Este marele paradox al A.A. să știm că putem rareori păstra darul prețios al abstinenței dacă nu vom da departe. Mi s-a spus că nu pot să-mi păstrez abstinenta dacă nu fac asta. Fiecare dintre noi este doar o mică parte a întregului, dar prin faptul că alăturăm scopului nostru primordial pe cel al AA-ului, devenim ceva mai mare decât suntem doar prin noi inșine.
Fiecare membru își aduce propriile nevoi în încaperile de întâlniri și progresează în călătoria de recuperare în propriul ritm. Fiecare e diferit. Fiecare membru are un motiv personal pentru revenirea la întâlniri.
Dar, ca grup, ei au doar un singur scop, de a ajunge la alții care încă mai suferă. Scopul lor este de a împărtăși cu alții experiența, puterea și speranța pe care le-au găsit în interiorul încaperilor.
Un membru vechi a fost întrebat de ce revine după atâția ani la grup. A răspuns simplu: "Pentru că a fost cineva acolo pentru mine când am intrat pe această ușă."
Sunt însă și din cei care spun că nu mai au nevoie de întâlniri. Dar chiar dacă ei nu au nevoie de întâlniri, grupul are nevoie de ei.
Când eram la început și mereu dornic de împărtășirile celor vechi în AA cineva mi-a spus că "Dacă vrei să ai un membru vechi la masa de întâlnire, continuă să îți ocupi scaunul propriu și într-o zi va fi un vechi membru la întâlnirea ta."
Bill spunea că este mai bine să faci un lucru bine decât multe lucruri prost.
Un alcoolic care ajută pe altul, asta este esența AA. La început poate oamenii au crezut că dacă AA a făcut atât de mult bine ajutând alcoolicii, o să ajungă să rezolve toate problemele lumii. Dar am învățat că trebuie să stau în treaba mea. Nu putem salva lumea. Avem un scop principal, de a transmite mesajul către alcoolicul care suferă încă. Asta înseamnă că atunci când mă aflu într-o întâlnire, nu pot rezolva depresia cuiva, problemele conjugale, problemele financiare etc. Nu pot decât să fac ce stiu mai bine, să vorbesc despre experiența mea în ceea ce privește alcoolismul.
Suntem absolut autorizați în privința a ceea ce ne-a făcut alcoolul și despre aceasta este vorba în cea de-a 5-a tradiție. Să ne reamintim să rămânem la ceea ce știm. Am auzit un vorbitor spunând asta la o întâlnire: Sunt experimentat cu privire la ceea a făcut alcoolul din mine și nimeni nu poate contesta acest lucru. Pentru orice altceva în lume despre care am o opinie sau un sentiment pot fi contestat, dar nu în singurul lucru pe care îl cunosc cel mai bine. Când mi-am dat seama de asta, a fost destul de profund pentru mine, iar când împărtășesc acest lucru cu un alt alcoolic, trebuie să-mi amintesc să rămân în domeniul meu de "expertiză". Când ne abatem de la acest scop primordial, avem un mesaj diluat sau sec și acest lucru nu mai este de loc "profund".
Tradiția 5 îmi reamintește neîncetat că sunt la fel de alcoolic ca nou venitul.
Accentul principal pe care îl punem în timpul unei întâlniri trebuie să fie ținut pe alcoolismul nostru, cum ne-a afectat, ce am făcut despre el și ce vom continuă să facem în legătură cu acesta. Nou-venitul are nevoie de experiența, puterea și speranța grupurilor de a se identifica cu noi și de a începe să vadă că există o cale de ieșire.
Ceea ce înseamnă că prima parte a mesajului ar putea fi identificarea, a două parte fiind soluția (pașii și experiențele încercate) Pare că uităm că mesajul a fost tocmai toată durerea și suferința pe care a trebuit să o plătim pentru a fi dispuși să ne predăm. Alcoolicul activ se poate raporta la aceste lucruri și nu la prelegeri de 2 ore despre pași și tradiții.
Tradiția spune, de asemenea, alcolicul care MAI suferă, nu spune noii veniți. Am văzut de atâtea ori cum cei mai vechi trec prin momente grele și parcă uităm că avem nevoie de iubire și înțelegere. Uneori cei vechi sunt atât de obișnuiți să ofere încât că nu-și mai amintesc cum să ceară ajutor sau mândria nu-i lasă să o facă. La nivel de grup, am văzut cum atunci când se renunță în a mai face Serviciul, membrii grupului s-au împuținat.
Spunem că noul venit este cel mai important membru al unei întâlniri. Dar, la fel de importanți sunt și cei vechi care mi-au arătat calea și cei mai puțin vechi care ar mai putea suferi și astăzi. Fără ei eu nu aș fi acum aici. Deci, când vorbim la întâlniri despre transmiterea mesajului "către alcoolicul care suferă încă", ar fi bine să ne gândim nu numai la noii veniți, ci și la alcoolicii mai vechi sau mai puțin vechi din AA care stau acolo. Unul dintre ei aș putea fi eu. Încă sufăr, uneori. Încă îmi mai trebuie să aud mesajul. Nou venitul este important să știe că alcoolismul este o boală și singurul tratament este abstinența. Iar pentru abstinență este necesar să facă, la început, trei lucruri: să nu bea, să meargă la întâlniri, să-și ia un sponsor. Și mai apoi altele trei: să citească Big Book, să lucreze Pașii, să transmită mesajul. Și mai apoi altele și altele. Asta că să nu ajungă din nou nou-venit! Programul lucrează pentru noi dacă noi îl lucrăm!
Împărtășirea și transmiterea mesajului sunt forme de iubire care mă țin în viață.
Mesajul de recuperare este de a împărtăși unui alt alcoolic experiența dobândită în lucrul la programul în 12 pași.
Transmiterea mesajului și practicarea principiilor este modul în care trăim noua noastră viață în recuperare.
Acest mesaj este că, urmare acestor Pași, am avut o trezire spirituală care ne-a transformat întreaga noastră atitudine față de viață, față de semenii noștri și față de Dumnezeu. Fără această creștere spirituală este greu, dacă nu chiar puțin probabil, să avem o abstinență senină, împlinită. Nu doar că nu mai bem, dar ne place și ne face să ne simțim bine că nu mai bem!
Lucrăm la toți cei 12 pași și îi lucrăm zilnic în toate domeniile vieții noastre. În acest sens căutăm mai mult decât abstinența fizică. Și încercăm să facem mai mult decât să transmitem un mesaj de abstinență fizică altor alcoolici.
Cum facem pașii, când îi facem, cu cine îi facem, în ce ritm îi facem, este treaba fiecăruia. Dar ni se sugerează ce să facem.
Este o realitate a vieții AA că recuperarea fizică de una singură (a fi abstinent) va face mult pentru alcoolic ... mult, dar nu suficient.
Această soluție parțială are partea ei bună, dar poate avea și consecințe triste. Este originea problemei pe care mulți dintre noi o au în recuperare.
Odată ce suntem abstinenți și viața noastră începe să se îmbunătățească, există o tendință de a deveni mai destinși în ceea ce privește programul. Ne simțim mulțumiți de progresul nostru și devenim satisfăcuți. "Dorința noastră fierbinte" se estompează sau nu-i mai dăm de capăt. Reacționăm în diferite moduri la această tendința comună de a ne odihni pe lauri. Unii pun la îndoială necesitatea de a lucra întregul program. Dacă lucrurile merg atât de bine, de ce trebuie să facem toți cei 12 pași? Ăsta este momentul în care se instalează programul "în doi pași". Practicăm acea parte din pasul 1 care se referă la neputința în fața alcoolului și acea parte din pasul 12 care se referă la transmiterea mesajului sub forma "există o soluție" și reducem totul la faptul că am încetat să mai bem. Rămânem la formula pe care am auzit-o de la bun început: "nu bea și mergi la întâlniri". Încetam să creștem!
Nu este un program într-un pas, Pasul 1. Este riscant, pentru că încrâncenarea ne poate aduce în cele din urmă la băut.
Am văzut că nu este un program în 2 pași, Pasul 1 și 12. (Pasul 12 face referire la 'acest' mesaj și 'aceste' principii, ceea ce înseamnă că știm despre ce e vorba, am aflat făcând programul, adică cei 11 pași anteriori).
Nu este un program cu douăsprezece puncte. Sunt 12 pași, numerotați, de la 1 la 12, ordinea având un sens, o noimă. Să îi fi făcut 'pe sărite', după bunul meu plac, ar fi fost un risc pe care eu, unul, nu mi l-am asumat.
Este un program de recuperare, pas cu pas.
Eu am învățat (și am făcut cum am învățat) că în primii trei pași îmi îmbunătățesc relația cu Puterea Superioară (mă împac cu Dumnezeu), în pașii următori (de la 4 la 7) mă împac cu mine însumi, iar apoi mă împac cu ceilalți.
Nu îi pot ierta pe ceilalți, dacă nu mă iert pe mine. Și nu mă pot ierta pe mine dacă nu sunt împăcat cu Puterea mea Superioară. Să fac Pasul 9 și să îmi cer iertare, dar eu nu m-am iertat pe mine? Să fac Pasul 7 și să-I cer cu umilință să-mi îndepărteze defectele (care umilință? dacă eu nu m-am împăcat cu El) ? Îmi place Pasul 6 și îl fac, consimt să mă scape de defectele de caracter, dar nu știu ce defecte, pentru că nu am făcut Pasul 4. Vreau să fac Pasul 4, dar mă poctinesc la resentimente și la partea mea de vină, la 'partea mea de trotuar', pentru că nu am făcut Pasul 3.
Am cunoscut oameni care spuneau că au făcut ce li s-a spus, au citit literatura, au venit la întâlniri, dar pentru ei nu a funcționat programul. Sunt pline cârciumile de cei care sunt convinși că programul nu funcționează!!! Probabil că dacă aș fi făcut programul cum aș fi vrut eu, m-aș fi trezit la un moment dat cu paharul în mână, neștiind ce m-a pocnit! Aș fi ajuns un bun exemplu pentru ceilalți ... de așa nu!
Ce acțiuni pot să iau eu pentru transmiterea mesajului?
Am învățat că pot transmite mesajul într-un mod simplu, dar puternic: făcându-mi activităţile de recuperare şi devenind o dovadă vie a speranţei, iubirii şi grijii de sine şi sănătăţii. Astfel spus cel mai puternic mesaj de recuperare este exemplul personal. Transmiterea mesajului poate lua diferite forme, de la încurajarea dată unui nou venit, la activităţile desfăşurate la orice nivel, începând cu grupul local până la serviciile internaţionale. Dar mesajul nostru cel mai bun constă în a fi un bun exemplu. Acesta este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru noi şi pentru alţii.
Acordând atenţie propriei persoane, am învăţat căi sănătoase de transmitere a mesajului.
Să invităm pe cineva la o întrunire este o cale puternică de a-i ajuta pe alţii.
Mergând la întruniri şi povestind cum merge programul de recuperare este o altă cale de a transmite mesajul.
Relatându-ne povestea, îi ajutăm pe alţii şi pe noi. Ascultându-i pe alţii vorbind, primim ajutor. Vorbind despre noi, despre ce învăţăm, cu ce ne confruntăm, peste ce am trecut este un mod puternic de a transmite mesajul.
Când transmit mesajul în mod natural, este de obicei mai eficient decât când încerc să conving sau să costrâng pe cineva să se recupereze.
Așadar, mesajul poate fi sumarizat foarte simplu: putem să ne păstrăm abstinența, putem să ne recuperăm, există speranța. Amintirea momentelor în care am auzit personal mesajul va furniza o parte din motivația de a transmite și noi mesajul acum, dar este mai mult de atât.
“Putem să păstrăm ce avem doar dacă dăm mai departe”. Acest slogan este poate cel mai puternic motiv pe care îl putem oferi pentru transmiterea mesajului. Totuși, mulți dintre noi se întreabă cum funcționează acest concept. Este cu adevărat foarte simplu. Ne întărim propria recuperare prin faptul că o împărtășim cu alții. Atunci când spunem cuiva că aceia care merg cu regularitate la întâlniri își mențin abstinența, suntem mult mai dispuși să aplicăm această practică în propria recuperare. Atunci când spunem cuiva că răspunsul se află în Pași, suntem mult mai dispuși să ne uităm acolo noi înșine. Atunci când le spunem noilor veniți să își aleagă și să se folosească de un naș, suntem mult mai dispuși să păstrăm legătură cu nașul propriu.
Dacă ne gândim mai bine, cu toții ne amintim de lucruri pe care le-am auzit la alți membri AA atunci când eram nou veniți și pe care nu le-am înțeles atunci, dar ne-am amintit de ele ani mai târziu și atunci ne-au dat motiv de speranța sau ne-au oferit soluția la o problema cu care ne-am confruntat. Transmitem mesajul și îl împărtășim liber, dar nu putem niciodată forța pe altcineva să priceapă mesajul. Același principiu care se aplică în relațiile publice ale comunității noastre: atragere, nu reclamă, se aplică foarte bine și în efortul nostru personal de a transmite mesajul.
Iată ce am învățat încă de la început și pentru că mi-a fost de mare folos i-aș vorbi și unui nou venit:
- despre esența AA-ului: un alcoolic recuperat ajută un alt alcoolic să se recupereze
- despre conceptul de boală: boală = nu mai am voie să beau; orice s-ar întâmplă, alcoolul nu mai este o opțiune, tratamentul = abstinență totală, medicamentul = întâlnirile.
- despre primii trei pași în termeni simpli: când dorința mea fierbinte de a înceta băutul (mi-am admis neputința, am încercat de toate și de unul singur nu am reușit, am admis că am nevoie de ajutor) - PROBLEMA - (pasul 1) s-a întâlnit cu programul în 12 pași (am crezut că există cineva sau ceva care mă poate ajuta) - SOLUȚIA - (pasul 2), m-am abandonat lui pe de-a-ntregul - ACȚIUNEA ! - (am cerut ajutorul Puterii Superioare așa cum o înțeleg eu - și la început am înțeles că pot să consider grupul ca PS - și am admis să fac orice este necesar pentru recuperare) - (pasul 3).
- despre instrumentele AA-ului: întâlnirile (90 de zile, 90 de întâlniri), literatura (la început Viața fără băutură pentru că îmi vorbește despre capcane și ce am de făcut când vine 'pofta'), programul de 24 de ore - fiecare zi, pe rând, să dau telefon înainte de a consuma unui alt alcoolic recuperat, sponsorul (să nu lipsească caietul de lucru)
- despre faptul că abstinența este personală, recuperarea este pe primul loc; altfel înseamnă că mai am de pierdut: exact ce pun înaintea abstinenței.
- despre faptul că abstinența se învață. Prin repetiție. Cu antrenament și disciplină.
- despre principiile AA: onestitate (față de mine însumi în primul rând), bunăvoința (pentru că voința nu mi-a fost de folos) și minte deschisă (să mă conformez cu ce mi se spune că am de făcut, chiar dacă nu înțeleg totul de la început).
Lucrurile sunt departe de a fi perfecte, mai este mult de lucru, dar sunt abstinent și sunt mulțumit.
Am nevoie de voi ca să îmi reamintesc cine sunt.
Mă numesc Ștefan și sunt alcoolic.
Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
