pus în practică. Pentru noi, cei din Romania, care ducem lipsă de cărți despre codependență și despre Al-Anon, sunt de un real folos traducerile pe care le-am găsit aici, traduceri făcute de către voluntari ai Centrului de Formare și Consiliere” Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Iași. Mulțumim pe această cale în numele tuturor membrilor Al-Anon și nu numai. Lectură cu folos! >>