"Admiterea neputinței este un mod distinct AA de a practica anumite principii spirituale care sunt cheia recuperării. Printre acestea se numără predarea și smerenia. Am caracterizat aceste două principii ca fiind fundamentale pentru întregul program, care stau la baza tuturor Pașilor și extinderea prin toate etapele de recuperare. În Pasul 1, predarea și smerenia interacționează cu alte patru virtuți care ajută să deschidă calea către admiterea neputinței. Acestea sunt onestitatea, acceptarea, bunăvoinţa și mintea deschisă.
Desigur, când „facem” primul pas și recunoaștem că suntem neputincioși să ne controlăm băutul sau viața, cu greu putem spune că practicăm principii. Principiile implică o alegere, iar prima noastră predare față de alcool nu este tocmai ceva ce alegem. În momentul acestei predări, suntem, în general, într-o stare fizică, emoțională și spirituală care împiedică capacitatea de a alege. Într-adevăr, se poate spune că ne predăm tocmai pentru că nu avem de ales. Am rămas cu adevărat fără opțiuni.
Puțini dintre noi se vor preda dacă nu suntem forţaţi să o facem. O facem pentru că avem probleme, probleme foarte grave în multe cazuri. Am făcut o mizerie din viața noastră și nu mai putem face față. Am încercat totul și nimic nu a funcționat. Am jucat ultima noastră carte și am pierdut. Suntem disperați și epuizați și nu mai avem nicio vlagă să luptăm în noi. Voința noastră, cu care ne-am mândrit atât de mult, este inutilă. Nu ne putem opri din băut și nu ne putem rezolva singuri problema. Alcoolul ne-a învins și umilit.
Înfrângerea și umilința ne conduc spre camere și acolo aflăm adevărata natură a stării noastre. Pentru noi alcoolicii, cu egoul la extrem, înfrângerea este o condiție necesară pentru predare, umilirea calea spre smerenie. Recunoașterea neputinței ne este forțată de consecințele a ceea ce am făcut ca alcoolici activi. Ne predăm doar pentru că am fost învinși în încercarea noastră de a trăi prin propria noastră putere. Prin „calamitate și prăbușire”, experimentăm de fapt neputința. Admiterea și acceptarea acesteia este următorul pas. Dacă putem descărca suficientă onestitate și umilință pentru a face acest lucru, se datorează faptului că durerea și suferința ne-au făcut „să avem mintea deschisă că putem fi condamnaţi și să fim dispuși să ascultăm ca şi când am fi muribunzi”.
Admiterea neputinței este primul pas în predare şi este unul fundamental. Acest lucru se întâmplă deoarece întreaga problemă a puterii este esențială pentru problema alcoolică și pentru soluționarea ei. Dobândirea și acumularea puterii în toate formele sale este o parte naturală a dezvoltării noastre ca ființe umane. Problema apare atunci când ne deconectăm de la sursa acelei puteri, folosim greșit acea putere și ajungem la puteri care nu sunt ale noastre. Încercăm să centrăm puterea asupra noastră înșine, pe propria noastră voință și suntem depășiţi. Puterea devine coruptă şi ajunge să se servească pe sine.
În acest sens, noi alcoolicii nu suntem diferiți de nimeni altcineva. Dar alcoolul joacă un rol aparte. „Mai întâi am luat o băutură, apoi băutura m-a luat pe mine”, spunem în AA. La început, sticla este o sursă de energie. Ne alimentează imaginația și voința. Sub influența sa, credem că nu există nimic pe care să nu-l putem realiza. Și așa împingem lucrurile și deseori împingem prea tare și prea departe. Cu timpul, sticla devine o putere în sine şi ajunge să ne controleze. Ea dizolvă toate restricțiile naturale și ne reduce conștiința la tăcere. Nu are limite. Totul este permis. Trecem linii pe care nici măcar nu ne-am imaginat că le putem trece.
Deformându-ne instinctele naturale și conducându-ne la exces, alcoolul ne provoacă în cele din urmă căderea. Uneori spunem că am băut pentru a ne vindeca durerea, dar pentru mulți dintre noi durerea a venit mai târziu şi mai mare. Ne-am îndrăgostit mai întâi de sticlă pentru sentimentul de putere pe care ni l-a dat. În primele etape, această putere a fost benignă: ne-am simțit mai sociabili, mai puțin inhibați, mai puțin conștienți de sine. Cu timpul puterea a devenit distructivă. Am acționat în moduri care ne-au cauzat rău grav nouă și celorlalți. Apoi, am medicat durerea rezultată cu mai mult alcool, ceea ce ne-a determinat să avem și mai mult exces și mai multă durere și așa mai departe într-un ciclu nesfârșit de auto-înfrângere. Sticla era în control și am devenit neputincioși.
Lipsa de putere/lipsa de control este „dilema” alcoolicului. Nu avem puterea de a rupem controlul alcoolului asupra noastră. Avem nevoie de o altă Putere. Suntem obligaţi să recunoaștem acest lucru. În ochii noștri, neputința echivalează cu neajutorarea. Paradoxal, opusul este adevărat. Alcoolicul care nu își poate recunoaște propria neputință rămâne subjugat Puterii care i se livrează. Insistând pe încrederea în sine atunci când încrederea în sine nu este de nici un folos, nu va cere nici nu va accepta ajutor. Nu se poate abține și nici nu poate fi ajutat. Agățat de iluzia puterii și incapabil să-și recunoască slăbiciunea, rămâne într-o stare de neputință totală ".