Un beduin călătorea prin deșert pe cămila lui, când la un moment dat găsește în nisipul deșertului un călător căzut, mort de sete. A coborât, i-a dat apă să bea, l-a scuturat de praf și pietre și omul s-a întremat. L-a pus pe cămilă și au continuat călătoria. Ridicat de jos, cu setea potolită, cu perspectiva morții lăsată în praf în urmă, celui ridicat din praf îi veni ideea să meargă mai repede spre casă, scăpând de beduinul binefăcător. L-a dat jos de pe cămilă și a decis să meargă singur mai departe. Din praf, beduinul îi strigă celui ce acum era stăpân: să știi că nu îmi pare rău că te-am ajutat să te ridici de jos, nu îmi pare rău că ți-am dat apă și te-am luat pe cămila mea, îmi pare rău că data viitoare când voi întâlni un ca tine, căzut, însetat, nu voi mai face nimic. Voi trece indiferent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu