EDITORIAL BY BILL W
A.A.GRAPEVINE DEC 1947
„Fiecare membru al alcoolicilor anonimi nu este decât o mică parte dintr-un întreg mare. A.A. trebuie să continue să trăiască sau cei mai mulți dintre noi vom muri cu siguranță. De aici vine întâi bunăstarea noastră comună. Dar bunăstarea individuală urmează aproape după aceea."
Întregul nostru program AA este întemeiat pe principiul smereniei - adică al perspectivei. Ceea ce presupune, printre altele, că ne raportăm corect la Dumnezeu și la semenii noștri; că fiecare ne vedem pe noi înșine așa cum suntem cu adevărat - „o mică parte dintr-un întreg mare”. Văzând astfel semenii noștri, ne vom bucura de armonia de grup. De aceea, Tradiția AA poate spune cu încredere: „Bunăstarea noastră comună vine în primul rând.”
„Înseamnă acest lucru”, vor întreba unii, „că în A.A. individul nu contează prea mult? Trebuie să fie înghițit, dominat de grup? ”
Nu, nu pare să funcționeze așa. Poate că pe pământ nu există o societate mai solicitantă de bunăstare personală, mai atentă să acorde individului cea mai mare libertate posibilă de credință și acțiune. Alcoolicii Anonimi nu au „trebuie”. Puține grupuri AA impun penalități pentru neconformitate. Sugerăm, dar nu disciplinăm. În schimb, respectarea sau nerespectarea vreunui principiu al A.A. este o problemă pentru conștiința individului; el este judecătorul propriei conduite. Aceste cuvinte din vechime, „Sa nu judeci”, le observăm cel mai literal.
„Dar”, vor argumenta unii, „dacă A.A. nu are autoritatea de a guverna membrii sau grupurile sale individuale, cum va fi vreodată sigur că bunăstarea comună va veni prima dată? Cum este posibil să fii guvernat fără un guvern? Dacă fiecare poate face cum dorește, cum poți avea altceva decât anarhie?”
Răspunsul pare să fie că noi cei din A.A. nu putem face cu adevărat așa cum ne dorim, deși nu există o autoritate umană constituită care să ne restrângă. De fapt, bunăstarea noastră comună este protejată de garanții puternice. În momentul în care orice acțiune amenință grav bunăstarea comună, opinia grupului se mobilizează pentru a ne reaminti; conștiința noastră începe să se tânguie. Dacă cineva persistă, poate deveni atât de deranjat încât să se îmbete; alcoolul îi dă o lovitură. Opinia grupului îi arată că este în afara programului, propria conștiință îi spune că a greșit și, dacă merge prea departe, prietena „sticlă” îi aduce și o condamnare reală. Deci, învățăm că în problemele care afectează profund grupul în ansamblul său, „bunăstarea noastră comună este pe primul loc”. Rebeliunea încetează și începe cooperarea pentru că este necesar; ne-am autodisciplinat. În cele din urmă, desigur, acționăm pentru că ne dorim cu adevărat; vedem că fără o unitate substanțială nu poate exista A.A., și fără asta, fără A, A,, poate fi o recuperare de scurtă durată pentru oricine. Am lăsat cu bucurie ambițiile personale ori de câte ori acestea ar putea dăuna A.A. și mărturisim cu umilință că nu suntem decât „o mică parte dintr-un întreg mare”
Bill W.
The A.A. Grapevine, December, 1947
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu