BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 11 septembrie 2021

Băutor problemă versus alcoolic adevărat

Dacă pui un băutor problemă şi un alcoolic adevărat într-o celulă pentru conducere sub influenţa alcoolului ai două filozofii diferite acolo. Îl ai pe băutorul  problemă pe o latură a celulei gândind: De ce am băut aşa de mult asear?! Ştiam că n-ar fi trebuit să beau a cincea bere. Alcoolicul de pe cealalta latură a celulei: De ce naiba am luat-o pe strada aia?!

sau

Soţia băutorului probemă îi spune: Te parasesc! Băutorul problemă se gândeşte cum să facă să nu îl mai vadă bând, nu mai bea acasa, foloseşte gumă de mestecat să nu mai miroasă a alcool etc.

Când soţia alcoolicului zice: Dacă mai bei te părăsesc! alcoolicul se gândeşte la viaţa de burlac.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu