sa nu iti faci rau tie si altora

Exista un principiu la care eu il aplic in toate domeniile vietii mele: sa nu iti faci rau tie si altora.
O modalitate de a-l pune in aplicare ar fi sa te vezi in altii si in felul acesta sa constientizezi ca ranindu-i pe ei, te ranesti pe tine sau cum spune salutul indian Namaste, recunosti Divinitatea din celalalt.

La mine principiul a functionat mai degraba observand ca ori de cate ori ranesc pe altul sau cand am un conflict cu cineva, pana la urma ma doare pe mine. Stau si pritocesc si intorc pe toate fetele ce am facut, sunt nemultumit de mine, sunt plin de remuscari si regrete. Si toate astea conduc la suferinta. Pasul 10 ajuta foarte mult, dar aplicarea principiului sa nu iti faci rau tie si altora ma ajuta sa nu ajung pana acolo.

Stefan

P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

altfel!

Ma straduiesc, de fiecare data cand am o stare proasta, cand ma simt dezamagit, deznadajduit etc in legatura cu situatii, persoane, chiar cu mine insumi, sa schimb gandul, pentru ca, la urma urmei, nu toate astea ma aduc in starea proasta, ci gandul despre ele.

Mi-aduc aminte de cat de iritat eram, la inceputul abstinentei mele, de ideea de a schimba gandul cand acesta este negativ. Citeam despre asta in cartea lui Dyer "Zonele tale eronate" unde zicea: << Nefericirea ti-o provoci singur, in urma gandurilor despre anumite lucruri sau persoane din viata ta. Cineva care vrea sa devina liber si sanatos trebuie sa gandeasca altfel. O data ce devii capabil sa-ti schimbi gandurile, vor incepe sa apara noile sentimente si astfel vei fi facut primul pas pe drumul spre libertatea personala. >> si ma enervam. Usor de zis, greu de facut. Vroiam sa fiu liber si sanatos! Dar multi ani ma chinuisem sa ies din scenaritele mintii mele, fara sa reusesc. Dyer imi zice ca sunt responsabil pentru ceea ce simt. Ca simt ceea ce gandesc si ca pot invata sa gandesc altfel despre orice daca ma hotarasc sa o fac. Si toata cartea (ca multe alte carti de genul, pe care le-am citit inainte si dupa intrarea in recuperare) iti spune ce sa faci. Dar am invatat ca invatatul nu este suficient. Punerea in aplicare produce schimbarea, nu cunostintele. Si ca sa pun in aplicare a trebuit sa mi se potriveasca, sa rezonez cu ceea ce invat. Nu spun ca nu mi-au fost de folos cartile de dezvoltare personala, dar indemnurile de tipul "Elibereaza gigantul din tine", "Nimic nu e imposibil", "Nu ai limite", nu au functionat pentru mine. Pentru mine a functionat Programul in 12 Pasi. Pe care l-am repetat si repetat pana a facut parte in mod natural din viata mea.

Gandul nu poate persista cand am ceva de facut. Iar ceva de facut poate fi fie o activitate din programul pe care mi-l fac zilnic, fie o activitate neprevazuta, dar care stiu ca imi face bine, fie mersul la o intalnire sau, daca nu este niciuna in acel moment, sa dau un telefon.

 Stefan

P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA!

La aniversare!

In urma cu trei ani:

<< La grup. Aniversare. Trei membri aniverseaza 16, 12 si 8 ani de abstinenta.
Pentru mine este aniversarea a trei generatii. Intotdeauna vor fi pentru fiecare dintre noi si inaintasi si urmasi.
Cel cu 16 ani ii reprezinta pe cei pe care i-am gasit "acolo". Cei care m-au indrumat, mi-au oferit ghidare, cei care m-au invatat ce si cum sa fac. Cei care au fost un exemplu pentru mine ca se poate si m-au facut sa ajung la credinta ca ma pot ajuta.
El este VETERANUL AA.
Cel cu 8 ani de abstinenta este pentru mine NOU-VENITUL! (fara sa vreau sa aduc vreo ofensa!, avand in vedere vechimea consistenta si abstinenta lui de calitate; referirea mea este doar cu caracter simbolic).
Este cel care a venit dupa mine in AA si care m-a determinat sa fac cu si mai multa profunzime Pasii si sa-i inteleg cu adevarat.
Este cel care m-a facut 'nas', fara sa imi dau seama de asta.
Pentru fiecare dintre noi, daca ramanem suficient de mult in AA, va exista intotdeauna in Comunitate un VETERAN si un NOU VENIT! >>

Azi le sunt recunoscator pentru inca trei ani petrecuti impreuna!

La multi ani Vasile (11 ani), La multi ani Gheorghe (19 ani)!

Stefan

P.S.: 
„Bucuria de a trăi este tema Pasului 12 al metodei AA, iar acţiunea este cuvîntul cheie. Prin acest Pas ne întoarcem spre exterior, către semenii alcoolici care mai suferă încă. Aici trăim experienţa dăruirii care nu aşteaptă răsplata. Aici începem să aplicăm toţi cei 12 Paşi ai programului în viaţa de toate zilele în aşa fel încât şi noi şi cei din jur să ne găsim abstinenţa împlinită, la nivelul emoţiilor. Privind Pasul 12 cu toate implicaţiile lui, vedem că este vorba
cu adevărat despre nepreţuita iubire dezinteresată.” -12&12

Nevoile recuperarii!

Când intrăm în Comunitate și recunoatem ca suferim de o boala, realizăm că trebuie facute anumite acțiuni care sa ne asigure calea catre recuperare și noul nostru mod de viață. Prioritățile de viață au nevoie să se schimbe - de la a face orice pentru a găsi resurse pentru bautura la a face orice pentru a ne recupera. Recuperarea trebuie sa se situeze pe primul loc față de orice altceva din viața noastră, dacă sperăm ca boala sa nu ne mai domine și sa nu ne mai faca atat de mult rau.

Câteva sugestii practice care, facute zilnic, pot ajuta la inceputul recuperarii:

1. participarea la intalniri
2. gasirea unui sponsor
3. lucrul programului in 12 pasi
4. evitarea riscurilor de a consuma
5. evitarea stresului
În primele zile suntem vulnerabili și susceptibili la recidiva. Avem nevoie să avem grijă de noi înșine și să ne concentram pe a face munca necesară pentru a ne menține recuperarea ca prioritate. Stresul inutil, cum ar fi îngrijorarea despre un viitor fără alcool sau încercarea de a dovedi că suntem încă "distractivi" prin a face lucrurile pe care le-am făcut când am consumat, toate sunt presiuni de care nu avem nevoie în primul nostru an de recuperare.
Unii dintre noi vrem să devenim persoana ideală, soțul sau soția perfectă, parintele perfect sau sa obtinem acum ce am visat o viata. Cu toate că toate acestea sunt admirabile și realizabile gratie practicarii programului, ele pot fi surse de stres in plus carora s-ar putea sa nu le putem face față. Recuperarea presupune "progres, nu perfecțiune". Obosindu-ne prin a avea așteptări mari de la noi înșine la inceputul recuperarii este încă un alt mod care se poate termina cu o recidivă.
6. evitarea schimbarilor majore

• Se sugerează să se evite orice schimbări majore în primul an de recuperare. De exemplu, să nu decidem dintr-o dată ca vrem să ne mutam in casa noua, sa divorțam, sa schimbam locul de muncă etc. Motivul pentru această sugestie practică este dublu. În primul rând, boala noastră este destul de activa în primul an și gândirea noastră intortocheata va încerca să ne saboteze recuperarea prin ceea ce pare a fi o dorință justificată de a face schimbări externe mari în viața noastră, imediat. Ar face orice care sa ne distraga atenția de la lucrul cu sinele nostru interior și recuperarea noastră. Adevărul este că nimic nu este mai important decât recuperarea noastră și orice altceva poate aștepta! În al doilea rând, ca urmare a lipsei bauturii dupa atata timp de consum, ne simțim speriati de perspectiva unei vieți noi și ne convingem că trebuie să facem mari schimbări imediat. Si ne petrecem timpul și energia pentru a face aceste schimbări, mai degrabă decât să ne concentram pe lucrul cu Pasii și sa învățam sa trăim acest nou mod de viață. Uităm că recuperarea este mult mai mult decât a nu mai bea. Înainte sa ne dam seama, se întâmplă ceva care ne lipsește de puterea de a face fata și poate aparea recidiva. Este o vorba in Comunitate:"Orice punem înainte de abstinenta noastra vom pierde. Și apoi vom pierde abstinenta".
• De asemenea, se recomandă să evităm sa începem o relație romantică în primul an de recuperare. Aceasta se bazează pe același principiu al menținerii accentului pe noi înșine, pentru că a începe o poveste de dragoste este încă un alt mod in care boala va încerca să ne îndepărteze de recuperarea noastră. In plus, ca și persoane care suferă de dependenta, suntem predispusi sa dezvoltam alte tipuri de dependență. Iar dacă nu am lucrat suficient cu noi înșine si nu am dezvoltat cunoștințele și înțelepciunea care vin din lucrul celor 12 pași, putem da in alt tip de dependență - de sex și dragoste, în acest caz, sau codependenta, chiar fără a fi conștient de ea.

Acceptarea

  

  ** În multe sisteme spirituale, inclusiv în programul în Doisprezece paşi, acceptarea reprezintă o temă importantă. A accepta înseamnă, literal, "a primi" sau "a lua". în contextul discuţiei noastre, acceptarea înseamnă să admiţi ceva, să consimţi să primeşti adevărul. Bill Wilson scria: "Prima noastră problemă este să acceptăm circumstanţele prezente aşa cum sînt ele, pe noi înşine aşa cum sîntem şi pe oamenii din jurul nostru, aşa cum sînt ei. Asta presupune să adoptăm o modestie realistă, fără de care progresul autentic nu poate nici măcar să înceapă."
   Acceptarea este legată de capitulare şi mulţi dintre noi nu se pot vindeca fără ea. Acceptarea presupune sinceritate. Cînd acceptăm, ne abandonăm ideile generate de eu despre cum ar trebui să fie realitatea noastră. Facem primul pas: admitem adevărul situaţiei în care ne aflăm. Pe parcursul refacerii, al terapiei sau al practicii spirituale, atunci cînd abandonăm negările, aşteptările, judecăţile şi temerile, începem să recunoaştem ceea ce este (sau era). Declarăm ce am făcut altora şi ce ne-au făcut alţii nouă. Trecutul a fost real şi nu-l putem schimba. Ne recunoaştem cît mai onest cu putinţă sentimentele, reacţiile şi comportamentele. Aceasta este acea "modestie realistă" despre care scria Bill Wilson.
   Acceptarea reprezintă primul pas către eliberarea din strînsoarea unei amintiri, emoţii sau a unui tipar de comportament, înseamnă a spune: "Da, pentru mine, acest lucru, cu tot ce implică el, este real." Prin acceptarea care vine odată cu capitularea, începem să examinăm adevărul nedeghizat. Dezvăluim inacceptabilul şi tirania lui asupra inconştientului nostru ia sfîrşit. Odată ce se petrece acest lucru, putem începe să schimbăm lucrurile pe care avem puterea de a le schimba.
   Nu trebuie să ne placă ceea ce acceptăm. Putem accepta că pe parcursul carierei noastre în domeniul adicţiei, ne-am distrus pe noi înşine şi pe alţii, fără să ne bucure acest fapt. Ne putem accepta furia sau tristeţea fără să ne entuziasmeze efectele ei asupra noastră. A accepta nu înseamnă a aproba. 0 persoană care a supravieţuit abuzurilor din copilărie poate să accepte realitatea a ceea ce i s-a întîmplat, fără să fie de acord cu ea sau s-o îmbrăţişeze. Ne putem accepta tendinţele şi activităţile adictive, distructive şi autodistructive din trecut, fără să le aprobăm.
   Acceptarea nu înseamnă nici renunţare sau suportarea pasivă a unei situaţii ce poate fi dăunătoare. Nu presupune că renunţăm la drepturile noastre sau tolerăm un lucru care nu trebuie tolerat. Acceptarea este un pas către mai multă putere, nu către o victimizare mai mare.
   Mulţi dintre noi acceptăm amintirile, emoţiile şi stările de spirit plăcute cu mai multă uşurinţă decît pe cele dificile. Alţii se agaţă de durerea şi nefericirea din viaţa lor, în loc să accepte perioadele de fericire. Acceptarea se aplică întregului spectru al experienţei, pozitivului şi negativului, bucuriei.   **

Setea de  intregire, Christine Grof, 

pag. 326-327

ajutor prin exemplul personal

<< Rolul meu de ajutor nu este să fac lucruri pentru persoana pe care încerc să o ajut, ci să fiu acele lucruri; nu să încerc să-o controlez şi să-i schimb acţiunile, ci, prin înţelegere şi conştientizare, să-mi schimb reacţiile proprii. Voi schimba părţile negative în pozitive; frica în credinţă; nemulţumirea faţă de ce face celălalt în respect faţă de potenţialul din el; ostilitatea în înţelegere; manipulările şi grija excesivă în eliberarea cu iubire, fără să-l fac pe celălalt să se potrivească unui standard al unei imagini, ci dându-i şansa de a-şi urma propriul destin, indiferent care ar fi alegerea sa.

Voi schimba atitudinea dominatoare în încurajare; panica în serenitate; inerţia disperării în energia propriei mele dezvoltări; auto-justificarea în auto-înţelegere.

Compătimirea blochează acţiunea eficientă. Cu cât mă cufund în ea, cu atât mai mult simt că răspunsul la problema mea este o schimbare a celorlalţi şi a societăţii, şi nu a mea. Astfel devin un caz fără speranţă.

Epuizarea este rezultatul folosirii energiei pentru a medita la trecut cu regret, ori în încercarea de a găsi căi de a scăpa de un viitor care încă nu s-a  produs. Proiectarea unei imagini asupra viitorului şi rotind în jurul ei angoasaţi, de frică că se va adeveri sau nu, îmi foloseşte toată energia şi mă lasă fără puterea de a trăi în prezent. Totuşi, trăind în prezent este singura cale de a avea o viaţă.

Nu mă voi gândi la acţiunile viitoare ale altora, nici nu mă voi aştepta să fie nici mai bune, nici mai rele odată cu trecerea timpului, căci având asemenea aşteptări chiar le voi da viaţă. Voi iubi şi voi lăsa lucrurile să curgă de la sine.

Toţi oamenii sunt în permanentă schimbare. Dacă încerc să-i judec, voi face asta doar privind aspectul pe care cred că-l cunosc, fără să îmi dau seama că există multe alte lucuri pe care nu le ştiu. Voi acorda credit celorlalţi pentru încercările lor de progres şi pentru multele victorii necunoscute.

Şi eu sunt mereu în schimbare şi pot face această schimbare să fie constructivă dacă doresc. POT SĂ MĂ SCHIMB. Pe ceilalţi nu pot decât să-i iubesc.>>

Melody Beattie - Codependent’s guide to the twelve steps - Pasul 12

Gratiere zilnica

Sunt in viata si nu e putin lucru pentru cineva cu o boala progresiva si incurabila care poate sa ma omoare!
Ma trezesc dimineata si am o bomba cu ceas in capul si in mintea mea. Si in fiecare zi negociez cu boala mea mutand cronometrul inapoi (fata de ora exploziei) pentru inca 24 de ore.
Partea complicata este ca bomba respectiva nu ticaie, doar sopteste.
Nu este nici o tragedie si nici o surpriza sa am o gandire adictiva. Tragedia ar putea veni cand cred ca gandul ar putea fi adevarat.
Singura cale adevarata pe care am gasit-o pentru a ma proteja impotriva soaptelor bolii in mintea mea este:
- sa vorbesc despre ceea ce gandesc
- sa impartasesc cum ma simt
si
- sa ma rog pentru ceea ce fac.
Sunt inca in viata si tot ce am de facut este sa fac SA CONTEZE ASTA!

CE si/sau CUM !

Abstinenta se invata. 

Dar invatarea nu este un eveniment, este un proces. 
Iar procesul invatarii are 4 etape. Care fac diferenta intre a stii (a cunoaste) si a constientiza (a pune in aplicare ceea ce stii). Care fac diferenta intre abtinere si abstinenta senina.
Chiar dintre a bea si a nu bea.
Eu aplic asta in lucrul cu programul si in toate domeniile vietii.

1. Planifică: studiaza si stabileşte CE şi/sau CUM trebuie făcut
2. Efectuează: implementează ce ai invatat, pune in aplicare
3. Verifică: monitorizează şi măsoară rezultatele (măsoară CE şi/ sau CUM s-a făcut)
Fara evaluarea stadiului in care esti nu exista evolutie.
4. Acţionează: întreprinde acţiuni pentru remedierea si/sau îmbunătăţirea  rezultatelor (stabileşte şi efectuează acţiunile necesare pentru a obţine reducerea până la anulare a diferenţei dintre CE şi/sau CUM trebuie făcut si CE şi/ sau CUM s-a făcut).

REPETA, reia ciclul, imbunatateste continuu, mergi pe spirala, pentru ca asta inseamna crestere, nu învârtitul in cerc.

Sunt o persoana in recuperare

O gandire bazata pe rusine și vinovăție împiedică procesul de recuperare. Acceptarea trecutul meu îmi permite sa nu raman in el. Acceptarea de sine include si acceptarea partilor intunecate. Cand imi recunosc defectele, sunt într-o măsură mai mare de a alege ceea ce am de lasat în urmă. Astfel ... dialogul interior negativ este demoralizator si inutil. Bolii mele ii place să-mi spuna ca sunt un "distrus". Va face orice sa ma traga inapoi în alcoolismul activ. Nu sunt "distrus", ratat, , fără speranță, inutil, nedemn sau de neiubit. Sunt o persoană în recuperare si am un spirit pe care ma străduiesc sa il imbunatatesc in fiecare zi.

Stefan

programul in *doi pasi*

Un prieten din AA a cazut. Dupa 8 ani. Si mi s-a fost adus aminte saptamana aceasta ca spunea ca Programul se poate face in doi pasi. Probabil se referea la Pasul 1 si 12. Adica intri in abstinenta (nu mai bei!) si transmiti mesajul (ca nu mai bei!) (ce alt mesaj poti sa transmiti?!).

O minciuna a mintii (nu degeaba se sugereaza ca principiu de baza onestitatea, mai ales fata de sine!) pentru ca Pasul 1 nu il faci complet si Pasul 12 nu il faci corect.

Pasul 1 nu inseamna doar ca nu mai bei. Inseamna si ca nu poti controla faptul ca nu mai bei. Si atunci este destul de dificil sa pastrezi aceasta stare fara credinta de la pasul 2 si predarea de la pasul 3.

Pasul 12 nu inseamna doar ca te apuci sa spui si altora ca nu mai bei. Pasul 12 nu spune sa transmiti mesajul ca rezultat al faptului ca ai facut Pasul 1, ci "dupa ce am trait o trezire spirituala ca rezultat al acestor pasi, am incercat sa transmitem acest mesaj ...".

Si totusi ... 

... ar putea exista posibilitatea de a face Programul in "doi pasi"!

Dar pasii sunt:

Pasul 1: ma folosesc de zicala "un lucru bine inceput este pe jumatate facut" si fac Pasul 1 COMPLET.

Pasul 2: finalizez ce am inceput sa fac si lucrez si restul de pasi (2-12) din Program.

   Stefan

P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

acceptare plus credinta

"Acest tip de atitudine 'acceptare plus credință' este capabil de a produce 100% abstinență. De fapt, de obicei, o face; și este necesar, altfel am putea să nu mai avem viață de loc. Cînd folosim această atitudine in problemele noastre emoționale, constatăm că sunt posibile doar rezultate relative. Nimeni nu poate, de exemplu, să elimine complet frica, furia și mândria. Prin urmare, în viața aceasta nu vom obține nimic în mod absolut,  gen smerenie sau iubire perfectă.  Ne vom orienta, respectând cele mai multe dintre problemele noastre, către o foarte treptată progresie, punctată uneori eșecuri grele. Vechea noastră atitudine de tipul "totul sau nimic" va trebui abandonată."

Limbajul inimii, pg. 271, Bill Wilson despre "Ce este acceptarea?"

Sponsorul

Sponsorizarea este atunci când o persoană cu mai multă experiență în recuperare (numită sponsor) își asumă responsabilitatea de a ghida persoana mai puțin experimentată (numită sponsee) - adesea noul venit - prin cei 12 pași, astfel încât să poată găsi soluția la problema lor și sa lucreze pașii pentru recuperarea din alcoolism. Relația dintre sponsor și sponsee este voluntară și neoficială, pastrand esenta programului in 12 pasi, care se bazează exclusiv pe faptul ca membrii isi împărtășesc experiențele, puterea și speranța între ei. Principiile care stau la baza sponsorizării sunt cel mai bine descrise în pasul 12, care sugerează, pentru aceia dintre noi care au lucrat pașii, de a transmite mesajul de recuperare altor alcoolici aflati in suferință: "După ce am avut o trezire spirituală ca rezultat al acestor Pași, am încercat să transmitem acest mesaj alcoolicilor care mai sufera și să practicăm aceste principii în toate domeniile vietii noastre ".

Rolul sponsorului:

• te ghideaza in studiul pasilor
• te conecteaza cu Comunitatea, cu ceilalti membri
• te sprijina in momentele de criza
• te ajuta sa iti cresti stima de sine si increderea
• te ajuta sa te focusezi pe recuperare
• te sprijina prin exemplul personal
• te ajuta sa dezvolti relatii personale sanatoase.

Ce nu face sponsorul:

• nu-ti pastreaza el abstinenta, nu poate ramane el abstinent in locul tau
• nu-ti rezolva problemele de alta natura, financiare, de familie, amoroase etc
• nu te controleaza, nu-ti impune nimic, nu te obliga
• nu te exploateaza, nu incearca sa obtina avantaje de pe urma ta.

Transmiterea mesajului

Este marele paradox al A.A. să știm că putem rareori păstra darul prețios al abstinenței dacă nu vom da departe. Mi s-a spus că nu pot să-mi păstrez abstinenta dacă nu fac asta. Fiecare dintre noi este doar o mică parte a întregului, dar prin faptul că alăturăm scopului nostru primordial pe cel al AA-ului, devenim ceva mai mare decât suntem doar prin noi inșine.
Fiecare membru își aduce propriile nevoi în încaperile de întâlniri și progresează în călătoria de recuperare în propriul ritm. Fiecare e diferit. Fiecare membru are un motiv personal pentru revenirea la întâlniri.
Dar, ca grup, ei au doar un singur scop, de a ajunge la alții care încă mai suferă. Scopul lor este de a împărtăși cu alții experiența, puterea și speranța pe care le-au găsit în interiorul încaperilor.
Un membru vechi a fost întrebat de ce revine după atâția ani la grup. A răspuns simplu: "Pentru că a fost cineva acolo pentru mine când am intrat pe această ușă."
Sunt însă și din cei care spun că nu mai au nevoie de întâlniri. Dar chiar dacă ei nu au nevoie de întâlniri, grupul are nevoie de ei.
Când eram la început și mereu dornic de împărtășirile celor vechi în AA cineva mi-a spus că "Dacă vrei să ai un membru vechi la masa de întâlnire, continuă să îți ocupi scaunul propriu și într-o zi va fi un vechi membru la întâlnirea ta."
Bill spunea că este mai bine să faci un lucru bine decât multe lucruri prost.
Un alcoolic care ajută pe altul, asta este esența AA. La început poate oamenii au crezut că dacă AA a făcut atât de mult bine ajutând alcoolicii, o să ajungă să rezolve toate problemele lumii. Dar am învățat că trebuie să stau în treaba mea. Nu putem salva lumea. Avem un scop principal, de a transmite mesajul către alcoolicul care suferă încă. Asta înseamnă că atunci când mă aflu într-o întâlnire, nu pot rezolva depresia cuiva, problemele conjugale, problemele financiare etc. Nu pot decât să fac ce stiu mai bine, să vorbesc despre experiența mea în ceea ce privește alcoolismul.
Suntem absolut  autorizați în privința a ceea ce ne-a făcut alcoolul și despre aceasta este vorba în cea de-a 5-a tradiție. Să ne reamintim să rămânem la ceea ce știm. Am auzit un vorbitor spunând asta la o întâlnire: Sunt o autoritate cu privire la ceea a făcut alcoolul din mine și nimeni nu poate contesta acest lucru. Pentru orice altceva în lume despre care am o opinie sau un sentiment pot fi contestat, dar nu în singurul lucru pe care îl cunosc cel mai bine. Când mi-am dat seama de asta, a fost destul de profund pentru mine, iar când împărtășesc acest lucru cu un alt alcoolic, trebuie să-mi amintesc să rămân în domeniul meu de "expertiză". Când ne abatem de la acest scop primordial, avem un mesaj diluat sau sec și acest lucru nu mai este de loc "profund".
Tradiția 5 îmi reamintește neîncetat că sunt la fel de alcoolic că nou venitul.
Accentul principal pe care îl punem în timpul unei întâlniri trebuie să fie ținut pe alcoolismul nostru, cum ne-a afectat, ce am făcut despre el și ce vom continuă să facem în legătură cu acesta. Nou-venitul are nevoie de experiența, puterea și speranța grupurilor de a se identifica cu noi și de a începe să vadă că există o cale de ieșire.
Ceea ce înseamnă că prima parte a mesajului ar putea fi identificarea, a două parte fiind soluția (pașii și experiențele încercate) Pare că uităm că mesajul a fost tocmai toată durerea și suferința pe care a trebuit să o plătim pentru a fi dispuși să ne predăm. Alcoolicul activ se poate raporta la aceste lucruri și nu la prelegeri de 2 ore despre pași și tradiții.
Tradiția spune, de asemenea, alcolicul care MAI suferă, nu spune noii veniți. Am văzut de atâtea ori cum cei mai vechi  trec prin  momente grele și parcă uităm că avem nevoie de iubire și înțelegere. Uneori cei vechi sunt atât de obișnuiți să ofere încât că nu-și mai amintesc cum să ceară ajutor sau mândria nu-i lasă să o facă. La nivel de grup, am văzut cum atunci când se renunță în a mai face Serviciul, membrii grupului s-au împuținat.
Spunem că noul venit este cel mai important membru al unei întâlniri. Dar, la fel de importanți sunt și cei vechi care mi-au arătat calea și cei mai puțin vechi care ar mai putea suferi și astăzi. Fără ei eu nu aș fi acum aici. Deci, când vorbim la întâlniri despre transmiterea mesajului "către alcoolicul care suferă încă", vă rog să vă gândiți nu numai la noii veniți, ci și la alcoolicii mai vechi sau mai puțin vechi din AA care stau acolo. Unul dintre ei aș putea fi eu. Încă sufăr, uneori. Încă îmi mai trebuie să aud mesajul.
Nou venitul este important să știe că alcoolismul este o boală și singurul tratament este abstinență. Iar pentru abstinență este necesar să facă, la început, trei lucruri: să nu bea, să meargă la întâlniri, să-și ia un sponsor. Și mai apoi  altele trei: să citească Big Book, să lucreze Pașii, să transmită mesajul. Și mai apoi altele și altele. Asta că să nu ajungă din nou nou-venit! Programul lucrează pentru noi dacă noi îl lucrăm!
Împărtășirea și transmiterea mesajului sunt forme de iubire care mă țin în viață.
Mesajul de recuperare este de a împărtăși unui alt alcoolic experiența dobândită în lucrul la programul în 12 pași.
Transmiterea mesajului și practicarea principiilor este modul în care trăim noua noastră viață în recuperare.
Acest mesaj este că, urmare acestor Pași, am avut o trezire spirituală care ne-a transformat întreaga noastră atitudine față de viață, față de semenii noștri și față de Dumnezeu. Fără această creștere spirituală este greu, dacă nu chiar puțin probabil, să avem o abstinență senină, împlinită. Nu doar că nu mai bem, dar ne place și ne face să ne simțim bine că nu mai bem!
Lucrăm la toți cei 12 pași și îi lucrăm zilnic în toate domeniile vieții noastre. În acest sens căutăm mai mult decât abstinența fizică. Și încercăm să facem mai mult decât să transmitem un mesaj de abstinență fizică altor alcoolici.
Cum facem pașii, când îi facem, cu cine îi facem, în ce ritm îi facem, este treaba fiecăruia. Dar ni se sugerează ce să facem.
Este o realitate a vieții AA că recuperarea fizică de una singură (a fi abstinent) va face mult pentru alcoolic ... mult, dar nu suficient.
Această soluție parțială are partea ei bună, dar poate avea și consecințe triste. Este originea problemei pe care mulți dintre noi o au în recuperare.
Odată ce suntem abstinenți și viața noastră începe să se îmbunătățească, există o tendință de a deveni mai destinși în ceea ce privește programul. Ne simțim mulțumiți de progresul nostru și devenim satisfăcuți. "Dorința noastră fierbinte" se estompează sau nu-i mai dăm de capăt. Reacționăm în diferite moduri la această tendința comună de a ne odihni pe lauri. Unii pun la îndoială necesitatea de a lucra întregul program. Dacă lucrurile merg atât de bine, de ce trebuie să facem toți cei 12 pași? Ăsta este momentul în care se instalează programul "în doi pași". Practicăm acea parte din pasul 1 care se referă la neputința în fața alcoolului și acea parte din pasul 12 care se referă la transmiterea mesajului sub forma "există o soluție" și reducem totul la faptul că am încetat să mai bem. Rămânem la formula pe care am auzit-o de la bun început: "nu bea și mergi la întâlniri". Încetam să creștem!
Nu este un program într-un pas, Pasul 1. Este riscant, pentru că încrâncenarea ne poate aduce în cele din urmă la băut.
Am văzut că nu este un program în 2 pași, Pasul 1 și 12. (Pasul 12 face referire la 'acest' mesaj și 'aceste' principii, ceea ce înseamnă că știm despre ce e vorba, am aflat făcând programul, adică cei 11 pași anteriori).
Nu este un program cu douăsprezece puncte. Sunt 12 pași, numerotați, de la 1 la 12, ordinea având un sens, o noimă. Să îi fi făcut 'pe sărite', după bunul meu plac, ar fi fost un risc pe care eu, unul, nu mi l-am asumat.
Este un program de recuperare, pas cu pas.
Eu am învățat (și am făcut cum am învățat) că în primii trei pași îmi îmbunătățesc relația cu Puterea Superioară (mă împac cu Dumnezeu), în pașii următori (de la 4 la 7) mă împac cu mine însumi, iar apoi mă împac cu ceilalți.
Nu îi pot ierta pe ceilalți, dacă nu mă iert pe mine. Și nu mă pot ierta pe mine dacă nu sunt împăcat cu Puterea mea Superioară. Să fac Pasul 9 și să îmi cer iertare, dar eu nu m-am iertat pe mine? Să fac Pasul 7 și să-I cer cu umilință să-mi îndepărteze defectele (care umilință? dacă eu nu m-am împăcat cu El) ? Îmi place Pasul 6 și îl fac, consimt să mă scape de defectele de caracter, dar nu știu ce defecte, pentru că nu am făcut Pasul 4. Vreau să fac Pasul 4, dar mă poctinesc la resentimente și la partea mea de vină, la 'partea mea de trotuar', pentru că nu am făcut Pasul 3.
Am cunoscut oameni care spuneau că au făcut ce li s-a spus, au citit literatura, au venit la întâlniri, dar pentru ei nu a funcționat programul. Sunt pline cârciumile de cei care sunt convinși că programul nu funcționează!!! Probabil că dacă aș fi făcut programul cum aș fi vrut eu, m-aș fi trezit la un moment dat cu paharul în mână, neștiind ce m-a pocnit! Aș fi ajuns un bun exemplu pentru ceilalți ... de așa nu!
Ce acțiuni pot să iau eu pentru transmiterea mesajului?
Am învățat că pot transmite mesajul într-un mod simplu, dar puternic: făcându-mi activităţile de recuperare şi devenind o dovadă vie a speranţei, iubirii şi grijii de sine şi sănătăţii. Astfel spus cel mai puternic mesaj de recuperare este exemplul personal. Transmiterea mesajului poate lua diferite forme, de la încurajarea dată unui nou venit, la activităţile desfăşurate la orice nivel, începând cu grupul local până la serviciile internaţionale. Dar mesajul nostru cel mai bun constă în a fi un bun exemplu. Acesta este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru noi şi pentru alţii. 
Acordând atenţie propriei persoane, am învăţat căi sănătoase de transmitere a mesajului.
Să invităm pe cineva la o întrunire este o cale puternică de a-i ajuta pe alţii.
Mergând la întruniri şi povestind cum merge programul de recuperare este o altă cale de a transmite mesajul.
Relatându-ne povestea, îi ajutăm pe alţii şi pe noi. Ascultându-i pe alţii vorbind, primim ajutor. Vorbind despre noi, despre ce învăţăm, cu ce ne confruntăm, peste ce am trecut este un mod puternic de a transmite mesajul.
Când transmit mesajul în mod natural, este de obicei mai eficient decât când încerc să conving sau să costrâng pe cineva să se recupereze.
Așadar, mesajul poate fi sumarizat foarte simplu: putem să ne păstrăm abstinența, putem să ne recuperăm, există speranța. Amintirea momentelor în care am auzit personal mesajul va furniza o parte din motivația de a transmite și noi mesajul acum, dar este mai mult de atât.
“Putem să păstrăm ce avem doar dacă dăm mai departe”. Acest slogan este poate cel mai puternic motiv pe care îl putem oferi pentru transmiterea mesajului. Totuși, mulți dintre noi se întreabă cum funcționează acest concept. Este cu adevărat foarte simplu. Ne întărim propria recuperare prin faptul că o împărtășim cu alții. Atunci când spunem cuiva că aceia care merg cu regularitate la întâlniri își mențin abstinența, suntem mult mai dispuși să aplicăm această practică în propria recuperare. Atunci când spunem cuiva că răspunsul se află în Pași, suntem mult mai dispuși să ne uităm acolo noi înșine. Atunci când le spunem noilor veniți să își aleagă și să se folosească de un naș, suntem mult mai dispuși să păstrăm legătură cu nașul propriu.
Dacă ne gândim mai bine, cu toții ne amintim de lucruri pe care le-am auzit la alți membri AA atunci când eram nou veniți și pe care nu le-am înțeles atunci, dar ne-am amintit de ele ani mai târziu și atunci ne-au dat motiv de speranța sau ne-au oferit soluția la o problema cu care ne-am confruntat. Transmitem mesajul și îl împărtășim liber, dar nu putem niciodată forța pe altcineva să priceapă mesajul. Același principiu care se aplică în relațiile publice ale comunității noastre: atragere, nu reclamă, se aplică foarte bine și în efortul nostru personal de a transmite mesajul.
Iată ce am învățat încă de la început și pentru că mi-a fost de mare folos i-aș vorbi și unui nou venit:
- despre esența AA-ului: un alcoolic recuperat ajută un alt alcoolic să se recupereze
- despre conceptul de boală: boală = nu mai am voie să beau; orice s-ar întâmplă, alcoolul nu mai este o opțiune, tratamentul = abstinență totală, medicamentul = întâlnirile.
- despre primii trei pași în termeni simpli: când dorința mea fierbinte de a înceta băutul (mi-am admis neputința, am încercat de toate și de unul singur nu am reușit, am admis că am nevoie de ajutor) - PROBLEMA - (pasul 1) s-a întâlnit cu programul în 12 pași (am crezut că există cineva sau ceva care mă poate ajuta)  - SOLUȚIA - (pasul 2), m-am abandonat lui pe de-a-ntregul - ACȚIUNEA ! - (am cerut ajutorul Puterii Superioare așa cum o înțeleg eu - și la început am înțeles că pot să consider grupul ca PS - și am admis să fac orice este necesar pentru recuperare) - (pasul 3).
- despre instrumentele AA-ului: întâlnirile (90 de zile, 90 de întâlniri), literatura (la început Viața fără băutură pentru că îmi vorbește despre capcane și ce am de făcut când vine 'pofta'), programul de 24 de ore - fiecare zi, pe rând, să dau telefon înainte de a consuma unui alt alcoolic recuperat, sponsorul (să nu lipsească caietul de lucru)
- despre faptul că abstinența este personală, recuperarea este pe primul loc; altfel înseamnă că mai am de pierdut: exact ce pun înaintea abstinenței.
- despre faptul că abstinența se învață. Prin repetiție. Cu antrenament și disciplină.
- despre principiile AA: onestitate (față de mine însumi în primul rând), bunăvoința (pentru că voința nu mi-a fost de folos) și minte deschisă (să mă conformez cu ce mi se spune că am de făcut, chiar dacă nu înțeleg totul de la început).
Lucrurile sunt departe de a fi perfecte, mai este mult de lucru, dar sunt abstinent și sunt mulțumit.
Am nevoie de voi că să îmi reamintesc cine sunt.

Pasul 10 - Principii

PRINCIPII SPIRITUALE

In Pasul Zece ne vom concentra pe autodisciplina, onestitate si integritate. Autodisciplina este esentiala pentru recuperare. Atunci cand beam nu eram concentrati decat asupra propriei persoane. Intotdeauna alegeam calea cea mai usoara, cedand impulsurilor si ignorind orice ocazie de maturizare. Daca a existat ceva in viata noastra care ne cerea un angajament oarecare, mai mult ca sigur ca respectam acel angajament doar daca nu era prea greu, daca nu statea in calea propriilor placeri, sau daca se intampla sa avem chef.

Auto-disciplina in recuperare ne cere sa facem anumite lucruri, indiferent daca avem sau nu chef. Avem nevoie sa mergem la intalniri in mod regulat chiar daca suntem obositi, ocupati, daca ne distram sau daca suntem cuprinsi de disperare. Avem nevoie sa mergem la intalniri in mod regulat chiar si atunci, in special atunci, cand simtim ostilitate fata de ceea ce ni se cere in recuperare. Mergem la intalniri, ne sunam nasul si lucram cu altii tocmai pentru ca am hotarit ca vrem recuperarea in AA si toate aceste actiuni ne vor ajuta sa ne asiguram recuperarea continua. Cateodata facem toate acestea cu entuziasm. Cateodata este nevoie de toata vointa pe care o putem aduna ca sa le continuam. Cateodata ele devin o parte atat de obisnuita a existentei noastre zilnice, incat aproape nici nu mai constientizam ca le facem.

• De ce este principiul auto-disciplinei necesar in acest Pas?
• In ce fel practicarea principiului auto-disciplinei in acest Pas imi afecteaza intregul proces de recuperare?

Principiul onestitatii isi are originea in Pasul Unu si este indeplinit in Pasul Zece. De obicei, in punctul acesta al recuperarii, suntem de-a dreptul fascinati de amploarea si adancimea pe care o capata onestitatea noastra. Daca inainte eram onesti in retrospectiva, fiind capabili sa ne recunoastem motivele mult dupa incheierea unei situatii, acum suntem capabili sa fim onesti cu noi insine si despre noi insine in timp ce situatia este inca in desfasurare.

• In ce fel constientizarea propriilor greseli (onestitatea) ma ajuta sa-mi schimb comportamentul?

Principiul integritatii poate fi destul de complex, dar mai mult decat oricare, este cel care ne da capacitatea de a practica celelalte principii. De fapt, integritatea inseamna a sti ce principii avem nevoie sa punem in practica intr-o situatie data, si in ce masura. De exemplu, mergem la o intalnire AA si, in timp ce bem o cafea afara, cei din grupul in care ne aflam incep sa barfeasca despre un alt membru AA care nu este de fata. Hai sa zicem ca discuta despre sotia celui mai bun prieten al nostru, cum ca aceasta ar avea o aventura, iar noi stim deja acest lucru, pentru ca cel mai bun prieten al nostru ne-a spus-o cu o seara inainte. Probabil ca ne va trebui toata integritatea de care dispunem ca sa stim ce avem de facut intr-o astfel de situatie. Deci, care sunt principiile spirituale de care avem nevoie aici? Onestitate? Toleranta? Respect? Stapanire? Probabil ca primul nostru impuls ar fi sa ne repezim sa condamnam barfa, pentru ca stim cat de mult il va afecta pe prietenul nostru sa stie ca o asemenea problema personala este discutata in public. Dar, poate ca facand acest lucru nu facem decat sa confirmam barfa, provocandu-i astfel prietenului si mai mult rau, sau, poate ca pozand in aparatori atat de avantati, sfarsim prin a-i umili pe cei implicati in discutie. De cele mai multe ori nu este nevoie sa dovedim ca avem integritate prin confruntarea unei situatii cu care nu suntem de acord. Sunt si alte lucruri pe care le putem face in asemenea situatii. Putem incerca sa schimbam subiectul, sau ne putem scuza si plecam de acolo. Oricare dintre aceste alegeri va transmite un mesaj subtil despre ceea ce simtim si, in acelasi timp, ne va permite sa nu ne tradam principiile si sa ne menajam prietenul pe cat posibil.

• In ce situatii in propria recuperare a fost necesar sa practic principiul integritatii?
• Cum am reactionat eu?
• Cand m-am simtit bine cu propria mea reactie si cand nu?

Pasul 10 - bine si rau

BINE SI RAU

Pasul Zece ne spune ca trebuie sa ne recunoastem greselile, de indata ce ne-am dat seama de ele. Se presupune asadar, ca ne dam seama atunci cand gresim, dar, adevarul este ca multi dintre noi nu ne dam seama – cel putin nu imediat. Avem nevoie de multa practica cu inventarul personal, ca sa devenim experti in constientizarea situatiilor in care gresim.

Haideti sa privim adevarul in fata! Atunci cand am intrat in recuperare, eram certati cu lumea din jurul nostru de ceva timp. Capacitatea noastra de supravietuire fusese redusa la un nivel de baza. Nu stiam prea bine cum sa comunicam cu ceilalti. Am inceput sa invatam asta in recuperare si, in timpul acestui proces am facut o multime de greseli. Multi dintre noi am trecut printr-o perioada in care am devenit foarte rigizi in ceea ce priveste valorile pe care ni le-am insusit in recuperare. Am aplicat aceasta rigiditate nu numai propriei persoane, dar si tuturor celor din jur. Credeam ca este principial si corect sa-i confruntam pe toti aceia al caror comportament era inacceptabil. Eram ipocriti si aroganti. Am gresit.

Sau, unii dintre noi, dupa ani si ani in care am fost pe post de pres pe care toti isi puteau sterge picioarele, am hotarit ca recuperarea ne cerea sa devenim indrazneti. Dar, am mers prea departe. Aveam pretentia ca toata lumea sa se poarte cu noi perfect, tot timpul. Nimeni nu avea voie sa aiba o zi proasta sau sa nu ne raspunda la telefon. Toti trebuiau sa fie la dispozitia noastra, in orice moment, atunci cand aveam nevoie de sprijin emotional. Ceream cu furie sa fim tratati perfect in orice loc si circumstanta. Nu eram indrazneti. Eram imaturi si agresivi. Am gresit.

Putem sa sfarsim prin a gresi chiar si atunci cand altcineva ne face rau. Cum? Haideti sa zicem ca nasul nostru ne spune ceva care ne raneste. In loc sa-l confruntam pe nas in legatura cu asta, vorbim cu alti zece sau doisprezece prieteni AA despre ceea ce nasul ne-a zis. Inainte ca saptamina sa se incheie, jumatate din membrii AA din oras vorbesc despre ce lucru urat i-a spus cutare nas cutarui fin – si asta daca povestea s-a pastrat in forma originala! Deci, situatia a debutat fara ca noi sa facem vreun rau, dar s-a sfarsit cu noi fiind responsabili pentru stirbirea reputatiei nasului nostru in cadrul programului AA – chiar locul unde el are nevoie, ca si noi, sa i se permita sa faca greseli si sa progreseze in recuperare in propriul lui ritm.

Pasul 10 - a simti vs a face

A SIMTI VERSUS A FACE

Folosim Pasul Zece pentru a crea si a mentine o constientizare continua a ceea ce simtim, gandim si, mai cu seama, a ceea ce facem. Inainte de a incepe un tipar constant al inventarului personal, este vital sa intelegem ce trebuie sa evaluam. Nu ne va fi de prea mare ajutor daca facem o lista cu sentimentele noastre, fara a le lega de actiunile pe care acestea le genereaza sau nu reusesc sa le genereze. Adesea, ni se poate intampla sa avem sentimente negative, chiar daca comportamentul este bun, sau invers.

De exemplu, un membru AA poate veni la o intalnire si cineva il intreaba: “Ce mai faci?”. El raspunde: “Groaznic”. Bineinteles ca acest om se refera la ceea ce simte. Nu se poate referi la ceea ce face, pentru ca face ceea ce trebuie: este la o intalnire AA, exprima cu sinceritate ceea ce simte si cere ajutorul unui alt membru care il poate sprijini.

Pe de alta parte, putem fi prea preocupati cu ingaduirea propriilor impulsuri si cu actionarea sub influenta defectelor de caracter. La suprafata, se poate sa ne simtim foarte bine. De obicei ne ia ceva timp pana observam golul care se creaza odata cu acest mod de viata. Evitam sa facem lucrurile care ne pot ajuta sa ne mentinem abstinenta. Suntem ingaduitori cu propriile impulsuri si incercam sa gasim calea cea mai usoara. Si stim unde ne vor duce toate acestea!

Pasul Zece ne va mentine constienti de tot ce se intampla cu noi insine, asa incat sa nu sfarsim prin a ajunge la nici una din aceste stari extreme. Nu trebuie sa ne blamam prea mult pentru ca nu ne simtim bine, ci, putem sa ne concentram pe actiunea pozitiva pe care o facem. Se poate sa descoperim ca, mutandu-ne atentia in acest fel, vom sfarsi prin a ne simti mai bine. Fiind in permanenta constienti de ceea ce facem, ne ajuta sa vedem tiparele distructive cu mult inainte ca acestea sa capete putere, asa ca nu va trebui sa dorim sa ne simtim bine cu orice pret, chiar si cu pretul a ceea ce este bine pentru noi.

Ca si alcoolici, avem tendinta de a judeca ceea ce simtim. Vrem sa oprim imediat tot ceea ce ne face sa ne simtim prost. Adesea nu luam in calcul ca ceea ce simtim este perfect logic atunci cand analizam si circumstantele.

De exemplu, multi dintre noi au probleme cu furia. Nu ne place cum ne face sa ne simtim. O judecam, ajungand la concluzia ca nu avem nici un drept sa o simtim, asa ca facem tot posibilul sa ne reprimam sentimentele de furie. Totusi, poate ca ne confruntam cu o situatie care poate face pe oricine sa simta furie. Poate ca suntem intr-o relatie in care celalalt nu ne trateaza cu respect. Poate ca la serviciu nu ni s-a acordat promovarea mult meritata. Reactia noastra la aceste situatii este furia. Nu am fost tratati cum se cuvine; bineinteles ca suntem furiosi. Acum este momentul in care propria recuperare ne poate propulsa la un nivel ridicat de respect de sine, sau momentul in care boala noastra ne poate tari inapoi in ceata groasa a depresiei si a resentimentelor.

Totul depinde de felul in care reactionam la propria furie. Daca tipam, injuram sau aruncam cu obiecte, ne vom distruge orice posibilitate de a ne imbunatati relatia sau locul de munca. Daca nu facem nimic si ne inabusim sentimentele de furie, vom deveni deprimati si plini de resentimente, si nici acest lucru nu va imbunatati situatia. Dar, daca facem o actiune pozitiva, menita sa imbunatateasca situatia, lucrurile pot lua o intorsatura mai buna; cel putin vom sti cand a venit timpul sa plecam si o vom putea face fara regrete.

Cateodata, singurul lucru pe care trebuie sa-l facem cu propriile sentimente este sa le simtim. Nu avem nevoie sa reactionam la ele. De exemplu, daca am pierdut pe cineva, vom simti tristete, si este posibil sa o simtim foarte mult timp. Tristetea se va duce atunci cand am suferit suficient. Nu ne putem permite sa lasam tristetea sa ne doboare intr-atat incat sa nu ne mai putem continua viata, dar trebuie sa ne asteptam ca ne va afecta. Poate ca vom avea probleme de concentrare sau ne va veni greu sa participam la activtati amuzante. Avem nevoie sa pastram un echilibru intre a nega propriile sentimente si a deveni coplesiti de ele; nu vrem sa mergem la nici una din aceste extreme. Aceasta pare a fi o idee destul de simpla – aproape ca se intelege de la sine – dar multi membri AA spun, din propria experienta, ca este nevoie de ani de recuperare ca sa ajungem sa fim capabili sa pastram un echilibru mai tot timpul.

Astfel, Pasul Zece ne ofera libertatea de a simti propriile sentimente, ajutandu-ne sa vedem diferenta dintre a simti si a face.

pasul 10 - constientizare

CIT DE DES AR TREBUI SA FACEM 

UN INVENTAR PERSONAL ?

Pentru ca telul nostru este acela de a constientiza in continuu ceea ce se intampla cu noi, este de foarte mare ajutor daca, la sfarsitul fiecarei zile, lucram la Pasul Zece. Avem nevoie de consistenta rutinei zilnice pentru ca aceasta activitate sa devina un obicei si pentru a ne insusi principiile ei spirituale. Pe masura ce durata abstinentei noastre continue creste, de la zile la saptamani, la luni si la ani, descoperim ca inventarul personal a devenit o a doua natura. Descoperim ca verificarea continua a starii spirituale vine in mod natural, fara sa trebuiasca sa ne gandim prea mult la asta. Observam imediat atunci cand am pornit intr-o directie in care nu vrem sa mergem, sau cand suntem pe punctul de a face ceva care poate provoca rau. Devenim capabili de a ne corecta. Asa ca, frecventa inventarului personal poate sa depinda de propria experienta in recuperare. Poate ca la inceput unii dintre noi obisnuiam sa facem un inventar personal si la inceputul si la sfarsitul zilei, verificandu-ne astfel “temperatura” spirituala. Ideea este ca avem nevoie sa continuam sa facem asta pana devine un obicei, pana devine o a doua natura sa ne monitorizam continuu propria recuperare si propria spiritualitate, sa observam imediat atunci cand “deraiem” si sa facem un efort sa schimbam situatia.

Pasul 10

„Ne ancorăm în realitate și nu ne mai adâncim în greșeli.”

„Ne-am continuat inventarul personal 

și 

ne-am recunoscut greșelile de îndată ce ne-am dat seama de ele.”

Pasul 10 ne sugereaza:
1 - sa continam sa ne facem inventarul personal
2 - sa continuam sa ne corectam pe loc greselile

Iata cum:

1 - lucram mai intai pasii 1-9
(actiune!)
2 - intelegem ca este un proces care va continua pe tot parcursul vietii
(actiune interioara)
3 - facem o listă cu comportamente și atitudini față de care trebuie să fim în gardă în fiecare zi; continuam sa fim atenti in special la egoism, la lipsa de onestitate, la resentimente si frica
(actiune exterioara)
4 - folosim rugaciunea pentru indepartarea lor de indata ce simtim ca se acumuleaza
(actiune interioara)
5 - discutam imediat despre ele cu cineva
(actiune exterioara)
6 - inventar fulger (atentia) facut oricand in parcursul zilei, daca ne vedem coplesiti de evenimente
(actiune interioara)
7 - inventarul de seara (auto-examinarea, analiza), cand trecem in revista intamplarile zilei
(actiune interioara)
8 - la intervale de timp facem o revizuire a progresului nostru (auto-evaluarea, bilant)
(actiune interioara)
9 - actionam pentru repararea greselilor
(actiune exterioara)
10 - actionam in sensul de a cauta o persoana care ar putea beneficia de ajutorul nostru
(actiune exterioara)
11 - ne intrebam constant care este voia Lui pentru noi, acesta fiind modul sanatos de folosire a vointei
(actiune interioara).