Să aruncăm o privire la ce spune Bill în „Doisprezece și Doisprezece”. În primele două pagini din Pasul Patru a vorbit despre instinctele de bază ale vieții. Toate animalele de pe fața pământului au aceleași instincte de bază, dorința de instinct social, dorința de securitate și dorința de sex. Dar marea diferență este: celelalte animale, nu au de ales. Dumnezeu îi îndrumă. Ei răspund și fac orice fac doar la voia lui Dumnezeu și la îndrumarea lui Dumnezeu. El ne-a dat aceleași instincte de bază ca să putem supraviețui. Dar El ne-a dat privilegiul sau blestemul de a putea lua decizii. Ne gândim și decidem ce vrem să facem.
În Doisprezece și Doisprezece, vorbind despre cele trei instincte de bază, primul despre care a vorbit a fost instinctul social. El a spus că fiecare ființă umană se naște cu dorința de a fi plăcută, acceptată și respectată de alți oameni. Fără această dorință de a fi plăcut, acceptat și respectat de alți oameni, lumea ar intra într-o anarhie completă. În cele din urmă, rasa umană nu va supraviețui. Uneori îl auzim numit instinct de grup, alteori instinct de turmă, alteori instinct social. Nu contează cum îl numim, dar toată lumea vrea să fie plăcută. Toată lumea vrea să fie acceptată și toată lumea vrea să fie respectată.
Fără asta, nu ne-am uni pentru a face lucrurile care nu sunt necesare pentru supraviețuirea rasei umane. Sunt tot felul de cuvinte care se încadrează la el. Compania este una. Prestigiul este unul. Unii oameni vor să fie lideri. Unii oameni vor doar să facă parte din grup. Fără lideri, fără factori de decizie, rasa umană nu ar supraviețui deloc.
În orice caz, însă, se va baza pe ceea ce cred alții despre noi. Dacă nu ne plac și nu ne respectă, cu siguranță nu putem fi lideri. Dacă nu ne plac și nu ne acceptă, cu siguranță nu putem fi membri ai grupului și vom fi pe dinafară.
Toată lumea se naște cu acea dorință de a fi acceptată și plăcută de alți oameni. Avem stima de sine. Stima de sine este ceea ce credem despre noi înșine și asta se bazează pe ceea ce credem că cred alții despre noi. Avem relații personale între noi. Avem ambiții în acest domeniu special, să fim recunoscuți, să fim acceptați etc. Toate acestea sunt bune, au devenit lucruri date de Dumnezeu.
Acum, dacă le-am practica la nivelul exact pe care l-a intenționat Dumnezeu, atunci nu ar fi un conflict între noi. Dar dacă le practicăm din voință proprie, în loc de voința lui Dumnezeu, se pare că suntem mereu în necaz. Mă îndoiesc că tu și cu mine am face lucrurile necesare pentru a fi plăcut și acceptați și respectați de alți oameni dacă nu am primi o recompensă pentru asta. Trebuie să lucrezi pentru a fi plăcut, acceptat și respectat. Trebuie să afli ce anume așteaptă oamenii din partea mea de lume cu adevărat de la mine. Trebuie să vă îndepliniți obiectivele și trebuie să lucrați pentru atingerea acestui obiectiv. Muncești, și muncești, și te străduiești, și te străduiești. Poate fi o educație universitară. Poate fi o mulțime de lucruri diferite. Va varia în diferite părți ale lumii. Și la fel de important, nu numai că trebuie să lucrezi pentru asta, dar probabil că trebuie să renunți la unele lucruri pe care chiar îți place să le faci. Dacă faci anumite lucruri, cu siguranță ei nu te vor accepta ca parte a grupului. Trebuie să renunți la unele dintre aceste lucruri. Nu cred că am face toate astea dacă nu am primi o recompensă.
Recompensa este, iar Bill a menționat-o în povestea sa când a spus: „Am reușit” (p. 3, par. 2) Ți-ai stabilit obiectivul. Ai muncit la asta și te-ai străduit. Dintr-o dată ești acolo și ai ajuns la el. Doamne, ce bine te simți când ai terminat cu succes asta, oricare ar fi. Singurul lucru în neregulă cu el; pare a fi doar un sentiment temporar. Înțelegi și te uiți în jur. Tu spui, asta este tot ce este? Ți-ai stabilit un alt obiectiv și decolezi din nou. Te străduiești și te străduiești până ajungi la acel obiectiv și nu este suficient. Se pare că creează o dorință nesățioasă pentru mai mult de la fel.
Nu ajungem suficient de mult acolo și nu primim recunoașterea că am mers. Oamenii nu ne lasă să avem - și începem să mințim puțin. începem să trișăm puțin. Începem să furăm, să înșelăm și să manipulăm oamenii. Când o facem, începem să rănim oamenii. Ei se răzbună împotriva noastră, iar asta ne creează suferință și durere. Este clar că o viață bazată pe voință proprie nu poate fi niciodată un succes, pentru că în acele condiții, suntem mereu în ciocnire cu oameni, locuri și lucruri. Pur și simplu nu putem controla acele dorințe rămase din propria noastră voință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu