<< Draga
prietena,
iti scriu
o scrisoare pentru ca nu pot sa vorbesc cu Tine despre ceea ce iti voi scrie in
continuare. Chiar daca m-as uita in ochii Tai nici atunci nu as putea sa iti
transmit intelegerea mea pentru ce anume incerci sa ma ocolesti. Nu as putea sa
iti spun ca nu gasesc nimic de condamnat in atitudinea ta pentru ca te inteleg cu foarte multa
dragoste. Stiu ca nu mi-ai permite sa iti vorbesc despre boala pe care o ai si
ne-am preface ca aceasta nici nu exista.
Iti
scriu, te vad cu ochii minti, Tu vei citi aceasta scrisoare si o vei ascunde
repede fata de membrii familiei tale dar sper sa o recitesti atunci cand te
simti singura si crezi ca nu te vede nimeni.
Iti scriu
pentru ca vreau sa sti ca avem ceva in comun, ceva ce ne leaga si iti spun de
la inceput ca acest lucru este bautul tau care te sperie de moarte.
Poti sa
ai orice varsta, poti sa fi studenta, mama tanara, femeie de afaceri, sotia
oricui din oras sau de la tara, poti fi bunica. Poti fi extravertita,
introvertita, dar curajul Tau vine din pahar.
Poate ca
bei de luni sau de ani, cu toate acestea
ai fi prima care ar nega si s-ar opune vehement daca cineva te-ar numi
alcoolica, betivana, decazuta dar stiu ca in sufletul Tau indoiala s-a cuibarit
deja pentru ca simti ca poate au dreptate.
Fiind
femeie, esti mai secretoasa, ascunzi bautul chiar si fata de tine, bei in
“camara”,iti ascunzi bautura in locuri doar de tine stiute, intre cearceafurile
curate din dulap , rufele murdare din masina de spalat sau in spatele
ghivecelor mari de flori din casa.
Poate
esti reaua familiei, poate ti-ai pierdut locul de munca si familia, poate ai
fost batuta, copiilor le e rusine cu
tine, ai ajuns jucaria neputincioasa a acestei boli.
Oriunde
te afli in acest moment poti avea speranta. Nu meriti suferinta, condamnarea,
milogeala celor din jurul tau “daca ne-ai iubi cu adevarat, nu ai mai bea”. –
te intereseaza doar persoana ta, / sa-ti fie rusine, fata cu studii
superioare,-ai avut toate posibilitatile, nesimtita, imputita etc. etc. Nu esti
egoista, rea, monstru fara suflet, dimpotriva.
Esti o
femeie bolnava de o boala incurabila. Ca omul fara picior caruia nu-i mai
creste altul la loc, ca diabeticul, ca bolnavul de inima. Repet, nu meriti sa suferi, sa tremuri, sa te
simti pedepsita pentru ca Tu esti bolnava, oricum i-ai imbolnavit pe toti din
jurul tau si cu totii va chinuiti.
Ai putea
sa intrebi de unde stiu toate acestea despre Tine?
Stiu
pentru ca sunt sau mai bine zis am fost exact ca tine. Cu foarte mare greutate
am recunoscut si am admis ca eram
neputincioasa in fata alcoolului.
In urma
cu 15 ani, am alaturat numelui meu cuvantul
- alcoolica.
Am venit
singura la Vurpar, in iulie 2002, si am cerut ajutor.
Am
povestit viata mea, modul meu autodistructiv de a bea, ca am sot, am adoptat 2
copii minori, ca nimeni nu mai da doi bani pe mine, ca sunt distrusa si
disperata, de multe ori am fost batuta, legata si dusa la spitalul de nebuni ,
daca nu ma lasam internata, pe urma ma internam de buna voie la alte unitati
spitalicesti, cu diferite motive, interne, ginecologice, dar niciodata nu recunosteam ca sunt
alcoolica.
Aici la
Vurpar am constientizat prima data natura exacta a bolii mele, am inteles ca as
putea sa incep sa ma vindec, sa ma intorc in societate, sa fiu membru deplin al
familiei mele, ca pot sa lucrez si ca nu trebuie sa sufar si sa mai mint.
Am stat
la Vurpar 40 de zile, in ingamfarea mea ma consideram vindecata, ma laudam ca
mi-au ajuns aceste zile ca lui Isus in pustietate si m-am intors acasa unde am
gasit exact acelasi mod de viata si existenta din fata careia m-am refugiat.
Nu a
trecut mult timp si am recidivat. Am redevenit sclava alcoolului, nu puteam sa
ma inteleg cu nimeni, mi-au spus copiii ca le este rusine cu mine, mai bine le
adopta o alta mama, nu au divortat de mine pentru ca eu am intretinut familia
si chiar si asa bauta aduceam bani in casa si faceam menajul.
Am avut
si perioade bune, am stat abstinenta 6 luni, 1 an, 2 ani.
Am
calatorit mult, am lucrat si mai mult, dar nu am fost abstinenta pe deplin
pentru ca nu aveam credinta,eram fatarnica am mintit si nici vorba de o minima onestitate. Am tinut
legatura cu Casa, am fost la Selimbar in vizita de 10 ani, - am participat la
grupuri psihoterapeutice, am vorbit despre mine si cu toate acestea nu consider
ca am dobandit abstinenta senina si fericita decat de 2705 zile – azi 20 mai 2017 – aproape de 8 ani.
Intre
timp m-am schimbat cel mai mult datorita legaturilor cu grupurile de suport la
care particip, cu aprofundarea credintei, am inteles ca am fost doar religioasa
ca sa ocolesc iadul, dar am devenit credincioasa pentru ca eu chiar am fost
acolo.
Am
continuat sa particip la toate evenimentele organizate de Casa Insula
Sperantei, am fost la Casa Nazareth, am citit mult si am vorbit despre mine si
mai mult. Tin legatura cu Alcoolicii Anonimi, cu Fundatia Bonus Pastor pt. lb.
maghiara, si ma vindec, ma vindec trup si suflet. M-am imbolnavit de cancer, nu
din cauza alcoolului, am acceptat si aceasta boala tot treaza fiind si tot in
stare de bine.
Revin la
inceputul scrisorii.
Singura
nu se poate, nici eu nu am reusit inainte cand ma bazam exclusiv pe propria
putere, pe propriile resurse. Cu greu am inteles ca din aceasta boala nu exista
vindecare totala, este incurabila, nu mai pot fi bautoare de societate, nu mai
pot bea ca o doamna dar acum nu mai nu sufar din aceasta cauza.
Nu scriam
aceasta scrisoare daca nu as fi fost rugata. Persoana care m-a rugat sa scriu a
inteles ca am primit ceva care echivaleaza cu o noa stare a constiintei si a
existentel mele, ca am suferit o transformare in adevaratul inteles al
cuvantului, ca am dat peste o sursa de putere pe care nu am avut-o inainte.
Pot spune
ca ma gasesc in posesia unui grad de onestitate, toleranta, altruism, pace
sufleteasca si iubire de care nu ma crezusem capabila. Toate acestea mi-au fost
daruite de Dumnezeu in timp, gratis si asa cum sunt acum, am fost gata sa le
primesc. Am acceptat sa scriu scrisoarea pentru ca “ am primit gratis, dau mai
departe pe gratis”...
Aceasta
este viata mea, dar slava Domnului, a grupurilor de suport, a femeilor cu care
ma intalnesc an de an, a ajutorului de
la Casa Insula Sperantei nu trebuie sa mai imi fie teama, nu trebuie sa mai
mint si pot accepta pe toti si toate din jurul meu.
Mi-am
redobandit increderea in mine, - plangeam odata ca mi-am pierdut stima de sine,
sigur ca da, daca am baut.
Ma feresc
de primul pahar, daca nu il beau pe primul nu trebuie sa ma tem nici de al
doilea, nu?
Traiesc
fiecare zi cu seninatate si accept ce nu pot schimba, ma indepartez cat pot de
cei rai si de cele rele, ma iubesc si ma apreciez pe mine si asa am ajuns sa ii
iubesc si pe cei din jurul meu, chiar si pe Tine prietena necunoscuta care acum
imi citesti scrisoarea si poate ai curaj sa ceri ajutor pe care meriti sa o
primesti. >>
Preluare de pe Prietenii lui Bill