Traducere din Melody Beattie_ Codependent’s guide to the twelve steps
de catre voluntari ai Centrului de Formare si consiliere Sf Arhangheli Mihail si Gavriil Iasi
„Bunătatea infinită înseamnă să creezi o fiinţă
despre care ştii dinainte că se va plânge.” – William Peter Blatty
PASUL TREI
“AM HOTĂRÂT SĂ NE LĂSĂM VOINŢA ŞI VIAŢA ÎN GRIJA LUI DUMNEZEU AŞA CUM ÎL ÎNŢELEGEM NOI.”
- Pasul 3 al Ghidului
Înainte de recuperarea din co-dependenţă, mi-am petrecut cea mai mare parte din viaţă oferindu-mi voinţa şi viaţa pentru îngrijirea altor persoane. În restul timpului am încercat să-i fac pe ceilalţi să-şi ofere turn-over voinţa şi viaţa pentru mine.
Acum, am învăţat să fac ceva diferit: să-mi predau voinţa şi viaţa Lui Dumnezeu. Deşi este important să cresc în înţelegerea Lui Dumnezeu, înţeleg că este mai important să ştiu că Dumnezeu mă înţelege şi că Îi pasă de mine.
Am avut multe noţiuni confuze despre Dumnezeu şi despre acest Pas, care s-au schimbat odată ce eu m-am schimbat. Îmi imaginam voinţa Lui Dumnezeu a fi un loc unde se aştepta de la mine să fiu mai mult, să fac mai mult, să dau mai mult şi să nu cer nimic în schimb. O vreme numeam orice împrejurare neplăcută, stresantă ce mi se întâmpla, ca fiind „voia Lui Dumnezeu.”
Acum, am aflat că ideile mele despre Dumnezeu şi despre voia Lui pentru viaţa mea nu prea aveau de-a face cu Dumnezeu şi cu recuperarea, ci mai derabă cu modul limitat, privativ în care am învăţat să mă comport cu mine. Aveau de-a face cu problemele mele de codependenţă.
Mulţi dintre noi avem idei confuze despre ce înseamnă să ne predăm în grija Lui Dumnezeu. Oricărei persoane care a luptat cu problemele de control, i se pare greu să renunţe, să cedeze şi să dea drumul. Uneori ne predăm prea mult. Ne victimizăm, refuzăm să avem grijă de noi înşine şi pentru asta dăm vina pe Dumnezeu.
Mi-era teamă să facă acest Pas. Mi-era teamă că m-aş pierde pe mine însumi din nou, aşa cum mi se întâmplase de atâtea ori în trecut. Ceea ce am aflat a fost că nu m-am pierdut făcând acest Pas: m-am găsit. Pasul al treilea m-a eliberat. Pasul al treilea este partea programului “Dumnezeu şi noi”.
PREDAREA VIEŢII ŞI VOINŢEI NOASTRE
Înainte de a începe recuperarea, eram convins că viaţa mea era o greşeală. Nu credeam numai că nu prea aveam ce face fiind aici, dar nu credeam că viaţa mea are vreun scop. Acest Pas ne spune altceva.
Luarea deciziei de a ne preda voinţa şi viaţa în grija lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi pe Dumnezeu, înseamnă luarea deciziei de a ne trăi viaţa cu ajutorul Lui Dumnezeu, şi fiecare dintre noi avem o viaţă de trăit.
Luăm decizia conştientă de a ne plasa pe noi înşine şi vieţile noastre, evenimentele noastre interne şi circumstanţele externe, în grija lui Dumnezeu. Apoi, ne asumăm responsabilitatea pentru vieţile noastre şi permitem celorlalţi să facă acelaşi lucru pentru ei înşişi.
În Pasul doi, recunoaştem că o Putere mai mare decât noi înşine ne poate reda sănătatea mintală. În acest Pas, facem ceea ce trebuie făcut pentru a-L lăsa pe Dumnezeu saă facă asta. Ne predăm pe noi înşine în grija Lui Dumnezeu. Apoi ne facem partea noastră învăţând să avem grijă de noi înşine.
ÎN GRIJA LUI DUMNEZEU
Unii dintre noi se luptă cu conceptul de Dumnezeu ca rezultat a experienţelor prin care am trecut înainte de a ne găsi drumul spre aceşti Paşi. “Eram foarte confuză în legătură cu Dumnezeu şi cu partea lui Dumnezeu în acest program”, a spus Mary. “Mă tot întrebam cum un Dumnezeu iubitor a permis să se întâmple acest lucru în viaţa mea.”
Cei mai mulţi dintre noi aflăm că dacă rămânem deschişi ne vom găsi propria calea către spiritualitate. Cei mai mulţi dintre noi aflăm că lucrurile merg, dacă începem cu orice cantitate de credinţă sau de neîncredere, avem.
” Lucrurile au început să schimbe pentru mine în Al-Anon atunci când am început să conceptualiz că predarea nu însemna eşec”, a povestit Marcia. (Marcia este o femeie a cărei mamă tot încerca să se sinucidă.) “La început am intelectualizat acest lucru, apoi am trecut în faza emoţională a predării. Când am făcut asta, am fost inundată de amintiri – de acasă, din toate momentele în care am vrut să spun nu, dar mi-a fost frică să o fac. Am început încet. Am început să spun nu, să mă apăr pe mine însămi şi, treptat, am văzut că niciun fulger nu m-a lovit şi nici nu eram ucisă când făceam aceste lucruri. Am început să ascult alte persoane şi mi-am dat seama că mulţi trecuseră prin aceleaşi lucruri ca mine. Am folosit puterea programului şi a grupului. Mi-am dat seama că nu eram mai bine decât aceşti oameni; mi-am dat seama că de asemenea, nu puteam fi nici mai rău decât ei, ceea ce m-a condus la ideea că poate puteam face şi eu acest lucru – recuperarea.
“Odată ce m-am predat, lucrurile au devenit mai uşoare. Pasul trei a devenit benefic, am fost în stare să-l fac, odată ce am văzut în acest Pas, cuvântul grijă.
“Viaţa mea s-a schimbat. Pot spune nu fără sî îmi fie frică. Teama de a fi singură a trecut. Am fost singură timp de şapte ani înainte de a mă recăsători. Relaţia mea cu Puterea superioară are mult de-a face cu a mă plăcea pe mine însămi şi a nu mă simţi singură. Înainte îmi era teamă, acum îmi asum riscul de a merge în diverse locuri şi de a face lucruri noi.
“Uneori, ignor Paşii în viaţa mea de zi cu zi. Apoi intru în probleme, ceea ce pentru mine înseamnă că mă bag în viaţa altor oameni. Revin la a-mi păsa de ce se întâmplă în viaţa altora, mai mult decât îmi pasă de mine. Poate trece o zi întreagă în care să nu ştiu ce am simţit sau de ce mi-a păsat.
“Intru în probleme atunci când cred că eu sunt puterea. În copilărie, eu eram puterea în viaţa mamei mele. Am ajuns la gândul că eu sunt atotputernic. Atunci când dau drumul, viaţa este mult mai bună. Îi cer Lui Dumnezeu să mă ajute să fac voia Lui. Cred că reacţia mea înnăscută este de a minţi sau de a-mi manevra ieşirea din situaţii. Dacă lucrez la Programul meu, atunci îmi acord timp să mă întreb ce simt cu adevărat simt şi ce am nevoie cu adevărat. “
E multă uşurare atunci când faci acest Pas. Dumnezeu ne va ajuta să avem grijă de noi înşine. Acum este sigur să dăm drumul nevoii noastre de a deţine controlul.
Putem merge la Dumnezeu ca sursa noastră, Creatorul nostru, inspiraţia noastră, îndrumarea noastră, direcţia noastră. Şi rămânem noi înşine responsabili pentru comportamentul nostru şi pentru alegerile noastre.
Este o relaţie bazată pe încredere – încredere în Dumnezeu şi încredere în sine.
AŞA CUM ÎL ÎNŢELEGEM PE DUMNEZEU
Acest Pas declară că Dumnezeu este o parte importantă a recuperării noastre şi a vieţii noastre. De asemenea, prevede, în mod expres, că fiecare este liber să Îl înţeleagă pe Dumnezeu cum doreşte. Acest Pas nu este despre religie – deşi o anumită religie poate fi importantă în vieţile noastre. Acest pas este despre a ajunge la un acord cu o relaţie personală cu Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem şi Îl definim noi pe Dumnezeu.
Dumnezeu nu este rău intenţionat. Nu este punitiv. Nu este un jongler. Nu face glume pe seama noastră. Dumnezeu ne poate cere să aşteptăm mai mult decât ne dorim, dar numai în cazul în aşteptarea este în interesul nostru.
Dumnezeu cunoaşte inimile noastre şi Dumnezeu înţelege nevoile noastre de vindecare. Dumnezeu înţelege binele ce ne aşteaptă după colţ, bine pe care noi nu îl putem vedea încă. Dumnezeu vede beneficiul din lecţiile pe care le trăim, nu doar criza pe care noi suntem adesea tentaţi să ne centrăm.
Dumnezeu ne poate ajuta să scoatem la suprafaţă vindecătorul din noi înşine.
PREDAREA
Acest Pas este despre voinţă, precum şi despre limitele şi consecinţele modului în care de croim druml prin viaţă, funcţionând cu propriul combustibil. Mulţi dintre noi am constatat că nu am ajuns prea departe sau că nu am ajuns la o destinaţie care să ne placă folosindu-ne propria voinţă.
Cum ne dăm seama când forjăm înainte pe propriul combustibil sau atunci când ar fi timpul să ne predăm? Vom învăţa.
Claire este un profesor, mamă a doi copii şi este divorţată. Ea a participat la întâlnirile Al-Anon vreme de cinci ani, la reuniunile pentru Adulţii-Copii de Alcoolici, doi ani, precum şi la întâlnirile CoDA pentru un an şi jumătate.
“Cum am început să mă schimb, tot iadul s-a dezlănţuit în căsnicia mea”, a spus Claire. “Eu şi soţul meu am început să ne certăm mult. Schimbările mele îl ameninţau. Am continuat să fiu mai bine, dar cu cât eram mai sănătoasă, cu atât mai rău era acasă.”
După participarea la CoDA, lui Claire i-au trebuit patru luni pentru a-şi părăsi soţul.
“M-am implicat într-o mulţime de lucruri din familia mea, trăind cu el în timpul acelor ani cât eram în recuperare. Părinţii mei au fost indisponibili emoţional pentru mine toată viaţa. Comportamentele soţului meu erau abuzive din punct de vedere emoţional, dar subtile. A fost greu să renunţ la control, deoarece am simţit că, dacă făceam asta, ceva rău se va întâmpla cu mine. Nu ştiam că eu meritam lucruri bune.
“Am vorbit cu multe persoane cu privire la divorţ şi am aşteptat până când am fost pregătită. Consider depunerea actelor de divorţ un real triumf în recuperarea mea.”
“Nu am avut nicio rezistenţă conştientă la Paşi atunci când am venit în program”, a spus Claire. “Practic, recuperarea mea s-a întâmplat după această metodă: te sun, tu îmi spui ce să fac şi eu voi face ce îmi spui. Mulţi îmi spun că am ascultat şi am făcut tot ce trebuia să fac.”
“Simt că deţin cu adevarat viaţa mea pentru prima dată – sexualitatea mea, timpul meu, regulile mele, atenţia mea la copiii mei, atenţia la mine. Îmi iubesc meseria şi sunt bună în meseria mea. Încă este destul de nou şi încă mai încerc să fac lucrurile cu şase luni înainte de a fi pregătită. Sunt mai puţin mânioasă şi am mai puţine resentimente. Şi sunt în continuare în procesul acceptării realităţilor relaţiei mele cu părinţii mei.”
“Un sponsor obişnuia să îmi spună: “Ai încredere în Dumnezeu, ai încredere în mine şi spală vasele.” Sunt o mare analizatoare. Aşa că acum am încredere, mă rog şi fac ceea ce se află înaintea mea. Am încredere în oamenii mei din recuperare să-mi dea feed-back-uri din realitate. Şi am încredere în mine.”
Nu trebuie să ne uităm prea mult sau cu prea multă atenţie în jurul nostru pentru a găsi voia lui Dumnezeu pentru noi şi pentru vieţile noastre de astăzi. Aceasta nu este ascunsă ochiului. Planul lui Dumnezeu pentru noi astăzi este să ne purtăm de grijă în felul în care dorim şi alegem, în cadrul a ceea ce se întâmplă în vieţile noastre astăzi. Când se presupune că trebuie să fie ceva diferi , vom şti. Vom fi întrerupţi. Vom fi conduşi într-o situaţie nouă. Sau o nouă situaţie ne va găsi.
De obicei aflăm voia lui Dumnezeu, când devenim liniştiţi, când ne încredem în Dumnezeu, când ne ascultăm şi ne încredem în noi înşine. Este un loc pe care îl găsim când avem pace şi încredere, nu în starea de presiune şi de intensitate.
Prin renunţarea la momentul prezent ajungem în cmomentul următor al vieţii noastre.
ACCEPTARE ŞI RECUNOŞTINŢĂ?
Două concepte mă ajută să lucrez acest Pas: acceptarea şi recunoştinţa. Când nu pot renunţa, atunci când nu pot suporta ceea ce se întâmplă în viaţa mea, când opun rezistenţă sau neg realitatea, e un prilej pentru a practica recunoştinţa. Atunci când nu pot vedea binele din ceea ce se întâmplă, când cred că eu ştiu cel mai bine şi nimeni nu ascultă, atunci când nu ştiu ce să fac în continuare sau atunci când ştiu ce vreau să fac în continuare, dar nu pot face acel lucru, pot practica recunoştinţa.
Când mă simt lipsit, neiubit, că nimănui nu îi pasă de mine, abandonat şi fără viaţă, pot practica recunoştinţa.
Şi pot practica grija faţă de propria persoană.
Recunoştinţa are puteri imense de transformare – pentru noi înşine, pentru vieţile noastre şi pentru situaţiile în care ne aflăm. Am folosit acest instrument iar şi iar. M-a ajutat în multe condiţii stresante – sărăcie, divorţ, singurătate, întâlniri romantice, mutări, proiecte, sentimente copleşitoare, probleme cu copiii, probleme cu vecinii, frică, situaţii care m-au lăsat perplex şi alte părţi obscure, neclare ale acestei călătorii. Recunoştinţa ajută ca lucrurile să meargă bine. Ne ajută să ne simţim mai bine atunci când lucruri stresante ni se întâmplă. Apoi, când situaţia se îmbunătăţeşte, ne ajută să ne bucurăm de bine.
Concentrarea asupra negativului, asupra a “ce e în neregulă”, este o mare parte din codependenţa noastră. Recunoştinţa împuterniceşte şi amplifică ceea ce este bun în vieţile noastre. Aceasta ajută ca lucrurile să devină bune.
Spunem mulţumesc. Spunem mulţumesc mereu şi mereu, indiferent dacă vorbim serios sau nu, indiferent dacă suntem sau nu recunoscători. Mulţumim pentru fiecare detaliu al circumstanţelor noastre actuale, incluzând cele prin care trecem, cine suntem, unde suntem, ceea ce simţiţim şi ceea ce ne frustrează.
Recunoştinţa ne poate ajuta să ne aducă la un moment de predare. Poate schimba energia din noi şi din mediul nostru. Recunoştinţa diminuează puterea problemei şi împuterniceşte soluţia. Ea ne eliberează din strânsoare, negativitatea circumstanţei actuale. Eliberează frica. Ne ajută să depăşim momentul şi să mergem înainte. Ea crează acceptare, magia care ne ajută pe noi şi situaţiile noastre să ne schimbăm.
Primul meu răspuns la disconfort este de a vrea ca situaţia sau persoana să se schimbe. Când fac acest Pas, atunci când mă concentrez asupra grijii faţă de mine însumi, situaţia mea se schimbă – de obicei, deoarece eu mă schimb.
Dă forţă recunoştinţei. Mulţumeşte iar şi iar pentru fiecare situaţie. Spune multumesc, chiar dacă nu te simţi recunoscător. Până la urmă puterea recunoştinţei va izbândi şi bucuria şi recunoştinţa adevărată vor începe.
Alături de Paşi şi de detaşare, recunoştinşa este probabil cel mai util instrument de recuperare disponibil. Ca orice instrument, nu este suficient doar să ne gândim la folosirea sa. Acesta funcţionează numai atunci când îl ridicăm în mâinile noastre şi începem cu adevărat să îl folosim.
LIBERTATEA PREDĂRII
Acesta este Pasul de predării. Odată ce ne predăm, devenitm liberi să avem grijă de noi înşine, cu ajutorul Puterii noastre Superioare. Predarea nu înseamnă că suntem neajutoraţi. Predarea nu înseamnă că ne predăm abuzurilor sau situaţiilor intolerabile. Predarea înseamnă că recunoaştem aceste circumstanţe, apoi cerem lui Dumnezeu să ne ajute să avem grijă de noi înşine, în aceste circumstanţe.
Vom învăţa cum să spunem nu; cum să stabilim limite; cum să ne ascultăm sentimentele, dorinţele şi nevoile; şi cum să răspundem celorlalţi într-un mod responsabil, iubitor. Vom învăţa cum să răspundem circumstanţele externe într-un mod rezonabil, unul care prezintă grija de sine, iubirea de sine şi respectul pentru ceilalţi.
Predarea este modul în care suntem împuterniciţi să avem grijă de noi înşine.
Predarea voinţei şi viaţii noastre în grija lui Dumnezeu, ia controlul vieţii noastre din mâna celorlalţi. De asemenea, ia nevoia de a controla vieţile altora din mâinile noastre. Aceasta ne eliberează să ne dezvoltăm propria legătură cu Sursa noastră şi cu noi înşine, o legătură fără cerinţe, aşteptări şi planuri ale unei alte persoane. Ne poate chiar elibera de propriile noastre cereri, aşteptări şi planuri.
Când ne oprim din a-i controla pe ceilalţi şi le permitem să ne controleze ei pe noi, devenim liberi să avem grijă de noi înşine. Primul Pas este despre neputinţă. Acest Pas este despre a deţine propria putere de a avea grijă de noi înşine.
Devenim liberi să alegem modul nostru propriu de a acţiona şi de a reacţiona, în loc să credem că acţiunile noastre trebuie să fie controlate de acţiunile şi de viaţa altora. Deci, ce dacă cineva este nefericit? Putem să îl lăsăm să-şi vadă de ale lui. Ce dacă cineva alege să nu fie sănătos? Putem plânge pentru ei şi să devenim cât de sănătoşi ne dorim. Odată ce vom urma acest Pas, nu mai trebuie să permitem ca stima noastră de sine să fie determinată de acţiunile, cuvintele, sentimentele sau convingerile altora – oameni din trecutul nostru sau cei din prezentul nostru.
“Cel mai important mod în care acest Pas mi-a redat puterea este că am învăţat să nu mai încearc să fac treaba lui Dumnezeu”, a spus Don. “Pentru că nu aveam nicio reflectare sănătoasă şi corectă în familia mea şi niciun fel de respect, deoarece nu exista aproape nicio acceptare a ceea ce eram ca persoană, am devenit foarte confuz cu privire la cine eram eu şi cine era Dumnezeu. Cred că mare parte a dificultăţii din viaţa mea de adult este din cauza depunerii întregii mele energii în încercarea de a face lucrarea Lui Dumnezeu. Acum îmi este mai clar puţin care este treaba mea şi care este treaba Lui Dumnezeu este. Acest lucru m-a ajutat foarte mult cu oamenii, în relaţii şi la locul de muncă. “
Putem folosi acest Pas atunci când începutem recuperarea sau atunci când ne vom afla într-un impas. Putem să îl folosim în marile momente ale vieţii noastre sau în cele mai mici, mai liniştite. Putem să îl folosim în momente de confuzie sau de disperare, sau atunci cand ne simtim blocaţi şi captivi.
Atunci când nu mai pot vedea nici o cale de ieşire, atunci când am încercat tot ce ştiu şi îmi dau seama că nu ştiu ce am nevoie să ştiu, atunci când îmi dau seama că nu mai pot merge înainte, atunci când nu mai pot suporta”situaţia” pentru că m-am epuizat încercând să “o” controlez, atunci când am nevoie de ajutor pentru a avea grijă de mine, e timpul să mă predau.
Atunci când ajung în cele din urmă să înţeleg că viaţa poate încearcă să mă înveţe ceva nou şi util, fac acest Pas. Când recunosc că am nevoie de o schimbare în gândire sau în abordare, fac acest Pas.
Când sunt gata să devin umil, fac acest Pas. Când ne-am neglijat pe noi înşine până la punctul de disperare, confuzie, epuizare şi, uneori, până la abuzul de sine, putem face acest Pas. Putem să ne predăm celui mai înalt Plan şi Scop pentru viaţa noastră – cel care include iubirea de sine.
Există o altă cale în afară de a noastră, una mai bună. Acest Pas ne ajută să găsim această cale, chiar şi atunci când următoarea mutare este una simplă precum spălatul vaselor sau privitul la televizor.
Am petrecut ani la rând opunând rezistenţă, negând, încercând să controlez comportamentul celor din jurul meu şi neglijându-mă. Eforturile mele de a-i controla pe cei din jurul meu nu a produs nici urmă de schimbare în comportamentul lor şi ei m-au exclus. În sfârşit am învăţat acest adevăr: situaţiile mele se schimbă doar atunci când le accept şi îmi dau seama cu calm ce trebuie să fac pentru a avea grijă de mine în această realitate.
Ne oprim să luptăm, indiferent împotriva a ce sau a cui. Ne oprim din încercarea de a forţa sau a ne impune planul pe schema lucrurilor. Apoi permitem situaţiilor – şi părţii noastre din ele – să se manifeste.
În noi se lucrează. Lucruri despre care nu ştim încă. Lucruri pe care le vom vedea cu trecerea timpului. Schimbări importante se petrec în noi, ca urmare a situaţiilor noastre actuale. Schimbări importante au loc în alţii, chiar în acest moment.
De câte ori nu m-am contrazis şi am luptat cu Dumnezeu, asupra modului în care se petrec lucrurile? Aceasta este o greşeală, am ţipat. Acest lucru este greşit. Acest lucru nu este deloc aşa cum ar trebui să fie. Şi apoi, o lună mai târziu, uneori, un an mai târziu, vedeam înţelepciunea. Vedeam planul cel mare, acel plan nelimitat de viziunea mea. Apoi Îi mulţumesc lui Dumnezeu, cu adevărat Îi mulţumesc lui Dumnezeu, pentru modul în care lucrurile s-au rezolvat. De multe ori Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că nu a lăsat ca lucrurile să meargă în modul în care am vrut eu.
Noi nu cunoaştem imaginea de ansamblu, nu încă. Tot ce vedem este o suprafaţă mică pe un tablou imens. Când ne vom relaxa, vom avea încredere şi vom face câţiva paşi în spate, vom vedea mai mult. Vom avea perspectivă.
Asta nu înseamnă că nu mai avem sentimente. Aceasta înseamnă că ne permitem să simţim şi să ascultăm ceea ce ne spun sentimentele noastre.
Aceasta nu înseamnă că spunem da la tot ce vine de drumul nostru. Înseamnă că învăţăm să avem încredere atunci când vrem să spunem nu, şi apoi spunem nu. Înseamnă, de asemenea să învăţăm să avem încredere atunci cand vrem să spunem da.
Când am făcut prima dată acest Pas, m-a speriat. M-am gândit că îmi cere o pasivitate neatrăgătoare şi o lipsă de gândire. Oricum, am făcut acest Pas, mai ales pentru că nu aveam alte opţiuni. Voinţa mă adusese din ce în ce mai adânc într-un stil de viaţă distructiv, pe care nu îl mai doream şi nu mi-l mai puteam permite. Nu vedeam nicio ieşire pe propria mea putere şi eram obosit de ceea ce erau capabile eforturile mele să producă.
De atunci, am aflat câteva idei despre voia Lui Dumnezeu pentru viaţa mea, despre Dumnezeu, şi despre relaţia mea cu Dumnezeu. Voia Lui Dumnezeu nu este o listă de făcut exterioară, imposibilă şi forţată, pentru viaţa mea. Dacă este voia Lui Dumnezeu, se întâmplă. De obicei, se întâmplă în mod natural, fără nici un efort de control necesar din partea mea.
Din când în când au fost lecţii grele de învăţat. Aceste lecţii a trebuit să fie învăţate oricum, pentru a rezolva lucruri din mine, aşa încât să pot avea cea mai bună viaţăposibil.
De obicei, trebuie să aştept mai mult decât aş vrea. Şi în acest proces este implicată mult renunţarea la control.
Dragostea Lui Dumnezeu este imediată şi puternică, dar şi blândă, vindecătoare şi protectoare. Aceasta ia în considerare ceea ce vreau şi am nevoie. Voia Lui Dumnezeu conţine disciplină nu, privare. Dumnezeu nu este bazat pe ruşine; oamenii sunt. Cu toate acestea, Dumnezeu mă trage la răspundere pentru acţiunile mele.
La începutul recuperării, m-am temut că era un fel de îndoctrinare/spălare a creierului. Acum văd că viaţa mea înainte de recuperare conţinea spălarea creierului. Acest program m-a eliberat.
Acest Pas nu este despre lipsa gândirii sau despre uitarea de sine. Este despre a învăţa să am încredere în mintea mea şi să am încrederea că odată ce m-am predat Lui Dumnezeu, voi fi ghidat de o Putere mai mare şi de Înţelepciunea Divină. Este vorba despre găsirea, valorarea, iubirea şi încrederea în mine însumi.
Uneori încă mă mai tem să lucrez acest Pas. Dar ştiu că nu mai este nevoie să îmi fie teamă. Asta mă reaşează pe pistă/ pe drumul meu.
Acest Pas ne poartă în fluxul vieţii noastre. Acest flux ne va duce prin through dezacord în relaţiile noastre, vindecând în noi înşine probleme de la locul de muncă, lupte din orice domeniu al vieţii noastre.
Păşirea în grija Lui Dumnezeu este un pas blând care aduce pace şi armonie. Asta nu înseamnă că acţiunile noastre nu vor provoca niciodată dezacord, nu vor răni sentimente, sau nu vor provoca o reacţie în ceilalţi. Dar va exista o corectitudine, o naturaleţe şi o armonie în ceea ce facem.
Predarea nu poate fi forţată sau falsă. Se întâmplă la un nivel adânc al sufletului – atunci când orice încercăm să controlăm, să manipulăm, să influenţăm sau să ne împotrivim devine, până la urmă, prea mult pentru noi.
Dăm drumul. Spunem, “Gata. Sunt dispus să renunţ la ideile preconcepute despre ce ar trebui să se întâmple. Sunt dispus să renunţ la îngrădirile mele, la planul meu, la scenariul meu şi la convingerile mele. Sunt pregătit şi dispus să se fiu deschis la ceea ce tu ai în minte pentru mine. Arată-mi ce este. Lasă-mă să aflu într-un mod în care pot înţelege.”
Suntem gata să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne iubească şi să ne ajute să ne iubim pe noi înşine.
Pasul Trei este un punct de plecare pentru punerea noii noastre vieţi în mişcare. Putem să-l facem atunci când începem recuperarea. Apoi, putem să îl facem când este necesar.
Odată ce ne-am lăsat în grija unei Puteri Superioare, actul este complet. Vieţile noastre şi voinţa noastră aparţin Lui Dumnezeu.
Oamenii din trecutul nostru poate ne-au abandonat. Dumnezeu nu o va face. Când vremurile sunt grele, nu trebuie să ne întrebăm dacă Dumnezeu este acolo sau dacă Lui Dumnezeu îi pasă sau dacă Dumnezeu ştie ce se întâmplă.
Dumnezeu este acolo. Lui Dumnezeu îi pasă. Planul Lui Dumnezeu este unul la careputem participa, unul care ne permite să folosim fiecare eveniment şi situaţie din vieţile noastre pentru a aduce binele nostru cel mai mare.
Dacă facem greşeli, nu trebuie să ne facem griji că Dumnezeu va pleca sau ne va respinge. Dumnezeu nu cere perfectiune de la noi. Poate că alţii au cerut asta de la noi; poate că noi am aşteptat asta de la noi înşine. Dumnezeu nu aşteaptă.
Noi nu trebuie să ne bazăm pe sentimentele noastre. Ne putem baza pe fapte. Chiar şi în acele zile cand simţim că viaţa noastră sau vieţile altor oameni ar putea fi o greşeală, sau atunci când simţim că nu e momentul potrivit, putem avea încredere că nu suntem o greşeală şi (că) totul vine pentru a se înscrie într-un program.
Nu trebuie să ne bazăm pe noi înşine. Nu trebuie să vedem clar. Nu trebuie neapărat să ştim ce facem sau unde mergem.
Vor fi momente când nu ne va plăcea. Uneori nu vom înţelege. Momente când ne vom plânge. E în regulă. Ne plângem, dacă de asta avem nevoie. Scoatem totul afară.
Apoi, să devenim recunoscători.
Dacă ne-am predat vieţile şi voinţa noastră în grija unei Puteri Superioare, putem avea încredere în ceea ce am făcut. Putem avea încredere în noi înşine pentru a începe să înţelegem ce să facem pentru a avea grijă de noi înşine. Putem avea încredere în Dumnezeu să ne supravegheze şi să ne ajute cu ceea ce nu putem realiza.
Am devenit deschişi unei schimbări a inimii, unei transformări a minţii şi unei transformări a situaţiilor noastre.
Când în sfârşit admitem şi recunoaştem că am renunţat, dăm permisiunea Puterii noastre Superioare de a face pentru noi ceea ce noi nu putem face pentru noi înşine.
Renunţarea ne face educabili. Umilinţa şi renunţarea face posibilă predarea. Devenind educabili putem să învăţăm ceea ce nu am fi putut învăţa niciodată dacă nu am fi fost dispuşi să devenim învăţăcei.
Uneori ne predăm la tot şi o numim voia Lui Dumnezeu, şi apoi ne simţim furioşi şi răniţi şi ne supărăm pe Dumnezeu. Dar acest lucru nu este despre Dumnezeu, este despre codependenţa noastră.
Când folosim acest Pas, înţelegem că noi nu-i putem controla pe ceilalţi, aşa că ne oprim să mai încearcăm. De asemenea, înţelegem, că nu mai trebuie să îi lăsăm pe ceilalţi să ne controleze.
Acesta este Pasul libertăţii. În acest Pas hotărâm să trăim viaţa altfel. Luăm o decizie conştientă de a începe să avem grijă de noi înşine, cu ajutorul Lui Dumnezeu. Începem să creăm o viaţă pentru noi înşine, viaţa pe care vrem să o trăim.
Acest proces de predare nu se întâmplă doar o dată, ci iar şi iar, pe parcurs ce deprindem o succesiune de lecţii – lecţii de vindecare, eliberare şi dragoste. De fiecare dată am putea crede: Asta e tot. Acum am învăţat. Navighez liber de-acum! Apoi, ne dăm seama, spre uşurarea şi bucuria noastră, că o luăm de la capăt din nou ca începători.
Situaţii vor veni şi vor trece. Oameni vor intra în vieţile noastre. Vom avea idei. Vor izvorî sentimente. Vechi moduri de a gândi – moduri negative, de ură împotriva noastră – vor ieşi la suprafaţă, apoi ne vor fi luate şi vor fi înlocuite cu idei mai sănătoase. Aceste noi idei ne permit să ne iubim şi să oferim şi să primim iubire de la alţii. Nu vom avea mai mult decât putem duce şi mai mult decât avem nevoie. Scopuri, lecţii vor deveni clare. Vieţile noastre vor începe să aibă sens, la fel ca şi evenimentele care vin şi trec – cel puţin în retrospectivă. Ne vom descoperi că suntem transformaţi şi vindecaţi în miezul fiinţei noastre.
Vom descoperi că, în sfârşit, credinţa noastră a fost bine plasată.
În unele zile ni se va părea că şi cum nimic nu se întâmplă; în alte zile ne vom simţi ca şi cum se întâmplă prea multe. Să ştii că în fiecare zi totul este bine.
Călătoria este palpitantă. Deţine secrete, mistere şi lecţii mai presus de înţelegerea noastră. Deţine daruri mai mari decât braţele şi inimile noastre pot cuprinde.
Încrede-te în acest proces. Ne va duce acolo unde ne dorim cu adevarat şi unde avem nevoie să mergem – la momentul Divin şi Perfect. Încrede-te în planul Lui Dumnezeu, deoarece este mai bun decât al nostru. Să avem încredere în noi înşine, deoarece acum am păşit într-o putere şi o sursă infinit mai puternice decât orice am cunoscut.
Lasă acest Pas să îşi lucreze puterea. Să lăsăm acest Pas să ne ducă acolo unde avem nevoie să mergem. Apoi priveşte şi fii deschis la misterul care se iveşte.
ACTIVITĂŢI
1. Pentru a-ţi aminti acest Pas poate ţi se pare util să-l scrii sub formă de afirmaţie. De exemplu: “Mi-am predat viaţa şi voinţa în grija lui Dumnezeu, astăzi. Totul este bine.”
2. Dacă ai şti că totul este bine şi la timp în viaţa ta astăzi, cum te-ai simţi? Dacă ai şti că lucrurile sunt gestionate de o Putere mai mare decât tine, într-un mod care să fie în interesul tău, cum ai acţiona diferit?
3. Dacă ai şti că nu ai nicio putere de a controla evenimentele, întâmplările sau o anumită persoană, cum te-ai comporta diferit? Ce ai spune sau face? Ce te-ai opri să mai spui sau să mai faci? Ce ai face diferit pentru tine însuţi astfel încât să te bucuri de viaţa ta acum, să trăieşti în momentul prezent?
4. Dacă nu ai permite altcuiva să te controleze, ce ai face diferit? Ce ai face astăzi cu viaţa ta? Cum te-ai simţi?
5. Dacă nu ai permite unei situaţii anume să te controleze, sau dacă nu ai încerca să controlezi tu acea împrejurare – dacă doar ai accepta-o ca fiind în regulă pentru momentul prezent – cum te-ai simţi? Dacă nu te-ai lupta sau nu ai opune rezistenţă acestei situaţii, ce ai face? Cum te-ai simţi?
6. Acest Pas de zece tă pune în legătură cu tine însuţi. Ascultă-te. Scrie despre ceea ce simţi, vrei, ai nevoie şi despre ce crezi. Apoi, ridică receptorul şi şi împărtăşeşte ceea ce eşti cu cineva în care ai încredere, o persoană sigură. Vorbeşte într-un mod care reflectă auto-responsabilitate, nu, victimizare. Nu le cere să te salveze. Cere-le să te asculte şi să te accepte aşa cum eşti.
7. Care este cel mai iubitor, cel mai hrănitor lucru disponibil pentru tine chiar acum, pe care îl poţi folosi pentru a avea grijă de tine şi a te bucura de viaţă? Ce vei face cu acesta?
