În timp ce participam la cina anuală Bill W. din New York, în octombrie 1963, am observat un bărbat cu o expresie tristă așezat la masa pe care Bill și Lois au împărtășit-o cu prietenii apropiați. Întrucât atmosfera generală din sala mare de banchet era festivă, tristețea lui părea deplasată. Cineva mi-a spus că este Ebby T., prietenul care îl chemase pe Bill la sfârșitul anului 1934 să-i aducă mesajul spiritual al grupului Oxford, care l-a ajutat pe Bill să devină treaz și la formarea AA.
Câteva luni mai târziu, în timpul uneia dintre ultimele discuții pe care le-am avut vreodată cu Bill, el mi-a spus că a reușit să-l plaseze pe Ebby într-o casă de odihnă la țară din nordul statului New York. Ebby a murit doi ani mai târziu din cauza emfizemului, aceeași suferință care avea să-i ia viața lui Bill în 1971.
Problemele fizice ale lui Ebby fuseseră agravate de accesele sale frecvente de alcool în anii de când îi transmisese mesajul lui Bill. A lui a fost genul de poveste care provoacă neliniște continuă în AA: o explozie minunată de sobrietate inițială urmată de o alunecare devastatoare și apoi un tipar de excese repetate, în ciuda eforturilor lui și ale prietenilor săi. A avut o viață chinuită și, totuși, au fost momente în care s-a luptat cu curaj să-și pună demonii la odihnă.
Nu l-am întâlnit niciodată pe Ebby, dar am continuat să învăț mai multe despre el pe măsură ce anii au trecut. În timp ce lucram în calitate de scriitor la Pass It On în 1980 și 1981, am avut acces la corespondența care curgea între el și Bill. A existat și ocazia de a petrece o zi cu Margaret, asistenta blândă care a avut grijă de Ebby în ultimii doi ani de viață.
În Albany, capitala New York-ului, există informații de arhivă în biblioteca de stat despre membrii distinși ai familiei lui Ebby și realizările lor în politică și afaceri. Trei membri ai familiei T. erau primari din Albany, iar unul a pierdut nominalizarea guvernatorului cu o marjă foarte îngustă. Părinții lui Ebby erau, de asemenea, importanți în afacerile sociale și bisericești. Un asistent al primarului la acea vreme mi-a spus „nu poți găsi o familie mai bună decât cei T” și m-a pus în legătură cu nepotul lui Ebby, Ken T., Jr. Când m-am întors la Albany câțiva ani mai târziu, Ken m-a luat. pentru a vizita mormântul lui Ebby din Cimitirul Rural Albany, chiar la nord de oraș.
Nu se poate nega că Ebby a fost „oaia pierdută” a familiei, dar niciodată nu l-a respins complet sau și-a pierdut speranța că s-ar putea recupera într-o zi. Ultimul său frate supraviețuitor, Ken T., Sr., i-a rămas loial până în momentul morții sale, cu doar câteva luni înainte de moartea lui Ebby.
Dar dacă Ebby avea un prieten care a fost nespus de loial și devotat, acesta a fost Bill W., care l-a numit întotdeauna pe Ebby sponsorul său și a părut că a mișcat cerul și pământul încercând să o ajute pe Ebby să-și recapete sobrietatea. Într-adevăr, aproape că părea că Bill și-a aruncat propria judecată pe fereastră și a devenit un „facilitator” atunci când Ebby a fost implicat. Regretatul Yev G., membru al grupului Manhattan din 1941, mi-a spus în 1980 că Bill părea să-și piardă orice perspectivă atunci când Ebby a luat un alt beat. Yev și-a amintit astfel:
„Bill era atât de îngrijorat de Ebby și atât de iubit de el și s-a simțit atât de recunoscător și îndatorat față de el încât ar face orice, mai degrabă decât să i se întâmple ceva lui Ebby. Unii dintre noi am fost emisarii selectați de Bill pentru a-l găsi pe Ebby când a ieșit la unul dintre episoadele sale. Îi cunoșteam gropile de apă, casele de camere și locurile în care mergea. Așa că l-am lua și l-am aduce înapoi în grup și s-ar descurca foarte bine. Dar a trebuit să observăm, într-adevăr, că Bill nu l-a tratat pe Ebby cu același tip de abordare pe care l-ar face, în mod realist, cu tipul mediu de membru alcoolic pe care îl aveam în acele vremuri la New York.”
Dar chiar și Bill a devenit exasperat de Ebby uneori, iar acest lucru este dezvăluit în unele dintre corespondența sa cu și despre Ebby. Dar nu și-a pierdut niciodată speranța că Ebby își va reveni și, la mulți ani după propria lui vindecare, i-a spus lui Ebby recunoştinţa lui. A fost o prietenie uluitoare, iar unul dintre AA timpurii mi-a spus că Bill și Ebby erau aproape ca niște frați.
O scurtă schiță a vieții lui Ebby este în felul următor: el sa născut în Albany în 1896, cel mai mic dintre cei cinci frați. Tatăl său a condus o turnătorie de familie care producea roți de vagoane de cale ferată, iar Ebby a intrat în viață cu proverbiala lingură de argint în gură. La fel ca frații săi, a urmat la Albany Academy, o școală privată prestigioasă care este foarte apreciată și ai cărei absolvenți merg de obicei la facultate. Dar, deși frații săi au excelat la academie, Ebby a fost un student slab și nu a absolvit.
Familia și-a petrecut verile în stațiunea Manchester, Vermont, la șapte mile sud de orașul natal al lui Bill, East Dorset. Tatăl lui Ebby a fost partenerul de golf al lui Robert Todd Lincoln, un industrial bogat și singurul fiu al lui Abraham Lincoln care a ajuns la maturitate. Familia lui Lois era, de asemenea, un membru al acestui grup social, „oamenii de vară” care l-au uimit pe Bill în timp ce creștea. Deși Bill se simțea inferior ca statut familiei lui Ebby și familiei lui Lois, el a fost un fel de erou pentru alți băieți din Manchester, datorită abilității sale de aruncător de baseball. Ebby și-a amintit că l-a întâlnit în 1910 sau 1911 și poate l-a văzut jucând.
Poate că Ebby a sorbit puțin vin la ocaziile de familie, dar nu a băut prima lui adevărată băutură decât în 1915, la vârsta de nouăsprezece ani, când a intrat în hotelul Ten Eyck din Albany și a comandat un pahar de bere. Cam în același timp, a plecat să lucreze în afacerea familiei. Când firma s-a închis în 1922, Ebby se îmbăta frecvent. Mai târziu, în anii nouăsprezece, a lucrat în biroul din Albany al unei firme de brokeraj, dar există motive să credem că nu a fost niciodată un producător adevărat. Între timp, Bill W. devenise un broker de bursă din New York și creștea odată cu creșterea pieței de pe Wall Street.
În ianuarie 1929, Bill s-a oprit în Albany în drum spre prietenii din Vermont și l-a sunat pe Ebby. El și Ebby și-au petrecut seara băut și apoi au convenit asupra unei modalități îndrăznețe de a ajunge la Manchester: pe calea aerului, o acțiune riscantă în acele timpuri de început ale aviației. Au angajat un pilot de furtună care să-i ducă la Manchester, care tocmai construise un aerodrom, și au ajuns, foarte beți, a doua zi. Bill și-a amintit (așa cum este citat în Pass It On ): „Am alunecat cumva din carlingă, am căzut la pământ și am rămas acolo, nemișcați. Acesta a fost episodul istoric al primului avion care a fost luminat vreodată la Manchester, Vermont.” Este posibil ca aventura lor în stare de ebrietate să fi creat o legătură ciudată între Ebby și Bill, care ar fi printre motivele pentru care Ebby l-ar fi apelat în 1934.
Băutul lui Ebby s-a înrăutățit și, la sfârșitul anului 1932, el devenise atât de jenat pentru familia sa, încât s-a furișat la Manchester și s-a mutat înapoi în casa de vară a familiei sale. A avut perioade de sobrietate, dar până la mijlocul anului 1934 băutul său a dus la necazuri și arestări în Manchester. În timp ce frații săi erau încă angajați activ sau în afaceri, banii familiei care îl susțineau pe Ebby se epuiseră în mare parte. Potrivit unor povești vehiculate mai târziu, el a vândut o parte din mobilierul familiei pentru a cumpăra băutură.
Cam în această perioadă, câțiva membri ai grupului Oxford din zonă l-au ales pe Ebby ca o perspectivă probabilă pentru mesajul lor spiritual. Erau Rowland H., Shep C. și Cebra G. El s-a opus abordării lor, dar a devenit mai receptiv când un alt incident de beție l-a adus în fața unui judecător din Bennington. Se aștepta să fie închis pentru weekend, dar i s-a permis să meargă acasă cu promisiunea că se va întoarce – treaz – luni.
Și în acest moment, cred, Ebby a câștigat o bătălie care a devenit importantă pentru noi toți. În pivnița de acasă îl așteptau câteva sticle din bere preferată, pe care plănuia să le bea imediat după ce polițistul local l-a lăsat să plece la casă. Era în agonie când a coborât scările să le ia. Dar apoi promisiunea făcută judecătorului l-a oprit rece și a început să se lupte cu conștiința lui. După o luptă aprigă a dus sticlele unui vecin. Acțiunea i-a dat pace. Aceasta a fost ultima lui încercare de a bea timp de doi ani și șapte luni.
Îmi place să mă gândesc la acest moment ca la victoria magnifică a lui Ebby. M-am întrebat dacă, dacă ar fi pierdut această luptă, nu ar fi rămas treaz și ar fi putut să-i transmită mesajul lui Bill. În orice caz, s-a întors treaz în instanță și a fost eliberat în custodia lui Rowland H., care a devenit apoi ceea ce noi, AA, am numi un sponsor. Pe lângă faptul că i-a oferit lui Ebby o bază în principiile grupului Oxford, Rowland l-a dus la New York. După ce a stat cu Shep pentru o perioadă scurtă de timp, Ebby s-a mutat la Calvary Mission, condusă de Dr. Sam Shoemaker's Calvary Church din Gramercy Park.
Într-o noapte de noiembrie din 1934, Ebby a venit să-l vadă pe Bill, care locuia atunci în Brooklyn cu soția sa, Lois. Ebby i-a spus lui Bill: „Am religie”, iar în timp ce Bill a băut gin și suc de ananas, Ebby și-a povestit prietenia sa cu Rowland, a descris principiile grupului Oxford (cum ar fi importanța onestității absolute atunci când se confruntă cu defectele) și a vorbit despre credința lui tot mai mare în Dumnezeu și despre eficacitatea rugăciunii. Cuvintele lui Ebby și comportamentul lui sobru au rămas cu Bill, care mai târziu și-a amintit: „Bunul a ceea ce a spus a rămas atât de bine încât în nici un moment de trezire nu am putut să-mi scot acel om și mesajul lui din cap.” Bill a continuat să bea, dar a decis să facă o vizită misiunii, ceea ce a făcut după ce s-a oprit la câteva baruri pe drum și s-a cuplat cu un pescar finlandez beat. Când a ajuns la misiune, a ajuns să dea un fel de monolog bețiv la ședința de seară în care bărbații părăsiți au dat mărturii despre nu bea. Pe 11 decembrie, Bill s-a intors la Spitalul Towns, unde fusese tratat anterior. Ebby l-a vizitat acolo, iar câteva zile mai târziu, Bill a avut experiența lui „lumină albă” și nu a mai băut niciodată.
Ebby a rămas la New York, a continuat să lucreze cu Bill și s-a mutat cu Bill și Lois după ce Misiunea Calvary s-a închis în 1936. Dar până în 1937 s-a întors în Albany, lucrând într-o fabrică Ford. În timp ce încă lucra cu alcoolici și se pare că își menținea legăturile cu Oxford Group, tensiunile s-au acumulat în viața lui personală. În cele din urmă, într-o călătorie în New York City, a băut din nou, după doi ani și șapte luni de sobrietate.
Viața lui a devenit apoi o succesiune de coșmar de excese, urmate de perioade scurte de sobrietate. A ocupat locuri de muncă pentru scurt timp și uneori a avut rezultate bune pentru perioade scurte de timp. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu, a lucrat ca angajat civil al Marinei și a fost foarte apreciat de superiorii săi. I s-au oferit oportunități de către alți membri AA și atât Bill W. cât și fratele său mai mare Jack au căutat modalități de a-l ajuta să revină la sobrietate și bunăstare continuă. În anii următori, a trăit adesea cu Bill și Lois luni întregi – ceva ce Lois a tolerat de dragul lui Bill.
De asemenea, a devenit un fel de joc al membrilor AA pentru a deveni persoana care l-a ajutat pe Ebby să se recupereze. În 1953, un membru din New York pe nume Charlie M. a colaborat cu membrii AA din Dallas, Texas, pentru a-l duce pe Ebby în statul Lone Star pentru tratament la o clinică condusă de Searcy W., un membru timpuriu care încă își amintește anii cu Ebby. După necazurile inițiale, Ebby și-a găsit sobrietatea în Texas și a rămas acolo timp de opt ani. De asemenea, a găsit un loc de muncă stabil de câțiva ani.
Este clar că interludiul lui Ebby din Texas a fost cea mai bună perioadă a vieții sale de adult. El a fost leuat de oameni recunoscători din Texas care au făcut tot posibilul să-l întâlnească sau să-l audă vorbind. În 1954, Ralph J. și soția sa Mary Lee chiar l-au invitat pe Ebby pentru un sejur de două luni la ferma lor de oi de lângă Ozona, Texas, și i-au plăcut fiecare minut al vizitei sale. Doi membri, Olie L. și Icky S., practic l-au adoptat, iar Searcy a devenit sponsorul lui Ebby în Texas.
Dar una dintre obsesiile lui Ebby fusese convingerea că „găsirea femeii potrivite” ar fi salvarea lui. A găsit în Texas o femeie care părea a fi iubirea vieții lui, dar când ea a murit brusc, el a început să ia pastile care schimbă starea de spirit și în curând a băut din nou. S-a întors în zona New York la sfârșitul anului 1961 și a rămas o perioadă cu fratele său Ken.
Bill W. continuase să-l ajute pe Ebby cu verificări ocazionale, iar acum s-a prezentat din nou pentru a gestiona viața lui Ebby mai îndeaproape, parțial din cauza condiției fizice în declin a lui Ebby. Cu ajutorul altora, Bill crease un fond pentru Ebby pentru a-și acoperi cheltuielile la o unitate de tip tratament. Problemele de sănătate se apropiau însă de Ebby și era clar că nu mai putea trăi independent. Și probabil de aceea Ebby a părut atât de trist când l-am văzut la banchetul lui Bill în 1963. Era foarte proastă sănătății, ca să nu mai vorbim despre ceilalți demoni care l-au chinuit.
Dar era un fel de miracol care îl aștepta pe Ebby. În ultimii doi ani ai vieții sale, el va găsi pacea, sobrietatea și îngrijirea blândă și iubitoare oferite de Margaret M. și soțul ei Mickey la ferma lor de odihnă din Galway, lângă Saratoga Springs, New York. Destul de simbolic, ferma se afla pe un drum numit Peaceable Street!
Bill o întâlnise pe doamnă și când a aflat că Margaret se afla în New York, participând la o convenție a unei asistente, a rugat-o să vină să discute cu el la GSO. A fost de acord să-i acorde lui Ebby îngrijire la fermă pentru șaptezeci și cinci de dolari pe săptămână – un cost pe care Bill îl putea gestiona cu ușurință cu fondul și plățile de asigurări sociale ale lui Ebby.
Bill l-a condus pe Ebby la ferma de odihnă în mai 1964 și l-a predat lui Margaret și Mickey. Ebby a fost furios și defensiv la început, dar în curând a răspuns încercărilor lor de a-l ajuta. De obicei, o persoană simpatică, Ebby a devenit chiar popular printre ceilalți rezidenți și i-a uimit de capacitatea sa de a lucra cu cuvinte încrucișate The New York Times . Ferma se afla la doar douăzeci și cinci de mile de Albany, așa că a avut și vizite de la fratele său Ken și de la alți prieteni și rude. Nu putea fi un loc mai bun pentru ultimii ani ai lui Ebby. Bill, scriindu-le vechilor prieteni ai lui Ebby din Texas, le-a comentat despre îngrijirea minunată pe care Margaret i-o acorda lui Ebby și, de asemenea, avea să observe că avea un medic bun de gardă.
Când fratele lui Ebby, Ken, a murit în ianuarie 1966, Ebby era prea slab pentru a parcurge cele douăzeci și cinci de mile până la Albany pentru înmormântare. Părea să-și piardă dorința de a trăi după aceea și, într-o dimineață a lunii martie, menajera ia spus lui Margaret că Ebby nu poate veni la micul dejun. A fost transportat de urgență la spitalul Ballston Spa din apropiere, unde a murit dimineața devreme pe 21 martie.
Bill și Lois erau într-o călătorie în Mexic, dar s-au întors repede la înmormântarea din Albany. A fost o mică înmormântare, iar o femeie care a participat a crezut că este simbolic faptul că douăsprezece persoane au fost acolo pentru a-l desprinde. Un scurt anunț din ziarul local menționa că Ebby era fratele unui fost primar proeminent.
În moarte, Ebby s-a alăturat familiei sale proeminente la cimitirul rural din Albany, unde se află lângă fratele său Ken. Parcela mare este definită de monumentul bunicului său, care a lansat afacerea de familie și a servit și ca primar al lui Albany în timpul Războiului Civil. (Ken, Jr., care a fost atât de generos în furnizarea de informații despre Ebby și familie, a murit la două luni după ce mi-a arătat mormântul lui Ebby. El este, de asemenea, îngropat în apropiere.)
Am simțit și eu o parte din această recunoştinţă când am vizitat vechea fermă cu Margaret în 1980. Ea o operat după moartea lui Mickey, dar în cele din urmă a închis-o în 1979.
Când membrii AA află că am devenit un student al vieții lui Ebby, prima lor întrebare este de obicei: „A murit treaz?” Cred, la fel ca sponsorul lui Ebby din Texas, Searcy W., că Ebby era treaz doi ani și jumătate când a murit. Poate că acest lucru a necesitat multă supraveghere de către Bill și Margaret, dar el a pus totul împreună în ultimii săi ani. Ar trebui să-i acordăm credit pentru asta, pentru că ne-a dat atât de multe – în special când a câștigat bătălia cu berea în acel weekend din 1934. Fără această victorie magnifică, rezultatul ar fi putut fi mult diferit pentru noi toți.
Mel B.
Toledo, Ohio
