Doua-ntr-una 2016

 TRANSMITEREA MESAJULUI

Ieri, la o intalnire din cadrul Conferintei, m-am zbatut (iarasi!) intre emotia/frica de a vorbi in public si dorinta de a impartasi din ce am invatat si facut eu in recuperare. Tema a fost „Transmiterea mesajului ” scop prioritar al fiecărui grup ca entitate spirituală. 

Cand am ajuns in AA eram atat de 'terminat', incat de la bun inceput m-am conformat, fara sa pun prea multe intrebari (dorinta de a inceta bautul era atat de mare, incat as fi facut ORICE pentru asta), la tot ce mi-au spus cei din AA sa fac. Printre altele a fost si sugestia de a pune abstinenta pe primul loc in viata mea. Asta insemna sa pun in aplicare ceea ce se spune in introducerea din 'Preambul' (<<Alcoolicii Anonimi au un singur scop primordial, acela de a rămâne abstinenţi şi de a transmite mesajul alcoolicilor care mai suferă.>>) si anume ca singurul scop primordial pe care ar fi bine sa il am de acum incolo este acela de a ramane abstinent.
Obisnuiam sa spun la intalniri ca daca as spune 'afara' ca scopul meu primordial este sa raman abstinent, lumea ar spune ca sunt sarit de pe fix si m-ar lua in ras. La grup este locul unde pot fi inteles cu ce vreau sa spun.
A ramane abstinent tine de Recuperare. Partea a doua a frazei de mai sus tine de Unitate si Traditii (<<Nici un grup nu are alt scop primordial unic decât sa transmită mesajul sau alcoolicului care mai suferă.>>). (Recuperarea si Unitatea sunt 2 din cele 3 laturi ale Triunghiului, simbolul AA-ului).
S-a vorbit despre modul de transmitere a mesajului, prin exemplul personal si prin participarea la intalniri.
O modalitate de transmitere a mesajului, despre care nu s-a vorbit, iar eu o consider importanta, in acest moment al abstinentei mele, este sponsorizarea (nasul). Si din punctul asta de vedere este o nuanta despre care si eu am citit undeva, si anume ca in Pasul 12 nu se spune 'am incercat sa transmitem mesajul', ci 'am incercat sa transmitem acest mesaj', facandu-se referire probabil la faptul (si acesta este mesajul!) ca practicand Programul in 12 Pasi rezultatul este ca vom trai o trezire spirituala. Fara aceasta crestere spirituala este greu, daca nu chiar putin probabil, sa avem o abstinenta senina, implinita. Nu doar ca nu mai bem, dar ne place si ne face sa ne simtim bine ca nu mai bem!

Cum facem pasii, cand ii facem, cu cine ii facem, in ce ritm ii facem, este treaba fiecaruia. Dar ni se sugereaza ce sa facem.
Nu este un program intr-un pas, Pasul 1. Este riscant pentru ca incrancenarea ne poate aduce in cele din urma la baut.
Nu este un program in 2 pasi, Pasul 1 si 12. (Pasul 12 face referire la 'acest' mesaj si 'aceste' principii, ceea ce inseamna ca stim despre ce e vorba, am aflat facand programul, adica cei 11 pasi anteriori).
Nu este un program cu douasprezece puncte. Sunt 12 pasi, numerotati, de la 1 la 12, ordinea avand un sens, o noima. Sa ii fi facut 'pe sarite', dupa bunul meu plac, ar fi fost un risc pe care eu, unul, nu mi l-am asumat.
Este un program de recuperare, pas cu pas.
Eu am invatat (si am facut cum am invatat) ca in primii trei pasi imi imbunatatesc relatia cu Puterea Superioara (ma impac cu Dumnezeu), in pasii urmatori (de la 4 la 7) ma impac cu mine insumi, iar apoi ma impac cu ceilalti.
Nu ii pot ierta pe ceilalti, daca nu ma iert pe mine. Si nu ma pot ierta pe mine daca nu sunt impacat cu Puterea mea Superioara.
Sa fac Pasul 9 si sa imi cer iertare, dar eu nu m-am iertat pe mine?
Sa fac Pasul 7 si sa-I cer cu umilinta sa-mi indeparteze defectele (care umilinta? daca eu nu m-am impacat cu El) ?
Imi place Pasul 6 si il fac, consimt sa ma scape de defectele de caracter, dar nu stiu ce defecte, pentru ca nu am facut Pasul 4.
Vreau sa fac Pasul 4, dar ma poctinesc la resentimente si la partea mea de vina, la 'partea mea de trotuar', pentru ca nu am facut Pasul 3.
Am cunoscut oameni care spuneau ca au facut ce li s-a spus, au citit literatura, au venit la intalniri, dar pentru ei nu a functionat programul.
Sunt pline carciumile de cei care convinsi ca programul nu functioneaza!!!
Probabil ca daca as fi facut programul cum as fi vrut eu, m-as fi trezit la un moment dat cu paharul in mina, nestiind ce m-a pocnit! As fi ajuns un bun exemplu pentru ceilalti ... de asa nu!

CINE SPUNE CA E USOR?!

Sa fac programul clipa de clipa nu este usor.
Dar nu mai vreau sa fac lucruri usoare!
Usor este cand am o problema (emotionala) sa ma duc in carciuma, aia e usor.
Cand cineva ma agreseaza, usor este sa-mi plang de mila, sa ma victimizez, aia e usor.
Cand sunt suparat, usor este sa dau vina pe altii pentru suferinta mea, aia e usor.
Sa fug si sa nu imi asum responsabilitatea pentru viata mea, aia e usor.

Sa iert (pe mine si pe altii), nu este usor.
Sa iubesc (pe mine si pe altii), nu este usor. 
Sa ma cunosc pe mine insumi, nu este usor.
Sa ma predau ... sa accept ... sa am bunavointa ... sa am rabdar ... sa am credinta ...
... nu este usor.

Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

Practicam principiile

 Se vorbește mult despre lucrul Pașilor și menținerea abstinenței, puțin despre practicarea principiilor lor și a trăi în abstinență. pentru aceasta este necesară explorarea bogăției înțelepciunii din acea frază memorabilă care încheie cei Doisprezece Pași: „practicăm aceste principii în toate domeniile vieții noastre”.

Deși în general ignorate și înțelese greșit, acele șapte cuvinte sunt cruciale. Ele marchează calea care duce dincolo de a nu bea către atingerea celor trei obiective cheie ale recuperării în AA: 

(1) creșterea spirituală, 

(2) dezvoltarea caracterului și 

(3) sobrietatea emoțională. 

Acestea sunt cele care ne vor aduce libertatea și bucuria de a trăi pe care ni le promite programul.

„Aceste principii” sunt pașii *** cu 

(1) activitățile pe care fiecare dintre pași le solicită și cu 

(2)  calitățile necesare pentru a le face bine. 

(*** Conform Big Book pașii sunt principiile: Iată paşii pe care i-am făcut şi care sunt sugeraţi ca program de recuperare: 1. Am admis că eram neputincioşi ... 12. ... să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre. ...

Nici unul dintre noi n-a reuşit să urmeze toate aceste principii în mod absolut. Nu suntem sfinţi. Ceea ce contează este că suntem dispuşi să progresăm pe baza unor repere spirituale. Principiile aşternute mai sus sunt ghiduri pentru progres.)

 „În toate domeniile vieții noastre” înseamnă în toate situațiile morale din viață, acelea care implică acțiuni corecte sau greșite, a face bine sau a face rău. 

„Practica” înseamnă a face în mod repetat acțiunea corectă și intenția consecventă a acesteia.

Experiența a arătat întotdeauna că, dacă repetăm ​​suficient o acțiune, aceasta va deveni un obicei, adică ceva la care nu trebuie să ne gândim prea mult, ci în schimb să facem mai mult sau mai puțin automat și cu un minim de efort conștient și deliberat. Ne va fi mai ușor de făcut și, prin urmare, o vom face mai bine.

Suntem ceea ce facem în mod repetat, sugerau anticii, din care rezultă că, așa cum suntem, așa și trăim.

Activitățile încorporate în Pași pot fi înțelese ca discipline spirituale, iar calitățile necesare pentru a le face bine, precum și trăsăturile de caracter pot fi înțelese ca virtuți. Acestea sunt tipurile de principii pe care suntem chemați să le practicăm și să le transformăm în obiceiuri. Noțiunea de obișnuire este intrinsecă ambelor. 

O disciplină este „Antrenamentul care se așteaptă să producă un anumit caracter sau model de comportament, în special acel antrenament care produce îmbunătățiri morale sau mentale” (American Heritage Dictionary). O virtute este exact asta, un anumit caracter sau model de comportament, o trăsătură morală bună sau excelentă produsă de antrenament.

Putem privi virtuțile ca obiective sau scopuri, calități spirituale, trăsături de caracter și dispoziții mentale și emoționale la care aspirăm; disciplinele ca mijloc prin care ne străduim spre ele.

În AA, transformarea personală are loc prin harul lui Dumnezeu printr-un proces interactiv de 

(1) trezire spirituală și 

(2) practicarea principiilor spirituale. 

Trezirea permite practica, iar practica promovează trezirea. Ambele provin din predare și smerenie, mai întâi forțate asupra noastră prin înfrângere și umilire și apoi îmbrățișate liber ca drum către libertate.

Făcând devenim și devenind ne schimbăm. A schimba înseamnă a schimba obișnuința cu altă obișnuință, încetând să exersezi, de exemplu, furia și lăcomia și frica și practicând în schimb iertarea, generozitatea și credința.

Conceptul de virtute

Termenul „virtute” nu este o parte a vocabularului AA. Cuvântul și însușirile lui apar

în cele două texte de bază ale noastre doar de douăsprezece ori: unsprezece în 12&12 și o dată în Cartea Mare. În viziunea lui Bill, este folosit de unsprezece ori. Doar în două ocazii „virtutea” este cuplată cu exemple specifice a ceea ce cuvântul desemnează în mod tradițional, cum ar fi „prudență” și „smerenie”, citate mai jos.

În schimb, conceptul de virtute și cazuri particulare ale acestuia sunt menționate în Big Book și 12&12 folosind o varietate de alți termeni. Acestea includ active, atribute, concepte, note cheie, practici, precepte, calități, standarde, puncte forte, principii, teme, instrumente, trăsături și valori.

Evident, aceste cuvinte sunt foarte generale și se pot aplica la o gamă largă de lucruri care nu au nimic de-a face cu recuperarea. 

S-a gândit și s-au spus multe despre conceptul de virtute de-a lungul veacurilor în diferite domenii, tradiții și culturi. În recuperare poate fi de ajutor pentru a ne îmbunătăți înțelegerea și practicarea virtuților specifice în fiecare dintre Pași câteva explicații.

Deoarece conceptul se aplică recuperării, atunci:

1. O virtute este o trăsătură a excelenței morale (de exemplu, onestitate) și/sau intelectuală (de exemplu, minte deschisă)  care caracterizează o ființă umană ca ființă umană. Nu este o trăsătură a  animalelor sau a obiectelor neînsuflețite sau a membrilor unei subdiviziuni de ființe umane, cum ar  fi cei identificați prin sex, rasă, etnie, naționalitate sau religie.
   
   
2. O virtute reprezintă ceea ce este mai bun în a fi uman. Se potrivește sau adaptează o persoană pentru a funcționa la cea mai înaltă capacitate a umanității sale în situații care necesită această virtute,  cum ar fi curajul în fața pericolului, de exemplu, sau compasiunea în fața suferinței . Din această cauză, a fost strâns legată de bunăstarea umană, înflorirea sau  fericirea, atât în ​​ceea ce privește individul, cât și comunitatea.
   
   
3. O virtute este o trăsătură practicabilă și observabilă a persoanelor, nu o teorie abstractă. Conceptul a apărut prin observarea comportamentului uman și a trăsăturilor  care păreau favorabile înfloririi umane. Majoritatea, dacă nu toți dintre noi, cunosc sau am  cunoscut oameni care exemplifică un anumit fel de virtute, cum ar fi bunătatea sau generozitatea.
   
   
4. Ca trăsătură de caracter, o virtute denotă o unitate internă de acțiune, intenție și  emoție. Persoana generoasă dă pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie sau care ar putea  beneficia de pe urma dăruirii (nu ca să dea bine în ochii altora) și dă cu bucurie (nu fără tragere de inimă). Persoana al cărei act este virtuos în exterior, dar nu în interior, se spune că acționează  conform virtuții (cum a o persoană virtuoasă ar face), nu din virtute (cum o persoana virtuoasă ar fi).
   
   
5. O virtute este o trăsătură dobândită, nu înnăscută. Fiind necesară pentru buna lor functionare insa, oamenii se nasc cu capacitatea de a o dobandi si dezvolta. În centrul acestui proces este acționarea în mod repetat într-o manieră care este în concordanță  cu scopul virtuții și cu emoția intrinsecă acesteia. Practica regulată și recurentă  pe termen lung înrădăcește trăsătura în caracterul cuiva  și o face un  obicei stabil. Odată devenit un obicei, persoana are o tendință naturală (este dispusă sau  înclinată) de a acționa din acea virtute în mod consecvent, cu relativă ușurință și, în unele cazuri,  chiar cu încântare sau plăcere.
   
   
6. O virtute este opusul și antidotul unui defect de caracter, unei trăsături care conduce la declinul, deteriorarea și eșecul moral, emoțional, spiritual și adesea fizic. Umilința corectează mândria în formele sale multiple, precum aroganța și grandiozitatea; onestitatea corectează multiplele expresii de necinste, cum ar fi minciuna și înșelăciunea; recunoștința corectează ingratitudinea în diferitele sale manifestări, cum ar fi  lăcomia și invidia.
   
   
7. Virtuțile sunt, de asemenea, corectoare ale emoțiilor defecte. Răbdarea, toleranța și iertarea sunt antidoturi pentru mânia și resentimentele neprihănite; credință și curaj pentru frica centrată pe sine și anxietatea paralizantă; acceptarea pentru vinovăția distorsionată, remușcări, regrete  și autocompătimire; a spera este antidot pentru disperare si depresie.
   
   
8. Ca parte a caracterului cuiva, virtuțile interacționează și se dezvoltă reciproc. Persoana  care câștigă în umilință este probabil să crească în simplitate, iar cel care câștigă în  acceptare să câștige în seninătate. În mod similar, persoana care crește în blândețe este probabil să  crească în bunătate; persoana care crește în înțelegere pentru a crește în compasiune; persoana  care crește în dreptate să crească în milă; iar cel care crește în iubire să crească în  toate virtuțile.

Conceptul de disciplină

Disciplinele spirituale sunt al doilea set de principii de bază, pe lângă virtuți, 

care alcătuiesc cei 12 pași ai alcoolicilor anonimi. La fel ca „virtute”, 

termenul „disciplină” nu este o parte a lexicului AA. Cuvântul apare doar de opt 

ori în cele două texte ale noastre: trei în Cartea Mare și 5 în 12&12. Mai mult, 

sensul transmis are semnificații diferite, utilizat în situații diferite.  

Una dintre aceste semnificații este disciplina în sensul autocontrolului sau al 

ordinii autoimpuse. Găsim asta în trei propoziții. Mai întâi: „Apoi a căzut victima

unei convingeri pe care o are practic orice alcoolic – că perioada lui lungă de 

sobrietate și autodisciplină l-au calificat să bea ca ceilalți oameni” (Big Book, p 32). 

În al doilea rând: „Ceea ce are loc adesea în câteva luni [ca rezultat al unei 

treziri spirituale sau al unei experiențe] rareori ar fi putut fi realizat prin ani 

de autodisciplină” (Big Book p. 567) Și al treilea: „Aceste genul de 

întrebări fundamentale care pot dezvălui sursa disconfortului meu și pot indica dacă 

pot să-mi modific propria conduită și astfel să mă adaptez senin la 

autodisciplină” (12&12, P4, p. 52) .

O altă semnificație a disciplinei este aderarea la o ordine impusă din exterior 

sau supunerea forțată la reguli și autorități, ca în următoarele două întrebări din 

12&12: „Oare [AA care servesc în forțele armate în timpul celui de-al Doilea 

Război Mondial) ar fi capabili să ia disciplină, să se ridice” sub foc și să 

îndure monotonia și mizeria războiului?” (P3, p. 38) și „A auzit cineva vreodată de

o societate care nu-și putea disciplina membrii cumva și impune ascultarea de 

regulile și reglementările necesare? (T9, p. 172). 

Încă o altă semnificație este acela de disciplină ca corecție, în sensul de a ne 

readuce pe calea corectă sau de a ne determina să urmăm „o direcție bună 

ordonată”, așa cum este sugerat în acest citat din Big Book: „Noi alcoolicii 

suntem indisciplinați. Așa că l-am lăsat pe Dumnezeu să ne disciplineze 

în modul simplu pe care tocmai l-am schițat” (p. 88). Deși nu este ceea 

ce intenționează acest text special, corectarea, desigur, poate lua forma unei 

pedepse, ca atunci când un părinte „disciplinează” un copil.

Sensul inițial al disciplinei poate fi urmărit la rădăcina latină a cuvântului discere,

„a învăța”, așa cum se găsește în discipulus , „student”, de la care obținem 

„discipol”, desemnând pe cel care urmează sau aderă la învățăturile unui 

maestru, expert sau autoritate. De aici derivă ideea unei discipline, adică un 

domeniu de cunoștințe sau expertiză specializate, precum economia, istoria, 

fizica sau, ca în cazul dr. Bob, medicina. 

În acest sens al unei discipline sau al unui set de discipline termenul este 

relevant pentru recuperare. Ideea de bază este transmisă de acest citat: 

„Se așteaptă ca  antrenamentul să producă un anumit caracter sau 

model de comportament, în special acel antrenament care produce îmbunătățiri 

morale sau mentale” ( American Heritage Dictionary ). Noțiunea de instruire

este inerentă ideilor AA din program. Lucrarea Pașilor și practicarea principiilor lor înglobate în ei constituie de fapt un program de antrenament, unul care este 

conceput pentru a ne ajuta să ne modificăm comportamentul și să ne 

schimbăm ca oameni: să construim caracterul și să creștem spiritual, 

moral și emoțional.

Aceasta este ideea din spatele acestor două propoziții din 12&12: 

„Mărturisirea este o disciplină străveche” (P5, p. 6) și „În toate aceste situații 

[care implică un inventar de verificare la fața locului], avem nevoie de 

auto-reținere, analiză sinceră a ceea ce este implicat, o disponibilitate de a 

admite când vina este a noastră și o disponibilitate egală de a ierta când vina 

este în altă parte. Nu trebuie să fim descurajați când cădem în eroarea vechilor 

noastre căi, pentru că aceste discipline nu sunt ușoare” (P10, p. 91).

În ambele afirmații, disciplina este folosită cu referire directă la principii specifice

care sunt legate de Pași specifici și a căror practică ne poate ajuta să 

aducem schimbarea dorită. Primul identifică în mod clar un anumit 

principiu (confesiunea) ca disciplină. Cel de-al doilea, însă, nu face distincție

între principii, combinând disciplina (autoexaminarea) cu virtutea 

(autocontrolul, onestitatea, bunăvoința, iertarea).

Din mai multe motive, cele două texte ale noastre nu încearcă să fie 

sistematice în prezentarea și explicarea principiilor cuprinse în cei 12 pași. 

Din nou, acesta este o parte din motivul lipsei de claritate cu privire la principiile, 

relația lor cu Pașii și modul în care trebuie să le practicăm.

Îmbinarea disciplinelor și virtuților provine în parte din faptul că practicarea 

virtuților necesită disciplină în sensul sugerat de antrenament: acțiune 

regulată, consecventă, ordonată, metodică, intenționată și cu scop. 

În ceea ce privește disciplinele spirituale în special, confluența provine din 

anumite credințe teologice care, în unele tradiții religioase, privilegiază 

conceptul de ucenicie și sunt contrarii celui de virtute și de principii în general. 

Cu toate acestea, în AA, relația dintre cele două seturi de principii – felul 

în care se arată că lucrează împreună în Pași – demonstrează că disciplinele și 

virtuțile sunt diferite și că diferențele sunt de importanță practică. Într-adevăr, 

distincția este esențială pentru înțelegerea noastră asupra lor și, prin urmare, 

pentru funcționarea noastră a Pașilor.

Iată câteva puncte de bază despre disciplinele spirituale așa cum sunt 

înțelese în Cartea Mare și 12&12:   

 

1 - Disciplinele de bază din cei 12 pași sunt predarea, autoexaminarea, 

mărturisirea, odihna, rugăciunea, meditația, slujirea, mărturia și părtășia. 

În cele 12 Tradiții,  ele sunt predarea, anonimatul, serviciul, 

mărturia și părtășia. Practica specifică  a unora dintre acestea poate varia în 

funcție de Pasul sau Tradiția particulară.

2 - Despre aceste principii se spune în mod corect că sunt discipline deoarece,

așa cum sa menționat mai sus,  ele necesită anumite tipuri de acțiuni sau 

activități repetate, ordonate și cu scop. Astfel, astfel  de acțiuni încep să se 

dezvolte în discipline propriu-zise, ​​nu atunci când le facem prima dată o dată, 

ci când continuăm să le facem în mod regulat și consecvent. 

Aceasta este ceea ce  facem în Pasul 10 cu privire la acțiunile implicate în 

Pașii 4 până la 9, în Pasul 11  ​​în legătură cu rugăciunea și meditația și cu 

Pasul 12 în ceea ce privește disciplinele din toți Pașii, când începem să 

exersăm în toate domeniile vieții noastre.

3 - Disciplinele sunt o serie de practici menite să favorizeze dezvoltarea unor  

modele specifice de comportament și dobândirea unor trăsături 

specifice de caracter  în viața noastră spirituală și morală, adică în relațiile 

noastre cu Dumnezeu și cu  aproapele.

4 - Dincolo de a ne ajuta să rămânem treji, scopul lor este de a ajuta la 

realizarea unei  treziri spirituale care ne permite să primim cunoașterea, 

înțelegerea și  puterea de a trăi așa cum dorește Dumnezeu ca noi să trăim, 

în special pentru că ne afectează relațiile cu  semenii noștri . 

5 - Datorită acestui scop general, toate disciplinele, inclusiv cele morale

(de exemplu,  autoexaminarea și restituirea), sunt considerate pe bună dreptate 

ca fiind spirituale.

6 - Disciplinele și virtuțile sunt strâns legate și interdependente. Ambele necesită  

efort consecvent și repetat, al cărui scop este să facă activitățile lor 

relevante obișnuite. Amândouă sunt astfel încât să respecte relația noastră

cu Dumnezeu și aproapele. Ele împărtășesc scopul comun de a efectua o 

transformare spirituală care aduce o schimbare în caracterul nostru și în 

tiparele noastre emoționale și comportamentale.

7 - Disciplinele, însă, urmăresc să efectueze această schimbare în mod indirect,

prin practicarea unor acte care ne rămân exterioare 

(ex. autoexaminarea, restituirea). Virtuțile, pe de altă parte, urmăresc să aducă 

această schimbare în mod direct, prin practicarea unor acte care 

înrădăcesc în caracterul nostru calități interioare specifice 

(de exemplu,  onestitatea, smerenia) ale căror acte sunt expresia exterioară.

8 - În AA, disciplinele sunt mijloacele prin care practicăm virtuțile. 

De  exemplu, predare (Pașii 1, 2, 3, 6 și 7), autoexaminare (Pașii 4 și 10), 

mărturisire (Pașii 5 și 10), restituirea (Pașii 8 și 9), rugăciune (Pașii 7 și 11) ,  

meditația (Pasul 11) și mărturia și slujirea (Pasul 12) toate solicită umilință,  

majoritatea pentru onestitate, mulți pentru bunăvoință și unii pentru curaj.

9 - Disciplinele și virtuțile sunt, prin urmare, complementare, dar nu 

sunt echivalente. Disciplinele implică acte externe, în timp ce virtuțile includ 

trăsăturile lor motivante. Disciplinele sunt ceea ce facem, virtuțile sunt modul în 

care le facem și ceea ce devenim așa cum facem  .

10 - Astfel, dacă suntem consecvent cinstiți atunci când facem inventarul, 

când admitem  natura exactă a greșelilor noastre și când le reparăm și 

dacă suntem consecvenți să practicăm aceste trei principii (autoexaminare, 

mărturisire, restituire) în toate treptat, ne vom schimba treptat și în  decursul 

timpului vom dobândi virtutea onestității. Vom deveni  oameni cinstiți.

11 - Virtuțile sunt substanța spirituală a disciplinelor. Fără ele,  disciplinele pot 

degenera cu ușurință în acte mecanice, tehnici, practici goale,  simple formalități.

12 - Fără discipline, însă, calitățile pe care le numim virtuți nu pot să prindă 

rădăcini în  caracterul nostru și să devină astfel virtuți propriu-zis. Vor rămâne

acte ocazionale,  întâmplătoare și inconsistente, acte în plus a căror motivație 

poate să nu fie întotdeauna  morală sau spirituală și care, prin urmare, nu ne 

vor ajuta să ne schimbăm și să creștem. 

13 - Deoarece practicarea disciplinelor spirituale necesită disciplină în sensul 

muncii regulate, consecvente și metodice pe o perioadă îndelungată de timp, 

toate acestea necesită și practicarea a două virtuți particulare, și anume, 

răbdarea și perseverența.