Prima cerință, este necesar să fim convinşi de faptul că o viaţă bazată pe voința proprie cu greu ar putea avea succes
...ce este voința proprie?
Suntem cea mai mare creație a lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a creat lumea, a făcut un legământ cu omul. El a spus toate celelalte animale ale lumii, toate celelalte animale le voi controla și le voi dirija. Toate celelalte animale sunt conduse de Dumnezeu. Nu li s-a dat capacitatea de a face ceea ce voiau să facă sau de a-și conduce viața. Și pentru că Dumnezeu îi îndrumă, îi pasă de ei, îi hrănește și îi adăpostește. Dar... a vrut ca omul să preia stăpânirea pământului, așa că ne-a dat capacitatea de a raționa. El i-a dat omului capacitatea de voință proprie, de auto-direcționare.
Avem voință proprie și este un lucru dat de Dumnezeu. Nu este nimic în neregulă cu asta. Dacă este dat de Dumnezeu, ar trebui să fie acolo. Se presupune că - o anumită cantitate din asta este necesară pentru viața umană. Dar nimeni nu este perfect cu asta. Când începe să scape de sub control, același lucru care este necesar și vital pentru viața noastră începe să ne rănească.
Unul dintre cele mai mari lucruri pe care Bill le-a scris a fost Pasul patru din „Doisprezece și Doisprezece”. (În partea din față a Cărții Mari , la pagina „ALTE CĂRȚI”, ne spune că „Cei doisprezece pași și douăsprezece tradiții” este „Un comentariu interpretativ asupra programului AA de către un co-fondator”). Vorbește despre vointa de sine. El a spus că dacă nu ne-ar păsa unul de celălalt, de noi înșine și de stima noastră de sine, nu ar exista societate. Acesta este un instinct de supraviețuire. Voința de sine este un instinct de supraviețuire. Dacă nu am avea securitate, dacă nu am recolta hrană sau nu am construi adăpost, rasa umană nu ar supraviețui. Deci securitatea face parte din voința proprie. La fel ca instinctul nostru social. El mai spune, dacă nu ar fi sex, nu ne-am reproduce și nu ar exista nicio supraviețuire a rasei umane pe acest pământ. („Doisprezece și doisprezece”, p. 42.)
Natura ne-a înzestrat cu instincte, nu fără motiv. Fără ele, n-am fi fiinţe umane complete. Dacă atît bărbatul, cît şi femeia, nu şi-ar căuta securitatea personală în faţa primejdiilor, dacă n-ar face efortul procurării hranei şi al construirii unui adăpost, n-ar exista supravieţuirea. Dacă omul nu s-ar reproduce, pămîntul n-ar fi populat. Dacă n-ar exista instinctul social, dacă oamenii nu s-ar sinchisi de traiul printre semeni, n-ar exista societatea. Deci, asemenea dorinţe -de relaţii sexuale, de securitate materială şi emoţională, precum şi de compania semenilor- sînt perfect corecte şi necesare; sînt, fără îndoială, daruri Dumnezeieşti.
Așa că Dumnezeu a pus aceste lucruri în om pentru supraviețuirea noastră. Acestea sunt necesare. Ele sunt vitale și sunt date de Dumnezeu. Dar aceleași lucruri care sunt necesare vieții, uneori depășesc cu mult funcția lor corespunzătoare. Ele scapă de sub control. În loc să fie un atu, ele devin o pasiune pentru viețile noastre. Deci ceea ce s-a întâmplat este că am lăsat sinele să scape de sub control. Și întrucât în lume există doar două voințe, voința omului și voința lui Dumnezeu, numai Dumnezeu poate corecta voința omului. Unul îl poate elimina pe celălalt. Deci aceasta este decizia noastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu