BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


luni, 9 mai 2016

iubirea şi frica (Anthony De Mello)


Frica – Sursa violentei

<< Unii spun că există doar două lucruri pe lume: Dumnezeu şi frică; iubirea şi frica sunt unicele lucruri.
Există doar un singur rău în lume: frica. Există doar un singur bine în lume: iubirea. Câteodată este denumită în alte feluri. Câteodată i se spune fericire sau libertate; sau pace, sau bucurie, sau Dumnezeu, sau altfel. Dar eticheta nu contează cu adevărat. Şi nu există un singur rău în lume pe care să nu-l poţi asocia cu teama. Nici unul.
Ignoranţă şi frică, ignoranţă cauzată de frică – de aici vine tot răul, de aici vine violenţa. Persoana care este cu adevărat non-violentă, care este incapabilă de violenţă, este persoana care nu cunoaşte frica. Devii furios doar atunci când îţi este teamă. Gândeşte-te când ai fost furios ultima dată. Hai, gândeşte-te. Aminteşte-ţi de ultima oară când te-ai înfuriat – şi caută frica din spatele mâniei. Ce te-ai temut că pierzi? Ce ţi-a fost teama că ţi-ar putea fi luat? De acolo vine mânia. Gândeşte-te la cineva plin de mânie, cineva de care poate ţi-e frică. Vezi cât este de înspăimântat?
Este speriat – cu adevărat înspăimântat. Îi este atât de teamă – pentru că, altfel, n-ar fi furios. În cele din urmă, există doar două lucruri – iubire şi frică. >>


Fragment din “Conștiența – Capcanele și șansele realității” de Anthony De Mello

Niciun comentariu: