PASUL 1: PREDAREA

 

"Admiterea neputinței este un mod distinct AA de a practica anumite principii spirituale care sunt cheia recuperării. Printre acestea se numără predarea și smerenia. Am caracterizat aceste două principii ca fiind fundamentale pentru întregul program, care stau la baza tuturor Pașilor și extinderea prin toate etapele de recuperare. În Pasul 1, predarea și smerenia interacționează cu alte patru virtuți care ajută să deschidă calea către admiterea neputinței. Acestea sunt onestitatea, acceptarea, bunăvoinţa și mintea deschisă.

Desigur, când „facem” primul pas și recunoaștem că suntem neputincioși să ne controlăm băutul sau viața, cu greu putem spune că practicăm principii. Principiile implică o alegere, iar prima noastră predare față de alcool nu este tocmai ceva ce alegem. În momentul acestei predări, suntem, în general, într-o stare fizică, emoțională și spirituală care împiedică capacitatea de a alege. Într-adevăr, se poate spune că ne predăm tocmai pentru că nu avem de ales. Am rămas cu adevărat fără opțiuni.

Puțini dintre noi se vor preda dacă nu suntem forţaţi să o facem. O facem pentru că avem probleme, probleme foarte grave în multe cazuri. Am făcut o mizerie din viața noastră și nu mai putem face față. Am încercat totul și nimic nu a funcționat. Am jucat ultima noastră carte și am pierdut. Suntem disperați și epuizați și nu mai avem nicio vlagă să luptăm în noi. Voința noastră, cu care ne-am mândrit atât de mult, este inutilă. Nu ne putem opri din băut și nu ne putem rezolva singuri problema. Alcoolul ne-a învins și umilit.

Înfrângerea și umilința ne conduc spre camere și acolo aflăm adevărata natură a stării noastre. Pentru noi alcoolicii, cu egoul la extrem, înfrângerea este o condiție necesară pentru predare, umilirea calea spre smerenie. Recunoașterea neputinței ne este forțată de consecințele a ceea ce am făcut ca alcoolici activi. Ne predăm doar pentru că am fost învinși în încercarea noastră de a trăi prin propria noastră putere. Prin „calamitate și prăbușire”, experimentăm de fapt neputința. Admiterea și acceptarea acesteia este următorul pas. Dacă putem descărca suficientă onestitate și umilință pentru a face acest lucru, se datorează faptului că durerea și suferința ne-au făcut „să avem mintea deschisă că putem fi condamnaţi și să fim dispuși să ascultăm ca şi când am fi muribunzi”. 

Admiterea neputinței este primul pas în predare şi este unul fundamental. Acest lucru se întâmplă deoarece întreaga problemă a puterii este esențială pentru problema alcoolică și pentru soluționarea ei. Dobândirea și acumularea puterii în toate formele sale este o parte naturală a dezvoltării noastre ca ființe umane. Problema apare atunci când ne deconectăm de la sursa acelei puteri, folosim greșit acea putere și ajungem la puteri care nu sunt ale noastre. Încercăm să centrăm puterea asupra noastră înșine, pe propria noastră voință și suntem depășiţi. Puterea devine coruptă şi ajunge să se servească pe sine.

În acest sens, noi alcoolicii nu suntem diferiți de nimeni altcineva. Dar alcoolul joacă un rol aparte. „Mai întâi am luat o băutură, apoi băutura m-a luat pe mine”, spunem în AA. La început, sticla este o sursă de energie. Ne alimentează imaginația și voința. Sub influența sa, credem că nu există nimic pe care să nu-l putem realiza. Și așa împingem lucrurile și deseori împingem prea tare și prea departe. Cu timpul, sticla devine o putere în sine şi ajunge să ne controleze. Ea dizolvă toate restricțiile naturale și ne reduce conștiința la tăcere. Nu are limite. Totul este permis. Trecem linii pe care nici măcar nu ne-am imaginat că le putem trece.

Deformându-ne instinctele naturale și conducându-ne la exces, alcoolul ne provoacă în cele din urmă căderea. Uneori spunem că am băut pentru a ne vindeca durerea, dar pentru mulți dintre noi durerea a venit mai târziu şi mai mare. Ne-am îndrăgostit mai întâi de sticlă pentru sentimentul de putere pe care ni l-a dat. În primele etape, această putere a fost benignă: ne-am simțit mai sociabili, mai puțin inhibați, mai puțin conștienți de sine. Cu timpul puterea a devenit distructivă. Am acționat în moduri care ne-au cauzat rău grav nouă și celorlalți. Apoi, am medicat durerea rezultată cu mai mult alcool, ceea ce ne-a determinat să avem și mai mult exces și mai multă durere și așa mai departe într-un ciclu nesfârșit de auto-înfrângere. Sticla era în control și am devenit neputincioși.

Lipsa de putere/lipsa de control este „dilema” alcoolicului. Nu avem puterea de a rupem controlul alcoolului asupra noastră. Avem nevoie de o altă Putere. Suntem obligaţi să recunoaștem acest lucru. În ochii noștri, neputința echivalează cu neajutorarea. Paradoxal, opusul este adevărat. Alcoolicul care nu își poate recunoaște propria neputință rămâne subjugat Puterii care i se livrează. Insistând pe încrederea în sine atunci când încrederea în sine nu este de nici un folos, nu va cere nici nu va accepta ajutor. Nu se poate abține și nici nu poate fi ajutat. Agățat de iluzia puterii și incapabil să-și recunoască slăbiciunea, rămâne într-o stare de neputință totală ".

Predare

PASUL 1: O ADMITERE UMILA

„Acum putem înțelege pe deplin natura admiterii pe care o facem la Pasul 1: „Fiecărui nou-venit i se spune, și își dă seama curând pentru sine, că admiterea sa umilă a neputinței față de alcool este primul său pas spre eliberarea din strânsoarea sa paralizantă." Admiterea noastră poate fi forțată de circumstanțe și poate începe ca o concesie reticentă, dar mai devreme sau mai târziu procesul extern de a fi smeriţi sau umiliți trebuie să se transforme într-un proces intern de predare și smerenie a nouă înșine de bunăvoie și chiar cu bucurie, căci asta este calea noastră spre libertate ...

Pasul 1 este primul pas în predarea puterii. Într-adevăr, admiterea neputinței noastre constituie actul fundamental al predării. Această admitere este la început peste incapacitatea noastră de a opri consumul de alcool și de a restabili ordinea în viaţa noastră. Dar, pe măsură ce lucrăm Pașii și creștem spiritual, devine progresiv o recunoaștere a faptului că, în cele din urmă, suntem neputincioși asupra vieții însăși. Chiar și capacitatea de a ne preda, ajungem să recunoaștem, este un dar al harului. Dorința de predare nu este firească pentru noi și nici puterea de a face acest lucru nu este a noastră. Ce putere avem este derivată. Când acceptăm că toată puterea se află în Dumnezeu, predarea noastră devine totală: chiar dacă nu întotdeauna în practică, pentru că suntem încă această latură a cerului, cel puțin în spirit.

Aceasta este călătoria pe care o începem cu Pasul 1. Pe măsură ce încercăm să practicăm principiile acestui Pas în toate treburile noastre, vom deveni mai dispuși să recunoaștem că suntem neputincioși nu numai asupra alcoolului, ci asupra „oamenilor, locurilor și lucrurilor.” Vom accepta înfrângerea mai repede în încercarea noastră de a controla ceea ce este dincolo de puterea noastră de a controla. Vom fi mai pregătiți să recunoaștem nevoia noastră de ajutor și să fim mai puțin reticenți să căutăm și să acceptăm un astfel de ajutor, fie la întâlniri, de la sponsorul nostru, fie în situații dincolo de Comunitatea AA. Vom deveni mai deschisi la minte pe măsură ce alții ne împărtășesc experiența, mai dispuși să ascultăm și să învăţăm, mai ales în ceea ce privește chestiuni spirituale. Vom deveni participanți dornici în procesul de dezumflare a propriului ego și de a lua o măsură cinstită a ceea ce suntem cu adevărat.

Admiterea neputinței în recuperarea ulterioară poate să apară în continuare prin durere și suferință, dar nu trebuie. Dacă ne umilim de bunăvoie, este posibil să nu fim nevoiți să fim umiliți cu forța prin circumstanțe. Putem admite neputința fără a fi nevoie să trecem prin înfrângere, disperare și încă un alt fund. „Am văzut că nu trebuie să fim întotdeauna bătuți în umilință. Ar putea veni la fel de mult din acţiunea noastră voluntară de a ajunge la ea, cât ar putea proveni dintr-o suferință neîncetată ”.

La început, „ajungem la puțină smerenie, știind că vom pieri din cauza alcoolismului dacă nu o facem. După un timp, deși s-ar putea să ne răzvrătim oarecum, să opunem rezistenţă, începem să practicăm smerenia, pentru că acesta este lucrul corect de făcut. Apoi vine ziua în care, în cele din urmă eliberați în mare măsură de răzvrătire, practicăm smerenia pentru că o dorim profund ca un mod de viață.” Nemai fiind un răspuns la forța circumstanțelor sau doar la datorie și obligație, smerenia devine atunci o dispoziție stabilă, o trăsătură gravată în caracterul nostru. Ceea ce numim un principiu-virtute.

Astfel încât celelalte principii încorporate în Pasul 1 devin înglobate în caracterul nostru. Pe măsură ce prind rădăcini în inima noastră și începem să le dorim profund ca mod de viață spiritual, ele vor da și formă emoțiilor noastre. Vom fi invitați să le exersăm în moduri distincte din nou și din nou, în Pas după Pas, situație după situație, printr-o varietate de principii care le stimulează creșterea. Aşa cum s-a întâmplat cu noi, slăbiciunile, una după alta, se vor transforma în forță ". 

O admitere umilă

DEFECTE DE CARACTER - CURATAREA CASEI

„Nu putem obține nici o eliberare de obsesia alcoolului până când nu vom fi dispuși să facem față acelor defecte de caracter care ne-au adus în acea stare nefericită”. - Bill W., In viziunea lui Bill

Defectele de caracter sunt subiectul principal al inventarului nostru și activitățile legate de acesta sunt în pașii 4 până la 10. Până când nu suntem „dispuși să lucrăm din greu la eliminarea celor mai grave dintre aceste defecte”, spune 12&12, „atât sobrietatea, cât și pacea mintii încă ne vor eluda”.

Caracterul nostru este suma totală a trăsăturilor morale, atributelor sau calităților care alcătuiesc eul nostru moral. El ne „caracterizează”, guvernând modul în care ne comportăm și ne trăim viața.

A deveni cinstit, de exemplu, necesită o inversare a procesului anterior de obișnuință. Astfel, a scăpa de defectele noastre de caracter este un proces de anulare a vechilor obiceiuri care s-au înrădăcinat în noi și dezvoltarea obiceiurilor opuse sau corective reprezentate de virtuțile din principii. Virtutile sunt cele care ne vor deplasa treptat și ne vor înlocui defectele. Ele sunt antidoturile lor. Ele corectează nu numai defectele noastre de caracter, ci și defectele pe care acestea le generează în preocupările, interpretările și emoțiile noastre.

Dobândirea lor necesită muncă, motiv pentru care AA pune atât de mult accent pe lucrul Pașilor și practicarea principiilor din ei. Pașii de la 4 la 10 sunt esențiali pentru proces. Facem inventarul defectelor noastre de caracter și ale emoțiilor defecte pe care acestea le generează, le recunoaștem, devenim gata să le predăm, îi cerem lui Dumnezeu îndepărtarea lor, reparăm răul pe care l-au cauzat și practicăm trăsăturile corective în virtuți.

Pe măsură ce acest proces de „curățare a casei” devine el însuşi obișnuit - îl facem în mod regulat și consecvent, zi de zi - ajunge să fie un nou mod de viață. Este parte integrantă din trezirea noastră spirituală în timp ce căutăm să facem voia lui Dumnezeu pentru noi. Pe măsură ce o facem, defectele noastre de caracter slăbesc și se diminuează, în timp ce punctele noastre forte de caracter cresc. 

FRICA

Frica, furia și resentimentele provoacă alcoolicului (și probabil tuturor) cele mai multe probleme. Din acest motiv, Cartea Mare ne sugerează să începem inventarul nostru la Pasul 4 examinând aceste emoții. 

Se spune că frica și furia sunt emoții primare, protectoare. Ele sunt considerate părțile gemene ale unui răspuns de luptă sau fugă încorporat în sistemul nostru nervos pentru a ne asigura supraviețuirea fizică. Când este declanșat, generează automat o reacție defensivă. În fața unui atac, ne luptăm pentru a contracara o daună. Confruntați cu pericolul, ne retragem pentru a evita răul.

Frica există pentru că există pericolul. Pericolul este un fapt obiectiv al vieții. Este real. Frica ne avertizează cu privire la posibila existență a pericolului și ne permite să ne apărăm împotriva potențialului rău. Este un sistem de alarmă intern necesar.

Astfel, atunci când AA ne spune că scopul nostru este să fim liberi de frică, nu sugerează că vom înceta să mai experimentăm frica. Ceea ce sugerează este că putem fi eliberați de un anumit fel de frică, frica care este „un fir rău și corodant” (Big Book, p. 67) care traversează existența umană. Aceasta este „frica egocentrică”, o teamă, spune 12&12 (Pasul 7, p. 76), care se învârte în primul rând în jurul pierderii și eșecului: teama de a pierde ceea ce avem sau de a nu putea obține ceea ce dorim. 

Această teamă apare nu doar pentru că avem și vrem, ci pentru că „posedăm” și „cerem”. Devine o emoție egocentrică și dezactivantă, deoarece ceea ce avem și ceea ce vrem înseamnă prea mult pentru noi. Este prea important. Trebuie să o avem. Nu ne putem lipsi de ea.

Și astfel devenim prea dependenți de ea. Ne bazăm fericirea pe ea. Și pentru că este atât de valoros pentru noi, devenim prea sensibili la orice potențială amenințare la adresa ei. Vedem risc și pericol peste tot. Devenim prada fricii, anticipând pierderea și eșecul.

Această percepție a unei amenințări la ceva ce prețuiesc este ceea ce caracterizează frica. Ca emoție, frica este un răspuns mental la o situație pe care o interpretez ca reprezentând o anumită dificultate, risc sau pericol pentru mine cu privire la ceva la care îmi pasă.

Amenințarea percepută poate fi pentru viață sau pentru bunăstarea și securitatea mea fizică, ca formă primară. Sau, mai larg, poate fi pentru valoarea mea de sine sau orice altceva în care îmi investesc securitatea emoțională: o relație, un loc de muncă, bogăție, statut, putere sau o mulțime de alte lucruri prin care sper să găsesc sens și scop în viață. Frica este o funcție a valorii și a amenințării percepute pentru aceasta. Cu cât valoarea este mai mare și percepția este mai puternică, cu atât frica este mai mare.

Frica egocentrică rezultă dintr-o denaturare a valorii și percepției în ceea ce privește ceea ce am și ceea ce vreau. Facem inventarul fricii, deoarece, ca frică egocentrică , emoția este o manifestare primară a bolii noastre spirituale.

Ni se spune că este „activatorul șef” (12&12, Pasul 7, p. 76) al defectelor noastre de caracter. Vrem ceea ce vrem și vrem atât de mult încât suntem orbi de ceea ce facem pentru a-l obține sau a-l păstra și a daunelor colaterale rezultate. Înșelăm, mințim, furăm și, astfel, ne îmbolnăvim. Atunci ne temem de consecințe. Devine un cerc vicios. Frica ne determină să greșim, iar a greși ne determină să ne temem.

Pe măsură ce lucrăm pașii și creștem în recuperarea noastră, ni se promite că „frica de oameni și de nesiguranța economică ne va părăsi (Cartea Mare, p. 84)”. Nu pentru că riscurile implicate în relații sau în faptele vieții economice vor înceta să mai existe. Aceste lucruri s-ar putea să nu se schimbe neapărat. Dar noi ne vom schimba. Și esențial pentru această schimbare este că vom vedea oamenii și banii în mod diferit; vor avea un sens diferit pentru noi.

Pe măsură ce creștem spiritual, ajungem să vedem tot ceea ce avem și tot ce putem obține în termeni complet diferiți. Ca binecuvântări. le prețuim ca darurile unui Dumnezeu iubitor și milostiv. Cel ce dăruieşte devine mai important decât darurile. Depindem de el pentru propria noastră valoare, nu de ele.

Nu ne temem să nu obținem ceea ce vrem, pentru că avem încredere că ni se va oferi ceea ce avem nevoie. Nu ne temem să pierdem ceea ce ni se dă, ci suntem recunoscători pentru că am primit. Și când îl vom pierde, pentru că se va întâmpla, vom fi recunoscători pentru perioada de timp în care l-am avut.

Alte principii spirituale ne vor ajuta să ne eliberăm progresiv de frică. Dar toate funcţionează cu recunoștință, pe bază de credință și smerenie.

„Pe măsură ce crește credința, crește și securitatea interioară. Vasta frică de bază a neantului începe să dispară. Noi, AA, constatăm că antidotul nostru de bază pentru frică este o trezire spirituală ”. - În viziunea lui Bill

„Pe măsură ce am simțit curgerea unei noi puteri, pe măsură ce ne bucurăm de liniște sufletească, pe măsură ce am descoperit că putem înfrunta viața cu succes, pe măsură ce devenim conștienți de prezența Lui, am început să ne pierdem frica de azi, de mâine sau de viitor”. - Cartea Mare

„Activatorul-șef al defectelor noastre a fost frica egocentrică - în primul rând teama că vom pierde ceva ce deținem deja sau că nu vom reuși să obținem ceva ce ne dorim”. - 12&12

Fear

TREZIREA SPIRITUALA: O INIMA CAREIA SA II PESE!

Cartea Mare și 12&12 nu lasă nici o îndoială despre ce sunt cei 12 pași, care este scopul lor final. Este să ai o trezire spirituală. Aceasta este experiența transformatoare, ceea ce ne va elibera de obsesia de a bea și ne va permite să devenim „fericiți și utili pe de-a-ntregul” așa cum am văzut în 12&12.

Aceasta implică o schimbare radicală în: 1) modul în care privim lucrurile și 2) modul în care dăm valoare lucrurilor. În OCHELARII AA = UN NOU MOD DE A VEDEA LUCRURILE, a fost vorba despre pct. 1) şi anume reordonarea viziunii noastre; aici este vorba despre pct. 2) şi anume reorientarea inimii noastre.

Găsim această idee a realinierii interioare profunde în cele două texte de bază. Cartea Mare vorbește despre aceasta cu referire directă la inimă. În carte, „inima” este o metaforă pentru lucrurile de care ne pasă, lucrurile care contează, care sunt importante, semnificative sau care înseamnă ceva pentru noi, lucrurile de care suntem atașați sau implicaţi și care, prin urmare, ne motivează, ne agită dorințele, ne trezesc emoțiile și ne determină să acționăm. 

Am observat că găsim această schimbare legată de o trezire spirituală în Există o soluție: „Faptul central al vieții noastre de astăzi este certitudinea absolută că Creatorul nostru a intrat în inimile noastre și trăiește într-un mod care este într-adevăr miraculos” (p .25).

O vom regăsi în Noi agnosticii, cu referire la Fitz M. („Prietenul nostru din sud”), „un om care se credea ateu”, dar care, după ce a avut o experiență spirituală, „Schimbarea sa de inimă a fost dramatică, convingătoare și emoționantă”(p.55).

În „Pentru angajatori”, schimbarea este legată de problema reordonării preocupărilor noastre, de a da lucrurilor valoarea lor adecvată. „Deși tu [angajatorul] îi oferi cea mai bună asistență medicală, el ar trebui să înțeleagă că trebuie să se schimbe în inimă. Pentru a trece de băut va fi nevoie de o transformare a gândirii și a atitudinii. Cu toții trebuia să plasăm recuperarea mai presus de orice, pentru că fără recuperare am fi pierdut atât acasă, cât și în afaceri ”(p.143).

Și în ultimul capitol al cărții, O viziune pentru tine, ni se arată cum, pe măsură ce continuăm să creștem pe linii spirituale, inimile noastre sunt din ce în ce mai reorientate departe de preocuparea egoistă și egocentrică cu noi înșine, care este semnul nostru boală: „Să fiu naufragiat în același vas, să fiu restaurat și unit sub un singur Dumnezeu, cu mințile și inimile acordate la bunăstarea altora, lucrurile care contează atât de mult pentru unii oameni nu mai înseamnă mult pentru ei” (p.161) .

Ca şi Jung (și într-o oarecare măsură , Freud), 12&12 adoptă  o abordare mai psihologică punând accentul pe inima egocentrică şi identificând sursa problemei în dorințele şi instinctele noastre naturale, înnăscute. Din acest motiv, la început, ne vine atât de greu să lucrăm pașii și să exersam principiile cuprinse în ei. Doar că nu așa suntem făcuți.

„Cine dorește să fie riguros de onest și tolerant?” suntem întrebați retoric la Pasul 1. „Cine vrea să-și mărturisească defectele altuia și să facă restituirea pentru răul făcut? Cui îi pasă ceva de o Putere Superioară, darămite de meditație și rugăciune? Cine vrea să sacrifice timp și energie încercând să transmită mesajul AA către următorul suferind? Nu, alcoolicului mediu, extrem de egocentric, nu îi pasă de această perspectivă - decât dacă trebuie să facă aceste lucruri pentru a rămâne în viață el însuși ”(p.24).

„Întrucât majoritatea dintre noi suntem născuți cu o abundență de dorințe naturale”, ni se spune la Pasul 6, „nu este ciudat că lăsăm adesea ca acesteaa să depășească cu mult scopul propus. Când ne conduc orbește sau când cerem în mod voit să ne ofere mai multe satisfacții sau plăceri decât sunt posibile sau ne datorează, acesta este punctul în care ne îndepărtăm de gradul de perfecțiune pe care Dumnezeu ni-l dorește aici, pe pământ. Aceasta este măsura defectelor noastre de caracter sau, dacă doriți, a păcatelor noastre ”(p.65).

Prin urmare, „Dacă așezăm mai întâi instinctele, avem carul înaintea calului; vom fi traşi înapoi în deziluzie. Dar când suntem dispuși să punem în primul rând creșterea spirituală - atunci și numai atunci avem o șansă reală ”(Pasul 12, p.114). Această simplă bunăvoinţă este primul semn al unei schimbări de inimă. Începem să ne preocupăm de lucrurile corecte și în ordinea corectă.

Cartea Mare descrie acest proces în Cum funcționează: Devenim „mai puțin interesați de noi înșine, de micile noastre planuri și modele” și mai interesați de ceilalți; „În ceea ce am putea contribui la viață” (p.63), nu doar în ceea ce am putea scoate din ea. Începem să prețuim și să dorim lucrurile Spiritului mai presus de orice altceva. Acestea sunt lucrurile din care se fac Pașii, întruchipate în principii spirituale care reprezintă voia lui Dumnezeu pentru noi.

Pe măsură ce practicăm aceste principii în toate domeniile vieţii noastre, viețile noastre sunt reordonate. Inima noastră este reorientată și viziunea noastră restaurată. Treptat, imperceptibil, începem să ne preocupăm așa cum vrea Dumnezeu să ne pese, să vedem așa cum vrea el să vedem, să trăim așa cum vrea el să trăim.

De ce este o reordonare spirituală a inimii noastre centrală pentru recuperarea noastră? Pentru că inima este obiectivul prin care privim și dăm valoare lucrurilor. Percepția noastră despre modul în care lucrurile care ne interesează sunt afectate într-o anumită situație ne trezesc emoțiile. Iar emoțiile noastre conduc acțiunile noastre.

Dacă preocupările și percepțiile noastre sunt distorsionate, așa vor fi și emoțiile și acțiunile noastre. Pentru a acționa corect, trebuie să ne simțim corect și pentru a ne simți corect trebuie să ne îngrijim și să vedem corect. O trezire spirituală face acest lucru posibil.

Spiritual Awakening:
The Caring Heart

TREZIREA SPIRITUALA: OCHELARII AA = UN NOU MOD DE A VEDEA LUCRURILE

După cum arată Cartea Mare și 12&12 scopul celor 12 Pași este de a ne duce printr-un proces de trezire spirituală care va schimba persoana care am fost și ne va permite să trăim o viață utilă, fericită și productivă. A nu bea este doar primul pas în acest efort.

Extinzându-se pe Cartea Mare, 12&12 descriu ceea ce au în comun toate experiențele unei astfel de treziri spirituale ca „o nouă stare de conștiință și de a fi” care permite unei persoane „să simtă și să creadă ceea ce nu putea face înainte numai cu forța și resursele sale fără ajutor ”(pp. 106-107).

De-a lungul ambelor texte, această trezire este în mod constant asociată cu o schimbare fundamentală a perspectivelor noastre, a percepției noastre, a modului în care vedem sau privim lucrurile.

Aceasta se bazează pe înțelegerea - care este implicită în Cartea Mare și 12&12 - că modul în care ne simțim și ceea ce facem este în esență o funcție a modului în care privim lucrurile și a valorii pe care o acordăm lor.

Raționamentul de bază este simplu: dacă X este important pentru noi și îl percepem ca fiind afectat negativ de Y, vom simți și vom acționa diferit decât dacă percepem că este afectat pozitiv. Dacă X nu este important, efectul lui Y asupra acestuia nu va avea niciun impact asupra modului în care ne simțim sau ce facem.

Este destul de simplu. Desigur, problema este că viziunea noastră este adesea deformată și inima noastră este într-un loc greșit. Pentru noi alcoolicii asta înseamnă că avem tendința de a privi și de a valorifica lucrurile prin lentila distorsionată a bolii noastre spirituale: egoismul și egocentrismul. Acest lucru ne distorsionează emoțiile și acțiunile și ne determină să ne facem rău nouă înșine și celorlalţi.

Scopul unei treziri spirituale este să ne vindece de boala noastră spirituală și să ne permită să vedem și să ne preocupăm de lucruri dintr-un „unghi spiritual”, să experimentăm o schimbare a inimii și a modului de a vedea lucrurile care face posibil să trăim în armonie cu noi înșine, cu alți oameni, cu lumea, cu Dumnezeu.

Referitor la problema perspectivei. Subiectul transformării apare devreme în Cartea Mare, în „Povestea lui Bill”, unde este legat în mod inconfundabil de o trezire spirituală. Ebby împărtășea experiența care i-a permis să nu mai bea. Conștient de reacția negativă a lui Bill la orice legătură cu Dumnezeu, el a făcut o sugestie foarte simplă: „De ce nu-ți alegi propria concepție despre Dumnezeu?”

Bill povestește cum întrebarea lui Ebby l-a lovit puternic. Descrierea sa despre schimbarea pe care a experimentat-o ​​este bogată în limbajul percepției: „a topit muntele intelectual înghețat în umbra căruia ” el „trăise și tremura de mulți ani. Am rămas în sfârșit în lumina soarelui . ”

Trezirea lui Bill s-a redus la simplul fapt că nu-i trebuia decât să fie dispus să creadă într-o Putere mai mare decât el. El „a văzut că creșterea ar putea începe de la acel moment”, că pe acea bază simplă ar putea construi ceea ce acum „ vedea ” la prietenul său (pe care îl văzuse anterior ca un „trăsnit” religios). „Așa am fost convins că Dumnezeu este preocupat de noi atunci când Îl dorim suficient. În cele din urmă am văzut , am simțit, am crezut. O proporţie mare de mândrie și prejudecăți a scăzut în ochii mei . O nouă lume a intrat în viziunea mea .“

Bill își amintește apoi de experiența spirituală fugară pe care o simțise la vechea Catedrală Winchester din Anglia ca un tânăr soldat, o experiență a prezenței lui Dumnezeu care „fusese ștearsă de clamări lumești, mai ales în interiorul meu. Și așa a rămas de atunci. Cât de orb fusesem ”(pp. 12-13)

O altă legătură directă între o trezire spirituală și un nou mod de a vedea lucrurile poate fi găsită mai departe în Cartea Mare în legătură cu promisiunile de la Pasul 9 Două schimbări promise în percepție funcționează ca schimbări esențiale din care urmează alte schimbări cu privire la atitudinile, preocupările și emoțiile noastre.

Prima: „Indiferent cât de jos am ajuns, vom vedea cum experiența noastră poate aduce beneficii celorlalți. ” O trezire spirituală ne permite să ne vedem trecutul dureros într-o altă lumină. Ca urmare a acestei schimbări, „acel sentiment de inutilitate și de milă de sine va dispărea. om lăsa de o parte interesele egoiste şi ne vom interesa mai mult de soarta semenilor. Nu ne vom mai frământa cu gânduri legate de propria persoană."

Al doilea: „Întreaga noastră atitudine și perspectivă asupra vieții se vor schimba ”. Ca urmare a acestei schimbări și mai cuprinzătoare, „frica de oameni și de insecuritate financiarăne va părăsi. Vom ști intuitiv cum să gestionăm situațiile care ne derutau. Ne vom da seama brusc că Dumnezeu face pentru noi ceea ce nu am putea face pentru noi înșine ”(p.84).

Vom găsi și asociații indirecte. De exemplu, în Pasul 4 din Cartea Mare, am citit că, după ce ne-am notat resentimentele, „Am fost pregătiți să privim dintr-un unghi complet diferit . Am început să vedem că lumea și oamenii ei ne domină cu adevărat. . . am văzut că aceste resentimente trebuie stăpânite. . . ” (p.66). Aceste schimbări fac parte dintr-un proces treptat de trezire la o viziune spirituală a lucrurilor.

Aceeași conexiune se găsește peste tot în 12&12. La Pasul 1, de exemplu, vom găsi următoarea descriere a percepției noastre radical diferite despre neputința noastră în fața alcoolismului nostru:

„Dar la intrarea în AA, în curând vom avea o altă viziune asupra acestei umilințe absolute. Noi percepem că numai prin înfrîngerea totală suntem capabili să facem primii pași spre eliberare și putere. Admiterile noastre de neputință personală se dovedesc în cele din urmă a fi piatra de bază fermă pe care se pot construi vieți fericite și pline de sens ”(p.21).

La Pasul 11, 12&12 explică faptul că „Căutarea de sine este mijlocul prin care suntem capabili să aducem o nouă viziune ” pentru a ilumina aspectele „ întunecate și negative ” ale naturii noastre (p.98).

Mai departe, în Pasul 11, trezirea spirituală este legată de naşterea unei percepții de realizare a voinței lui Dumnezeu pentru noi și pentru lucrurile care contează cu adevărat în viață. Rezultatul este un sentiment de pace și seninătate în fața lucrurilor despre viață și despre lume care ne deranjau în trecut:

„În momentul în care surprindem chiar o privire asupra voinței lui Dumnezeu, momentul în care începem să vedem adevărul, dreptatea, iar iubirea ca lucruri reale și veșnice din viață, nu mai suntem deranjați de tot ceea ce pareau dovezi contrare care ne înconjoară în treburile pur umane ”. (p.105).

La Pasul 12 întregul proces este rezumat în următoarele cuvinte:

„Așadar, practicând acești Pași, am avut o trezire spirituală despre fără nicio urmă de îndoială. Uitându-ne la cei care abia erau la început și încă se îndoiau de ei înșiși, restul dintre noi am putut vedea schimbarea care se instalează. Din numărul mare de astfel de experiențe, am putea prezice că cel care încă se îndoieşte că nu a a ajuns la „perspectiva spirituală” și care încă considera grupul său AA puterea superioară, o să ajungă să-l iubească pe Dumnezeu și o să îi spună pe nume ”(p.109).

Astfel, pe măsură ce creștem în trezirea noastră spirituală, modul în care vedem lucrurile și ceea ce ni se pare important pentru noi se întemeiază treptat pe spiritual, nu pe material, pe Dumnezeu, nu pe sine. Acest lucru oferă emoțiilor noastre un nou fundament şi anume unul spiritual.

Modul în care reacționăm emoțional la situații este o funcție a modului în care vedem acele situații care afectează lucrurile care ne interesează. Astfel, pe măsură ce vedem și ne îngrijim devin ancorate spiritual, la fel și emoțiile noastre.

Această schimbare constantă de perspectivă și motivație este favorizată de toți pașii, și în special de pașii 4 și 10. Când facem inventarul și ne examinăm, trebuie să ne întrebăm întotdeauna: Cum mă uit la asta? Ce defecte îmi distorsionează vederea? Ce principii mă pot ajuta să o corectez? Văd asta dintr-o perspectivă spirituală? Mi-am pus ochelarii AA?

Spiritual Awakening:
The Seeing Eye

FURIA

Furia și resentimentele sunt subiectele inventarului nostru de la Pasul 4 din Cartea Mare. Ca emoție, furia apare dintr-o percepție că cineva a fost nedrept în mod intenționat. Răspunde la o faptă (sau omisiune) pe care o vedem sau o interpretăm ca nedreaptă sau incorectă, o rănire sau un prejudiciu adus persoanei noastre sau ceva important pentru noi. Cartea Mare enumeră unele dintre lucrurile care ne sunt afectate ca stima de sine, ambițiile și relațiile personale. 12&12 le rezumă ca preocupări pentru „sex, securitate și societate”.

Furia motivează persoana vătămată să remedieze nedreptatea și să-l pedepsească pe ofensator. Ca atare, furia este, în principiu, necesară din punct de vedere moral. Dacă un caz specific de furie este bun și moral corect, sau rău și moral greșit, depinde dacă răspunsul se potrivește ofensei.

Furia merge prost când percepția mea este greșită: văd o ofensă acolo unde nu există, sau văd o ofensă mai mare decât estede fapt; sau văd intenții jignitoare acolo unde nu există sau ofensatorul nu este responsabil din punct de vedere moral sau vinovat; sau ceea ce percep ca fiind ofensatorul nu este de fapt ofensatorul.

Furia merge prost și atunci când interesul meu este greșit. Preocupările sunt greșite atunci când sunt excesive, din punct de vedere moral sau spiritual, în afara ordinii sau urmărite în detrimentul altora. Dacă sufăr de o dorință excesivă de respect, de exemplu, voi vedea semne de lipsă de respect peste tot și mânia mea va fi trezită frecvent.

Din cauza bolii noastre spirituale, percepția și preocupările noastre sunt deseori susceptibile de a fi egocentrice și astfel distorsionate și, prin urmare, mânia noastră este defectă. Adică, mânia noastră tinde să fie din soiul neprihănirii de sine, adesea condus de mândrie, un ego rănit fiind cauza sa cea mai comună. În sensul nostru de dreptate deformată, suntem predispuși să ne ofensăm prea repede, prea des, prea intens și prea mult timp - acesta din urmă generând un resentiment mocnit care ne dispune la o mânie și mai mare.

Inventarul nostru este conceput pentru a dezvălui cauza furiei și resentimentului nostru în percepțiile și preocupările distorsionate și în defectele de caracter care stau în spatele lor. Scopul său este de a încuraja o trezire spirituală care transformă acele percepții și preocupări și care ne permite să predăm acele defecte ale caracterului și să le înlocuim cu trăsăturile lor compensatorii. Printre acestea se numără virtuți precum smerenia, acceptarea, răbdarea, toleranța și iertarea.

Acesta este modul în care putem deveni progresiv liberi de emoții care în trecut ne-au condus la sticlă și în abstinenţă se pot păstra în recuperare și ne pot sabota relaționarea.  

„Așadar, astăzi, dacă cineva vorbește despre mine pentru a mă răni, mă întreb mai întâi dacă există vreun adevăr în ceea ce spune. Dacă nu există, încerc să-mi amintesc că și eu am avut perioadele mele de a vorbi amar despre ceilalți; bârfa asta dureroasă nu este decât un simptom al bolii noastre emoționale care încă a rămas; și, prin urmare, nu trebuie să fiu niciodată supărat pe nerezonabilitatea persoanelor bolnave. ” - Bill W. 

„Resentimentul este infractorul „ numărul unu ”. Distruge mai mulți alcoolici decât orice altceva. Din aceasta provin toate formele bolii spirituale, deoarece am fost nu numai bolnavi psihic și fizic, ci am fost bolnavi spiritual ”. - Cartea Mare 

„Ceea ce trebuie să recunoaștem este că exultăm în unele dintre defectele noastre. Mânia autoîndreptăţită poate fi foarte plăcută. Într-un mod pervers, putem avea satisfacție din faptul că mulți oameni ne enervează; aduce un sentiment confortabil de superioritate. ” - 12&12

 Anger

Trezirea spirituală: conceptul

AA a fost întemeiată pe ideea jungiană că există un anumit tip de alcoolic care nu se poate recupera decât printr-o trezire spirituală. Acest lucru nu este supus dezbaterii. Este un fapt bine documentat al istoriei noastre. Majoritatea pionierilor noștri par să fi fost așa. Fără îndoială, există mulți în AA astăzi care nu sunt.

Fie că este sau nu este aşa, fiecare dintre noi decide. Cert este că, pentru mulți dintre noi, întrebarea nu este atât de importantă. Dacă suntem noi în program, a avea o trezire spirituală nu este cel mai important lucru în mintea noastră. Vrem doar să ne liniștim și să ieșim din necazuri: poate să obținem un loc de muncă sau un apartament sau să ne se întoacă partenerul înapoi sau să ne recuperăm copiii sau să ieșim din închisoare. Dacă vom reuși să rămânem sobri și să facem unele progrese în aceste domenii și în alte domenii, întrebarea va rămâne marginală.

Dacă ne aflăm în recuperare pe termen lung și ne îmbunătățim, iar viața este (luând în considerare toate domeniile) în general bună, probabil că nici nu ne vom deranja cu întrebarea. Probabil că facem unele progrese spirituale oricum, chiar dacă nu le descriem în acești termeni. O trezire spirituală poate fi treptată și poate avea loc la mai multe niveluri. Chiar și o cantitate minimă de lucru cu pașii va contribui la proces și va da rezultate pozitive.

Este posibil ca întrebarea să nu ne atragă atenția până nu avem o criză sau o recădere (cele două coincid de obicei). „Alunecarea” poate fi emoțională sau de băut. În ambele cazuri, am avut un apel de trezire. Este greu de continuat cu ce a fost înainte. Simțim că trebuie să facem ceva. Dar ce? Nu am fost la întâlniri? Nu am lucrat Pașii? Nu am avut sponsor și sponsorizaţi? De ce viața noastră se dezlănțuie din nou? Atunci unii dintre noi aruncă o altă privire asupra clauzei de deschidere a pasului 12.

„După ce am avut o trezire spirituală ca urmare a acestor pași. . . ” Datorită structurii sale gramaticale, este ușor să ratăm caracterul central al acestei clauze din Pas. La o lectură mai atentă, am putea observa că ne spune trei lucruri destul de semnificative. În primul rând, ne spune scopul celor 12 pași și, prin urmare, al programului AA care se bazează pe aceștia. Acest scop este de a avea o trezire spirituală. 

În al doilea rând, ne spune că lucrul cu Pașii va avea ca rezultat o astfel de trezire. Aceasta nu este atât o afirmație sau o promisiune, cât o concluzie: „După ce am avut”. Este ceea ce a arătat experiența. Rareori, notează Cartea Mare (p. 58), va eșua acest lucru. Dacă îi lucrăm, o vom avea. Dacă nu, nu o vom avea.

În al treilea rând, ne spune că ceea ce urmează în următoarele două propoziţii - și pentru restul vieții noastre în recuperare - este rezultatul acestei treziri: după ce am avut X, am făcut Y. Că am avut-o este atât mesajul pe care îl transmitem altor alcoolici, cât și ceea ce ne permite să continuăm să practicăm principiile în toate domeniile vieţii noastre, dincolo de problema noastră cu alcoolul.

Trezirea a rezolvat această problemă, iar o trezire continuă printr-o practică continuă asigură că problema nu apare din nou și că recuperarea nu degenerează într-o operațiune de stopare în care doar ne abținem și rămânem uscați. Practicarea principiilor ca mod de viață poate, nu numai „să elimine obsesia”, ci „permite suferindului să devină fericit și în întregime de folos” (12&12, p. 15). „Ca mod de viață” este cheia. Principiile trebuie trăite. Așa le experimentăm. Așa au ca efect trezirea. Cartea Mare spune acest lucru foarte clar: „Viața spirituală nu este o teorie. Trebuie să o trăim (p.83).

Evident, există multe - de fapt, totul - care se bazaeza pe ideea unei treziri spirituale. Cu toate acestea, AA nu este un program teologic, filozofic sau psihologic, chiar dacă împrumută de la toate cele trei discipline. Este în primul rând un program de acțiune. Prin urmare, cele două texte ale noastre nu varsă multă cerneală încercând să explice ce este o trezire spirituală. În schimb, se concentrează pe explicarea modului de funcționare și a rezultatelor. Lucrează pașii și practică principiile, spun ei, și vei avea o trezire spirituală. Folosiţi, nu analizați, cum spune sloganul.  

Dar dacă nu putem folosi și nu ajungem nicăieri, poate că trebuie să analizăm. Dacă nu ne lipsește dorința, disponibilitatea sau efortul, poate ne lipsește înțelegerea. Dacă da, este posibil să trebuiască să ne întoarcem și să vedem ce spun de fapt cele două texte ale noastre. Dacă o facem, vom descoperi că ne oferă suficient material pentru a înţelege conceptul și a-l pune în practică. Cea mai mare parte a acestui lucru, desigur, este descriptivă, dar putem deduce construcţia conceptuală dacă depunem munca.

Pasajele pe care trebuie să le luăm în considerare sunt în „Există o soluție” și „Anexa la o experiență spirituală” a cărții mari și în pasul 12 din 12&12.

În „Există o soluție”, o trezire spirituală este descrisă ca o experiență spirituală ce duce la o transformare radicală: „Marele fapt este că am avut experiențe spirituale* profunde și eficiente care au revoluționat întreaga noastră atitudine față de viață, față de semenii noștri și față de universul lui Dumnezeu. Faptul central al vieții noastre de astăzi este certitudinea absolută că Creatorul nostru a intrat în inimile noastre și trăiește într-un mod care este într-adevăr miraculos. El a început să realizeze acele lucruri pentru noi pe care nu le-am putut face niciodată singuri ”(p.25).

Rețineți că pasajul subliniază termenul „fapt”, un fapt curios în sine, dată fiind natura conținutului său. Totuși, o spune de două ori. Aceasta evidențiază o idee crucială: o trezire spirituală nu este despre credințe sau crezuri, ci despre evenimente reale trăite de alcoolic. Evenimentele sunt cele care determină transformarea.

Asteriscul după „experiențe spirituale” de mai sus face referire la Anexă (pp. 567-568), în care urmînd Varietățile de experiență religioasă ale lui William James, ni se spune că trezirea sau experiența „s-a manifestat în multe forme diferite” și că, contrar impresiei date în prima ediție a cărții, nu trebuie să fie „în natura bruscă și spectaculoasă răsturnări de situații ”(cum a trăit Bill însuși la Towns Hospital). Majoritatea sunt treptate, sau a ceea ce James a numit „varietatea educațională, deoarece se dezvoltă încet într-o perioadă de timp”. Totuși, acestea pot duce la o „modificare profundă” a „reacției la viață” a alcoolicului, o schimbare care „cu greu ar fi putut fi făcută” doar de alcoolic.

Bineînțeles, implicația este că unii o pot avea brusc, deși nu trebuie să fie de forma cu tunete și lumini, cum a avut Bill (Alcoholics Anonymous Comes of Age, p.63) sau Fitz M. (Big Book, p.56). Alcoolicul poate experimenta și ambele forme (așa cum a fost și cazul lui Bill). În ambele cazuri, esențialul trezirii este o „conștientizare a unei Puteri mai mare decât noi înșine”, o „conștiință a lui Dumnezeu”. Din nou, trezirea implică experiența.

12&12 (pp.106-107) face ecoul mesajului de bază din Anexa Cărții Mari, declarând că „Există atâtea definiții ale trezirii spirituale pe cât există oameni care le-au avut”, dar că ceea ce toți cei autentici au în comun, și ceea ce constituie cel mai important sens al său este că persoana „a devenit acum capabilă să facă, să simtă și să creadă ceea ce nu putea face înainte doar prin forța și resursele sale fără ajutor. I s-a acordat un dar care echivalează cu o nouă stare de conștiință și ființă ”.

12&12 merge mai departe, însă, legând direct conceptul de unele dintre principiile spirituale a căror sursă și a căror practică sunt esențiale în trezire. „Într-un sens foarte real, el a fost transformat, pentru că a pus mâna pe o sursă de putere pe care, într-un fel sau altul, și-o refuzase până acum. El se găsește în posesia unui anumit grad de onestitate, toleranță, altruism, pace sufletească și dragoste de care se credea destul de incapabil. Ceea ce a primit este un cadou gratuit și, totuși, de obicei, cel puțin într-o mică parte, s-a pregătit să-l primească ”.

„Modul în care AA se pregătește să primească acest dar”, concluzionează 12&12, „constă în practica celor Doisprezece Pași din programul nostru" (pp. 106-107). Suntem astfel readuși la clauza de deschidere a Pasului 12.

Înțelegerea celor două cărți despre o trezire spirituală este, în ceea ce privește rezultatele, aceeași cu cea a lui Jung și James. O astfel de trezire duce la o transformare radicală care ne permite, nu numai să depășim handicapurile care afectează probleme precum alcoolismul, ci să ne schimbăm în mod semnificativ viața în bine.

Cărțile noastre sunt specifice referitor la principiile spirituale și sursa supremă a transformării, puterea spirituală la lucru. Jung este specific despre ceea ce pare să se întâmple psihologic: experiența implică „deplasări emoționale și rearanjamente imense” care transformă ideile, emoțiile și atitudinile care ne-au guvernat viața, înlocuindu-le cu „un set complet nou de concepții și motive”  

Așa cum clarifică cele două cărți aceasta ne oferă o perspectivă complet diferită asupra vieții, una care este ancorată în motivația complet nouă sugerată de Pasul 11: dorința de a face voia lui Dumnezeu pentru noi . 

Spiritual Awakening:
The Concept

Mesajul: trezirea spirituala

Pasul 12 ne spune trei lucruri:

Primul lucru pe care ni-l spune este ce s-a întâmplat (chiar mesajul pe care îl transmitem altor alcoolici) şi anume

am avut o trezire spirituală

Al doilea lucru pe care ni-l spune este ce am făcut ca să ajungem la o trezire spirituală şi anume

am lucrat paşii

Al treilea lucru pe care ni-l spune este ce urmeaza să facem pentru tot restul vieţii noastre în recuperare, pentru că doar o trezire spirituală ne dă această abilitate, şi anume

am continuat sa practicăm principiile nu numai pentru alcool, ci în toate domeniile vieţii.

LACOMIA

  „Nu putem obține nici o eliberare de obsesia alcoolului până când nu vom fi dispuși să facem față acelor defecte de caracter care ne-au adus în acea stare nefericită”. - Bill W., În viziunea lui Bill

În procesul de creștere spirituală și construirea caracterului - reprezentat prin programul în 12 pași - prin care ne schimbăm, realizăm înlocuirea defectelor noastre cu virtuțile spirituale, reprezentate de principii.

LĂCOMIA

Într-o noapte din 1984, stăteam la o masă grecească, ascultând discuția sponsorului meu cu A., care se pare că recidivase din nou. Fiind sobru doar de câteva luni, nu am înțeles prea bine miezul conversației lor. Dar ceva ce a făcut A. mi-a rămas în minte. A scos un pachet de țigări și, cu un rânjet pe față, a arătat spre marca: MORE (mai mult). Ca şi cum acel cuvânt ar fi explicat cumva totul.

Mulți ani mai târziu mi-am dat seama ce voia să spună. Alcoolismul este o boală a lui mai mult: mai multă băutură, mai mult sex, mai mulți bani, mai multă aventură, mai mult totul. Este de nesatiat. De aceea nu s-a putut opri.

Citatele 12 și 12 de mai jos rezumă frumos sindromul. "Mănâncăm, bem și luăm mai mult din tot ceea ce ne trebuie, temându-ne că nu vom avea niciodată suficient" (Pasul 4, p. 49). Mulți dintre noi s-ar identifica probabil cu asta. Puțini ar putea să se raporteze cu ușurință la lăcomie, totuși Lăcomia este atât de endemică în cultură încât trece în mare parte neobservată. Cu siguranță în noi înșine. Într-adevăr, lăcomia produce mai multă neprihănire de sine și auto-înșelăciune decât majoritatea celorlalte defecte ale caracterului. Sunt întotdeauna „ei”, niciodată eu.

Un alcoolic care se inventariază el însuși poate recunoaște cu ușurință că a fost un hoț, dar nu își poate atribui furtul lăcomiei. O altă persoană poate admite că a lucrat în două locuri de muncă sau a lucrat săptămâni cu 60 sau 80 de ore de muncă, punînd asta în detrimentul familiei și a sănătății sale, dar neagă că asta ar fi avut de-a face cu a fi lacom. Un altul poate recunoaște că și-a depășit multiplele cărți de credit, acumulând tot felul de lucruri și a fost obligat să declare faliment, dar nu pentru că a fost lacom.

Incapacitatea noastră de a recunoaște lăcomia în noi înșine crește în loc să scadă după ce am fost în program o vreme. Asta se întâmplă cu majoritatea defectelor de caracter. Asta pentru că modurile în care se manifestă sunt mai puțin extreme și, prin urmare, mai puțin evidente. Nu mai furăm. Dar abia așteptăm să obținem cea mai recentă versiune a gadgetului X sau să trecem la Y sau Z. Rămânem la fel de dornici de a achiziţiona ca oricând.

Dacă ne este greu să detectăm lăcomia din noi, probabil că vom găsi mai greu să detectăm avaritatea. Termenul sună atât de demodat încât nu putem vedea cum s-ar putea aplica la noi. Cele două cuvinte au devenit în mare parte sinonime, dar în timp ce lăcomia se referă în primul rând la a avea „mai mult”, avaritatea se referă în primul rând la ceea ce este „al meu”. Cele două, desigur, sunt înrudite. Obțin mai multe, astfel încât să am mai mult despre care să spun că este al meu. Una adună, cealaltă păstrează.

„Un altul poate dezvolta o astfel de obsesie pentru securitatea financiară, încât nu vrea să facă altceva decât să acumuleze bani”, declară 12&12 (Pasul 4, p.43) în timp ce caută să explice modul în care dorințele noastre naturale pot deveni distorsionate. Nu este nimic în neregulă cu banii; nimic în neregulă cu dorința de a fi sigur din punct de vedere financiar sau de a deține bunurile materiale care fac o viață confortabilă. Toate acestea sunt lucruri bune.

Dar doar atât. La fel ca și alte defecte ale caracterului, lăcomia nu este doar un lucru rău, este un lucru bun care a devenit rău. Defectul constă în exces. Avaritatea sau lăcomia sunt un atașament imoderat sau disproporționat față de bani, bogăție și bunuri. Aceste lucruri au devenit prea importante pentru noi. Ne pasă prea mult de ei. (Putem vedea acest lucru în etimologia avarității (latină avere , poftă), a cărei rădăcină este prezentă în cuvântul nostru „avid”, adică dornic, arzător, fervent). Drept urmare, ele conduc acțiunile noastre și creează emoții defecte.

Prima dintre aceste emoții este frica. De aceea, numindu-l „activatorul șef al defectelor noastre”, 12&12 definesc frica egocentrică ca fiind în primul rând „că am pierde ceva ce deja aveam sau nu vom reuși să obținem ceva ce ne dorim” (Pasul 7, p.76) . Lăcomia, cu atașamentul ei excesiv la bunurile materiale și conexe, generează cerințe nerezonabil (de la noi înșine, de la alți oameni, din lume), creând condițiile care generează apoi teama că nu vom putea să le asigurăm. Ca avaritate, lăcomia favorizează, de asemenea, posesivitatea, teama că vom pierde bunurile în care am investit atât de mult.

Lăcomia poate, de asemenea, să încurajeze furia și resentimentele, atunci când solicitările noastre neîncetate pentru mai mult nu sunt îndeplinite și nu obținem ceea ce ne dorim. De asemenea, poate stimula depresia, atunci când pierdem ceea ce devenise atât de esențial pentru noi, și mila de sine, atunci când ne învinovățim pentru pierderea noastră. În toate aceste cazuri lăcomia ne distorsionează emoțiile.

Lăcomia este, de asemenea, legată de diferite defecte ale caracterului. În voracitatea sau incapacitatea de a exercita reținere sau moderare, este o expresie a nepăsării. Deoarece dorința distorsionată de mai mult dezvăluie incapacitatea de a vedea valoarea a ceea ce avem deja, este o manifestare a ingratitudinii. Deoarece este suntem atât de preocupaţi de obținere și păstrare, dobândire și acumulare, lăcomia și avaritatea pot lua, de asemenea, forma zgârceniei și avariţiei. Din același motiv, lăcomia ne poate face plini de nevoile altora și, făcând acest lucru, ne poate face insensibili la cerinţele dreptăţii.

Există, de asemenea, un aspect comparativ și competitiv al lăcomiei, care îl leagă de mândrie. Putem interpreta faptul că avem mai mult ca făcându-ne să arătăm mai bine, mărimea salariului nostru și cantitatea și calitatea bunurilor noastre, ca ne face să ieșim în evidență și să parem diferiți, importanți sau speciali. Întrucât ne afectează în special cariera, aici avem tendința de a „lăsa lăcomia să se mascheze ca ambiție”, așa cum sunt notele din 12&12 (Pasul 6, p.66). Uneori mândria care motivează lăcomia poate merge mai adânc. Poate semnala dorința de a crea un sentiment de securitate autosuficient. Dacă putem deveni total încrezători în sine, ce nevoie este să ne bazăm pe Dumnezeu, să ne predăm voința și viața în grija lui?  UIităm de smerenie.

Având în vedere asocierea sa cu aceste diferite defecte, principalele antidoturi împotriva lăcomiei și avarității sunt clare. Principala dintre acestea este principiul recunoștinței. În măsura în care suntem recunoscători pentru ceea ce avem, în această măsură suntem mulțumiți și mai puțin doritori de mai mult. Astfel recunoștința temperează lăcomia. A fi recunoscători pentru ceea ce avem ne ajută să-l vedem ca pe un dar și ne dispune să dăm înapoi în schimb, deschizându-ne către virtutea generozității, antiteza lăcomiei și avarității.

Există un alt remediu care este poate mai puțin clar. Aceasta este principiul simplității. Simplitatea înlocuiește plăcerea de a avea mai mult cu plăcerea de a avea mai puțin. Dacă cultivăm simplitatea în casă, de exemplu, vom deveni mai puțin confortabili cu dezordinea. Lucrurile vor începe să ne încarce. Vom începe să renunțăm la ceea ce este inutil și să evităm adăugăm altele la ceea ce deținem. Vom câștiga treptat plăcerea de a fi simplu și modest. O astfel de descărcare materială poate aduce o descărcare mentală, o ușurare a ființei, un sentiment de libertate chiar. Lucrurile nu ne mai posedă.

Practicarea acestor principii începe cu inventarierea modurilor în care lăcomia se poate exprima în noi. Dacă nu vedem problema, nu vom vedea soluția. Pentru a efectua inventarul nostru, putem examina lucruri precum obiceiurile noastre de cumpărare și de cheltuială, susceptibilitatea noastră la reclame, reclame și vânzări, cât de des răsfoim cataloage și echivalentele lor online, cât timp petrecem la cumpărături pentru alte lucruri decât necesități, cum ar fi alimentele , dimensiunea și calitatea garderobei noastre, nivelul datoriilor noastre și așa mai departe. Dacă deținem o afacere, nevoia de a obține profit ne prezintă tentații suplimentare la lăcomie și va trebui să examinăm unde putem tinde să cedăm.

Desigur, vom dori să privim lăcomia și avaritatea de la celălalt capăt: obiceiurile noastre de a oferi și disponibilitatea noastră de a ne despărți de lucruri, inclusiv bani și bunuri. Aici cantitatea nu va fi neapărat factorul determinant, deoarece de obicei nu avem de-a face cu mai mult, ci cu mai puțin.

 

Ca și în cazul oricărui inventar, va trebui vedem ce se ascunde în spatele cazurilor specifice ale defectului, lăcomia în acest caz. Acestea sunt la urma urmei externe, posibile simptome ale unei stări defecte. Ceea ce determină prezența lăcomiei și avarității în noi este orientarea inimii noastre. Ne întrebăm: De ce este important să avem mai mult din acest lucru sau altul? Ce ne motivează în a obține, a păstra sau a dărui? Ce ne conduce?  

Greed