PASUL TREI
“Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu aşa cum şi-l închipuia fiecare dintre noi”
Pasul Trei adaugă ultimul picior scaunului recuperării noastre, care stă acum stabil pe trei picioare puternice, gata de serviciu util.
El ne aduce faţă în faţă cu ceva ce am evitat multă vreme: un standard pentru o viaţă spirituală; un standard dur pentru cei care nu sunt pregătiţi, dar un veritabil salvator de viaţă pentru cei care sunt.
Pasul Trei este la fel de important pentru recuperarea noastră, precum este cel de-al treilea picior pentru scaun. Pentru a ne recupera, avem nevoie de ajutor spiritual. Fără acesta, nu dispunem de altceva decât de o abstinenţă nefericită, sau de multe ori, nici atât.
Această necesitate devine evidentă celor pregătiţi pentru A.A., dar rămâne un mister pentru cei care nu sunt încă gata să “adopte” programul. Nefiind dispuşi să privească alcoolismul ca pe o boală incurabilă (fizică – mentală – spirituală), aceştia din urmă caută un mod de vindecare din această boală incurabilă. Fără realizarea faptului că admiterea bolii lor este prima condiţie a recuperării, ei vor avea alte necazuri în viitor.
Împrumutând acest gând din Cărticica Roşie, putem spune că ni se reaminteşte: “Primii trei paşi constituie un pachet A.A. compus. Concepuţi prin meditaţie şi experienţă, formează o reţetă de bază pentru recuperare, şi aplicată la intervale şi “cantitate” corespunzătoare, aceştia vor opri de îndată evoluţia alcoolismului nostru. Însă, dat fiind faptul că se completează reciproc, nu vor funcţiona în cazul în care unul din ei este omis.
A fi de acord cu această teorie e mult mai uşor decât să o trăieşti. Vorbăria nu ne duce nicăieri. Cei care reuşesc sunt acei membrii A.A., care îşi sacrifică reţinerile pe “altarul” abstinenţei şi “se pierd” în trăirea celor 12 paşi.
Există o anumită boală spirituală în alcoolism. Pasul Trei oferă o soluţie pentru tratarea acesteia. Este o soluţie simplă, totuşi pentru unii se dovedeşte a fi destul de grea. Succesul ei constă în bunăvoinţa noastră de a ne disciplina minţile printr-un mod de gândire spiritual. Indiferenţa şi prejudecăţile sunt obstacolele majore în calea succesului. Minţile alcoolice se revoltă împotriva capitulării sugerate de acest pas.
Decizia noastră de a intra în A.A. nu a fost luată cu gândul că vom adopta un mod de viaţă spiritual. Ajutorul şi înţelegerea din partea A.A. sunt binevenite, dar Pasul Trei sună oarecum familiar – şi unora nu le place ce aud. Ei întreabă: “Este A.A. o religie?” Răspunsul nostru este: “Nu, este un program de recuperare de 24 de ore, cu elemente împrumutate din medicină, psihologie şi religie – un mod zilnic de viaţă prin care ne stopăm alcoolismul.”
Înainte de a ne împotrivi aspectului logic al beneficiilor vieţii spirituale din A.A., de ce să nu luăm în considerare motivele pentru care ne aflăm aici? Am venit să ne revoltăm sau să ne recuperăm? Să rescriem cei 12 Paşi sau să trăim conform acestora? Să îi facem de râs pe cei peste patru sute de mii (cartea a fost publicată în 1970. Nota trad.) care s-au recuperat datorită lor, sau să încercăm să ne facem bine şi noi? Să îndrăznim să renunţăm la singura sursă de ajutor care ne-a mai rămas? Da, putem să facem şi asta, dacă aşa vrem. Dar asta nu se prea potriveşte cu scopul nostru A.A.
Aversiunea noastră faţă de legile spirituale este un bun exemplu al inconsecvenţei alcoolice. Acceptăm fără ezitare, legile naturii date de Creator, dar le respingem pe cele spirituale, necesare recuperării. Care este motivul? De ce acceptăm legile fizice ale lui Dumnezeu şi în acelaşi timp ne lipseşte credinţa pentru a beneficia de pe urma ajutorului spiritual?
Puţini dintre noi cred că după apusul soarelui, acesta nu va mai răsări niciodată, sau că Pământul, Luna, şi alte planete vor înceta să se mai învârtă pe orbitele lor. Credinţa noastră în mişcarea lor e necondiţionată.
Nu există motiv pentru care să ne îndoim de legea gravităţii. Credem în ea. Nu o putem sfida. Lifturile demonstrează această “luptă” şi tot le folosim încă pentru a coborî de la etajele clădirilor înalte. Această practică probabil va continua, dacă nu cumva vreun alcoolic descoperă un mod de a o dezminţi. Legea gravităţii descurajează metodele mai rapide de coborâre cum ar fi să sari în coloana ascensorului sau pe fereastră.
Oricât de ciudat ar părea însă, aceasta i se întâmplă unora care persistă în încălcarea legilor fizice, mentale şi spirituale. Nu chiar toţi sar pe fereastră. Unii sunt penalizaţi sub altă formă, dar penalităţile trebuie oricum plătite, iar alcoolicii activi le vor plăti într-un fel sau altul.
Pe de altă parte, există multe recompense pentru modul de viaţă spiritual. Pentru a fi destul de categorici cu această problemă, putem spune că ele depăşesc în număr penalităţile, şi ar trebui să fie motive întemeiate pentru acceptarea Pasului Trei.
Prin practicarea zilnică a principiilor spirituale A.A., ne ridicăm din adâncimile slăbiciunii şi ignoranţei alcoolice, spre putere, sănătate şi o nouă înţelegere a scopului nostru în viaţă.
Cei 12 paşi ne învaţă cum să ne schimbăm bunurile vechi cu altele noi. Zi de zi, schimbăm teama pe curaj, beţia pe abstinenţă, şi disperarea pe siguranţă.
Membrii sunt adesea reticenţi faţă de folosirea unei surse noi de putere, pe care Pasul Trei o deschide pentru ei. Ar trebui să o folosim. Este o sursă de putere care ne asigură abstinenţa şi pacea sufletească. Reuşim întotdeauna să ne ridicăm deasupra problemelor noastre, când ne lăsăm reţinerile în Voia lui Dumnezeu.
Acestea sunt rezultatele mulţumitoare ale modului de viaţă spiritual. Acestea sunt recompensele de câştigat din supunerea voinţei noastre Voinţei lui Dumnezeu. Nu este greu de făcut sau prea dificil de înţeles, dacă am suferit destul şi suntem hotărâţi să nu ne oprim pentru nimic care ar sta în calea recuperării.
Nimeni nu ne spune cum să ne trăim programul sau cum trebuie să îl înţelegem pe Dumnezeu. Acesta este privilegiul nostru. Dar putem trage concluzii utile din experienţa membrilor mai vechi care au reuşit, care sunt pregătiţi şi dispuşi să ne ajute. Acesta este scopul final al discuţiei noastre.
Din moment ce există atâtea interpretări ale lui Dumnezeu, câţi membrii în A.A., nu se poate da nici un plan de acţiune prestabilit. Dar este evident, că studierea celor 12 Paşi şi solicitarea zilnică a voinţei lui Dumnezeu este deosebit de util.
Pasul Trei cuprinde o arie largă a vieţii, şi uneori duce la confuzie. Vom evita această confuzie prin împărţirea pentru început a pasului în trei segmente, în vederea studierii separate a fiecăruia. Mai târziu, reunindu-le, vom învăţa, cum funcţionează ca întreg.
Aceasta ne permite să vedem modul real de funcţionare a Pasului şi micşorează tendinţele de părtinire sau de acceptare emoţională. Astfel, evităm confuzia şi diminuăm prejudecăţile spirituale prin prezentarea subiectului în aşa fel, încât fiecare membru să-şi formeze propria concepţie despre Puterea Superioră. E important să avem acest concept, deoarece A.A. ne spune că recuperarea noastră de pe urma alcoolismului “depinde de condiţia noastră spirituală”.
La acest punct, trebuie să observăm un avertisment. S-ar putea să fie o provocare pentru mintea noastră deschisă, şi să ne testeze bunăvoinţa de a accepta şi a lărgi posibilităţile spirituale ale A.A. Şi asta deoarece chiar dacă am avut convingeri solide fie pentru Dumnezeu, fie împotriva lui, realitatea este că acestea se dovedeau neputincioase în faţa alcoolismului. Vieţile noastre de necontrolat demonstrau asta.
Este evident că mintea deschisă este necesară pentru planul nostru de recuperare. Va trebui să schimbăm multă gândire ego-centrică şi să extirpăm acele idei despre cei 12 Paşi care par să îi compromită scopul. Este uşor să ne formăm idei “asimetrice” cu privire le principiile programului. Unele dintre aceste idei sunt destul de absurde, totuşi, cu toţii le-am avut la început. Noii veniţi vor continua să le aibă o vreme, dar până la urmă le vor pierde, aşa cum le-am pierdut şi noi.
Din acest motiv, trebuie să fim toleranţi unul cu altul, dovedind cât mai multă înţelegere şi consideraţie.
Paşii 1 şi 2 au identificat o boală incurabilă în viaţa noastră. Pasul Trei sugerează un tratament testat şi eficient pentru latura spirituală a acestei boli. Acest Pas are trei propuneri care, aşa cum am spus, vor fi studiate separat.
“AM HOTĂRÂT…”
Pe ce bază va fi luată această decizie? Pa baza bolii sau a particularităţilor personale? Unii membrii au eşuat în A.A. din cauza opţiunii din urmă. Fiind prea nerăbdători să “transmită mesajul” şi să înainteze în statutul lor de membrii ai comunităţii, ei au sărit repede peste decizia din Pasul 3, căutând noi lumi de cucerit. Urmarea era un progres defectuos, ei nereuşind nici să-şi cucerească, nici să-şi îmbogăţească mintea cu o înţelegere corectă a celor 12 Paşi.
Asemenea celor care călătoresc fără hartă, aceşti oameni ajung în locuri greşite. Conformismul ia locul capitulării şi încep necazurile. Pentru ei, alcoolismul nu e altceva decât lipsă de voinţă sau poate pur şi simplu un păcat. În asemenea condiţii, recuperarea e imprevizibilă. Până nu ne
confruntăm cu adevărat cu problemele noastre reale, şi suntem dispuşi să ne ocupăm de ele în totalitatea lor, nu ne putem aştepta la prea mare ajutor din partea A.A.
Care sunt aceste condiţii?
Cu ce înlocuiesc alcoolicii problemele lor adevărate? Cine eşuează în A.A.? De ce ?
1. Aceia, care consideră alcoolismul mai mult o problemă morală decât o boală incurabilă.
2. Membrii cu rezerve care sunt aduşi cu forţa în A.A. pentru a sta departe de “locuri periculoase”.
3. Membrii care se alătură doar temporar, care se abţin de la băutură numai pentru o perioadă determinată.
4. Cei care sunt băutori înrăiţi dar nu alcoolici.
5. Alcoolicii lipsiţi prin natura lor, de onestitate.
6. Ateul sau agnosticul ocazional care nu acceptă un program spiritual ca al nostru.
7. Membrii ai căror scop este publicitatea şi câştigul personal.
8. Alcoolicii care nu beau de dragul altora.
9. Nou veniţi care vor să-şi liniştească anturajul – soţiile, soţii, judecătorul, angajatorul, rudele, asociaţii de afaceri şi prietenii.
10. Membrii cu rezerve. Băieţii şi fetele, care acceptă numai anumite părţi din cei 12 Paşi, pe care plasează interpretări distorsionate, cu intenţii egocentrice.
Este adevărat că din motivele enumerate pot rezulta şi multe decizii bune, dar ele nu ne vor reţine de la băut multă vreme. Nici un alt considerent nu ne va reţine, până nu va include alcoolismul ca boală fatală şi incurabilă. Alţii au o perspectivă limitată, şi nu văd necesitatea unei decizii profunde, de durată, aşa cum se cere în Pasul Trei.
Punctul crucial al acestui pas este decizia. Mai citiţi-l odată. Cere mai mult decât atât? Paşii 1 şi 2 sunt singurele premise pe baza cărora decizia noastră poate fi luată în mod onest. Abstinenţa şi pacea sufletească depind de calitatea deciziei pe care o luăm. Faceţi ca ea să fie serioasă.
Toţi am avut de luat hotărâri în chestiuni importante şi înainte, dar credeţi sau nu, în momentul de faţă aceasta este cea mai importantă decizie pe care ni se cere să o luăm. De ea depind bunăstarea şi securitatea noastră viitoare.
De fapt, posibilităţile noastre spirituale sunt nelimitate atunci când ne hotărâm să le trăim onest şi cu bunăvoinţă.
Modul în care ducem la îndeplinire prevederile Pasului 3, nu este o chestiune urgentă. Alţi Paşi ai programului ne spun cum să facem asta. Vom ajunge acolo la timpul potrivit. Pentru moment nimic nu este mai important decât o decizie inteligentă de a accepta acest Pas, fără rezerve.
Am învăţat din experienţă că o hotărâre bazată pe orice altceva decât alcoolismul, nu este de durată. Atunci însă, când concepţia de bază este alcoolismul ca boală (fizică – mentală – spirituală), ea ne ţine activi în A.A. şi – în paralel cu asta – abstinenţi şi mulţumiţi.
Ne trezeşte la adevărata nevoie de ajutor şi la natura acestui ajutor. Încetăm să ne mai amăgim şi ne evaluăm în mod onest reala condiţie alcoolică. Cunoaşterea astfel dobândită devine un stimulent puternic pentru acceptarea Pasului 3, furnizându-ne un motiv întemeiat pentru predarea voinţei noastre alcoolice unei Puteri mai mari decât noi.
Dacă nu găsim o putere mai mare decât a noastră, o putere care e mai importantă decât alcoolul, nu mai avem pentru ce trăi. De ce să continuăm băutul şi să ne supunem voinţa lui John Barleycorn, acel individ perfid şi înşelător, care recompensează numai prin disperare, nebunie şi moarte alcoolică?
Cu asta nu vrem să insinuăm că abstinenţa trebuie câştigată prin teamă. Dimpotrivă, o câştigăm prin credinţă şi curaj. Teama e o formă de ignoranţă. Credinţa, bazată pe cunoştinţe, e un semn al inteligenţei. Teama nu durează. Ne părăseşte repede, şi bem din nou. Când simţim setea irezistibilă de alcool, nu ne mai temem de consecinţe, şi acest lucru e un motiv suficient de serios să luăm hotărârea sugerată de Pasul 3. Înarmaţi cu el şi cu adevărul despre alcoolism, pornim pe drumul recuperării.
Am ajuns deci la al doilea segment al pasului – partea care se ocupă de voinţa şi viaţa noastră, sugerându-ne să le lăsăm în grija lui Dumnezeu.
Pentru a clarifica discuţia noastră, vom subdiviza segmentul al doilea, prezentând prima dată voinţa alcoolicului.
LĂSAREA VOINŢEI NOASTRE ÎN MÂINILE LUI DUMNEZEU
Odată hotărârea luată, următorul pas e să “ne lăsăm voinţa în mâinile lui Dumnezeu, aşa cum şi-l închipuie fiecare dintre noi”. Cel puţin pentru moment, atât ne propunem să discutăm.
Întrebarea din faţa noastră este simplă. Ce este voinţa unui alcoolic? Ne vom ocupa de ea în toată simplitatea ei, pentru a evita complexitatea problemelor pe care altfel le-am întâlni pe această temă. Adevărul este că vrem să bem unde şi când dorim, lăsându-ne în seama penalizărilor rezultate din băut. Faptul că ne-am pierdut puterea de a alege, reduce scopul voinţei noastre la o singură opţiune, şi anume de a bea.
Această afirmaţie pe şleau cu privire la voinţa alcoolicului se referă la comportamentul lui imprevizibil de băutor, şi este supusă dezbaterilor. Puţini dintre noi au băut tot timpul. Unii erau în slujba comunităţii. Alţii deţineau funcţii de conducere şi îşi aduceau aportul la bunăstarea familiei. Dar acestea au fost posibile numai prin cacialma, minciuni, înşelăciuni şi sprijinul cooperativ al familiei şi prietenilor.
Şi aici se află cheia problemei, pentru că atunci când apărea nevoia aprigă de a bea, familia, religia şi afacerile erau neglijate şi desconsiderate în favoarea beţiei.
Am raţionalizat acestea prea mult timp. Acum, suntem în A.A. Haideţi, să încetăm.
Medicina şi psihiatria caută cauze ştiinţifice pentru băutul nostru. Dar nu şi A.A. Recunoaştem rezultatele cercetărilor, şi le depăşim prin viaţa noastră spirituală. Din acest motiv, sfătuim membrii noi să rămână laici. Alcoolicii care încearcă să devină doctori iscusiţi şi preoţi peste noapte, nu rămân abstinenţi. Cunoscând această tendinţă a unor membri, insistăm asupra acestui aspect, pentru a putea fi evitat.
Voinţa alcoolicului pare să se îndrepte spre un singur scop: spre sticlă. Poate ar fi bine să ne revizuim pe scurt atitudinea de băutori.
Nu există tipar de comportament identic care să se potrivească fiecărui alcoolic. Se observă totuşi un anumit tipar al beţiilor, la cei care îşi iau angajamentul să nu bea o vreme. Gravitatea noilor beţii este de regulă direct proporţională cu seriozitatea deciziei de a înceta băutul. Aşa funcţionează voinţa alcoolicului.
Chiar şi în perioadele de abstinenţă temporară, nu eram siguri niciodată cât timp o să rămânem aşa. Ştiam exact de câte zile eram treji, dar nu aveam idee când o să bem din nou acel prim pahar. Excepţii erau doar perioadele prestabilite de abstinenţă, când număram zilele până la următoarea beţie.
Declaram că vrem să renunţăm la băut, şi chiar credeam asta. În realitate însă, doream numai să vrem. Ceea ce voiam de fapt, era să ne controlăm băutul, cel puţin atât cât să ne ferim de necazuri.
Cuvântul “necaz” are multe înţelesuri pentru alcoolicul activ. Din punct de vedere fizic, poate fi orice, de la un stomac deranjat până la moartea alcoolică. Între aceste două extreme, suntem predispuşi la multe alte afecţiuni, toate din cauza voinţei noastre alcoolice inconştiente de a bea fără limite.
Să ne gândim, de exemplu, la anemie, la deficienţa de minerale şi vitamine, la durerile de cap, la tremurături, transpiraţie rece, pneumonie, afecţiuni ale inimii şi ficatului, nevroză alcoolică, hipoglicemie, intoxicarea alcoolică acută şi alte boli înrudite. Cu cât e necazul mai mare, cu atât recurge alcoolicul mai des la sticlă. Oricare dintre acestea, sau combinaţia lor, au însemnat necazuri pentru noi. Amneziile alcoolice, deliriumul tremens, acţiunile nebuneşti şi alte stări de rău se adăugau numai, la greutăţile noastre. Toate rezultau în disconfort fizic şi psihic, şi la pierderea timpului preţios. Prin urmare, aveam deseori nevoie de spitalizare. Uneori “asudam” chinurile sevrajului, stând acasă, dar nu fără ajutorul şi toleranţa cuiva, şi în detrimentul locului de muncă.
Necazurile se mai prezentau şi sub alte forme, cum ar fi sănătatea precară, anxietatea şi teama. Sub influenţa alcoolului, orice se putea întâmpla, şi întotdeauna se întâmpla ceva.
O beţie era urmată de alta. Ne făcea judecata obtuză şi ne diminua simţurile mai fine. Greutăţile financiare îşi făceau apariţia. Creditorii deveneau tot insistenţi şi mai greu de suportat. Uneori făceam scandal şi sfârşeam la închisoare. Eram amendaţi pentru beţie în public, condusul maşinii în stare de ebrietate sau alte contravenţii. Divorţul şi problemele sexuale ne dădeau viaţa peste cap. Ocazional, voinţa de a bea se amplifica până la obsesie, şi rezultatul inevitabil era o nouă încurcătură.
Pe lângă aceste probleme de gravitate extremă, aveam şi altele la fel mari, dacă nu şi mai mari. Ce ziceţi de alcoolicii cu o deteriorare mentală avansată, sau cei care intenţionează să se sinucidă, nemaivorbind de cei nenorociţi care o şi fac?
Suferinţa pe care băutura ne-a cauzat-o, a fost mare, şi totuşi devine neglijabilă când o comparăm cu răul ireparabil provocat altora. Uneori, asta însemna acte de violenţă fizică împotriva membrilor familiei. Apoi, mai erau cazurile de vătămare corporală sau chiar moarte, urmări ale faptelor noastre nebuneşti, comise la beţie. Acestea, precum şi suferinţele emoţionale inimaginabile provocate celor din jur, nu pot fi listate niciodată în întregime.
Deocamdată atât despre experienţele regretabile ale îndărătniciei noastre alcoolice şi a efectelor ei tragice, asupra vieţii altora. Aceste acte regretabile nu trebuie să se mai repete, din moment ce recunoaştem boala spirituală a alcoolismului, şi căutăm ajutorul lui Dumnezeu, pentru a-i opri evoluţia.
Ar trebui să facem din aceasta un scop principal. Dar trebuie în acelaşi timp, să devină mai mult decât o hotărâre fermă. Deşi Dumnezeu onorează credinţa şi serviciul, El nu recompensează gândirea visătoare. El ne dăruieşte o abstinenţă plăcută numai atunci când ne transformăm viaţa într-un canal al Voinţei Lui. Voinţa Lui ne regenerează, pe când voinţa noastră de a bea ne aduce numai nenorociri.
Câteodată ne atribuim alcoolismul păcatului sau slăbiciunii de caracter. A fi nesăţios este întotdeauna un păcat, dar nu e nici o slăbiciune în voinţa noastră de a bea.
Dimpotrivă, aveam o voinţă neobişnuit de puternică atunci când era vorba de alcool. Neînţelegând îndărătnicia noastră, o interpretam greşit ca slăbiciune. Mintea conştientă ne îndemna adesea să “punem frâna”, deci luam hotărâri de a nu mai bea. Pentru anumite perioade nedefinite, acestea ne confereau o abstinenţă nervoasă, de tip forţat. Dar în adâncul fiinţei noastre, îngropat în subconştient, o voinţă şi mai dominantă ne presa să bem din nou – cu orice preţ şi nestingherit. Admitem că păcatul a jucat un rol în boala noastră, dar a fost mai degrabă un rezultat decât o cauză.
Credem că lăsarea voinţei în grija şi sub ocrotirea lui Dumnezeu este vitală pentru membrii A.A. Este cu siguranţă ceva ce trebuie făcut cu toată sinceritatea, recuperarea fiind o problemă de viaţă şi de moarte pentru cei mai mulţi dintre noi; o problemă în care numai o decizie născută din sinceritate şi disperare va ucide acel îndemn îngropat adânc – să bem cu orice preţ. Pasul 3 sugerează singura soluţie pe care o cunoaştem pentru a întoarce voinţa alcoolicului de la beţie la abstinenţă.
Nu este un pas al sclaviei, ci al eliberării din voinţa egocentrică. Ne oferă un mod temeinic de a ne cunoaşte voinţa, prin purificarea şi transformarea energiilor ei distructive în dragoste, serviciu şi forţă spirituală. Prin practicarea acestui Pas, ne convertim forţele creative interioare la activităţi constructive, şi în acelaşi timp, contribuim în mare măsură la formarea împrejurărilor exterioare. Lămuriţi astfel, cu privire la voinţa noastră şi la gândurile din subconştient care ne formează destinul, suntem acum pregătiţi să ne lăsăm voia de a bea cu orice preţ în grija lui “Dumnezeu, aşa cum îl înţelege fiecare dintre noi.”
LĂSAREA VIEŢII NOASTRE ÎN MÂINILE LUI DUMNEZEU
Lăsând discutarea “înţelegerii lui Dumnezeu” pentru partea a treia a acestui Pas, vă propunem acum o investigare a împrejurărilor prezente din viaţa noastră. Odată ce am admis că au scăpat de sub control, vom învăţa cum să le punem în grija şi sub ocrotirea lui Dumnezeu.
Pasul Trei conţine anumite chestiuni neplăcute, pe care le-am evitat ani de zile. Ce a făcut băutul din viaţa noastră? Ne-am degradat spiritual din cauza acestuia? Ce este de fapt viaţa unui alcoolic?
Pentru oamenii normali, viaţa este un lucru vital – o serie de experienţe fizice şi mintale plăcute, care îndeamnă la acte de serviciu creativ şi util. Este o stare conştientă şi vie de creştere şi reproducere, care le aduce pace sufletească şi dorinţa de a trăi mai departe. Are acea calitate animată, care deosebeşte lucrurile vii de cele moarte.
Putem noi, chiar prin lărgirea maximă a imaginaţiei, să ne declarăm băutul zilnic, ca fiind normal? Au fost cumva vieţile noastre normale? Prea puţin! Ele nu ar trece nici cel mai simplu test al vieţii normale.
Unii membri ar vrea să uite de viaţa scăpată de sub control pe care au dus-o înainte, dar acest lucru nu este recomandabil. O schimbare completă de personalitate, în schimb, e în ordine. Ar trebui să ne amintim de asta atunci când luăm hotărârea de a ne lăsa voinţa şi viaţa în seama îndrumării utile a unei Puteri Superioare.
Nu uitaţi de asemenea, că vieţile noastre nu fuseseră ceea ce pretindea raţionalizarea alcoolică. Ele aveau foarte puţin în comun cu viaţa normală, cu o singură excepţie: deşi spiritual eram epuizaţi, nu eram totuşi morţi cu adevărat.
Ne doream adesea să murim, dar nu eram în stare. Cu cât trăiam mai mult, cu atât beam mai intens. Cu cât beam mai intens, cu atât aveam mai puţine motive de a trăi. Cu cât aveam mai puţine motive de trăit, cu atât ne raţionalizam mai mult motivele de a trăi. Aşa arăta natura progresivă a bolii noastre alcoolice. Aşa era natura vieţii pe care alcoolul ne-a pretins-o, a vieţii pe care acum i-o încredinţăm lui Dumnezeu.
Având în vedere faptul că suntem “neputincioşi în faţa alcoolului” şi că nu mai putem îndura viaţa noastră de necontrolat, suntem într-adevăr norocoşi să găsim un mijloc simplu de reabilitare în A.A. Recuperarea noastră începe când ne admitem neputinţa şi cerem ajutorul lui Dumnezeu.
Ego-urile noastre, îndelung “murate” în alcool, nu vor înceta niciodată să înfrunte această realitate onestă. Este recomandabil să privim în faţă această stare cu mintea deschisă – pregătiţi şi dispuşi să ne incepem recuperarea.
De ce să ne ascundem capul în nisipul ignoranţei şi raţionalizării? Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Trebuie să-l avem. Altfel nu ne putem recupera din boala noastră spirituală. Iar eşuând în asta, nu ne putem recupera deloc. Există o diferenţă mare între a fi de acord cu Pasul Trei şi a încerca efectiv să îl trăieşti; o diferenţă periculoasă pentru alcoolic, deoarece primul este conformism – al doilea este capitulare. Alcoolicii se conformează, dar se opun capitulării.
Mintea umană ştie când suntem serioşi. În cunoştinţă de cauză, “face cu ochiul” conformismului, dar se supune de bună voie capitulării totale. Sub îndemnarea puternică şi regenerativă a capitulării, ne dezumflă ego-ul super-încărcat în mod eficient, şi extermină acea voinţă ascunsă de a bea cu orice preţ.
Luând la un loc caracteristicile bune şi rele ale vieţii cu care venim în A.A., găsim că, aşa cum e descris în Pasul 1, viaţa noastră este neputincioasă în faţa alcoolului, şi că a scăpat de sub orice control. Băutul obsesiv ne-a făcut gândirea confuză, iar pe noi ne-a îmbolnăvit fizic, mental şi spiritual. Acestea sunt rezultatele finale ale vieţii noastre alcoolice. Planul nostru în A.A. este să le punem capăt, înainte de a ne ruina complet.
În urma acestei imagini sumbre, poate părea că viitorul nu ne rezervă nimic bun, că abilităţile noastre inerente traiului constructiv, sunt moarte. Aceasta poate fi adevărat, cu excepţia unui singur fapt. Cu toţii deţinem a sursă neexploatată de putere, care se găseşte în posibilităţile noastre spirituale. Prin acestea, putem atinge cele mai mari binecuvântări ale vieţii. Dacă însă nu încercăm să le dezvoltăm, ne vom scufunda până la nivelul inferior al vieţii.
Unii oameni se auto-jefuiesc. Alţii sunt jefuiţi de semenii lor. Dar nimeni nu ne va putea priva vreodată de o viaţă fericită în abstinenţă, dacă ne dezvoltăm puterea spirituală, aşa cum ne recomandă Pasul 3.
Odată ce am ajuns la o înţelegere onestă a naturii dăunătoare şi lipsite de sens a vieţilor noastre alcoolice, nu ar mai trebui să existe dubii cu privire la ce anume propunem să fie încredinţat lui Dumnezeu. Şi asta aduce în discuţie ultima parte a Pasului Trei.
“DUMNEZEU, AŞA CUM ŞI-L ÎNCHIPUIA FIECARE DINTRE NOI”
Discutarea unui plan anume de înţelegere a lui Dumnezeu, şi de modul în care putem stabili un contact personal cu El, poate suna încrezut dar, din moment ce este rezultatul final al Pasului Trei, nu avem de ales.
Ni se pare potrivit ca un alcoolic să-şi explice de bună voie, concepţia despre Dumnezeu, altui alcoolic. Pentru că, cine altcineva decât un alt alcoolic ar fi dispus să-l asculte sau să spere că acest lucru îl va ajuta?
Înţelegerea lui Dumnezeu nu depăşeşte capacităţile noastre de gândire. Începem să îi simţim ajutorul de îndată ce ne hotărâm şi începem să trăim cei 12 Paşi. Schimbările de personalitate în viaţa membrilor care trăiesc în conformitate cu principiile Paşilor, stau mărturie în acest sens. Mărturia constă în vieţile lor fericite în abstinenţă. Putem garanta pentru aceste fapte. Ele sunt explicaţia contactului nostru zilnic cu Dumnezeu, o relaţie care depăşeşte orice descriere. Acest lucru nu se poate defini. Trezirea noastră spirituală nu se produce în urma unei singure fapte, ci datorită multor concepte şi gânduri A.A., puse zilnic în practică.
Ar fi convenabil să ducem la bun sfârşit o realizare excepţională, şi să devenim de îndată oameni spirituali. În momentul de faţă, se pare că nu există un anume standard pentru atingerea acestui scop. Mulţi alcoolici au încercat să stabilească un astfel de standard, fără succes. Fiind alcoolici, totuşi persistăm în a încerca; asta pare să fie natura personalităţilor noastre – să căutăm scurtături. Dar “scurtăturile” spirituale sunt în mod categoric periculoase. Ele arată într-o singură direcţie – cea a sticlei şi a băutului mai intens.
Pasul Trei sugerează să încercăm să ajungem la o înţelegere mai bună a valorilor morale, şi să ne arătăm bunăvoinţa de a afla voia lui Dumnezeu, prin disciplinarea voinţei proprii. Aceasta necesită practicarea credinţei, a umilinţei şi a curajului. Ar trebui să cultivăm aceste trăsături de personalitate, până când, prin practicarea lor zilnică, ne formăm noi obiceiuri spirituale.
În realitate, securitatea noastră viitoare depinde de bunăvoinţa noastră de a fi “renăscuţi” din viaţa petrecută în deteriorare alcoolică, la o viaţă fericită în abstinenţă, guvernată de motive corecte şi menţinută printr-un contact spiritual regulat cu Dumnezeu.
Secretul succesului în recuperare este capitularea sau predarea. Predarea a ce? Predarea mândriei false, a prejudecăţii spirituale şi a altor slăbiciuni alcoolice, unei Puteri Superioare.
Încercăm să ne predăm cât mai complet posibil, deoarece membrii care nu sunt dispuşi să investească ce au ei mai bun în acest efort, deseori eşuează în recuperare. Nu cunoaştem nici o cale de evitare acestei realităţi. Servim cele mai bune interese ale noastre când renunţăm la ideile de “ocolire”.
Ar fi inconsecvent din partea noastră să refuzăm viaţa şi abstinenţa oferită prin intermediul celor 12 Paşi. Programul nostru nu este greu de urmat. Cei 12 Paşi sunt simpli. Modul de viaţă A.A. este simplu. Dacă practicarea zilnică a celor 12 Paşi deschide calea către un mod spiritual de a trăi, atunci şi concepţia noastră despre Dumnezeu devine simplă.
Când suntem pregătiţi, ne vom învinge egoismul, şi vom vedea reţeaua de amăgiri alcoolice în capcana căreia ne-a fost prinsă gândirea. Pentru a trăi, trebuie să punem capăt reticenţelor care ne periclitează recuperarea. Atunci vom înceta cu speculaţiile despre Dumnezeu, şi vom încerca să-I folosim ajutorul. Prin acest ajutor, unii alcoolici ajung la un nivel foarte avansat de înţelegere, serviciu şi putere, iar alţii fără el, rămân în confuzie disperată.
Să presupunem că suntem dispuşi să încercăm a înţelege Voia lui Dumnezeu, dar suntem blocaţi de vederi părtinitoare, agnostice şi pline de prejudicii. Cum le putem învinge?
Vom avea nevoie de un stimulent puternic, pentru a stabili “un contact conştient cu Dumnezeu”. Alcoolicii posedă acest stimulent. El se găseşte în Paşii Unu şi Doi. Cele două considerente sunt viaţa şi sănătatea mintală. Dacă Dumnezeu este singurul care ne poate ajuta să le menţinem, ar fi prostesc să refuzăm o asemenea sursă de ajutor.
Ar trebui să fim cu mintea deschisă şi să încercăm dobândirea înţelegerii spirituale prin trăirea celor 12 Paşi. Viaţa de necontrolat al alcoolicului constituie un stimulent destul de puternic pentru a ne face să ne formăm propria interpretare şi înţelegere despre o Putere Superioară. La început acest proces e destul de lent, dar vom deveni mai înţelepţi, şi vom creşte în forţă pe zi ce trece.
Fără a încerca să îl definim pe Dumnezeu, poate că ne va înlesni înţelegerea, dacă încercăm să ne gândim la calităţile care Îi sunt atribuite. Apoi, pe măsură ce dobândim unele din aceste calităţi, vieţile noastre se vor îmbogăţi şi progresul spiritual va deveni mai uşor.
Care sunt aceste calităţi? Sunt ele rezultatul trăirii celor 12 Paşi? Credem că da. Iată câteva dintre ele:
Calităţile pe care le asociem de obicei lui Dumnezeu, de pe urma cărora membrii A.A. beneficiază, sunt lucruri ca: onestitatea – sinceritatea – motive corecte – curaj moral – energie creativă – inteligenţă – decenţă – raţiune – virtute – pace – linişte sufletească – dreptate – relaţii cinstite – speranţă – adevăr – conştiinţă – credinţă – onoare – minte deschisă – caritate – milă – compasiune – umilinţă – apreciere – toleranţă – iertare – serviciu şi dragoste. Sunt mulţi care cred ultimele două calităţi le includ pe toate celelalte.
Trebuie să mai aşteptăm, totuşi, până întâlnim un alcoolic care e lipsit de toate aceste caracteristici. Nimeni nu este rău în întregime, indiferent de cât de pătată îi este reputaţia. Boala, remuşcările şi disperarea ne fac deseori indiferenţi la valorile morale ale vieţii, dar înzestraţi cu inspiraţia potrivită, le vom accepta. Există ceva bun şi în cei mai răi dintre noi. Poate fi numai lupta pentru supravieţuire, dar tot e ceva bun. În A.A., unde e viaţă, este şi speranţă de recuperare.
În ce anume constă scânteia de bine în noi? Este cumva Dumnezeu care aşteaptă să fie înţeles? Cum localizăm şi interpretăm această scânteie? Necunoscând nimic care să ne contrazică, ne simţim îndreptăţiţi să o numim posibilitatea noastră spirituală. Ar putea fi “O Putere Superioară nouă înşine” situată în mintea şi inima noastră. Cum anume O numim, nu are importanţă. Faptul că O avem cu toţii, credem în Ea, şi încercăm să ne îmbunătăţim legătura cu această posibilitate spirituală, este tot ceea ce contează.
Trezirea spirituală în om, este răspunsul natural la legea universală, un mijloc prin care se ridică la o putere care este deasupra limitelor lui fizice. Această posibilitate inerentă trebuie dezvoltată. Nu este disponibilă la cerere. Alcoolicii nu o pot nici cumpăra nici vinde. Este recompensa gândirii şi străduinţei spirituale. O câştigăm încetul cu încetul. Contravaloarea ei este efortul susţinut de credinţă.
Prin credinţă, deschidem drumul spre înţelegerea A.A.-ului. Prin dragoste şi serviciu eliminăm prejudecăţile şi îi permitem lui Dumnezeu să treacă de pereţii de fortăreaţă a gândirii noastre alcoolice. El intră pe uşa secretă a capitulării, când suntem în totalitate pregătiţi să ne descotorosim de alergia băutului şi de obsesia mentală.
Când asta se întâmplă, El ne dă cheia abstinenţei mulţumite. Pasul 3 este cheia. El ne schiţează un plan de acţiune, care funcţionează. Tot ce avem de făcut, e să îl punem în practică în limita posibilităţilor noastre, şi să ne rugăm ca Dumnezeu să facă restul. Până în prezent, El nu ne-a dezamăgit.
Cunoaşterea lui Dumnezeu va veni pe măsură ce ne implicăm în trăirea celor 12 Paşi. Odată cu dezvoltarea talentelor noastre în acest serviciu, El ne conferă înţelegerea Voinţei Lui în ceea ce ne priveşte. O parte a acestei înţelegeri provine din inspiraţia pe care o primim în timpul predării voinţei şi vieţii noastre în grija şi sub ocrotirea Lui. Restul ţine de rugăciune, meditaţie, credinţă şi serviciu de bună voie.
Atitudinea noastră mentală este importantă. Motivaţi de dorinţa şi bunăvoinţa de a ne recupera din boala pe care o avem, ne dezvoltăm puterea şi înţelegerea spirituală. Acestea apar încet, de pe urma simplelor fapte zilnice, cum ar fi admiterea greşelilor, întocmirea inventarului personal cu privire la defectele noastre de caracter, iertarea altora, practicarea onestităţii, umilinţei, toleranţei, iubirii, anonimităţii, repararea greşelilor şi “transmiterea mesajului” către alţi alcoolici.
Pasul 3 adaugă un al treilea picior la scaunul recuperării noastre. Cerinţa sa simplă este o decizie finală de a ne preda voinţa de a bea lui “Dumnezeu, aşa cum îl înţelegem”, şi să obţinem propria concepţie despre El, prin trăirea celor 12 Paşi. Pentru a face asta, trebuie să învăţăm câteva realităţi despre noi înşine. E timpul să ne tragem scaunul la masa inventarului, şi să ne apucăm de treabă.
