Înțelegerea principiului șapte al AA Alcoolicii Anonimi
#7 - Principiul umilinței
Când mă gândesc la principiul Umilinței, îmi amintesc de unii dintre cei mai umili oameni pe care i-am întâlnit în recuperare. Ceea ce au în comun toți acești oameni este că sunt recunoscători, se simt confortabil în propria piele și, indiferent cât de bogați, de succes sau faimoși sunt, își mențin o viziune modestă asupra propriei importanțe.
Ca ființe umane, este destul de natural să simțim un fel de sentiment exagerat de importanță, pentru că putem fi atât de concentrați pe propriile gânduri încât începem să credem că totul se învârte în jurul nostru. Egoul nostru ne face să credem că suntem mult mai importanți în schema vieții decât suntem în realitate - iar ca dependenți, asta ne poate da înapoi. Există o dihotomie unică a minților adictive: „Când crezi că ești un rahat, dar de fapt te simți un rahat”.
O mare parte a recuperării după dependență constă în a învăța să înțelegem că nu suntem „Dumnezeu”, că nu avem control complet asupra situațiilor care ni se întâmplă sau din jurul nostru și că, cu siguranță, nu-i putem controla pe ceilalți. Credința în astfel de falsuri poate cauza multă suferință, disconfort și boală. Când am descoperit Alcoolicii Anonimi și un program de recuperare, mi-am amintit de anumite valori ale „regulii de aur”, cum ar fi umilința, care m-au ajutat să țin ego-ul sub control și să creez un sentiment de pace în mine și cu ceilalți.
Pentru unii oameni, succesele și progresele în ceea ce eu numesc „lucruri lumești” pot duce la opoziția față de umilință - un fals simț al realității care hrănește egoul și defectele de caracter. Numai atunci când suntem deposedați de artificii și la cel mai crud și autentic sine al nostru putem trăi cu adevărat autentic în umilință. Cel mai mare dar al sobrietății pentru mine a fost exprimarea vulnerabilității, cunoașterea mea personală, familiarizarea cu cine sunt și plăcerea mea autentică! Mi-am dat seama că, dacă nu sunt umilă, mă privez de oportunitatea de a-mi cunoaște sinele autentic.
În viețile noastre aglomerate și bogate, aflate în recuperare, există atât de multe lucruri care concurează pentru atenția noastră, încât găsirea echilibrului este o negociere continuă. Ca dependenți, tindem să gândim în extreme: totul sau nimic/corect sau greșit. Dar în recuperare se spune „la dimensiunea potrivită” - adică să nu exagerăm lucrurile sau să minimalizam ceva important, iar aceasta face parte din umilință. Punerea în practică a principiului umilinței este un act de echilibru care ne eliberează de mândrie și aroganță; ne permite să acceptăm onoarea de a trăi cu umilință o viață în sobrietate.
Umilință: Urmează regula de aur și păstrează simplitatea
Oamenii umili tind să fie oameni fericiți. Unii dintre cei mai fericiți oameni pe care i-am întâlnit vreodată nu sunt cei mai sus pe stâlpul totemic sau persoanele cu cea mai mare bogăție; de fapt, din experiența mea, ei sunt cei cu cea mai bună relație cu Dumnezeu sau cu puterea superioară la alegerea lor. Se află într-o stare în care nu sunt mișcați sau dictați de influențe exterioare și nu caută răspunsuri în exterior, când este vorba de o treabă interioară.
Viața este, de fapt, o lungă lecție de umilință, iar acesta este un lucru frumos. Cei mai umili oameni par să facă lucrurile pe care le-au învățat în copilărie, când era vorba pur și simplu despre „Regula de Aur”. Ei practică umilința fiind:
Demn de încredere,
curtenitor,
amabil
loial,
ascultător
compasiv
respectuos,
slujind lui Dumnezeu
slujind altora
Ca dependenți activi, existau anumite tipare de gândire și comportamente care ne scoteau din sine, din realitate, creând o stimă de sine scăzută și opusul umilinței. Chiar și în recuperare, pot apărea lucruri care acționează ca factori declanșatori. Când avem dubii, avem întotdeauna instrumentele, pașii și acțiunile de întreprins. Ne putem întreba dacă gândurile sau acțiunile noastre sunt în contradicție cu felul de viață pe care vrem să o ducem?
Și ne putem verifica motivele zilnic, fiind mereu atenți la autocompătimire, lipsă de onestitate sau egoism.
Trăind în smerenie: Poarta către adevărata fericire
A trăi în umilință, a face lucruri pe care îți place să le faci și a te înconjura de oameni cu aceleași gânduri este poarta către adevărata fericire. Umilința este cheia succesului în recuperare, dar necesită găsirea unui echilibru între toate gândurile și sentimentele noastre. După cum a scris odată C.S. Lewis, „Umilința nu înseamnă să te gândești mai puțin la tine însuți; înseamnă să te gândești la tine însuți mai puțin”.
Smerenia se manifestă atunci când Îi slujim lui Dumnezeu și îi slujim altora, ne ajută să ne cunoaștem adevăratul sine. Când practicăm smerenia, suntem mai ușor de învățat și, prin urmare, mai înțelepți. A trăi în smerenie înseamnă a ne aminti să ne punem programele pe primul loc și să respectăm limitele. Putem îmbrățișa, dar nu ne putem răsfăța prea mult cu roadele succesului. Ne putem strădui zilnic să ne menținem echilibrați spiritual, deschizându-ne inimile către glasul lui Dumnezeu și către principiul suprem al Iubirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu