BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 31 ianuarie 2017

PUTEREA SUPERIOARA

Nu intalnirile sau literatura, nu comunitatea sau serviciul, nu pasii sau sponsorul ... niciunul dintre aceste lucruri nu ma pastreza abstinent ...  toate ma mentin insa in contact cu singurul lucru care ma tine abstinent ... Programul in 12 pasi care ma invata sa am o relatie corecta cu Dumnezeu. Avandu-l pe El drept calauza lucrurile se intampla.

Doamne, ghideaza-mi azi recuperarea si arata-mi cum s-o traiesc ...

Stefan

keep coming back

In drumul catre succes, se spune, sa fii concentrat pe rezultate, nu pe calatorie.
In zilele noastre este vorba parca numai despre a castiga. Pe vremuri era vorba despre a incerca. Era vorba despre stradanie.

In ceea ce ma priveste, când imi este foarte rău, am o mantra (in sensul de formulă cu valoare magică): "Atâta timp cât nu beau până la sfârșitul zilei, am câștigat, iar restul va trebui să se rezolve de la sine." 
La inceputul recuperarii mele imi spuneam: "- Ce se poate intampla cel mai rau in situatia asta?"- Sa beau."- Daca nu beau, orice s-ar intampla, sunt in castig."
Când lucrurile au fost într-adevăr greu de gestionat m-a ajutat să-mi păstrez perspectiva asupra a ceea ce este cu adevărat important.
Asta despre situatii. Iar cand era vorba despre oameni si comportamentul lor, in loc de resentimente si frustrarea mea în încercarea de a înțelege ideea că alți oameni nu sunt de fapt ticăloși, ci sunt bolnavi spiritual, imi spuneam: "Da, au făcut-o, dar nu mi-au facut-o mie personal, mai degraba si-au facut-o lor insisi."

Când oamenii de la o întâlnire AA spun "continua sa revii" ("keep coming back"), sunt cele mai adevărate trei cuvinte rostite în incapere.
Recuperarea nu este un concurs. Nu este o intrecere cu nimeni. Nimeni nu ține scorul.
Nu este vorba despre a castiga ceva.
Este vorba despre stradania de a reusi.
Si despre a nu renunta, a continua sa incerci.
Pentru ca daca faci asta, mai apoi castigi.
Revin-o la grup.
Functioneaza.

Stefan

luni, 30 ianuarie 2017

INSTRUMENTE AA !

Inventar fulger: 

Sunt eu...


- critic? = 

"Traieste si lasa si pe altii sa traiasca ..."

- temator? = 
"Da drumul si lasa-i-le lui Dumnezeu ..."

- furios? = 
"Gandeste!" sau "Cat este de important? ..."

- coplesit? = 
"Pastreaza lucrurile simple" ("nu te complica"sau "Ia-o usor ..."

- in incercarea de a face o schimbare dificila?
"Fiecare zi la timpul ei" sau "Doar pentru azi ..."

- in situatia de a ma plange constant? 
"Asculta si invata ..."

- agatat in tipare de gandire vechi =
"Pastreaza mintea deschisa ..."

- intr-o zi dificila? =
"Trece si asta..."

si cel mai important 


- Foloseste instrumentele si repeta! = 
"Continua sa revii!"

Preluare de pe Prietenii lui Bill



duminică, 29 ianuarie 2017

A trai in intervalul zilei prezente

Desigur ca trecutul meu mi-a facut prezentul, dar este foarte clar ca nu trebuie sa imi defineasca viitorul.
De nenumarate ori mi s-a intamplat sa vreau sa obtin ceva, dar nu prea am facut nimic in legatura cu asta. Fiecare lansare nereusita intr-o directie a fost o lecție pe care a trebuit sa o invat.
Dar instrumentele AA ma indeamna:
sa recunosc ceea ce nu pot face pe cont propriu, sa cer ajutor, sa iau o direcție, sa chestionez primul meu gând, sa iau o pauză când sunt agitat, sa scriu ... sa ma rog ... sa meditez ...
Si in cele din urma (cand folosesc aceste instrumente!) clarific ce am de facut, calea de urmat, (care este o acțiune în sine) și apoi merg mai departe ...
... și asta e modul de a vindeca trecutul și schimba viitorul.
Si cand fac asta, ziua de azi pare doar a avea grija de ea insasi.




sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Adictia





Ca si dependenți suferim în tăcere din cauza lipsei de cunoștințe despre starea noastră, negarea problemei sau stigmatul de a fi etichetat "dependent". Frica și ignoranță au împiedicat pe mulți dintre noi să solicite ajutor pentru o problemă care poate fi tratată cu succes.

Dependenta nu este o problemă mora


Oamenii care au devenit dependenti nu sunt slabi ca voință sau corupti moral. Această concepție greșită îi descurajează pe mulți dintre noi să caute ajutor, încurajând în același timp sentimentul de rușine, lucru care este contraproductiv. Pentru că persoanele dependente sunt conduse de sentimente de rusine - împreună cu cele de frică, furie și durere - au nevoie de sprijin, mai degrabă decât inca un alt motiv să se simtă rău despre ei înșiși. Faptul este că dependența este o tulburare a creierului din punct de vedere fizic. Dependentii și oamenii care ii iubesc sunt de multe ori ultimii care accepta conceptul de boala, acesta fiind rezultatul rușinii, negarii și nevoii de a dovedi că sunt în control.

Ce este adictia?

Dependenta este o boala primara, progresiva si fatala. Este o relatie patologica cu un fel de a fi sau minte alterat/a dat/a de o substanta sau un comportament care ne face neputinciosi in fata poftelor coplesitoare.
Dependenta a fost definita ca fiind "o stare în care organismul se bazează pe o substanță sau un comportament pentru o funcționare normală." În cazul în care substanța este întreruptă sau comportamentul redus, rezultatul ar fi simptomele de sevraj. Dependenta poate fi descrisă ca o constrângere de a ne angaja într-o activitate în ciuda consecințelor. Dependentii sunt de multe ori ultimii care accepta ca au o boala. Dar chiar și părinți, soți și alți apropiati ai dependentului intampina dificultati în identificarea acestei condiții ca o boală. Acest lucru se datorează faptului că ei, de asemenea, sunt implicati emoțional cu procesul bolii.
Cu toate că cuvântul "dependenta" este cel mai des folosit pentru a se referi la dependența de droguri sau alcool - si numita dependenta de substante - putem fi dependenți de activități, cum ar fi jocurile de noroc, supraalimentarea compulsiva, sex, pornografie sau cumpărături. Aceste tipuri de dependențe sunt numite dependențe de comportament.
Conform Societății Americane de Medicina in Adictii, dependenta este o boala cronică, primara. Dependenta se caracterizeaza prin insuficienta in controlul comportamental, dorinta, incapacitatea de a se abține în mod constant și diminuarea recunoasterii unor probleme semnificative in comportamentele și relațiile interpersonale. Ca și în cazul altor boli cronice, dependenta poate implica cicluri de recidivă și remisie. In lipsa unui tratament sau a implicarii în activități de recuperare, dependenta este progresiva si poate duce la dizabilitati sau deces.

Dependentele s-ar putea imparti in doua categorii generale:

1. Dependenta de substante (cum ar fi cele care implică droguri și alcool)


Dependența de substanțe este de obicei caracterizata prin simptome de sevraj atunci când substanța este întreruptă brusc. Dependența fizică înseamnă, de asemenea, ca organismul dezvolta o toleranță marita la substanță, astfel încât ajungem să avem nevoie de o doză din ce in ce mai mare pentru a obține același efect. Simptomele comune includ sevraj, tremur, diaree, greață. Viteza cu care devenim dependenti de diverse substanțe variază în funcție de substanța, frecvența utilizării, mijloacele de ingestie și susceptibilitatea noastră genetică și psihologică.

2. Dependenta comportamentala (cum ar fi tulburarile de alimentatie, de sex, de munca, co-dependență, dependenta de dragoste si de auto-vatamare , mutilare)

Sunt modele de comportament care urmează un ciclu similar cu cel al dependenței de substanțe. Pentru început, vom experimenta plăcerea în asociere cu un comportament, iar apoi adoptam acel comportament ca o modalitate de sporire a experienței noastre de viață, și mai târziu, ca o modalitate de a face față stresului. Procesul de căutare in afară și angajarea în comportamentul devine mai frecvent și se ritualizeaza, până când devine o parte importantă a vieții noastre de zi cu zi. Când devenim dependenti, vom experimenta pornirile sau pofta de a ne angaja în comportamentul respectiv în ciuda consecințelor.
Aceste dependențe sunt reale și au ca rezultat probleme în multe domenii ale vieții noastre. Dependenta are efecte similare asupra relațiilor, care sunt adesea neglijate în favoarea comportamentului de dependență, subminând încrederea și creand haos în viața partenerilor, membrilor de familie și prieteni. Există tot mai multe dovezi că dependența față de aceste comportamente implica mecanisme cerebrale similare adicției bazate pe substanțe, cu toate că este nevoie de mai multe cercetari pentru a confirma și a clarifica modul în care se întâmplă acest lucru. Din fericire pentru aceia dintre noi care suferă de dependențe comportamentale, există Programul in 12 pasi si Comunitati care sunt eficiente în recuperare.

Diferenta intre obisnuinta si dependenta

Mulți dintre noi dobândesc obiceiul de a folosi o substanță sau de a deveni angajat într-o activitate - și nu sufera nici o consecință. Ne putem opri dacă alegem. Ceea ce caracteristic unei dependențe este că vom continua cu substanța sau comportamentul în ciuda consecințelor care sunt previzibile și tot mai grave.

Obișnuință - aceasta se face prin alegere. O persoana care are un obicei poate alege să se opreasca și poate fi capabila să facă acest lucru, folosind liberul arbitru.

Dependenta - există o componentă psihologică și una fizică. Persoana care continuă să abuzeze de o substanță sau sa se angajeze într-un comportament în ciuda consecințelor negative evidente și repetate, pentru că el sau ea a pierdut puterea de a alege, a dezvoltat boala de dependenta.




vineri, 27 ianuarie 2017

CICLUL ADICTIEI




Ca si dependenți cronici suntem prinși într-un cerc vicios și nu suntem în măsură să ne eliberam pe cont propriu. Înțelegerea ciclului adictiei (cum afecteaza adictia atat mintea, cat si corpul) ne poate ajuta să ne dăm seama cum opereaza aceasta boala si de ce este nevoie să apelam în afara noastră pentru o soluție pentru a ne recupera.

1. Aparitia si dezvoltarea obsesiei
2. Aparitia si dezvoltarea alienatiei (= boală mintală; nebunie, demență)
3. Aparitia si dezvoltarea poftei puternice
4. Experimentarea lipsei de speranta, a neputintei, a disperarii
5. Aparitia si dezvoltarea toleranței
6. Ajungerea la "fundul sacului".

1 - In primul rand se dezvolta obsesia
  • Experimentam recompensa intensa si euforia consumului de alcool
  • Bautura ne ajuta să facem față stresului și problemelor
  • Dorim să retrăim din nou și din nou sentimentul de "inaltare" - obsesia
  • Ne ia din ce in ce mai mult sa ne "ametim"
  • Nimic ne mai aduce plăcere și usurare, cu excepția alcoolului
  • Ne pierdem interesul pentru orice, cu excepția consumului
  • A bea devine prioritatea noastra numărul unu în viață
  • Ne neglijam pe noi înșine și pe ceilalti.
2 - In al doilea rand se dezvolta nebunia
  • Abuzul de alcool perturba sistemul de comunicare al creierului 
  • Gândirea devine distorsionata, ilogica si anormala (definitia nebuniei = pierderea judecatii)
  • Nu putem face judecăți logice sau lua decizii raționale
  • Nu putem distinge intre fantezia de realitate - negarea
  • Folosim mecanisme de apărare pentru a abuza de alcool în ciuda consecințelor negative - adică justificări, raționalizări, manipulări, lipsa de onestitate, minimizarea, intelectualizare, etc.
  • Dezvoltăm trăsături de caracter extreme, cum ar fi: 
Egoismul - dorim mai mult și mai mult ca să ne simtim normal
Egocentrism - nu ne pasă de nimeni si de nimic, cu excepția bauturii
Grandoare - suntem mai buni și mai inteligenti, suntem diferiti și speciali și nu avem nevoie de nici un ajutor

  • Modul nostru de gândire nebun conduce la comportamente și acțiuni distructive (crimă, violență)
  • Viața devine haotică și greu de stăpânit
  • Nu ne putem baza pe gândirea noastră in a lua o decizie corecta in legatura cu bautul nostru
  • Încrederea în sine si puterea voinței noastre nu ne poate ajuta.
3 - In al treilea rand se dezvolta pofta puternica, setea
  • Abuzul de alcool ne schimba functionarea si structura creierului 
  • Modul în care celulele nervoase ale creierului trimit, primesc si proceseaza informații devine anormal
  • Creierul se activeaza fizic pentru a produce impulsuri puternice in a consuma alcool, indiferent de consecințe - definiția poftei/setei (craving)
  • Încet, creierul devine dependent de alcool pentru a funcționa normal,
  • Ca urmare, ne angajăm în comportamente nedemne/rusinoase de a folosi alcoolul pentru supraviețuirea noastră.
4 - In al patrulea rand experimentam neputinta, disperarea
  • Nu suntem conștienți că suferim de o boală
  • Credem că suntem oameni răi și slabi
  • Simțim rușine, vinovăție și regretul față de consumul nostru de alcool
  • Suntem sub iluzia ca avem puterea de a controla sau de a opri consumul nostru de alcool - nebunie
  • Facem declaratii sincere și promitem sa nu mai bem
  • Suntem mereu furiosi, agitati și deprimati
  • Nu știm cum să facem față vieții fără alcool
  • Obsesia noastra devine copleșitoare
  • Avem pofte puternice în mod constant sa bem din ce in ce mai mult si nu ne mai putem opri
  • Corpul nostru are nevoie de alcool pentru a funcționa în mod normal
  • incercam sa ne oprim pentru un timp din consum, dar curând ne trezim ca bem din nou
  • Nu putem înțelege de ce nu avem nicio putere sa ne oprim din consum.                       
5 - In al cincilea rand se dezvoltă toleranta la alcool
  • Creierul se adaptează și isi construieste o toleranța față de alcool
  • Avem nevoie de mai multa bautura pentru a experimenta o senzație normală (definitia toleranței = obișnuința pe care o are organismul de a suporta alcoolul)
  • Reacția noastră față de alcool devine anormala - consumam mai mult în ciuda consecintelor dăunătoare (definiția alergiei =  mod special de a reacționa al organismului sub acțiunea alcoolului)
  • Încet ne pierdem capacitatile emoționale și morale
  • Devenim predispusi la accidente sau gânduri de sinucidere
  • Experimentam simptome de sevraj, dacă nu mai consumam
  • Ne-am pierdut acum puterea de a alege si de control asupra consumului nostru de alcool.
6 - In cele din urma ajungem la "fundul sacului" - in punctul cel mai de jos posibil
  • Acest ciclu se repetă din nou si din nou, până când vom ajunge la cel mai de jos punct posibil, la "fundul sacului"
  • Mulți dintre noi ajung în instituții și aziluri
  • Mulți dintre noi ne sinucidem sau putem muri din cauza consecințelor bolii.


 Există o soluție: Programul in 12 pași

Acceptam ca suferim de o boală
Acceptam ca nu avem nici o putere asupra consumului de alcool
Acceptam ca viața noastră este imposibil de gestionat, ca urmare a consumului
Acceptam înfrângerea, ca singuri nu ne putem ajuta
Ne predam și cautam ajutor în afara noastră
Ne alaturam Comunitatii AA pentru a găsi speranță și sprijin
Lucram Pasul 12 ca soluție pentru recuperarea din alcoolism
Experimentam un nou mod de viață fără alcool
Trăim o viață în libertate, pace și liniște, o viata pe care nu o mai credeam posibila.




 Addiction Cycle




joi, 26 ianuarie 2017

Bunavointa! - impartasire

<< Din experienta mea in AA am inteles ca abstinenta nu poate fi rezultatul unei alegeri intelectuale. Nu exista nici un sfat,nici un film motivational, nici un citat din Dalai Lama sau Cioran care sa poata produce o schimbare profunda in mintea mea de alcoolic. Mai mult decat atat, aceste lucruri au de multe ori efectul unor antibiotice luate gresit. Nu fac decat sa mareasca rezistenta. Si pt ca sunt superficial pot sa cred nefacand nimic, am facut totul.
Se spune ca la AA vin 2 categorii de oameni: cei care urmeaza programul si reusesc si cei care trec pe la grup in drumul lor spre cimitir. Se spune ca aceasta a 2 categorie nu poate accepta nimic nou. Este acolo doar ca sa i se confime ca are dreptate in tot. Si asa cum Facebook-ul ne poate crea iluzia ca avem o viata sociala si sute de prieteni, la fel prezenta la sedinte ne poate crea iluzia ca facem parte din prima categorie. Eu am facut parte 3 ani din a 2 categorie si am avut multe caderi in acest timp. Si nu intelegeam de ce. Puteam sa dau citate din Big Book, stiam totul...
Inteleg acum ca adeavarata crestere spirituala incepe atunci cand stii ca nu stii nimic. Cand esti dispus sa accepti...Cand esti dispus sa actionezi contrar a tot ceea ce crezi. Cand esti dispus sa intelegi ca cea mai buna gandire a ta te a adus aici. Cand esti dispus sa ti lasi viata si vointa in grija unei puteri superioare pt ca distrugerile pe care le ai facut sunt suficiente. Cand "intelectual rafinat" fiind accepti parerea unui prost. Cand nu mai simti nevoia sa corectezi. Cand iesi din intelect. Cand intelegi ca spiritualitatea nu este in creier.
Pt toate astea ai nevoie de un singur lucru : Bunavointa.>>


A. Anglia

Urmeaza-mi sfatul – pe care eu nu l-am folosit

" Mă simţeam cam tristă şi mi-am sunat sponsora în AA şi am aflat că şi ea era într-o dispoziţie asemănătoare. Am întrebat-o: „Ce să fac?” Iniţial, mi-a răspuns: „Nu ştiu. Dacă găseşti răspunsul sună-mă înapoi şi spune-mi şi mie.” Apoi, pentru că era o persoană căreia îi păsa şi totodată o bună prietenă şi pentru că înţelegea puterea programul AA, a folosit insrumentele pe care le are la îndemână un sponsor şi mi-a spus să fac unul din următoarele lucruri:
1. Să mă gândesc că trece şi asta
2. Să nu mă iau prea în serios
3. Să enumăr lucrurile pentru care sunt recunoscătoare
4. Să lucrez cu un alt alcoolic
5. Să citesc din cartea „Alcoolicii Anonimi” şi să merg la o întrunire AA.
Apoi a râs şi mi-a spus: „Urmează-mi sfatul pe care eu nu l-am folosit.”
Mi-am sunat, apoi, una din persoanele a cărei sponsoră sunt la rândul meu şi am constatat că şi ea era cam abătută. Am întrebat-o care era problema şi i-am sugerat să facă unul din cele cinci lucrurile enunţate mai sus. Ea mi-a răspuns că are şi ea la rândul ei o persoană al cărei sponsor este şi care este un pic deprimata. I-am propus să formăm toate 4 – eu, sponsora mea, ea şi persoana pe care o sponsorizează - un cor numit „ Tristele” şi să cântăm melodii de jale. N-a amuzat-o ideea.
Pe seară sponsora mea şi cu o prietenă au trecut pe la mine la o cafea – şi ce schimbare. Făcuse un pas 12 vorbind la telefon şi mergând la spital pentru internare cu o altă alcoolică. Povestea cum persoana respectivă arăta epuizată de parcă ar fi mers pe jos 10 kilometri, era înspăimântată şi avea remuşcări. Imediat ne-am dat seama că toate eram recunoscătoare şi am izbucnit în râs pentru că mai devreme fusesem triste. Ne-am amintit de durerea şi confuzia pe care le trăisem în primele noastre zile la Alcoolicii Anonimi.
Simplitatea acestui program constă în faptul că întotdeauna funcţionează aceleaşi lucruri – ai încredere în Dumnezeu, curată-ţi casa şi lucrează cu o altă persoană alcoolică. "
Terry B
Concord, California
(mai 1997)

Preluare de pe prietenii lui Bill

miercuri, 25 ianuarie 2017

RABDARE SI CURAJ!

<< Era cam daramat dupa recidiva prin care a trecut.
L-am urmărit venind la AA destul de regulat la grupul meu de acasă aproape doi ani; dar se intamplă uneori (nu spun de multe ori, dar nici rar nu voi spune) ca  viața să te tragă departe de AA.
La întâlnire s-a prezentat ca nou venit și în mod cert nu a fost un lucru ușor pentru el să facă asta. Liderul reuniunii a spus "E cineva aici, în primele treizeci de zile, care ar dori să se ridice în picioare și să se prezinte astfel încât să putem sa ne cunoastem mai bine?" și s-a ridicat în picioare și a anunțat ca este abstinent de 4 zile, limbajul corpului său a fost undeva între "Sunt un iepure fricos" și "Sunt un soldat curajos pe cale să ia un glonț pentru țara mea "- acel amestec unic, dat de alcool, de sfidare și ego, frică și bravadă.
După întâlnire m-am indreptat catre el.
"Hei, ma bucur ca esti aici." am spus. "A fost un act de curaj sa fii onest. nu este usor."
"Nu, nu a fost. Nu pot sa nu ma gandesc la cat timp am pierdut."
"Nu a fost timp pierdut." 
"Nu?" s-a uitat el confuz.
"Nu. Doar ca l-ai dat la o parte."
Confuzia pare ca se transforma in mânie.
"Da? Si ce naiba înseamnă asta?"
Ah, reapare sfidarea. Mai bine decât iepuras speriat, dar nu cu mult.
"Înseamnă că dacă vrei să te lasi victimizat de alcoolismul tau, poți sa te plangi ca, vai, am pierdut totul, nu se mai poate face nimic. Sau poti sa-ti asumi ce s-a intamplat. Și apoi sa fii dispus sa faci orice sa iti recapeti abstinenta. Și din ce am văzut, prima dată când intri in abstinenta este mult mai ușor decât a doua oară. Asa ca poate fi o luptă adevărată ". 
"Doamne! si asta ar trebui sa ma linisteasca?" 
"Nu. Dar, în drum spre casă, gândeste-te la asta. Și dacă vrei, sună-mă mai târziu." 
"Este ceva foarte important in legatura cu recaderea ce ar trebui sa stii." 
"Ce?" intreba el cu privirea unui copil in prima zi de scoala.
"Daca esti onest si iti asumi ce s-a intamplat  si impartasesti despre tine poti ajuta pe altii sa nu recada. Stii la fel de bine ca si mine ca nu oricine este atat de norocos sa aiba a doua sansa."
"Eu ... nu simt ca as avea ceva de oferit." 
"N-ai fi singurul. Dar ce gandesti este mai putin important decat ceea ce faci."
L-am lăsat să rumege asta. Il cunosteam si stiam ca are o baza buna dobandita in primul său an și asta este despre ce am încercat să vorbesc.
"Trebuie să plec", am spus "Ma intalnesc cu un fin. Suna-ma mai tarziu, daca vrei."
"Bine, bine ... mulțumesc, cred." 

Pe drum m-am gandit la discutia noastra. De obicei sunt mai moale cu oamenii, dar cateodata iese ce a iesit. Gandindu-ma la asta, am ridicat din umeri, mental. Desi am făcut o mulțime de greșeli de-a lungul drumului, atunci când vine vorba de servicii am încredere în instinctele mele. Dacă asta a ieșit, atunci asta a ieșit. Cred că dacă ne ferim de ego si singura motivație pe care o avem este de a ajuta, atunci este (așa cum sugerează Cartea mare) "utilizarea corectă a voinței."
A sunat seara târziu și am vorbit o lungă perioadă de timp.
Sper sincer ca asta l-a ajutat, dar in ceea ce ma priveste știu in mod cert ca m-a ajutat pe mine. >>



he was pretty broken up about his relapse




marți, 24 ianuarie 2017

Astazi stiu ca sunt alcoolic

<<Am auzit de multe ori, inclusiv la AA, ca pe parcursul vietii caram in spate un rucsac cu pietre, bolovani care ne ingreuneaza mersul. Si cand, la un moment dat , cu ajutorul programului invatam sa scapam de acesti bolovani ,viata noastra devine mai usoara. 
Cu cat inaintez in recuperare cu atat in dau seama ca lucrurile nu sunt chiar asa de simple. Cred ca in cazul meu, si probabil nu numai, rucsacul respectiv pe care pot sa-l identific cu fiinta mea este intr-adevar plin de lucruri care imi ingreuneaza mersul prin viata. Mi-as dori sa fie "bolovani" pt ca asta ar insemna ca i-am identificat, stiu ce sunt si ca nu imi trebuie. Dar cred ca de fapt acolo e o amestecatura de lucruri, la care pot sa ma uit dar nu stiu exact ce sunt. Nu stiu care sunt rele, care sunt bune, daca trebuie sa scap de ele sau imi folosesc. Sunt toate amestecate.
Se spune in Big Book ca un pas important este identificarea noului venit cu ceilalti membri ai grupului. Dar identificare in ce? In modul in care consumam alcool. Poate..dar stim ca programul de 12 pasi a fost creat pt altceva.
Astazi stiu ca sunt alcoolic. Am acceptat asta. Ceea ce nu stiu exact este ce inseamna sa fii alcoolic. Care anume sunt simptome ale alcoolismului si care sunt trasaturi ale ADNului meu. De care din ele trebuie sa scap ca sa pot sa traiesc fara sa fiu nevoit sa caut eliberarea in alcool sau alte substante.
Cineva spunea aseara la o sedinta:" Ma simteam complet singur si acest sentiment se accentua cand eram inconjurat de oameni."
Am ramas uluit. Pai si eu ma simt singur, si mai ales cand sunt inconjurat de oameni. Ba chiar evit multimile din cauza asta. Inseamna ca asta e o parte a bolii? Pai asta e bine..ca am un program de recuperare si poate la un moment dat, ca si omul care vorbea nu o sa ma mai simt asa. Simt ca niciodata nu o sa mai fiu cu cineva, nimeni nu o sa ma mai placa vreodata . Simt ca viata mea e sterila, ca nu se intampla nimic. Niciodata nu am avut o relatie in abstinenta. Nu stiu cum sa incep o relatie in abstinenta. Cineva spunea ca era atat de emotiv cu femeile, incat daca nu era alcoolul probabil ca ar fi fost virgin si la varsta asta. Simt exact acelasi lucru. Si probabil ca sunt mii de exemple.
Ceea ce e important insa e ca datorita programului si cu ajutorul unor membrii AA cu experienta incep sa identific toate aceste lucruri, si asta imi da speranta. De unele pot sa scap mai repede, de altele mai greu dar cel putin imi dau seama ca nu sunt defect, asa cum credeam si ca aceste simptome ale bolii pe care le descoper in fiecare zi(asta datorita faptului ca am inceput sa vanez oamenii de la care cred ca am ce invata si intelege) poate la un momendat nu vor mai fi acolo.>>


A., Anglia

Preluare de pe Prietenii lui Bill

RELATII

"Relaţii: Aventurile amoroase, palpitante devin extrem de obsesive, iar abstinenţa este în pericol."

Cineva a spus că intrând într-o relaţie la începutul abstinenţei este ca şi cum ai scoate la suprafaţă defectele tale de caracter. Pericolul vine de la faptul că nu ne-am dezvoltat o relaţie şi o încredere în Puterea noastră Superioară, iar acea persoană îi ia instant locul. Întrucât oamenii nu sunt perfecţi, această încredere excesivă duce aproape mereu la frustrare şi sentimente rănite.
Cealaltă problemă vine din natura noastră egoist-obsesivă. Extrem de egocentrici şi aflaţi la începutul recuperării, folosim obsesiv cealaltă persoană să umplem imensul gol pe care-l simţim. Descoperim repede, însă, că egoismul nostru nu ne duce nicăieri, şi, în curând, ajungem în prăpastie, iar abstinenţa noastră crudă se află în pericol.
De-a lungul timpului ajungem la înţelegerea importanţei de a ne crea şi a ne bizui pe o relaţie sănătoasă cu Dumnezeu. Învăţăm să ne lăsăm în voia Lui şi să ne dăruim cu altruism, ştiind că adevăratul nostru scop este să facem voia Lui. Odată ce avem acest fundament solid şi relaţiile noastre decurg frumos, ajungem în sfârşit la pacea şi serenitatea pe care le-am căutat dintotdeauna.
Sursa- Wisdom of the Rooms- Quote of the Week
Preluare de pe Prietenii lui Bill

luni, 23 ianuarie 2017

CODEPENDENTA




Există mai multe caracteristici asociate cu acest tip de dependență comportamentală, insa in linii generale criteriile care descriu o persoană codependenta ar fi:

1. Absența relației cu sine: O absență a relației cu tine însuți. Codependentii sufera de stima de sine scăzută și devalorizare. Ei știu puține lucruri despre viața lor interioară, despre nevoile și dorințele lor.

2. Dependența de alții: O dependență de alții sau relații în care scopul nerostit este un sentiment de împlinire și satisfacție.

3. Ajutorul compulsiv: Lipsa de claritate cu privire la pentru ce sunt responsabili si pentru ce nu este treaba lor. Codependentii încearcă să controleze alte persoane prin ajutorul lor compulsiv, în scopul de a se simti ei înșiși în siguranță.

4. A face pe plac altora (people pleasing): Un tipar de a face pe plac altora, fără a ține cont de propriile nevoi si dorinte, platind astfel pretul prin renuntarea la sine.