BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


"Cheia abstinentei - obstacolele pe drumul AA"

"Cheia abstinenţei - obstacolele pe drumul AA"

În Pasul 3 din 12+12 se vorbeşte despre bunăvoinţă ca fiind cheia care deschide ușa în spatele căreia se află o inscripție: "Acesta este drumul ...".
Bunăvoinţa înseamnă "să fii dispus să ...".
Big Book spune, simplu şi clar, într-un singur cuvânt, ce ar fi bine să fiu dispus să fac: ORICE! (în engleză: any lenths, în traducere: să mergi până în pânzele albe).
Că veni vorba de "simplu", cred că cel mai puternic paradox pe care l-am auzit la întâlniri este "E simplu, dar nu uşor" (îmi venea să mă urc pe pereţi de nervi la începutul abstinenţei mele de cât de simplu era!).
Am intrat în abstinenţă, spuneam eu, dintr-o dorinţa fierbinte, venită din disperare.

Paranteză:
"Singura cerinţă pentru participare ca membru este dorinţa de a înceta băutul."
Dar,
cât de mare trebuie să fie dorinţa de a înceta băutul?
Iată cât de mare (povestioară adaptată):
Un nou venit întreba un membru mai vechi cum poate să dobândească abstinenţa. Acesta a răspuns: "Vino cu mine". L-a dus la un râu şi l-a ţinut cu capul sub apă până când tânărul era pe punctul să se sufoce. Când acesta şi-a recăpătat cunoştinţa, l-a întrebat: "Ce-ţi doreai cel mai mult când erai cu capul sub apă?" "Aer" - a răspuns nou-venitul. 'Veteranul' i-a răspuns: "Când vei dori să încetezi băutul tot atât de mult cât doreai o gură de aer, vei dobândi abstinenţa".
Când ne confruntăm cu o problemă şi dorim foarte mult să o rezolvăm (cum este aceea de a înceta băutul) este absolut necesară O DORINŢĂ FIERBINTE şi hotărârea de A FACE ORICE pentru aceasta.
(Am închis paranteza).

Îmi dau seama acum că nu abstinenţa îmi doream. Aveam NEVOIE de ea. Nu mai puteam trăi în felul în care trăiam. Ceea ce îmi doream era să nu mă mai întorc la ce a fost. În AA am auzit spunându-se "adu-ţi aminte de ultima beţie".
Nu am intrat în program pentru că mi-a plăcut. Am intrat pentru că aveam nevoie de el.

Dacă cheia intrării în abstinenţă este bunăvoinţa, cheia păstrării abstinenţei este Comunitatea AA.
Iar cheia unei abstinente senine (să te bucuri de viaţă fără băutură) este Programul în 12 paşi.

Am învăţat să pun abstinenţa pe primul loc, dacă vreau să primesc toate celelalte lucruri importante din viaţa mea.

M-a ajutat conceptul de boală (ceea ce pentru unii poate reprezenta un obstacol)
Pe mine m-a făcut să fiu responsabil. Nu pentru boala mea, nu am ales eu să o am, ci pentru recuperarea mea.
Abstinenţa este tratamentul.
Întâlnirile sunt medicamentul.
Programul este recuperarea.
Sponsorul este 'medicul'.
Puterea Superioară este tămăduitorul.
(mi-aduc aminte ce scria pe frontispiciul locaţiei unde aveau loc întâlnirile Grupului Cristiana în urmă cu ceva ani - ceva mai mulţi ani - : "medicul tratează, Dumnezeu tămăduieşte".

M-a ajutat foarte mult conceptul de Putere Superioară (un alt posibil obstacol!).

( Încă o povestioară: Un nou venit caută un loc de parcare în centrul oraşului. Iritat de aglomeraţie îşi aduce totuşi aminte de spusele sponsorului său: "Rugăciunea te poate ajuta". Şi începu să promită: "Doamne, te rog să-mi găseşti un loc de parcare şi promit că am să mă rog în fiecare zi". În acel moment din dreapta lui pleacă o maşină eliberând locul de parcare. La care omul nostru: "Doamne, nu mai este nevoie. Am găsit şi singur"!!! )

Cum altfel aş fi putut transforma slăbiciunile şi vulnerabilităţile mele în forţe care să mă scoată din prăpastia în care eram?!
Cum altfel aş fi putut transforma modul meu de gândire şi să ajung la concluzia că miracolul care se întâmplă este 'schimbarea percepţiei''.
Întotdeauna, când crezi că nu mai poţi schimba nimic, rămâne ceva ce poate fi schimbat: percepţia.
Nu este important ce se întâmplă, ci ce fac eu cu ce mi se întâmplă.
Până şi trecutul poate fi reformulat prin schimbarea percepţiei!
Cum altfel aş fi putut să-mi schimb comportamentele şi să nu mă mai las copleşit de emoţii şi gânduri.

M-a ajutat mult conceptul de 24 de ore.
Cât timp trăiesc în intervalul zilei prezente sunt ferit de regretele trecutului şi de grijile viitorului. Când nu fac asta, mă doare.
Apropo de durere: una din marile descoperiri în recuperare în legătură cu durerea, marele motivator, este că atunci când mă doare nu sunt obligat să şi sufăr. De multe ori am auzit: "durerea este necesară, suferinţă este opţională".

A fi prezent înseamnă a fi conştient, concentrat, atent. Înseamnă a acceptă lucrurile aşa cum sunt.

M-a ajutat conceptul de meditaţie. Lăsând la o parte beneficiile clasice (inventar, analiză, introspecţie, liniştirea minţii, repararea greşelilor etc), meditaţia m-a ajutat să scap de vechiul obicei de a-mi închipui scenarite, exagerate şi fără nicio legătură cu realitatea.

Am mai descoperit cele trei emoţii esenţiale asupra cărora trebuie să fiu atent: mania sau furia, vinovăţia sau ruşinea şi frica sau teama.

Am mai descoperit că nu trebuie să am secrete. Că unul dintre cele mai mari defecte ale caracterului uman este lipsa de onestitate faţă de sine. Că mă mint singur, fără măcar să-mi dau seama de asta.

Dar, referitor la obstacole, cel mai mare este MINTEA însăşi. Este cea care îţi spune, şi tu crezi, că:
- nu eşti ca ceilalţi
- nu ai ajuns chiar aşa de rău
- încă mai poţi
- te poţi opri
- te descurci singur
- deţii controlul
- ai voinţă
- eşti o persoană bună care mai face din când în când lucruri rele (ceilalţi chiar îţi confirmă: "brânză bună în burduf de câine")
- eşti sănătos
- sunt lucruri despre tine pe care nu trebuie să le ştie şi ceilalţi
- nu ai slăbiciuni, doar momente mai grele
- de vină sunt ceilalţi, dacă ei n-ar face ce fac nici tu nu ai reacţiona aşa
- nu trebuie să ierţi, ci ceilalţi trebuie să îşi ceară scuze
- etc.

Un alt obstacol, foarte important, este ACŢIUNEA. Punerea în aplicare. Nu este suficient să ştiu, să cunosc, nu a fost suficient că am învăţat (a dobândi cunoştinţe - dex -), a trebuit să mă educ (a aplica sistematic cunoştinţe în vederea formării şi dezvoltării - dex -), iar lucrul acesta s-a petrecut în timp prin repetiţie ('antrenament') până când totul a devenit natural, firesc.

Am ajuns să mă cunosc, să-mi ştiu limitele, să mă accept aşa cum sunt, fără să mă învinovăţesc.
Am ajuns să conştientizez ce simt, ce gândesc şi ce fac.
Am ajuns să înţeleg că ceilalţi nu urmăresc să-mi facă rău.
Am ajuns să accept din ce în ce mai multe lucruri şi din ce în ce mai des, mai ales că lucrurile sunt exact aşa cum trebuie să fie.
Am ajuns să transform ce am conștientizat, înţeles şi acceptat.

Dacă mai am încă resentimente? Sigur că mai am. Pentru că au rămas lucruri neacceptate, neînţelese, neconștientizate.
Nu tot ceea ce înţeleg pot să accept, să fiu de acord.
Nu tot ceea ce conștientizez pot să înţeleg.
Procesul de conştientizare este unul continuu.

Nu uit că sunt diferit şi asta doare din când în când.
De multe ori este nevoie de un efort de 10 ori mai mare pentru lucruri pe care 'ceilalţi' le fac poate cu uşurinţă. Nu orice lucru, dar unele lucruri, da.

Pentru a concretiza lucrurile este nevoie de efortul suplimentar de 1%. Este ceea ce 99% din cei care nu reuşesc nu utilizează şi în acelaşi timp este ceea ce utilizează 99% dintre cei care reuşesc.
1% înseamnă a merge până la capăt (un alt obstacol); înseamnă a face 100% şi nu 99% ceea ce este necesar pentru a reuşi.

Abstinența nu este un eveniment, este un proces.
Iar AA nu este un loc, este o atitudine a minţii, o stare de spirit.

Lucrurile sunt departe de a fi perfecte, mai este mult de lucru, dar sunt abstinent şi sunt mulţumit.

Am nevoie de voi ca să îmi reamintesc cine sunt.

Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

 

 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu