BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 31 octombrie 2015

libertate


Se vorbeste despre libertate. Dar libertatea o intelege cu adevarat cel care a fost privat de ea.


Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA  

Respect


Nu poti sa obligi un om sa te respecte, dar daca nu te respecta, nu te obliga nimeni sa ramai alaturi de el.


Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA  

joi, 29 octombrie 2015

In viziunea lui Bill #50-59

50.AA :anarhie benignă și democrație
   Când intrăm în AA , cunoaștem o mai mare libertate personală decât în oricare comunitate .Nu putem fi constrânși să facem nimic.În sensul acesta comunitatea noastră este o anarhie benignă.Cuvântul anarhie are un înțeles negativ pentru cei mai multți dintre noi.Dar cred că idealistul care a susținut conceptul pentru prima dată a simțit că, dacă oamenilor li s ar acorda libertate absolută și ar fi constrânși să nu se supună nimănui, s ar asocia voluntar în interesul comun.AA-ul este o asociere de tipul acela benign pe care la avut în vedere.
   Dar când a trebuit să trecem la acțiune – să funcționăm ca și grupuri- am descoperit că trebuie să devenim și o democrație.Când veteranii noștri s au retras ,am început să ne alegem servitorii de încredere prin vot majoritar.Fiecare grup a devenit în acest sens un centru principal de întrunire.Toate planurile pentru acțiunile grupului trebuiau să fie aprobate de amjoritate.Aceasta înseamnă că nici un individ nu se putea numi pe sine să acționeze pentru grupul său, sau pentru întregul AA.Nici dictatura, nici patriarhatul nu erau bune pentru noi.
AA ajunge la maturitate.

51.Venirea credinței
   În cazul meu ,piatra de temelie a eliberării de frică este cea a credinței : o credință care, contrar tutroraparențelor din lume, m a motivat să cred că trăiesc într un univers care are sens.
  Pentru mine, aceasta înseamnă o credință în Creato rcare este în întregime putere, justiție și iubire: un Dumnezeu care mi a menitun scop, o semnificație și un destin pentru a crește ,oricât de puțin și ezitant ,spre propria Lui asemănare și imagine.Înainte de venirea credinței am trăit ca un extraterestru într un cosmos care părea, prea des, ostil și crud.În el nu putea să existe siguranța mea interioară.
 Când am fost pus îngenunchiat de alcool,am fost gata săcer darul credinței.Niciodată ,în ciuda durerilor și problemelor mele ,n am să mai trăiesc disperarea mea trecută.Am văzut universul luminat de iubirea lui Dumnezeu; nu mai eram singur.
1. Grapevine,ianuarie 1962
2. Scrisoare,1966

52.În gardă față de o recădere
      Presupunând că nu reșim să atingem idealul ales și că ne poticnim, să însemne aceasta că ne vom îmbăta?Unii spun că da.Dar nu este întru totul adevărat.
    Totul depinde de noi și de motivațiile noastre.Dacă regretăm cele făcute și avem dorința onestă de a-L lăsa pe Dumnezeu să ne ducă spre locuri mai bune, avem convingerea că vom fi iertați și că ne am învățat minte.Dacă nu ne pare rău și comportamentul nostru continuă să rănească alțioameni, suntem cu siguranță pe drumul reîntoarcerii la băutură.Noi nu facem teorie.Toate acestea sunt fapte dovedite prin experiența noastră.
Alcoolicii Anonimi.

53.Singuratici,dar nu singuri
     Ce se poate spune despre acei membri AA care,din diverse motive,nu pot avea o viață de familie?La început, mulți se simt singuri ,răniți, abandonați, în timp ce văd în jurullor atâta fericire familială a altor membri.Dacă pentru ei nu este posibilă o asemenea fericire, le poate oare oferi AA-ul alte satisfacții la fel de valoroase și durabile?
  Da- ori de câte ori se vor strădui să le găsească ,înconjurați de atâția prieteni AA,acești așa –ziși singuratici ne spun că nu se mai simt singuri.Alături de alți membri –bărbați și femei- ei se pot devota unui număr nelimitat de idei,de oameni,ori de proiecte constructive.Neconstrânși de obligații familiale ,pot participa la activități la care cei căsătoriți pot participa mai puțin sau deloc.Zi de zi,îi vedem în acțiune ,slujind AA-ul din belșug și fiind răsplătiți cu mari bucurii.
Doisprezece și doisprezece.

54.Adâncindu ne în sine
     Este necesar să desprindem ,din examinarea relațiilor noastre personale, toate informațiile pe care le putem obține ,oricât de mici, despre sine și despre dificultățile noastre fundamentale.Fiindcă relațiile proaste cu alte ființe umane au fost aproape întotdeauna cauza imediată a nenorocirii noastre, inclusiv a alcoolismului, nici un alt teren nu poate fi mai propice investigației și mai bogat în informațiile care ne interesează.
  O reflectare calmă și înțeleaptă asupra relațiilor personale ne poate adânci cunoașterea de sine.Putem vedea bine în spatele defectelor noastre de suprafață, ca să le înțelegem pe cele din adâncime, defecte care au fost uneori responsabile pentru întreg tiparul viețiinoastre.Am descoperit că un examen amănunțit și profund este binefăcător și merită tot efortul.
Doisprezece și doisprezece.

55.Căutând îndrumare
   Se presupune că omul gândește și acționează.În imaginea lui Dumnezeu,el nu a fost făcut să fie automat.
  Propria mea formulă în privința aceasta este următoarea:Prima dată, în fiecare situație gândește te pro și contra, rugându te în același timp să  nu fii influențat de considerații egoiste.Afirmă că dorești să faci voialui Dumnezeu.
  Apoi, dacă am pus problema în acest fel și nu am primit un răspuns concludent sau care să mă constrângă ,aștept în continuare îndrumarea, care îmi va veni fie printr un gând direct, fie prin alțioameni,ori prin circumstanțe .
  Dacă simt că nu pot aștepta, și tot nu primesc indicații clare, repet prima măsură de câteva ori ,încerc să aleg varianta cea maibună , și apoi trec la acțiune.Știu că dacă am greșit ,nu vor cădea cerurile.În orice caz, o lecție va fi învățată.
Scrisoare,1950

56.Înfruntând critica
   Uneori simțim surpriză ,șoc, și furie când oamenii găsesc nod în papură AA-ului.Avem potențialul de a fi tulburați în asemenea măsură ,încât să nu putem beneficia de o critică constructivă.
  Acest soi de resentiment nu aduce prieteni și nu atinge scopuri constructive.Cu siguranță,acesta este un domeniu în care putem perfecționa.
  Este evident că armonia, siguranța și viitoarea eficiență a AA-ului va depinde în mare măsură de menținerea din partea noastră a unei desăvârșite atitudini nonagresive și pacifiste în toate relațiile noastre publice.Aceasta este o sarcină exigentă, fiindcă atunci când beam eram predispuși la furie, ostilitate, revoltă și agresiune.Și, deși acum suntem abstinenți ,vechile modele de comportament sunt încă cu noi într o anumită măsură, amenințând întotdeauna să exploreze din te miri ce.
  Dar acum știm acest lucru,și pentru aceasta mă simt încrezător că în comportamentul nostru în relații publice vom găsi întotdeauna eleganța de a exercita înfrânarea.
1.Grapevine,iulie 1965
2.Douăsprezece Concepte

57.Mai bun decât aurul
  Ca și nou veniți, mulți dintre noi s au lăsat luați de valul spiritualității.Ca un căutător slab,cu o curea ponosită strânsă peste ultima fărâmă de mâncare, am văzut târnăcopul nostru găsind aurul.Bucuria eliberării noastre de o perioadă de viață plină de frustrări nu a cunoscut margini.
  Noul venit simte că a găsit ceva mai bun decât aurul.Poate că nu înțelege chiar de la început că abia dacă a zgâriat suprafața unei mine de aur, care va deveni profitabilă numai dacă va săpa în lungul filonului tot restul vieții,și numai dacă va da altora întregul produs.
Alcoolicii Anonimi.

58.Indignare îndreptățită
  Valoarea pozitivă a unei indignări îndreptățite este pură teorie-în special pentru alcoolici.Ne lasă pe fiecare dintre noi descoperiți înfața raționalizării că putem fi oricât de furioși dorim ,cu condiția de a avea un motiv puternic.
   Atunci când nutream sentimente de ranchiună și sete de răzbunare pentru fiecare înfrângere ,ne loveam pe noi înșine cu biciul mâniei,cu care intenționam să i lovim pe alții.Am învățat că, dacă suntem cu adevărat într o criză de exasperare, este nevoie-înprimul rând –să potolim exasperarea ,indiferent de cine sau ce ne ar fi produs o.
1.Scrisoare,1954
2.Doisprezece și doisprezece

59.Convingere și compromis
   O calificare necesară pentru un trai folositor este abilitatea de a da și a primi ,într un compromis agreabil.Compromisul este greu de realizat pentru noi, bețivanii lui *totul sau nimic*.Cu toate acestea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că progresul este aproape întotdeauna caracterizat printr o serie de depășiri a compromiselor.
  Binențeles, compromisul nu este posibil întotdeauna, există circumstanțe în care trebuie săîndurăm convingerea cuiva până când problema este rezolvată.Pentru a decide când să accepți  compromisul și când nu,avem nevoie întotdeauna de cea mai atentă cântărire.

Douăsprezece concepte

marți, 27 octombrie 2015

In viziunea lui Bill #44-49


44.Acceptarea zilnică
   
Prea mult timp din viață mi l am petrecut stăruind asupra defectelor celorlalți.Acesta este unul dintre formele cele mai subtile și perverse ale autosatisfacerii, care ne permite nouă să rămânem confortabil de neatenți cu propriile noastre defecte.Prea des suntem auziți spunând *Dacă n ar fi problemele cu el (sau ea) ,ce fericit aș putea fi!*
 
Prima noastră problemă este să ne acceptăm circumstanțele prezente așa cum sunt ele,pe noi așa cum suntem,și pe oamenii din jurul nostru așa cum sunt ei.Aceasta înseamnă să adoptăm o smerenie reală, fără de care nu e posibilă nici o înaintare veritabilă.Iar și iar trebuie să ne întoarcem la acel punct de plecare nelăudabil.Acesta este un exercițiu de acceptare pe care îl putem exersa în mod benefic în fiecare zi a vieții noastre.
  Dacă evităm cu perseverență să transformăm aceste analize realiste asupra faptelor vieții în alibiuri lipsite de realitate,care susțin apatia și defetismul,ele pot fi o fundație sigură pe care se poate construi o sănătate emoțională sporită,și deci progresul spiritual.


1.Scrisoare,1966
2.Grapevine,martie 1962

45.Camarazii noștri

   Astăzi ,marea majoritate dintre noi salută orice lumină nouă aruncată asupra misterioasei și deruntantei boli a alcoolismului.Salutăm cunoștințele noi și valoroase,indiferent dacă sursa lor este o eprubetă ,o canapea de psihiatru sau studii sociologice relevante.Suntem bucuroși de orice educație care informează cu acuratețe publicul și îi schimbă atitudinea seculară față de bețiv.
  Tot mai mult și mai mult îi  privim pe cei ce lucrează în domeniul vast al alcoolismului ca pe camarazii noștri  într un marș de la întuneric la lumină.Vedem că împreună putem realiza ceea ce n am putut realiza niciodată în izolare și rivalitate.

Grapevine,martie 1958

46.Ambiție adevărată și falsă

      Am privit mult mai pătrunzător la noi și la cei din jurul nostru.Am văzut că fusesem bântuiți de frici nerezonabile sau anxietăți,care ne au făcut să ne transformăm viața într o cursă pentru câștigarea faimei ,banilor,și ceea ce credeam că era conducere.Așa încât mândria falsă a devenit reversul monedei falimentare cu inscripția *Frică* .Pur și simplu a trebuit să fim oamenii Numărul Unu pentru a ne putea acoperi inferioritățile din adâncime.
   Adevărata ambiție nu este ceea ce am crezut că ar fi.Adevărata ambiție este dorința profundă de a trăi folositor și a umbla smeriți sub îndurarea Divină.

Doisprezece și doisprezece.


47.Să vezi și să nu crezi

  Credința aproape copilărească a fraților Wright că vor putea construi o mașină zburătoare a fost izvorul reușitei lor.Fără acea credință, nu s ar fi întâmplat nimic.
  Noi, agnosticii și ateii, ne cramponăm de ideea că propriile puteri ne ar fi suficiente.Atunci când alții ne au demonstrat cum se iese din impas cu ajutorul lui Dumnezeu, am început să ne simțim ca cei care garantaseră că frații Wright nu vor zbura niciodată.Am început să vedem un altfel de zbor, oameni care au înflorit deasupra problemelor lor.

Alcoolicii Anonimi.

48.Trăiește în seninătate

   Când bețivul este în starea aprigă de mahmureală din cauza cantității mari băute ieri,n are cum să trăiască bine astăzi.Dar, există și un altfel de mahmureală,cea pe care o trăim toți ,fie beți, fie abstinenți-mahmureala sufletească.Ea este uneori rezultatul suitei de emoții negative de ieri, ori poate chiar de azi-mânia ,teama,gelozia și celelalte ca ele.
  Dacă vrem într adevăr să trăim senin astăzi și mâine ,cu siguranță avem nevoie de eliminarea acestui gen de mahmureli, însă nu înseamnă că ar fi necesare niște incursiuni morbide prin trecut.Necesare sunt doar recunoașterea și corectarea greșelilor –acum.

Doisprezece și doisprezece.

49.Din înfrângere ...putere

  Dacă plănuim să ne lăsăm de băut ,nu trebuie să avem nici un fel de rețineri ,și nici un fel de intenții ascunse că într o bună zi vom deveni imuni la alcool.
  Acesta este un paradox al regenerării înAA: puterea răsărind din înfrângere totală și slăbiciune ,pierderea vieții trecute ca o condiție pentru găsirea uneia noi.

1.Alcoolicii Anonimi
2.AA ajunge la maturitate





luni, 26 octombrie 2015

... sa nu incep


In legatura cu <<Un pahar este prea mult, o mie prea putine>> am constientizat, inteles si acceptat ca daca beau nu mai pot alege sa ma opresc din baut, dar acum pot alege sa nu incep sa beau!

Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA 

duminică, 25 octombrie 2015

Meditatia zilei

Meditatia zilei
pentru azi... Duminica 25 Octombrie 2015: 

Unii oameni se ingrijoreaza asa de mult de faptul ca nu au de ce sa isi faca griji. Noii-veniti in Program uneori simt, ceva de genul, 'Asta e prea frumos ca sa dureze`. Multi dintre noi au o gramada de lucruri reale pentru care sa isi faca griji - chestiuni vechi, cum ar fi bani, sanatate, moarte sau taxe, de exemplu. Programul insa ne spune ca antidotul pentru ingrijorare si frica este increderea - increderea nu in noi insine, ci in Puterea noastra Superioara. Voi continua eu sa cred ca Dumnezeu poate si imi va inlatura grijile pentru care imi petrec noptile si zilele in spaima? Daca grija totusi loveste, cred eu oare ca Dumnezeu ma va ajuta sa trec de ea?

Rugaciunea de azi
Fie ca eu sa realizez ca obiceiul de a-mi face griji - ingrijorare fara proportii, deseori fiind temeri nerecunoscute - necesita mai mult decat timp pentru a-l invinge. Asemeni multor oameni dependenti, am trait atata timp cu ingrijorarea ca a devenit compania mea constanta. Fie ca Puterea mea Superioara sa ma invete ca a fi bun prieten cu ingrijorarea este o irosire a energiei mele si imi mananca orice minut constructiv.

Ce sa-mi amintesc azi
Da la o parte obiceiul ingrijorarii.

Preluare de pe Prietenii lui Bill

 

vineri, 23 octombrie 2015

Meditatia zilei



Un prieten in Program imi recita cateva cuvinte renumite din copilaria sa: 'Deschide-mi ochii pentru a vedea licariri ale adevarului despre mine`.
De fapt, asta este ceea ce a facut Programul pentru mine - mi-a deschis ochii pentru a vedea adevarata natura a dependentei mele, dar si a vietii care as putea-o avea daca reusesc sa practic principiile cuprinse in Programul de 12 Pasi ai recuperarii. Prin rugaciune si meditatie imi imbunatatesc eu viziunea mea interna, astfel incat sa vad mai bine dragostea si iubirea lui Dumnezeu care lucreaza in mine si prin mine.




joi, 22 octombrie 2015

LA ANIVERSARE


In 2009, doi alcoolici in abstinenta au inceput sa-si impartaseasca cu onestitate problemele, slabiciunile si modul cum s-ar putea face reparatii. Care ar fi calea de a pune programul in aplicare. Chiar ne intrebam: "Cum stim cand am facut pasii?"


La una din intalnirile noastre "am aflat" ca Prietenul meu ma considera "nasul" lui. Mi-am zis "Oups, gata cu vorba! Sa trecem la treaba!"

Am vorbit, am ascultat, am aflat, am invatat si, pe nesimtite, am incetat sa mai vorbesc despre ce si cum, sa mai explic sau sa mai cer explicatii si incet, incet am inceput Sa traiesc ceea ce am invatat. 
Mi-au trebuit cativa ani si Un sut in fund.

Acum, La aniversare, cineva a spus despre prietenul meu ca este Intruchiparea realitatii, a programului pus in aplicare. Au observat si altii, nu numai eu!

De obicei sunt atent la cuvintele pe care le folosesc si de aceea si titlurile textelor doresc sa fie expresive. De asta data a fost greu sa aleg un titlu pentru ca in timp ce scriam mi s-au parut potrivite mai multe titluri.

Asa ca ... draga PRIETENE, acum, LA ANIVERSARE iti multumesc pentru ca esti INTRUCHIPAREA REALITATII si pentru UN SUT IN FUND pe care l-am primit ca SA TRECEM LA TREABA si sa ajung SA TRAIESC CEEA CE AM INVATAT!


***

Si sa nu uit: saptamana aceasta un alt prieten mi-a adus aminte ca  
a cunoaste AA-ul si a nu urma programul este ca si cum ai avea numerele castigatoare la loto si nu te duci sa iti ridici castigul. 

                                                      Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

miercuri, 21 octombrie 2015

principiul broastei fierte



In cartea "Pastoratia persoanelor dependente de alcool" Floyd Frantz face referire la principiul broastei fierte ("o broască aruncată într-o oală cu apă fiartă va sări imediat din oală ca să-și salveze viața. Însă dacă broasca este pusă într-o oală cu apă rece, iar temperatura apei este crescută progresiv, organismul broaștei se va adapta, încet, încet, la temperatura tot mai ridicată. Și când apa va ajunge fierbinte de nesuportat, broasca va muri, pentru că nu va mai avea energie să sară din oală. Toată energia ei a fost consumată în procesul de adaptare la mediul tot mai agresiv.") cand vorbeste despre modul in care evolueaza alcoolismul: "E ca si cum ai fierbe o broasca ... ... Nimeni nu alege sa devina alcoolic; acest lucru se intampla pentru ca nu vede ca situatia sa se schimba in rau, asa ca isi continua drumul spre autodistrugere."

 

marți, 20 octombrie 2015

Meditatia zilei

Meditatia zilei
pentru azi... Marti 20 Octombrie 2015: 

Atata timp cat ma agat cu incapatanare de faptul ca pot trai singur, pe baza propriilor mele puteri si inteligenta, atata timp nu va exista in mine o credinta vie in mine fata de Puterea Superioara. Acest lucru este adevarat oricat as crede de puternic ca Dumnezeu exista. Credintele mele religioase - indiferent de cat de sincere sunt ele - nu vor prinde niciodata viata, daca eu voi continua sa joc rolul lui Dumnezeu. Ajungem pana la urma sa vedem ca atata timp cat ne bazam pe propriile puteri in primul rand, nici nu se pune in discutie existenta unei increderi in Puterea Superioara. Cat este de puternica este dorinta mea de a cauta si de a face voia lui Dumnezeu?

Rugaciunea de azi
Ma rog sa nu imi las increderea in fortele proprii sa fie mai presus de increderea in Dumnezeu. Fie ca eu sa stiu ca nu este nici un conflict intre a-mi asuma responsabilitatile pentru propriile actiuni, care reprezinta esenta maturitatii si in a cauta ghidarea lui Dumnezeu. Fie ca eu sa stiu ca agatarea de regula `ma descurc singur`, este ca si cum ai refuza o harta turistica de la o agentie turistica si a continua sa te invarti ratacit la nesfarsit.


Ce sa-mi amintesc azi
Maturitatea inseamna sa stii unde sa cauti ajutorul.


Preluare de pe Prietenii lui Bill

 

INTERIOR, EXTERIOR


<< Una din lecţiile majore pe care le primim atunci când suntem înşelaţi, trădaţi, nu doar de parteneri de cuplu, ci şi de prieteni, membri ai familiei, parteneri de afaceri, e că am căutat sursa de siguranţă, iubire, încredere, în exteriorul nostru, închipuindu-ne că ne putem baza pe ceilalţi, pe cei din exterior ca pe o fundaţie pe care putem construi ceva solid.
Şi inevitabil, mai devreme sau mai târziu, ni s-a dovedit că nu era fundaţia pe care ar fi trebuit să construim propria fericire şi împlinire.
Lecţia majoră este că nu îi poţi controla pe alţi oameni, ci poţi controla doar propriile stări interioare.
Îţi poţi alege atitudinea şi poţi să fii fericit în mijlocul mizeriei şi a nefericrii, la fel cum poţi să fii depresiv şi neîmplinit, în mijlocul abundenţei..
Orice problemă cred că am, ea se îndreaptă cu pași repezi spre rezolvare cand atenția mea începe să se multe de la exterior și de la problemă, spre interior și spre bogația mea interioară. >>

Personalitate alfa

***


"Sa nu iei lucrurile la modul personal inseamna si sa intelegi ca oamenii nu sunt impotriva ta, ci doar se pun pe ei insisi pe primul plan."

In viziunea lui Bill #42 - Increderea de sine si vointa


Când am fost pentru prima dată îndemnați să ne recunoaștem înfrângerea, cei mai mulți dintre noi
ne am revoltat. Intrați în AA , ne așteptam să ni se predea lecții de încredere de sine. Atunci,ni s a spus că, în ceea ce privește alcoolul , încrederea de sine nu ne folosea la nimic, de fapt, ea era marele nostru handicap.

Abia atunci când încercăm să ne punem voința în acord cu voia lui Dumnezeu începem să ne o folosim corect. Pentru fiecare dintre noi , aceasta a fost o minunată revelație. Tot necazul nostru provenise din folosirea greșită a puterii voinței. Încercaserăm să ne bombardăm problemele cu ea, în loc să incercăm s o armonizăm cu intențiile lui Dumnezeu în ceea ce ne privea. Sporirea posibilităților de a ne menține pe acest drum este scopul celor 12 Pași AA.

Doisprezece și doisprezece.

Preluare de pe prietenii lui Bill

In viziunea lui Bill #41 - Reguli ale comunitatii?



Prin 1943 sau 1944  , Oficiul Birourilor Generale a cerut grupurilor să facă o listă cu regulile din comunitatea lor și să le trimită la sediu. După sosirea lor, le am așternut pe hârtie pe toate laolaltă. O scurtă reflecție asupra acestor multe reguli ne a condus la o concluzie uimitoare.
Dacă toate aceste edicte ar fi aplicate în toată comunitatea, în același timp, ar fi imposibil pentru un alcoolic să adere la ea, vreodată. Aproximativ nouă zecimi din vechii noștrii colegi nu ni s ar fi putut alătura niciodată!

În cele din urmă  ,experiența ne a învățat că a-i lua unui alcoolic orice șansă însemna uneori pronunțarea sentinței sale la moarte și adesea, condamnarea la o mizerie fără sfârșit. Cine îndrăznea să fie judecătorul și călăul propriului frate bolnav?

1.Grapevine,august 1946
2.Doisprezece și doisprezece

Preluare de pe Prietenii lui Bill

In viziunea lui Bill #40 - Realizari materiale


Nici un membru AA nu vrea să denigreze succesul material. Nici nu intrăm în dispută cu acei numeroși susținători pasionați ai convingerii că satisfacerea instinctelor primare ar fi obiectivul major al vieții. Dar suntem siguri că nu există pe lume o altă categorie umană care să fi făcut mai multe boacăne, încercând să trăiască după această formulă, decât alcoolicii.
Am avut pretenții la mai mult decât ne era destinat,la capitolul siguranță,prestigiu,aventuri sentimentale. Și când se întâmpla să le obținem,beam ca să putem visa lucruri și mai mărețe . Când eram frustrați de ceva, chiar și numai parțial, beam ca să uităm complet de toate.
În toate strădaniile acestea, din care atâtea erau bine intenționate, lipsa smereniei fusese un handicap paralizant pentru noi. Punctul nostru de vedere nu ne permitea nici o perspectivă asupra faptului că modelarea caracterului și valorile spirituale trebuie să se afle pe primul plan și că satisfacțiile materiale nu sunt scopul vieții.


Doisprezece și doisprezece

Preluare de pe Prietenii lui Bill

luni, 19 octombrie 2015

P. ferrini - cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi













Meditatia zilei

Meditatia zilei
pentru azi... Luni 19 Octombrie 2015:

Cand ma conving in final sa ma detasez de o problema, care ma deranjeaza - cand imi las deoparte vointa mea si il las pe Dumnezeu sa aiba grija de ea - tulburarea mea dispare imdeiat. Daca voi continua sa nu mai imi stau in cale, solutiile incep sa iasa la iveala. Tot mai mult si mai mult imi accept limitele intelegerii si puterii mele umane. Tot mai mult si mai mult, invat sa le las si sa am incredere in Puterea mea Superioara care sa imi raspunda si sa ma ajute. Tin eu bine in minte ca numai Dumnezeu este cel atot-intelept si atot-puternic?

Rugaciunea de azi
Daca ajung la un punct de incurcatura, sa invat sa ma dau la o parte si sa il las pe Dumnezeu sa-l desfaca. Fie ca eu sa-mi constientizez limitarile umane in rezolvarea problemelor, din moment ce niciodata nu voi putea sa prezic solutiile lui Dumnezeu, pana atunci cand le vad indeplinindu-se. Oricare ar fi rezultatul la care ajung, Dumnezeu are unul mai bun.

Ce sa-mi amintesc azi
Dumnezeu are un raspuns mai bun.

Preluare de pe Prietenii lui Bill

In viziunea lui Bill #39 - Ocupandu-ne de resentimente


Resentimentul este cauza *numărul unu* a durerilor noastre. El devastează spiritul alcoolicului mai rău decât oricare altă stare psihică. Din el se nasc toate formele de boală spirituală, iar noi nu am fost bolnavi doar mintal și fizic, ci și spiritual. Odată ce a avut loc însănătoșirea spirituală, urmează refacerea mintală și cea fizică.
Pentru a ne putea ocupa de problema resentimentelor, le-am așternut pe hârtie. Am făcut o listă cu oamenii, instituțiile sau principiile față de care simțeam mânie și ne am întrebat de unde venea acel sentiment. De cele mai multe ori, am descoperit că ne fuseseră rănite sau amenințate stima de sine buzunarul, ambițiile și relațiile personale (inclusiv cele sexuale).

Supapa de siguranță în scrierea părții celei mai înfierbântate a unei scrisori – prevederea ca undeva imediată să fie coșul de hârtii.

1. Alcoolicii Anonimi
2. Scrisoare,1949
Preluare de pe Prietenii lui Bill

In viziunea lui Bill #38 - Conducta spre Dumnezeu


Cred neclintit în îndrumare și rugăciune. Dar sunt pe deplin conștient și smerit destul, sper, să văd că îndrumarea mea nu este infailibilă.
În momentul în care îmi imaginez că am dat de o conductă liberă spre Dumnezeu, am devenit destul de egocentric ca să intru la belea. Nimeni nu poate pricinui mai mult necaz inutil decât un conducător la putere care crede că are răspunsurile direct de la Dumnezeu.


Scrisoare,1950

Preluare de pe prietenii lui Bill

In viziunea lui Bill #37 - O inima plina si recunoscatoare


Un exercițiu pe care il practic este să încerc un inventar complet al binecuvântărilor mele și acceptarea justă a înzestrărilor mele – atât cele lumești, cât și cele spirituale. Astfel, încerc să dobândesc o stare de recunoștință bucuroasă, care dacă este gândită și confirmată în mod repetat , poate să înlocuiască în final tendința mea naturală de a mă autogratula pentru orice progres care mi a fost îngăduit să-l fac într-un domeniu .
Încerc cu putere să mă agăț de adevărul că o inimă plină și recunoscătoare nu poate întreține orgolii mari. Dacă ești plin până la refuz de recunoștință, bataia inimii nu poate să dea decât iubire, trăirea cea mai rafinată pe care o putem cunoaște vreodată.


Grapevine,martie 1962

Preluare de pe Prietenii lui 

duminică, 18 octombrie 2015

Meditatia zilei

Meditatia zilei
pentru azi... Sambata 17 Octombrie 2015: 

Cei mai multi dintre noi, in program, se simt mult mai confortabil spunand ca nu ma voi atinge de primul pahar astazi, decat ca nu voi mai bea niciodata. Spunand ca `Nu mai doresc sa beau niciodata` este destul de diferit de a spune `Nu voi mai bea niciodata`. Ultima afirmatie se bazeaza foarte mult pe vointa proprie; nu prea lasa loc ideii ca Dumnezeu ne va indeparta de obsesia bautului daca practicam cei 12 Pasi, zi de zi. Voi incerca eu sa ma lupt impotriva complacerii, tinand minte ca sunt intotdeauna doar la un pas de dezastru?

Rugaciunea de azi
`Niciodata`, cere sa-ti iei un anganjament, chiar si pentru cei mai puternici dintre noi. Vietile noastre trecute au fost pline de `niciodata` si `nu voi mai face`, promisiuni care au fost incalcate inainte de urmatorul apus de soare. Fie ca eu, de acum inainte, sa-mi spun doar un singur lucru, sunt abstinent doar pentru azi.

Ce sa-mi amintesc azi
Niciodata sa nu spui `niciodata`

Preluare de pe prietenii lui Bill
 

sâmbătă, 17 octombrie 2015

sa nu spui niciodata

 
Un prieten impartaseste:

<< "- Nu mai vreau să beau toată viața.", am spus la prima ședință AA.
Vai ce s-a ras.
Nu mai conta pentru mine, pentru ca alcoolul mă umilise mult mai tare decât ei.

Ulterior am aflat.
Ei nu au ras de mine, ci pentru ca și ei s-au jurat la rândul lor.
Apoi mi-au vorbit despre Planul de 24 de ore. >>

joi, 15 octombrie 2015

In viziunea lui Bill #36 - Intai smerenia


În AA am dat peste mulți care gândiseră ca și noi. Aceștia ne au ajutat să revenim la dimensiunea nostră normală. Prin exemplul lor, ne-au arătat că smerenia și intelectul pot fi compatibile, cu condiția să plasăm smerenia pe primul loc. Când ne am apucat să procedăm asa ,am primit darul credinței, o credință care funcționează. Această credință este și la îndemâna ta.
Înainte umilința nu însemnase decât umiliri impuse; acum, ajunge să fie ingredientul nutritiv al seninătății noastre.


Doisprezece și doisprezece

Preluare de pe Prietenii lui Bill

miercuri, 14 octombrie 2015

In viziunea lui Bill #33 - Motivatie pentru viata


Descoperim că primim într adevăr ghidată pentru viața noastră exact în clipa în care încetăm să ne exprimăm propriile pretenții față de Dumnezeu de a ne da una sau alta,la comandă sau în ce condiții vrem noi.
Cerem pur si simplu ca,pe parcursul zilei, Dumnezeu să ne dar darul de a înțelege cât mai bine ce vrea El cu noi în acea zi si binecuvântarea de a putea împlini acel lucru.
Există o legătură directă între auto examinare , meditație si rugăciune. Luate separat ,aceste practici pot aduce un mare beneficiu si multă ușurare. Dar când ele sunt luate logic si intretesute, rezultatul este un fundament de neclintit al vieții însăsi. 


Doisprezece si doisprezece.
 


Preluare de pe Prietenii lui Bill


In viziunea lui Bill #32 - Responsabilitate morala


Unii obiecteaza ferm față de poziția AA ului care susține alcoolismul ca si boală. Prin aceasta,susțin ei,se pierde responsabilitatea morală a alcoolicului. Fiecare AA stie că modul acesta de a privi lucrurile este departe de adevăr. Nu folosim conceptul de boală pentru a absolvi membrii noștri de responsabilitate. Dimpotrivă, folosim faptul ca este boală fatală pentru a plasa cea mai grea obligație morală pe cel suferind,obligația de a folosi cei 12 Pasi pentru a se face bine.
În prima perioadă a bautului său, alcoolicul este cel mai adesea vinovat de iresponsabilitate. Dar în momentul în care începe bautul compulsiv,nu prea poate să dea socoteală în totalitate pentru comportamentul său. În acea perioadă, el are o obsesie care îl condamnă la băut si o sensibilitate fizică la alcool,care ii garantează nebunia finală si moartea.
Dar când devine constient de boala lui,el este presat să accepte programul AA ului de regenerare morală. 


Discurs,1960.


Preluare de pe Prieteniii lui Bill 

In viziunea lui Bill #31 - In randuiala lui Dumnezeu


În rânduiala lui Dumnezeu, nimic nu se pierde. Prin eșec, invățam o lecție de smerenie, care probabil era necesară, deși este dureroasă. 
Nu ne-am înțelepțít de fiecare dată datorită virtuțílor noastre; înțelegerea mai bună își are adesea rădăcinile în nebuniile noastre anterioare. Pentru ca acestea au fost esența experienței noastre individuale, ele sunt și esența experienței comunității noastre.

1. Scrisoare 1942
2. Grapevine, noiembrie 1961


Preluare de pe Prieteniii lui Bill

In viziunea lui Bill - #35 - Suferinta transformata


AA ul nu este o poveste de succes în sensul obișnuit al cuvântului . Este o poveste de transformare a suferinței,prin îndurarea Divină, în progres spiritual.
Pentru Dr.Bob , tânjirea după alcool a fost un fenomen fizic evident, care i-a transformat în iad o parte din primii ani de abstinență, vreme când doar transmiterea mesajului zi și noapte altor alcoolici i-a putut aduce uitarea băuturii. Deși dificil să i te poți alătura în suferința fizică, totuși a însemnat mult pentru îndemnul lui susținut , din care a rezultat formarea Grupului Numărul Unu din Akron.
Eliberarea spirituală a lui Bob nu a venit ușor; a fost să fie dureros de înceată. A impus întotdeauna munca cea mai grea și vigilența cea mai ascuțită.

1. Scrisoare,1959
2. AA ajunge la maturitate

Preluare de pe Prietenii lui Bill

In viziunea lui Bill - #34 - *Nu se afiliaza nici unei secte...*


În timp ce AA-ul a înapoiat mii de creștini sărmani bisericilor lor, și a transformat atei și agnostici în credincioși, a mai făcut și buni AA din budiști, islamici și iudei. De exemplu, ne îndoiam foarte mult dacă prietenii noștri budiști din Japonia s ar fi alăturat vreodată societății noastre dacă AA ul s-ar fi etichetat foarte riguros ca și o mișcare creștină.
Te poți convinge ușor de toate acestea imaginându ți cum ar fi fost dacă AA ul ar fi pornit dintre budiști , și că ți s ar fi spus că până nu devii budist la rândul tău, nu poți să li te alături. În aceste circumstanțe , tu fiind un alcoolic creștin, ai fi putut să-ți întorci fața la perete și să mori.


Scrisoare,1954

Preluare de pe Prietenii lui Bill

Sa iti recunosti greseala nu este un semn de slabiciune !



"Cel dintîi obiectiv al nostru va fi dezvoltarea stăpînirii de sine. Aceasta este de prima importanţă. Cînd vorbim sau acţionăm pripit, capacitatea de a judeca cinstit şi de a fi toleranţi ni se evaporă într-o clipă. O singură tiradă răutăcioasă, un singur raţionament arţăgos ne-ar putea distruge o relaţie cu cineva, pentru o zi sau chiar pentru un an întreg. Nimic nu aduce mai mult folos decît abţinerea de la a spune sau a scrie ceva regretabil. Trebuie să evităm criticile pripite şi discuţiile pătimaşe şi furtunoase; la fel şi cu tăcerea dispreţuitoare şi cu îmbufnările. Acestea sînt capcane cu momeli puse de trufie şi de dorinţa de răzbunare. Prima noastră sarcină este să evităm aceste capcane. Cînd momeala este ispititoare, va trebui să facem un pas înapoi şi să reflectăm. Pentru că noi nu putem nici gîndi, nici acţiona în direcţia unui obiectiv pozitiv, pînă cînd stăpînirea de sine nu funcţionează automat.Un regret onest pentru răul făcut, o recunoştinţă curată pentru cele primite şi dorinţa de a încerca să facem mai multe lucruri corecte mîine, vor fi bunurile pe care vom căuta să le acumulăm în permanenţă."

12&12 pasul 10

Preluare de pe Prietenii lui Bill (Tudor)