PROFESORUL ȘI PARADOXUL
El spune: „Noi AA ne predăm pentru a câștiga; dăruim pentru
a păstra; suferim pentru a ne face bine și murim pentru a trăi ”.
Sunt în activitatea de informare publică. Folosesc acea expresie sau desemnare pentru că, dacă spun că sunt profesor de facultate, toată lumea are întotdeauna tendința de a merge în sens invers. Și când află că sunt un specialist în limba engleză, au înfățișări de groază de teamă că vor aluneca și vor spune „nu este”. Îmi doresc adesea să fi vândut pantofi sau asigurări sau mașini fixe sau țevi instalate. Aș avea mai mulți prieteni.
Povestea mea nu este foarte diferită de altele - cu excepția câtorva detalii specifice. Toate drumurile alcoolismului duc la același loc și stare. Presupun că am fost întotdeauna timid, sensibil, înfricoșat, invidios și resentimentat, ceea ce, la rândul său, îl conduce pe cineva să fie arogant independent, o personalitate sfidătoare. Cred că am obținut un doctorat. grad în principal pentru că am vrut să întrec sau să sfid pe toți ceilalți. Am publicat o mulțime de cercetări științifice - cred că din același motiv. O astfel de hotărâre, o astfel de căutare a perfecțiunii, este, fără îndoială, o calitate admirabilă și practică pe care trebuie să o aveți, pentru o vreme; dar atunci când o persoană amestecă o astfel de calitate cu alcoolul, acea calitate îl poate tăia în cele din urmă aproape în bucăți. Cel puțin mi-a făcut asta.
Am început să beau ca băutură socială, la vârsta de douăzeci de ani. Băutul nu a constituit o problemă pentru mine până mult după ce am terminat școala postuniversitară la treizeci de ani. Dar, pe măsură ce tensiunile și anxietățile vieții mele au început să crească, iar reculurile de la perfecțiune au început să crească, în cele din urmă am alunecat peste linia dintre consumul moderat și alcoolism. Nu aș mai bea câteva beri sau un cocktail sau două și aș da drumul la asta. Nu am mai lăsat să treacă luni sau chiar săptămâni fără băutură. Și când beau, am intrat în ceea ce știu acum că este lumea de vis a fanteziei alcoolice. Apoi, timp de aproximativ cinci ani de băut alcoolic din ce în ce mai prost, de a-mi umple viața și casa cu tot mai multe resturi, părea că voi călări acest săniuș de distrugere până la capătul amărât.
Poate că nu m-am făcut la fel de rău ca unii dintre ceilalți. Trebuie să mărturisesc că nu m-am dus niciodată să predau una dintre orele mele beat sau băut - dar am fost îngrozit. Modelul meu era să fiu beat noaptea, să mă fierb să mă târăsc la muncă dimineața, să fiu beat în dimineața următoare, să mă fierb dimineața, să fiu din nou beat în noaptea următoare, să mă fierb în dimineața următoare. Poate că nu am băut atât de mult whisky ca unii, dar nu există cineva care să fi băut mai mult de Sal Hepatica decât mine!
Acum există tot felul de bețivi: bețivi melancolici, bețivi plângători, bețivi călători, bețivi plăcuți și fericiți și o serie de alte soiuri. Eram un bețiv auto-agrandizant și, uneori, violent. Nu ai crede că un om mic ca mine ar putea face multe pagube, dar când sunt beat sunt dinamită pură. Nu intru în niciun detaliu - Universitatea mă poate concedia încă!
Am ajuns să cred că viața nu merită trăită dacă nu pot bea. Eram complet nenorocit și uneori disperat, trăind mereu cu un sentiment de calamitate iminentă (știam că ceva ar trebui să „se desprindă”). Și pentru a înlătura o astfel de teamă, aș încerca ceva mai mult să beau, cu rezultatul inevitabil - căci până acum o băutură ar crea în mine acea dorință irezistibilă de a lua alta și alta până când am fost în jos sau mahmur și în necazuri. . În etapa de suspendare a jurat să nu ating niciodată o altă picătură și apoi să fiu beat în noaptea următoare.
Știam cel puțin că trebuie să se facă unele schimbări. Am încercat să schimb timpul, locul și cantitatea de băut. Am încercat să-mi schimb mediul, locul de viață - ca majoritatea dintre noi care, la un moment dat sau altul, cred că necazurile noastre sunt mai degrabă geografie decât whisky. Am distrat chiar și ideea schimbării soției. Am încercat să schimb totul și pe toți, cu excepția mea - singurul lucru pe care l-aș putea schimba.
Nu știam că îmi era imposibil din punct de vedere fizic să beau moderat. Nu știam că mașinile de băut ale corpului meu se epuizaseră și că piesele nu puteau fi înlocuite. Nu știam că doar o băutură mi-a făcut imposibil să-mi controlez comportamentul și conduita și viitoarea mea băutură. Nu știam, pe scurt, că nu am putere asupra alcoolului. Familia mea și prietenii mei au simțit sau au știut aceste lucruri despre mine cu mult înainte ca mine.
În cele din urmă, la fel ca majoritatea dintre noi în AA, a venit criza. Mi-am dat seama că aveam o problemă cu băutura care trebuia rezolvată. Soția mea și un prieten apropiat au încercat să mă convingă să contactez singurul membru al Alcoolicilor Anonimi pe care îl cunoșteam în oraș. Am refuzat să fac asta. Dar am fost de acord că voi înceta să beau cu totul, menținând cu sinceritate și sinceritate că aș putea și voi rezolva această problemă „pe cont propriu”. M-aș simți mult mai bine să o fac așa, am insistat. Am stat sobru două săptămâni întregi! Apoi am lansat un „lulu” - o aventură de beție grozavă în care am devenit violent nebun. Am aterizat și în închisoarea orașului.
Nu știu exact ce s-a întâmplat pe acest bender, dar iată câteva lucruri care s-au întâmplat despre care mi s-a spus ulterior. În primul rând, ofițerii care ieșiseră la mine acasă nu au vrut să mă primească - dar am insistat! De asemenea, am insistat să aștepte în sufragerie în timp ce mă întorceam în dormitor și mă schimbam în cel mai bun și mai nou costum al meu (cu șosete și cravată asortate), astfel încât să arăt frumos în închisoare! Nu-mi amintesc de plimbare în centrul orașului, dar când am „venit” pe coridorul închisorii, nu mi-au plăcut aspectul cuștii mici în care mă împingeau, așa că am discutat despre asta cu trei ofițeri și m-am răsfățat cu niște pumnii cu toți trei deodată - fiecare dintre ei de două ori mai mare decât mine și înarmați cu o armă și un blackjack. Acum ce fel de gândire și acțiune este asta? Dacă asta nu este nebunie sau grandiozitate absurdă, sau un fel de boală mintală, ce este? Pentru că am țipat atât de tare și am făcut atât de mult zgomot, am ajuns jos sub beton într-un loc pe care ei îl numesc „solitar”. (Acesta este un loc minunat - acum nu-i așa? - pentru ca un profesor de facultate să petreacă noaptea!) Două zile mai târziu eram dispus să încerc AA, despre care auzisem doar vag cu câteva luni înainte. Am sunat acasă la omul care a fondat grupul AA în orașul meu și am mers cu umilință cu el la o întâlnire AA în noaptea următoare.
Când mă uit înapoi, trebuie să se fi întâmplat ceva cu mine în acele două zile. Unele forțe trebuie să fi lucrat pe care nu le înțeleg. Dar în acele două zile - între închisoare și AA - mi s-a întâmplat ceva care nu se mai întâmplase niciodată. Repet, nu știu ce a fost. Poate că luasem o „decizie” - doar o parte a celui de-al treilea pas (făcusem o mulțime de promisiuni, dar niciodată o decizie) - deși mi se pare că în acel moment eram prea confuz și căutat pentru a face mare parte din una. Poate că a fost mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu sau (așa cum spunem noi baptiștii) Duhul Sfânt. Îmi place să cred că a fost doar asta, urmată de propria mea încercare de a face cei Doisprezece Pași spre recuperare. Orice ar fi fost, am fost în AA și am fost uscat de atunci. Asta a fost acum mai bine de șase ani.
AA nu funcționează într-un mod în care oamenii se așteaptă în mod normal. De exemplu, în loc să ne folosim „puterea de voință”, așa cum toți cei din afara AA par să creadă că facem, renunțăm la voința noastră către o Putere Superioară, ne punem viața în mâini - mâini invizibile - mai puternice decât ale noastre. Un alt exemplu: dacă douăzeci sau treizeci dintre noi bețivi adevărați pleacă de acasă și se întâlnesc într-o sală de club în centrul orașului sâmbătă seara, așteptarea normală este că toți treizeci dintre noi ne vom îmbăta cu siguranță, dar nu merge așa, nu? Sau vorbind despre whisky și vechile zile de băut (în mod normal s-ar crede) este sigur că îți crește setea, dar nici nu funcționează așa, nu-i așa? Programul și procedurile noastre par a fi în multe privințe contrare opiniei normale. Așadar, în legătură cu această idee, permiteți-mi să transmit ceea ce consider cele patru paradoxuri ale modului în care funcționează AA. (Un paradox, probabil știți deja, este o afirmație care pare contradictorie cu ea însăşi; o afirmație care pare a fi falsă, dar care, la o atentă examinare, în anumite cazuri se dovedește a fi adevărată.)
1. NE PREDĂM CA SĂ ÎNVINGEM. La prima vedere, a te preda nu prea seamănă cu a învinge. Dar așa funcționează metoda AA. Abia am ajuns la fundul sacului, într-un anume aspect al vieții noastre și ne-am izbit de un zid de care nu mai putem trece; abia după ce am atins capătul disperării și ne-am predat – abia atunci am putut realiza abstinența împlinită, care ne-a fost imposibilă întotdeauna înainte. Noi trebuie - și de fapt așa și facem – să ne predăm, ca să învingem.
2. DĂM MAI DEPARTE CA SĂ PĂSTRĂM. Pare absurd și neadevărat. Cum poți păstra ceva dacă îl oferi? Însă, pentru a păstra tot ce primim în AA, trebuie să dăm altora, fără taxe sau recompense de niciun fel. Când nu ne putem permite să oferim ceea ce am primit atât de liber şi gratis în AA, ar fi bine să ne pregătim pentru următoarea noastră „beție”. Se va întâmpla de fiecare dată. Trebuie să continuăm să-l oferim pentru a-l păstra.
3. SUFERIM CA SA NE FACEM BINE. Nu există nici un mod de a scăpa de teribila suferință a regretelor, rușinii, stânjenelii care ne copleșesc la începutul însănătoșirii noastre. Nu s-a descoperit nici un remediu pentru răul sevrajului, pentru tremurături. Durerea este mare, dar pentru noi este necesară. I-am spus asta unui prieten de-al meu în timp ce stătea bălăngănind încolo și încoace pe partea laterală a patului, într-o formă îngrozitoare, pe cale să moară pentru niște paraldehidă. I-am spus „Lost John” - asta este porecla lui - „Lost John, știi că va trebui să faci o anumită cantitate de tremurături mai devreme sau mai târziu”. „Ei bine”, a spus el, „pentru numele lui Dumnezeu să o facem mai târziu!” Suferim pentru a ne face bine.
4. MURIM CA SA TRĂIM. Acesta este un frumos paradox care iese din ideea biblică de a fi „născut din nou” sau „a-și pierde viața pentru a o găsi”. Când lucrăm la cei Doisprezece Pași, vechea viață condusă de o gândire tulbure și întortocheată, moare treptat cu tot ce ține de ea. Iar noi dobândim un mod de viață nou, superior. Pe măsură ce scăpăm de defecte, murim într-o viață și ne naștem într-alta. Noi în AA murim pentru a trăi.
