BLOGUL LUI

Stefan -

MINDFUL ADDICT

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


AL-ANON - PASUL 1

Pasul Unu

“Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului şi că nu mai suntem stăpâni pe viaţa noastră.”

Mulţi dintre noi vin la Al-Anon plini de disperare. Unii dintre noi vin pentru a afla cum să îl faci pe cineva abstinent; alţii au crescut în familii de alcoolici sau şi-au părăsit partenerii alcoolici şi nu mai locuiesc alături de un alcoolic activ. Poate că nu ne dăm seama de impactul pe care îl are viaţa alături de un alcoolic până nu începem să accept că există greutăţi “familiare” în viaţa şi relaţiile noastre actuale. Mulţi dintre noi nu ar fi deschis voluntar uşile Al-Anon ului dacă nu ar fi fost într-un fel de criză sau durere care ne-a forţat să căutăm ajutor. Deşi, poate, nu ne-am gândit la asta, venim la Al-Anon pentru că vieţile noastre au devenit de necontrolat şi căutăm să ne eliberăm.
            Primul cuvânt din cei 12 Paşi ilustrează un concept important în recuperarea în Al-Anon: nu suntem singuri! Ne dăm seama de asta chiar din primele întâlniri. Aşa cum spune mesajul de bun-venit (sugerat pentru Al-Anon), noi, cei care trăim sau am trăit cu problema alcoolismului, înţelegem aşa cum puţini o fac. Şi noi eram singuri şi frustraţi, dar în Al-Anon descoperim că nici o situaţie nu este complet lipsită de speranţă şi că e posibil şi pentru noi să găsim mulţumire şi chiar fericire, indiferent dacă alcoolicul bea sau nu.” Doar auzirea acestor cuvinte poate să ne ajute simţim că şi pentru noi există speranţă.
            Odată ce recunoaştem că băutul cuiva ne-a afectat viaţa, s-ar putea să vrem să dăm vina pe băut pentru orice. Suntem siguri că trebuie să fie ceva mai mult de spus sau de făcut pentru a-l convinge pe alcoolic să înceteze băutul, aceasta rezolvându-ne problemele. Habar nu avem că suntem la fel de neputincioşi în faţa alcoolului ca şi alcoolicul însuşi.
            Neînţelegând că alcoolismul este o boală, mulţi dintre noi am încercat să luăm situaţia în mâinile noastre. Poate că am aruncat băutura la chiuvetă, am inventat tot felul de scuze,  am rugat, am protejat sau pedepsit alcoolicul. Poate ne-am ascuns sentimentele, ne-am izolat şi am evitat orice contact cu alcoolicul, gândindu-ne că problemele noastre vor dispărea. Poate că am preluat proiectele neterminate ale alcoolicului, am răspuns la telefoane în locul lui sau i-am acoperit greşelile. Însă, indiferent  de ce am făcut, vieţile noastre nu s-au îmbunătăţit şi alcoolicul nu s-a schimbat.
            Pentru a face Pasul Unu şi a ne recunoaşte neputinţa, trebuie să înţelegem şi să acceptăm mai întâi alcoolismul ca şi boală. Medicii sunt de acord că alcoolismul este o boală progresivă care poate fi stopată, dar nu vindecată – e o boală cronică. Una dintre simptome este dorinţa necontrolabilă de a bea; atât timp cât alcoolicul va continua să bea, această dorinţa va continua să crească. Unii alcoolici încearcă să îşi convingă familia că sunt consumatori sociali, bând doar la sfârşit de săptămână sau abţinându-se o perioadă de timp. Dar compulsia (n.tr. repetarea necontrolată a unei acţiuni) de a bea reapare, de obicei. Singura cale de a stopa boala este abstinenţa totală. Mulţi alcoolici se tratează cu succes prin diferite metode. Programul Alcoolicilor Anonimi (AA) este privit, în general, ca fiind cel mai eficient. Experienţa noastră arată că nu putem obliga pe nimeni să se oprească din băut. Aceasta este o alegere individuala a alcoolicului.
            Alcoolismul este o boală de familie. Asta înseamnă că “…alcoolismul unui membru al familiei afectează întreaga familie şi toţi devin bolnavi. De ce se întâmplă aşa? Pentru că, spre deosebire de diabet, alcoolismul nu există doar în corpul bolnavului, ci este , în acelaşi timp, o boală a relaţiilor. Multe dintre simptomele alcoolismului se regăsesc în comportamentul acestuia. Cei care au de-a face cu un alcoolic reacţionează la aceste comportamente. Încearcă să îl controleze, să îl mascheze sau să îl ascundă. Adesea, se auto-învinovăţesc pentru asta şi se simt răniţi. În cele din urmă, ei înşişi vor avea tulburări emoţionale.” (din Alateen - Speranţă pentru Copiii Alcoolicilor, pag. 6).
            În Al-Anon se vorbeşte despre cei “C.T.C.” care descrie neputinţa noastră asupra alcoolismului: noi nu am cauzat boala, nu o putem trata şi nu o putem controla. Începem să învăţăm ideea de bază în Al-Anon, şi anume cea de a lua accentul de pe alcoolic şi de a ne concentra asupra a nouă înşine. Chiar dacă e greu să ne uităm la rolul nostru în problemele pe care le avem, acceptarea Pasului Unu ne va elibera de responsabilităţi imposibile. Încercam să “reparăm” o boală, şi încă una a altcuiva!
            Pentru a regăsi pacea şi seninătatea în viaţa noastră, trebuie să ne schimbăm - un gând provocator şi, poate, şi înfricoşător. S-ar putea să trebuiască să re-învăţăm să avem grijă de noi înşine. Atunci când ne concentrăm asupra alcoolismului şi comportamentului altei persoane, mulţi dintre noi ajungem să punem pe prim plan nevoile acestei persoane. S-ar putea să suferim de stimă de sine scăzută şi să nu credem că merităm să ne acordăm puţin timp doar pentru noi. Însă, indiferent dacă ne vedem ca buni sau răi, alcoolismul tot ne va înfrânge. În Al-Anon vom găsi sprijin.
            Ne poate fi foarte greu să ne recunoaştem neputinţa. Până la urmă, noi suntem cei competenţi care am ţinut laolaltă familia, serviciul şi lumea întreagă, în timp ce alcoolicul de lângă noi crea haos. Cum adică, tot noi, cei responsabili, suntem neputincioşi? În Al-Anon învăţăm că vieţile noastre pot fi de necontrolat tocmai pentru că încercăm să controlăm oameni şi situaţii din viaţa noastră. E greu de acceptat că toate eforturile noastre - bine intenţionate, de altfel - au putut fi o parte din problemă, dar, pe când ajungem la Al-Anon, suntem în sfârşit gata să încercăm ceva – orice - nou. Trebuie să recunoaştem că nimic din ce am făcut sau nu am făcut nu a  putut controla băutul altei persoane. Cum putem să ajutăm un alcoolic? În Al-Anon învăţăm să acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba (alcoolicul) şi să schimbăm ceea ce putem (pe noi înşine). Pentru a ne recupera din această boală trebuie să învăţăm să menţinem accentul pe noi înşine. 
            Uitându-ne înapoi în viaţa noastră, ni se cere să ne recunoaştem neputinţa în faţa alcoolului, asupra alcoolicului şi a fiecărei persoane sau eveniment pe care am crezut că îl putem controla prin voinţa noastră. Prin renunţarea la iluzia că avem control asupra altor oameni, a acţiunilor lor şi a dependenţei ori faţă de alcool, simţim că o imensă greutate ne-a fost ridicată de pe umeri şi începem să descoperim libertatea şi puterea pe care o avem - puterea de a decide şi de a ne trăi propriile vieţi. Lipsa controlului se micşorează. Începem să vedem drumul spre recuperarea noastră.
            In Al-Anon descoperim principii care funcţionează şi pentru noi şi care ne ajută să ne relaţionăm cu ceilalţi. Al-Anon ne învaţă  noi căi de a avea relaţii sănătoase în toate domeniile vieţii noastre. Pasul Unu ne aduce aminte de relaţia cea mai potrivită pe care o putem avea cu ceilalţi – totala lipsă de putere asupra lor. Asta ne pune în postura corectă faţă de noi înşine –atunci când încercăm să îi controlăm pe ceilalţi ne pierdem capacitatea de a ne controla propriile vieţi. Pasul Unu este adevăratul început de drum în recuperarea noastră.

Membrii îşi împărtăşesc Experienţa, Puterea şi Speranţa

 

›››  Am acceptat adevărul…

Am admis că viaţa mea devenise de necontrolat, dar mult timp nu am acceptat ca sunt neputincioasă în faţa alcoolului. Eram sigură că voi reuşi să îl fac pe alcoolic să nu mai bea, spunându-I “dacă m-ai iubi, nu ai mai bea niciodată”. Câteva expresii de genul ăsta mi se păreau foarte normale în acea perioadă. Eram o persoană foarte pretenţioasă. Înainte de Al-Anon nu am ştiut că aceste aşteptări sunt dincolo de posibilităţile alcoolicului de a le realiza. Nu ştiam că alcoolismul este o boală. Mi-a spus că nu îl înţeleg, că nu e aşa de uşor să se oprească din băut, precum credeam eu.
            Câteva întrebări mă “vânau” şi îmi tulburau liniştea. Ce se va întâmpla dacă voi admite că sunt neputincioasă şi voi renunţa să mai controlez situaţia? Va crede că nu îl mai iubesc dacă nu îl voi mai chestiona cu privire la băutul lui? Va crede că nu mă mai interesează ce se întâmplă cu el sau ca m-ar interesa altcineva? Va cheltui mai mulţi bani pe alcool?
            Ce m-a determinat până la urmă să fac Pasul Unu a fost că nu conta ce făceam sau nu făceam. De exemplu, puteam să plâng, să îl rog, să mă înfurii sau orice altceva şi el continua să bea. Treptat totul s-a înrăutăţit. Mi-a luat mult timp să îmi dau seama că nu am nici o putere asupra bolii acesteia. Zilele mele în Al-Anon s-au transformat în săptămâni şi mai apoi în luni. Cu cât ascultam mai mult la întâlniri, cu atât ştiam mai bine că trebuia să “le las şi să îl las pe Dumnezeu”. A trebuit să “trăiesc şi să îl las să trăiască”. În cele din urmă, am lăsat situaţia din mâini şi mi-am acceptat neputinţa.
Mi-am dat seama că, dacă situaţia nu se îmbunătăţea, nu am mai fi putut fi împreună. Era foarte bolnav datorită alcoolismului, atât fizic, cât şi psihic. Am renunţat să mai rog sau să mai controlez şi am lăsat situaţia “de capul ei”. Am acceptat adevărul că nu aveam puterea să îl opresc din băut. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Al-Anon-ului că am reuşit să fac ce trebuia. Alcoolicul din viaţa mea a mers la un program de consiliere şi este acum membru în Alcoolicii Anonimi; e abstinent de 10 luni - dar au fost 10 luni minunate. Deşi abstinenţa nu e mereu roz, mă bucur că pot acum să fac faţă schimbărilor.”
››› Viaţa mea e exact asta - viaţa mea!
Pasul Unu a fost cel mai greu de acceptat pentru mine. Neputinţă în faţa alcoolului? A unei halbe de bere? A unei sticle de vodcă? Astea sunt doar obiecte, chestii lipsite de viaţă. Cum ar fi posibil ca eu, o fiinţă umană să fiu neputincioasă în faţă unei sticle de alcool? Cum aş putea să admit că o sticlă a câştigat, că m-a învins din nou şi din nou?
            Era ca şi cum ar fi trebuit să recunosc că sunt neputincioasă în faţa unui balon de săpun. Îmi rănea ego-ul şi era împotriva oricăror convingeri pe care le aveam. Uram alcoolul. El a transformat-o pe mama mea dintr-o femeie drăguţă, raţională într-o nebună care striga şi blestema mereu. Alcoolul l-a făcut pe soţul meu să îşi piardă în şapte ani de cinci ori serviciul şi să aibă două accidente de maşină în doar două luni. Îi uram mirosul, gustul, nici măcar nu suportam să îl văd. Credeam însă că voi reuşi să fiu eu învingătoare, şi nu alcoolul.
Toate  astea pânã am citit un pasaj din Fiecare zi la rândul ei în Al-Anon care m-a atins. Acceptarea acestui pas nu înseamnã o slãbiciune de caracter. Înseamnã recunoaşterea cu sinceritate cã existã lucruri pe care nu le putem schimba. Acceptarea cã sunt neputincioasã în faţa alcoolului  a însemnat încetarea unei lupte şi eliberarea mea pentru a putea lupta cu lucrurile pe care le pot schimba. A însemnat sã îi spun Puterii mele Superioare cã “nu pot sã fac asta de una singurã; am nevoie de ajutorul Tãu”.
            Citind acest pasaj a fost întrezãrirea luminii. Puteam, în cele din urmã, sã fiu sincerã faţã de mine însãmi. Eram, sunt şi voi fi neputincioasã în faţa alcoolului. Recunoaşterea mi-a ridicat o greutate de pe umeri pentru cã nu mai trebuia sã mã lupt în mod constant. Puteam sã lupt pentru a mã schimba eu şi pentru a-mi elibera mintea de toate acele gânduri ce-mi iroseau energia.
            Înainte de a veni la Al-Anon nu puteam accepta Pasul Unu, însã acum, dupã câţiva ani petrecuţi aici, mi se pare uşor sã îl fac şi sã îl cred. Viaţa mea a devenit de necontrolat. Mulţumitã Al-Anon-ului şi practicând acest Pas din nou şi din nou, viaţa mea este doar atât - viaţa mea - şi asupra ei vreau sã mã concentrez şi sã o trãiesc cât de bine pot.

››› Puteam sã vãd rezultatele…

Înainte de Al-Anon nu aş fi acceptat nici o parte a Pasului Unu. Credeam cã sunt bine şi cã totul ar fi perfect dacã aş putea sã îl fac pe alcoolic sã nu mai bea. Dupã ce am început să studiez şi sã lucrez Pasul Unu, mi-a fost mai uşor sã accept prima parte a pasului decât partea a doua.
            Sunt o persoanã orientatã spre vizual. Uitându-mã la Pasul Unu şi la cuvântul “alcool”, mi-am închipuit o sticlã de vodcã. Mai târziu, vizualizam o persoanã bând din sticlã; puteam sã vãd alcoolul “intrând” în corp şi transformându-l în alcoolic. Puteam sã vãd cã sunt neputincios în faţa alcoolicului atunci când bea, dar mi-a luat mult timp sã vãd cã neputinţa mea e valabilã pentru orice moment. Mai târziu, puteam sã vizualizez sticla, persoana care bea din ea şi alcoolul care, de data asta, curgea spre mine, spre membrii familiei mele şi spre colegii de serviciu ai alcoolicului. Vedeam cum înotam cu toţii într-o mare de alcool, apoi cum ieşeam din ea, cum ne scuturam şi aruncam astfel boala şi spre alţi oameni.
            Mi-a luat mult timp sã înţeleg cã, deşi nu eu beam alcoolul, boala putea sã “treacã prin mine” şi sã îi afecteze şi pe ceilalţi. Reacţionam faţã de ceilalţi aşa cum reacţionam faţã de alcoolism. Vedeam cum rolul meu de martir preluase o serie de responsabilitãţi de la ceilalţi. Mi-am dat seama cã viaţa mea devenise de necontrolat pentru cã eram aşa de ocupatã sã am grijã de ceilalţi, astfel încât nu mai aveam timp sã am grijã şi de mine. Pregãteam hainele pentru toţi membrii familiei, dar nu aveam timp sã vãd dacã ţinuta mea era potrivitã. Fãceam programãri la medic şi dentist pentru ceilalţi, dar neglijam complet sãnãtatea mea. Nu mi-am dat seama de toate astea peste noapte, ci cu timpul. În cele din urmã am reuşit sã înţeleg Pasul Unu. Mi-am dat seama cã şi eu sufãr de o boalã, cauzatã de contactul cu toţi alcoolicii din viaţã mea. Azi ştiu cã sunt neputincioasã asupra tuturor substantivelor şi pronumelor din viaţa mea – persoane, locuri, lucruri.
            Prin eliminare mi-am dat seama cã nu sunt neputincioasã asupra mea. Sunt responsabilã pentru mine, şi nu pentru fericirea celorlalţi, aşa cum nici ei nu sunt pentru a mea. Ştiu cã nimeni altcineva nu e responsabil de sentimentele mele. Nimeni nu mã poate face mânios, trist, fericit sau altcumva fãrã ca eu sã le dau permisiunea de a-mi controla emoţiile. Sentimentele îmi aparţin.
            Astãzi înţeleg cã sunt neputincioasã în faţa alcoolului şi cã viaţa mea e de necontrolat. Ştiu cã prin ajutorul Al-Anon-ului şi a Puterii Superioare pe care am ales sã o numesc Dumnezeu ea devine mai uşor de  fãcut faţã.

››› CTC-ul a schimbat cel mai mult pentru mine…

Când am veni la Al-Anon eram implicatã într-o relaţie specialã cu un bãrbat al cãrui temperament izbucnea neaşteptat şi inadecvat. Mã deranja, mai ales, sã merg cu el cu maşina; dacã cineva nu pornea maşina imediat ce semaforul se fãcea verde sau dacã o altã maşinã ne depãşea, prietenul meu exploda. Iniţial mã simţeam pozitiv faţã de aceste izbucniri pentru cã mã gândeam cã voi fi în stare sã controlez situaţia sau, mãcar, sã îi controlez gravitatea “exploziei”.
            Cineva din Al-Anon mi-a povestit despre CTC - nu am cauzat boala, nu o pot trata şi nu o pot controla. Treptat, o nouã perspectivã, atitudine şi comportament au luat locul celor vechi prin care încercam sã preiau o parte din responsabilitãţile prietenului meu. Nu a fost o stare confortabilã cea pe care o aveam atunci când îmi “recitam” în cap cã nu sunt eu vinovatã de ce se întâmplã; era ceva foarte nou. Cu toate astea, eram încã dornicã sã pot controla cea ce se întâmpla. I-am urmãrit comportamentul şi am observat cã lui nu îi pãsa deloc de ieşirile lui şi nici nu a remarcat schimbarea din comportamentul meu.
            Am început sã folosesc CTC-ul în mai multe aspecte ale vieţii mele; uneori era mai greu, alteori mai uşor, dar el îmi dãdea curajul de a-mi examina relaţiile în orice situaţie. Am început sã îmi analizez rolul pe care îl aveam în orice situaţie. Am învãţat sã spun cã mã deranjeazã foarte tare comportamentul lui şi cã putem sã mergem şi cu maşini diferite. De aceea sunt foarte recunoscãtoare multor instrumente din Al-Anon.

Cum să lucrezi Pasul Unu?

“Am admis că suntem neputincioşi în faţa alcoolului şi că vieţile noastre au devenit de necontrolat.”
            Fiecare dintre noi este liber să îşi găsească rezolvarea la probleme, folosindu-se de experienţa, puterea şi speranţa a celor care au fost înaintea noastră. Următoarele întrebări pentru studiu individual sau de grup pot să te ajute să faci Pasul Unu. Pe parcurs ce vei face fiecare pas, aminteşte-ţi să apreciezi efortul pe crea îl depui pentru asta. Sună un prieten sau naşul tău şi împărtăşeşte-ţi şi cu ei succesul.
1. Accept faptul că nu pot controla băutul altei persoane? Sau comportamentul ei?
2. Cum recunosc că alcoolicul este un individ cu obiceiuri, caracteristici şi moduri de a reacţiona la ce se întâmplă şi care sunt diferite de ale mele?
3. Accept că alcoolismul este o boală? În ce fel schimbă asta modul meu de a mă purta cu alcoolicul?
4. Cum am încercat să îi schimb pe ceilalţi oameni din viaţa mea? Care au fost consecinţele?
5. Cum mă simt atunci când alcoolicul refuză să facă sau să fie ceea ce vreau eu? Cum reacţionez la asta?
6. Ce s-ar întâmpla dacă aş înceta să îl schimb pe alcoolic sau pe oricine altcineva?
7. Cum aş putea renunţa la problemele celorlalţi în loc să încerc să le rezolv?

8. Încerc să găsesc o rezolvare rapidă la problemele mele? Există vreuna?

9. În ce situaţii mă simt extrem de responsabil pentru ceilalţi? În ce situaţii mă simt ruşinat sau jenat de comportamentul altcuiva?
10. Ce m-a adus la Al-Anon? Ce mă aşteptam să obţin atunci? Cum s-au schimbat aşteptările mele?
11. Cine s-a arătat îngrijorat de comportamentul meu? De sănătatea mea? De copiii mei?
12. Cum îmi dau seama atunci când viaţa mea e de necontrolat?
13. Cum anume am căutat să obţin aprobarea şi confirmarea de la ceilalţi?
14. Spun “da” atunci când vreau să spun “nu”? ce se întâmplă cu abilitatea mea de a-mi controla viaţa atunci când fac asta?
15. Îmi e uşor să am grijă de ceilalţi, dar îmi e greu să am grijă de mine însămi?
16. Cum mă simt atunci când viaţa merge…bine? Continui să anticipez problemele? Mă simt mai “vie” în timpul unei crize?
17. Cât de bine am grijă de mine?
18. Cum mă simt atunci când sunt singur/ă?
19. Care e diferenţa între dragoste şi milă?
20. Mă simt atras/ă de alcoolici sau alţi oameni car par să aibă nevoie de mine pentru a-i “repara”? Cum am încercat să fac asta?

21. Am încredere în sentimentele mele? Îmi cunosc sentimentele?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu