BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


marți, 28 mai 2019

INCEPUTUL!

Motto: Dependenta distruge libertatea de a alege.


PRINCIPIUL CHEIE: ONESTITATEA 

Recunoastem FATA DE SINE ca suntem lipsiți de putere pentru a depăși dependenta și că viața a devenit greu de gestionat.

- 1 - 

Devenim dispusi sa ne abtinem

Exista diferite tipuri de adictii, iar adictiile se pot manifesta in diverse moduri. Oricat de diferita ar fi adictia, un lucru ramane acelasi: recuperarea nu poate începe fără voia persoanei dependente. Iar oamenii devin în cele din urmă dispusi să se abțină atunci când durerea problemei devine mai mare si mai rea decât durerea soluției (spunem ca 'a ajuns la fundul sacului'). Cel care nu a ajuns in acest punct (spunem noi "INCA"), probabil va continua sa stea in dependenta, dar cu siguranță va ajunge 'acolo', deoarece dependenta este o boala progresiva. Ca o boală degenerativă, erodeaza capacitatea de a funcționa în mod normal. Singura cerință de a începe recuperarea este dorința de a inceta bautul, in cazul alcoolismului. Daca dorința este astăzi mică și inconsistentă, nu trebuie sa ne facem griji! Va crește!
Unii oameni recunosc necesitatea de a se elibera de dependenta, dar nu sunt încă dispuși să înceapă. In această situație se poate începe prin a recunoaște refuzul și de a observa costurile create de dependenta. Punem pe hartie ce este important pentru noi. Suntem atenti la familia noastra, la relațiile sociale, la relația cu Dumnezeu, la  puterea noastra spirituală, la capacitatea de a ajuta și de ai binecuvânta pe alții, la sănătatea noastra. Apoi, ne uitam la contradicțiile dintre ceea ce credem și dorim sa fie și comportamentele noastre. Observam modul în care acțiunile noastre subminează tot ceea are valoare pentru noi. Ne putem ruga ca Domnul sa ne ajute să ne vedem pe noi si viata noastra așa cum El o vede - cu tot potențialul nostru divin si cu ceea ce riscam prin continuarea dependentei.
O recunoaștere a ceea ce pierdem prin complacerea în dependenta ne poate ajuta să găsim dorința de a ne opri.Dacă putem găsi chiar și cea mai mică dorință, este suficienta pentru a deschide calea de a incepe pasul 1. Și pe măsură ce vedem progresul oferit prin parcurgerea acestui Program și modificările care intervin în viața noastra, dorința va crește.

- 2 - 

Lasam mândria deoparte și cautam umilința

Mândria și onestitatea nu pot coexista. Mândria este o iluzie și este un element esențial al dependenței. Mândria denaturează adevărul despre lucruri așa cum sunt, așa cum au fost și cum acestea vor fi. Este un obstacol major în calea recuperarii.  

Despre mândrie:
"Mândria este un păcat foarte greșit înțeles. Cei mai mulți dintre noi cred despre mândrie ca este egocentrism, vanitate, lăudăroșenie, aroganță sau trufie. Toate acestea sunt elemente ale păcatului, dar miezul, încă lipsește. Caracteristica centrală a mândriei este vrăjmăși- dușmănia față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Dușmănie înseamnă "ură, ostilitate, stare de opoziție. " Mândria are o natura de competitie. Este groapa creata intre noi si Dumnezeu. Si a directiona mândria catre Dumnezeu este în spiritul "voința mea și nu a Ta sa se faca"Voința noastră în competiție cu voia lui Dumnezeu permite dorințelor, poftelor și patimilor sa se dezlănțuie.
Cei mândri nu pot accepta autoritatea lui Dumnezeu."

Pe măsură ce devenim dispuși să ne abținem și să recunoastem problemele cu care ne confruntam, mândria va fi treptat înlocuită cu smerenia.

- 3 - 

Recunoastem problema; cautam ajutor; participam la reuniuni

Când ne-am complacut in dependențele noastre, ne-am mințit pe noi înșine și pe alții. Dar nu am putut cu adevărat să ne păcălim. Ne-am prefăcut că am fost bine, plini de bravadă și de scuze, dar undeva adânc în interior am știut. Am știut că alunecam spre o mai mare și o mai mare durere. Negând acest adevăr a fost o muncă asa de grea, incat a fost o imensa ușurare în cele din urmă să admitem că avem o problemă. Dintr-o dată, am permis speranței să se strecoare.
Când am admis noua înșine că avem o problemă și am devenit dispuși să cautam sprijin și ajutor, am facut loc sperantei să crească. Am fost pregatiti să facem următorul pas, acela de a participa la o reuniune de recuperare. 

Participand la ședințele de recuperare se intampla doua lucruri: in primul rand, vom găsi înțelegere, speranță și sprijin ascultand experientele celor recuperati care au urmat deja această cale și care sunt dovada vie a eficienței sale si in al doilea rand, ne vom schimba comportamentele, atitudinea si modul de gandire afland principiile programului si lucrand pasii.


Step 1: Honesty


duminică, 26 mai 2019

Antidot pentru trecut

Partea proasta cu trecutul era ca de multe ori ramaneam acolo si ma blocam in aduceri aminte si scenarii despre cum ar fi trebuit sa fie. Imi plangeam de mila pentru ca imi placea sa sufar.
Acum am constientizat ca, chiar daca Durerea se afla in trecut, suferinta mi-o fac singur, in prezent. Si iar am ganduri autodistructive.
Am invatat ca daca vreau sa ma simt bine macar eu sa nu-mi mai fac rau singur. Asa ca sunt atent la ce mesaje imi transmit, sunt atent chiar la ce cuvinte folosesc in dialogul meu interior.
Trecutul nu-l pot schimba, dar acum pot sa schimb perspectiva pe care o dau trecutului. Pot sa-mi vad partea mea de vina, ce am facut eu gresit si pot sa vad partea buna a lucrurilor, pentru ca in orice este si o parte buna, daca am bunavointa sa o caut.
Si in felul acesta trecutul se schimba! Este altul decat cel care imi facea rau. Nu spun ca imi face bine, dar cel putin nu imi face rau. Si ma concentrez pe ziua prezenta.
A trai in intervalul zilei prezente este pentru mine antidotul pentru resentimentele si vinovatia trecutului si pentru fricile si grijile in legatura cu ce o sa fie in viitor. Ce a fost a fost, ce o sa fie o sa fie, important este ce fac azi!
 La intalnire s-a spus ca trecutul (nerezolvat Pasul 4) ar putea afecta evolutia spirituala. Drumul catre evolutia spirituala, catre descoperirea si realizarea de sine trece prin constientizare, intelegere, acceptare si transformare.
Nu pot creste spiritual daca nu schimb (de exemplu modul meu de gandire - care determina comportamentele mele si perspectiva pe care o dau lucrurilor). Nu pot schimba decat ceea ce accept. Nu pot accepta decat ceea ce inteleg. Si nu pot intelege decat ceea ce constientizez.
Asta este calea! Si imi dau seama ca nu tot ce constientizez inteleg, nu tot ce inteleg accept si nu tot ce accept transform.
De aceea am nevoie de acest Program pe care sa il practic clipa de clipa. Ma ajuta sa constientizez. Cand constientizez este mai usor sa inteleg, cand inteleg imi este mai usor sa accept si cand accept este mai usor sa schimb.

Nu reusesc tot timpul, dar nu mai este ca inainte!








vineri, 24 mai 2019

Pasul 10 = Pasii 4-9 pe repede inainte!

Cea mai precisa descriere a Pasului 10 se afla in Big Book, Transpunerea in fapte:

"Continuăm să fim atenţi la egoism, la lipsa de onestitate, la resentimente şi frică (Pasul 4). Îndată ce le simţim acumulându-se (Pasul 6), îl rugăm pe Dumnezeu să le îndepărteze (Pasul 7). Discutăm imediat despre ele cu cineva (Pasul 5) şi ne reparăm greşelile pe loc (Pasul 9), dacă am făcut cuiva vreun rău (Pasul 8). Apoi, ne îndreptăm gândurile spre o persoană care ar putea beneficia de ajutorul nostru. Iubirea şi toleranţa faţă de alţii constituie codul nostru moral."

Doua aspecte importante in aceste sugestii: 

1. În primul rând, este clar că scopul pasului 10 este de a incorpora în viața noastră de zi cu zi ceea ce am învățat în lucrul pasilor, de la 4 la 9. Sugestiile includ un inventar în curs de desfășurare, consultarea cu sponsorul sau alti membri de încredere, identificarea și tratarea defectelor de caracter si reparatii ale daunelor facute.

2. În al doilea rând, bine-cunoscutul slogan de la Pasul 12 "progres nu perfecțiuneoferă cadrul de la care se porneste practicarea Pasului 10. Se observa ca limbajul folosit atat in exprimarea Pasului, cat si a sugestiilor care decurg din acesta, anticipează eșecuri viitoare (sau formulat mai adecvat, "oportunități de învățare") - "când am greșit" și "când (spre deosebire de "dacă"), acestea [defectele de caracter] se acumuleaza". Ca atare, în timp ce spiritul Pasului 10 implică transformarea intenției noaste in anumite calitati și in a actiona, cat putem de bine, in conformitate cu sugestiile primite, este bine să înțelegem ca atingerea perfecțiunii spirituale este foarte puțin probabila, dacă nu chiar imposibila. Și totuși, un progres spiritual transformator este de așteptat în acest moment al procesului de recuperare.

În cele din urmălucrul Pasului 10 oferă un zid de apărare împotriva reacumularii de resentimente, auto-compatimire, rușine și temeri iraționale. Recuperarea poate fi păstrată și îmbunătățită numai cu vigilență și efort persistent. Tentația de a ne baza pe munca deja făcuta - deși a fost semnificativa și, fără îndoială, benefica - este bine să fie evitată dacă vrem ca seninatatea, bucuria și libertatea să persiste. 



miercuri, 22 mai 2019

1%

”Dacă obosești, învață să te odihnești, nu să renunți.”

Un american care a ajutat mult Comunitatea din Bucuresti spunea ca primii 3 pasi inseamna 99% (abstinenta) si restul inseamna 1% (seninatatea).
Procentul de 1% pare mic. Dar cat de mare este in realitate avand in vedere ca din cauza lui 1% poti pierde cei 99%!!!
1% nefacut poate insemna 99% pierdut!
Abstinenta incrancenata, fara seninatate se poate pierde usor.
1% inseamna sa nu renunti, sa duci lucrurile la bun sfarsit, sa nu lasi lucrul neterminat.
... si mi-am adus aminte ce postam mai demult in "Cheia abstinentei - obstacolele pe drumul AA":
"Pentru a concretiza lucrurile este nevoie de efortul suplimentar de 1%. Este ceea ce 99% din cei care nu reusesc nu utilizeaza si in acelasi timp este ceea ce utilizeaza 99% dintre cei care reusesc. 
1% inseamna a merge pana la capat; inseamna a face 100% si nu 99% din ceea ce este necesar pentru a reusi."

Stefan


P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

luni, 20 mai 2019

Pasii 4-7: Impacarea cu sine!


Daca ma uit inapoi cu onestitate, imi dau seama ca am inceput sa aplic cu adevarat principiile programului in toate domeniile vietii mele abia atunci cand un alt alcoolic a dorit sa lucreze pasii si a avut nevoie de ajutorul meu. Nu mai puteam sa vorbesc despre tot ceea ce invatasem, fara ca eu insumi sa nu si folosesc in viata de zi cu zi.
Si atunci am realizat tot procesul prin care am trecut.
Am invatat mai intai sa constientizez. Ce simt, ce gandesc, ce fac. Dezvelirea cepei de la pasul 4 si spovedania de la pasul 5 mi-au fost de mare folos in acest sens.
Am ajuns sa inteleg si mai apoi sa accept. (pasul 6)
Abia dupa aceea am putut sa incep sa transform. (pasul 7)
(M-am straduit sa ma cunosc cu adevarat, sa accept ce nu pot schimba, sa schimb ceea ce pot si in felul acesta sa ma impac cu mine insumi).
Sa transform defectele identificate la pasul 4 in trasaturi prin care sa nu ma mai autosabotez. Orice trasatura utilizata in mod adecvat, in functie de moment, situatie sau persoana, poate deveni calitate, asa cum poate fi si un defect, atunci cand o las sa ma domine.
Sa transform modul meu de gandire, pe mine ca persoana chiar, modul de viata.
Sa transform dialogul interior de la scenarite despre cum ar fi trebuit sa se intample, la totul se intampla asa cum trebuie sa se intample.
Dar cea mai importanta schimbare a fost cea a PERCEPTIEI. Acum pot alege sa dau orice sens vreau eu la tot ce se intampla. Si ca sa nu imi mai fac rau singur, aleg sa vad si partea buna a lucrurilor. Si in acest caz cel mai rau lucru care poate fi este sa ajung la concluzia ca ce s-a intamplat a fost o lectie.
Cei dinafara o numesc gandire pozitiva. Eu o numesc gandire sanatoasa. Pentru ca nu imi mai face rau.


***
Pe baza unor procese care merg pe traseul :
1 - CONSTIENTIZARE
2 - INTELEGERE 
3 - ACCEPTARE
4 - TRANSFORMARE 
am realizat
Impacarea cu sine:
PASUL 4 
Inventar personal = constientizare
PASUL 5 
- Confesiune = intelegere
PASUL 6 
- smerenie = acceptare
PASUL 7 
- indepartarea defectelor = transformare.
Cu cât am conştientizat mai bine care sunt punctele mele slabe (pasii 4 si 5), cu atât mi-a fost mai uşor să le corectez şi să devin ceea ce doresc sa fiu (pasii 6 si 7).
Procesul de constientizare, intelegere, acceptare si transformare a deschis poarta catre seninatate.


Stefan

vineri, 17 mai 2019

starea de spirit!

"Trăiește fiecare zi, fiecare ora, fiecare moment. Și trăieste acel moment cat poti tu de bine. Și nu te ascunde de durere ... durerea este piatra de temelie în fiecare renaștere spirituală"
Bill W

Cine a fost in "iad" si s-a intors de acolo, nu mai este acelasi om. Se poate recupera, dar nu mai este ce a fost. Niciodata. Si ar fi bine sa accepte asta. Ar fi bine sa ia "fiecare zi la timpul ei". Si ar mai fi bine sa accepte sa urmeze o recuperare care va dura tot restul vietii. Se poate reface, dar la un alt nivel.


Dorinta de a scapa de durere este motivul pentru care, eu si alti oameni, am pornit pe calea spirituala.
Dar dorinta de a ne simti bine (din nou, in alt mod) este cea care ne mentine pe aceasta cale.

O minte confuza percepe lumea ca fiind confuza. Practicarea Programului si cultivarea atentiei ma ajuta sa vad si sa accept lumea asa cum este. Ba, mai mult, ma ajuta sa extind limitele lui "asa cum este" mult mai departe decat mi se pare mie confortabil.

Durerea nu este desfatare, dar nici sfarsitul calatoriei.
Viata se poate schimba cu fiecare suflare.

Mesajul este ca fiecare dintre noi trebuie sa-si asume responsabilitatea propriei stari de spirit.




4 pasi inspre constientizare:
1. sa devii constient de corp. 
2. sa devii constient de ganduri. 
3. sa devii constient de emotii. 
4. sa devii constient de faptul ca esti constient. 
Simplu, nu? 
                                                           Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
si urarea de azi: SA TE SIMTI BINE CLIPA DE CLIPA!

miercuri, 15 mai 2019

cateva elemente

Cand mergem la intalniri, la inceput fiecare poveste ni se pare cunoscuta si fiecare expresie de intelepciune ni se pare ca ne poate schimba viata. 
Pentru noii veniti instrumentele noastre sunt ca niste stalpi pe care se sprijina programul de recuperare. 
Pentru cei vechi, ele servesc ca niste barometre care reamintesc necesitatea de a ramane vigilenti și de a preveni automulțumirea.
Iata cateva elementele de baza:
Sedintele nu sunt programul.
Ședintele sunt un loc de conectare cu alti alcoolici, de a impartasi si auzi solutii, precum și de a beneficia de experienta, puterea și speranta pe care o ofera acestia. Ele nu sunt un substitut pentru a lucra programul. Nu se poate ajunge de la foame la satul sarind peste masa. 
Sugestie: Participa la intalniri pentru a gasi oameni care lucreaza in mod activ programul pentru a ramane abstinenti. Asculta, pentru a afla cum o fac și urmeaza exemplul lor!
A lua un sponsor si a lucra pasii.
 Pașii ne ofera o perspectivă constienta interioara cu privire la motivele, tiparele și capacitatile noastre. Ne ajuta sa identificam punctele noastre slabe si cele forte. Ne invata sa stabilim limite sanatoase si sa atragem relatii pozitive. Este de folos in a gasi un sponsor, o persoana cu experienta. Sponsorii ar trebui sa fie apropiati ca varsta și de acelasi sex, pentru a evita confuzia și semnalele de tip sexual.
Sugestie: Suna cinci persoane abstinente in fiecare zi timp de o saptamana. La sfarsitul saptamanii vei ști cine sponsorului tau.
A fi implicat
Recuperarea sa fie prima prioritate. Este misiunea, treaba, serviciul. Vorbind de servici, nu este suficient a incalzi un scaun. Cine nu face munca, pierde slujba. Același lucru este valabil pentru recuperare. Este necesar a investi la fel de multă energie și concentrare inspre recuperare cat s-a investit in bautul activ. 
Sugestie: Depune efortul necesar pentru recuperare.
A fi angajat in comunitate
Sugestie: Imbratiseaza activitati sociale și vezi cum se pot distra alcoolicii in recuperare. 
Ieși la o cafea sau un suc, participa la un pic-nic sau la o intalnire cu alcoolicii din alte orase. 
A fi ocupat
Este utila planificarea unui program si analiza modului de realizare a acestuia pentru a vedea cum se petrec lucrurile - pentru a identifica tiparele de comportament si ceea ce lipseste.
Sugestie: Fa un program, chiar daca nu o sa-l urmezi punct cu punct.
A fi dedicat serviciului pentru comunitate
Cel care se implica in a ajuta la buna desfasurare a intalnirilor la grup isi intareste abstinenta.
Sugestie: Serveste cafeaua, aranjeaza scaunele, foloseste mopul pentru curatenie.
A sta departe de oamenii care beau prea mult
Iubirea neconditionată si acceptarea înseamnă oferirea de sprijin. Dar nu înseamna permisiunea de a se profita sau de a fi folosit. 
Sugestie: Evita contactul cu astfel de persoane si locurile unde isi petrec timpul. Fa-te placut, nu fa "pe plac".
A ramane conectat
Sugestie: Ia cel putin 2 numere de telefon la intalniri si suna in urmatoarele 24 de ore. Poate ajuta la a se face mai pe inteles ce s-a vorbit la intalnire, la eliminarea nelamuririlor.
A ramane onest, cu mintea deschisa, dispus (cu bunavointa), umil si invatabil (docil):
Sugestie: Practica onestitatea în toate lucrurile si mai ales fata de tine insuti. Fii deschis la idei noi. Fii dispus să incerci noi metode. Nu critica fara sa dai o sansa.
A fi atent la sanatatea mentala
Aflam ca nebunia este a face mereu si mereu acelasi lucru si a astepta rezultate diferite. In aceasta etapa a lucrului se dezvolta gradul de constientizare a acestor comportamente distructive.
Sugestie: Accepta ca sanatatea mentala a fost erodata.
A practica rugaciunea
Daca nu exista o conexiune cu o Putere Superioara acum, atunci este util sfatul psihologului Alfred Adler si anume "acționează ca și cum" (o vorba in AA spune: "fake it until make it"). 
Sugestie: Spus altfel ar fi: "sa fii dispus sa crezi". O Putere superioara este orice putere mai mare decât tine. Este nevoie de doar doi oameni pentru a face o sedinta și acolo este o putere mai mare decat tine. Este un inceput.
A asuma responsabilitatea
Propriilor alegeri, acțiuni și, mai ales, sentimente. Lucrul de pret care se dobandeste este libertatea de a alege. Ce s-a intamplat in trecut, e timpul să traiasca in trecut. Nu mai traim in problema, traim in solutie. Asta înseamnă a da drumul sentimentelor de vinovatie si a merge mai departe.
Sugestie: asuma-ti responsabilitatea abstinentei / recuperarii tale.
A fi atent la partea ta de contributie
Fie victima, fie faptuitor, esti întotdeauna un participant.
A examina motivele
Sugestie: Indreapta-te mai degraba catre Sine, decat catre Ego.
A nu judeca
<<Oamenii care judecă nu contează și oameni care contează nu judeca.>>
Sugestie"Traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca". Stai in treaba ta, nu in treaba lor. Pentru ca atunci cand te afli in treaba lor, lucrul acesta produce așteptări. Iar așteptările lasa resentimente. Fii atent la emoțiile negative. Daca ignori, te simti ranit. Daca te infurii se va consuma energia. Resentimente sunt un obstacol in a asculta mesajul de recuperare.
A nu te atinge de primul pahar
Sugestie: Daca ai de gand sa pui mana pe pahar (sau sa ai orice comportament dependent), mai intai da un telefon. Inainte, nu dupa. Poti sa faci ce vrei peste zece minute. 

marți, 14 mai 2019

69 !

<< O fata care lucra Pasii cu sponsorul ei, il intreaba: 
"Unde pot sa citesc despre problemele sexuale?"
Sponsorul ii raspunde: 
"Gasesti la pagina 69 in Big Book."

Mai tarziu, acasa, fata nu-si mai aminti exact numarul paginii, asa ca deschise la pagina 96, si incepu sa citeasca fiind convinsa ca este vorba despre cum ar putea sa-si rezolve problemele sexuale:

"Nu va descurajati daca cineva nu reactioneaza favorabil imediat. Cautati un alt alcoolic si incercati din nou. Veti gasi, mai mult ca sigur, pe cineva suficient de disperat care sa accepte fara ezitare ceea ce aveti de oferit. Consideram ca este pierdere de vreme sa haituim pe cineva care nu poate sau nu vrea sa coopereze". >>

luni, 13 mai 2019

practicarea recunostintei


Zilele acestea la intunire s-a vorbit despre recunostinta. 
Am devenit recunoscatori: Puterii superioare, celor care ne-au ajutat, familiei, membrilor AA, pentru locul pe care il ocupam la intalniri, pentru ce avem, pentru ce nu mai avem ...
Cineva spunea ca recunostinta nu apare explicit in program. Dar ea este implicita. Fara recunostinta nu este spiritualitate. Iar in pasul 10 se spune:
"Nu ne-am vindecat de alcoolism! 
Tot ce avem in realitate este o gratiere zilnica, posibila numai atunci cand ne mentinem intr-o forma spirituala buna."
Practica recunostintei, punerea ei in aplicare, este reflectata in Pasii 11 si 12: practic recunostinta prin rugaciune si meditatie, pentru intarirea contactului constient cPuterea superioara, pe de o parte, si practic recunostinta cand ajut un alt alcoolic sa se recupereze.


P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

duminică, 12 mai 2019

inca 12 !

1. Predă-te complet acestui Program simplu.
2. Fii foarte onest. 
3. Fii dispus să faci orice pentru recuperare. 
4. Fii fără frică și hotărât în practicarea principiilor. 
5. Conștientizează că nu există o cale mai ușoară, mai puțin dureroasă. 
6. Renunță complet la vechile tale idei. 
7. Recunoaște ca jumătațile de măsură nu funcționeză. 
8. Cere-i lui Dumnezeu protecția și grija si abandonează-te in totalitate. 
9. Ai bunăvoința sa progresezi pe baza unor principii spirituale. 
      Acceptă ideile de mai jos; 
au fost demonstrate de experiența AA:
10. nu ești stăpîn pe viața ta
11. probabil nicio putere omenească nu ți-ar putea reda sănătatea mintală.
12. Dumnezeu (așa cum îl ințelege fiecare dintre noi) ar putea dacă L-am căuta.  



joi, 9 mai 2019

Intrebarile potrivite!

"In Pasul Cinci ne vom concentra pe incredere, curaj, sinceritate si angajament."

Intrebarile potrivite!
Cum as putea practica onestitatea fata de mine insumi, acceptarea de sinecu bune si cu rele și sa-mi traiesc viață conform potențialului meu, cunoscandu-mi limitele?

Pana unde merge angajamentul meu, cand sunt responsabil si cand nu? Ce tipare de comportament as prefera sa nu se repete în viitor?
Cum as putea practica curajul de a impartasi partile intunecate din mine?

Cum as putea sa  fiu dedicat increderii in acest proces, increderii intr-o alta persoana si increderii in mine insumi ca pot sa fac asta? 

Cum as putea practica toate acestea bazandu-ma pe Puterea mea superioara, pe Programul de recuperare si pe Comunitate? ("... Dumnezeu, noi insine si o alta fiinta umana")



miercuri, 8 mai 2019

PASUL 5 - LISTELE!



Pasul 5. Am marturisit lui Dumnezeu, noua insine si altei fiinte umane natura exacta a greselilor noastre.

Am trecut prin pasi de mai multe ori. Nu am inteles de la inceput totul. Insa de fiecare data am descoperit ceva nou si asta m-a determinat sa reiau si sa lucrez din nou si din nou pasii.
Cu timpul am inteles ca pe lumea asta sunt doar trei entitati: Dumnezeu, eu si ceilalti. Si ca sa raman abstinent e nevoie sa ma impac cu toate trei. Iar programul asta face:
Pasii 1-3 (pasi de acceptare): imbunatatirea relatiilor cu Dumnezeu
Pasii 4-7 (pasi de curatenie): imbunatatirea relatiilor cu mine insumi
Pasii 8-9 (pasi de curatenie): imbunatatirea relatiilor cu ceilalti.
Urmand Pasii 10-12 (pasi de mentinere).

De aceea, pe undeva, pasul cinci cuprinde esenta programului, pentru ca face referire la toate cele trei entitati: Dumnezeu, noi insine si o alta fiinta umana.

Este nevoie de curaj pentru pasul cinci, ceea ce este destul de dificil, dar beneficiile sunt pe masura
- ''in primul rand vom scapa de acel teribil sentiment al izolarii de care n-am scapat niciodata" 
- "este calea prin care am inceput sa cunoastem sentimentul ca puteam fi iertati, indiferent de ce facuseram sau gandiseram
- "ne simtim capabili de a-i ierta pe altii, indiferent de cat de profunde ar fi fost relele facute de ei noua"
- intelegem semnificatia "smereniei - un cuvant deseori prost inteles"
- "realism si onestitate in legatura cu sine"
... (12&12)

Pe scurt, ne vom simti mai bine, impacati cu noi insine si vom obtine si un feedback din partea sponsorului in legatura cu defectele de caracter ce urmeaza a fi corectate.

Un lucru foarte important pe care l-am invatat a fost ca secretele sunt un imens factor de risc. Unii dintre noi " .. au incercat sa tina pentru sine anumite lucruri referitoare la viata personala. In incercarea de a evita un act de smerenie, au cautat metode mai usoare. Si, aproape fara exceptie, s-au reintoars la bautura, mirandu-se de recidiva - doar fusesera perseverenti cu restul programului!" (Big Book)
Un secret ramane secret atata timp cat nu este spus TUTUROR celor trei entitati. 


Ce ar fi de scris la pasul cinci?

Inainte de pasul cinci nu este nevoie de altceva scris in afara inventarului personal.
Dupa pasul cinci ar fi bine sa ramana trei liste:

Prima ar fi o lista a defectelor de caracter. Poate fi folosita lista defectelor de caracter* prin verificarea defectelor de caracter care se aplică pentru tine. Această listă va ghida pașii 6 și 7.

A doua ar fi o listă preliminară de persoane pe care le-ai ranit pentru pasul 8.

A treia ar fi o listă cu numele persoanelor pentru care pastrezi inca resentimente si le respingi. Posibil sa vina un moment in care sa consideri necesar sa ii ierti pentru ca resentimentul sa fie eliminat. Iertarea te ajuta pe tine sa te simti mai bine, deci o faci pentru tine, nu pentru celalalt.

Aceste liste par a fi o idee bună daca ai de gand sa "dai foc" inventarului personal (a porni inventarul personal cu gandul ca dupa ce scrii - si marturisesti unei alte persoane - vei 'da foc' hartiilor si nimeni altcineva nu le va citi, stimuleaza ONESTITATEA fata de sine, dand sanse pasului patru sa devina eficient).




Stefan