<< Am auzit aseara la o sedinta expresia: "Recovery without surrender..." - recuperare fara a te preda. Vorbitorul, un alcoolic cu 25 de ani de abstinenta, spunea ca este imposibil. Am avut problema asta inca de la inceput in AA : ce sa predau?cum sa ma predau? adica ce sa fac mai exact?
A doua parte a pasului 1, inceputul recuperarii, spune: that our lives had become unmanageable- ca vietile noastre devenisera de negestionat, ca nu ne puteam gestiona vietile. In engleza( sper ca nu gresesc) had din had become, se foloseste atunci cand actiunea se petrece inainte de un anumit moment. Had become-devenisera....inainte de....inainte de ce?
Mi se pare ca recuperarea seamana foarte mult cu religia. Unii oameni nu cred in Dumnezeu, altii cred de acasa, altii merg la biserica in fiecare Duminica, tin posturi...., altii isi dedica toata viata, se fac preoti..., alti parasesc lumea si aleg sa traiasca in paduri sau manastiri pt ca asa cred ca il slujesc pe Dumnezeu. Fiecare dintre ei crede ca varianta lui e cea mai buna.
Cam asa e si cu recuperarea, fiecare isi alege o cale, cea care crede ca e cea mai buna. Unii dintre noi chiar incearca sa i convinga si pe altii ca asa e bine si oricum altfel e rau. Cred ca pt omul normal, ideea de baza insa, ramane:" Cat de putin trebuie sa ofer ca sa obtin ceea ce imi doresc?"
Unii alcoolici aleg sa creada ca viata era de negestionat atunci cand beau, ca urmare a consumului, altii aleg sa creada ca viata este de negestionat atata timp cat nu aplica principiile programului de recuperare in toate domeniile vietii. Care e adevarul? Nu se poate stabili stiintific pt ca nu exista nici o unitate de masura. Eu cred ca atata timp cat sunt alcoolic, dc nu gasesc o cale de a ma vindeca, viata mea o sa fie intotdeauna greu de gestionat. Pt ca intotdeauna o sa fiu controlat de emotii, de frici, de idei obsesive, de resentimente. Atunci cand aplic Principiile acestui Program, pare sa fie mai usor. Atunci cand nu le mai aplic imi este greu din nou. Nu am ales sa cred asta din intelepciune ci pt ani si ani am refuzat si viata mea a fost un iad....fara sa beau. S ar putea crede ca odata ce am ajuns la concluzia asta, odata ce am descoperit Seninatatea, totul e mai usor. Nu e. Pt ca pot sa ma predau zilnic, timp de zile, saptamani sau luni si apoi, intr o zi, sa nu ma mai predau. Cineva spunea ca e ca limita de viteza, de cele mai multe ori o respect, numai ca azi sunt grabit, chiar am treaba si sunt si un bun sofer. Am respectat o de suficient de multe ori...Pare insa ca lucrurile nu functioneaza asa. Radarul e acolo, ma prinde si nu conteaza nimic din ceea ce am facut pana atunci...dc merg peste limita o sa ma ia. Radarul nu judeca, nu mi face un profil personal si decide sa ma lase in pace de data asta...pur si simplu ma taxeaza. Ceea ce nu e prea corect, dupa parerea mea, pt ca am un motiv bun sa ma grabesc si sunt baiat bun. Degeaba...tot ma ia. Si stiu asta. Numai ca azi aleg sa nu fac ceea ce trebuie. Pt ca ma mai satur din cand in cand de predare, de pasi, de sedinte, de a incerca sa fiu spiritual...de tot. Vreau sa am o viata normala, ca toti oamenii normali de langa mine. Nu mai beau de mult. Nici nu vreau sa beau, vreau sa traiesc un pic...Dar adevarul este ca trebuie sa accept si astazi, sa ma predau, pt ca sunt alcoolic, asta e adevarul si oamenii care se cearta cu adevarul se imbolnavesc. Si scopul primordial nu e sa raman abstinent, ci sa raman abstinent si sa i ajut si pe altii sa o faca- o diferenta enorma intre cele 2.
30 de secunde dupa ce reusesc sa ma adun, sa accept ca si azi sunt alcoolic si ca trebuie sa ma comport ca atare, 30 de secunde mai tarziu, zgomotul dispare. Pacea revine, e liniste in capul meu, imi simt corpul mai odihnit si intamplator rasare si soarele. Ma mai gandesc putin la asta..oare de ce nu am vrut de la inceput sa accept, oare de ce inca mai am momente din astea? Acum ca am facut o, totul pare atat de clar...Nu stiu, nici nu conteaza...asta e boala de care sufar....>>
A., Anglia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu