THE PEACE OF THE ROOMS: - PROGRAMUL IN 12 PASI - "Twelve steps to freedom. Start with one."
BLOGUL LUI
Stefan -
MESAJE DE RECUPERARE
Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.
.

.
MESAJ:
INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)
Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>
Cum am fost
Nu puteam sa dorm noaptea.
Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...
DESPRE MINE
miercuri, 18 mai 2016
Programul in Doisprezece Pași
Publicat pentru prima dată în cartea Alcoolicii Anonimi în 1939, Programul in Doisprezece Pași continuă să ofere bazele pentru recuperarea din propria mea dependență. Mulți alții am descoperit, de asemenea, ca cei Doisprezece Pași sunt indispensabili pentru viața noastra.
Cei 12 pași au fost descrisi ca fiind un "program spiritual pentru viață". Cu toate că modelul in 12 pasi contine mai multe instrumente - cum ar fi participarea la întruniri, luarea unui sponsor, voluntariat pentru activitatea de servicii, precum si interactiunea cu comunitatea - elementul central al programului de recuperare este în "a lucra" cei 12 pasi. Acest lucru se face de obicei de către nou-venit cu ajutorul unui sponsor care a lucrat anterior cei 12 pași.
Primii 3 pași sunt în mare parte de reflecție (acceptare) și pot fi rezumati destul de simplu ca: 1 - "am o problemă"; 2 - "am identificat o potențială soluție în 12 pasi"; și 3 - "aleg să urmez programul in 12 pasi ca o soluție la problema mea". Pasii 4 - 9 sunt cunoscuti sub numele de "pașii de acțiune", în care se face un inventar al resentimentelor și temerilor, se identifică comportamentele de viață negative, se caută modificarea acelor tipare distructive și se realizeaza îndreptarea raului făcut prin repararea greselilor. Ultimii trei pasi - pașii 10, 11 și 12 - sunt cunoscuti ca "pasii de întreținere", în care se aplică principiile programului in viața de zi cu zi, se urmărește extinderea dimensiunilor spirituale ale vieții și se fac eforturi pentru ai ajuta pe alții sa se recupereze din dependenta.
12 Steps
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu