Impartasirea mea la Grupul de Narcotici Anonimi Sf. Stelian, in data de 24.04.2017:
In ultima luna au avut loc niste evenimente care mi-au tulburat seninatatea. Nu am sa vorbesc despre evenimente, ci despre cum m-am simtit si aici este vorba despre durere. Durere care m-a trimis in binecunoscuta suferinta. De data asta coplesitoare.
Si am experimentat, inca o data, cat de greu este sa aplic tot ce am invatat in program, cat de greu este sa fac fata emotional, atunci cand sunt in mijlocul evenimentelor, cat de greu este sa ma reechilibrez si sa stau in mijlocul programului.
Si cat de usor este sa deviez spre margine, acolo unde ma pandeste pericolul caderii in abisul intunecat al autocompatimirii, al egocentrismului, al maniei si resentimentelor, dar mai ales al fricii. In inchisoarea mintii bolnave si a gandurilor autodistructive.
Frica - lipsa credintei!
Este momentul acela din povestioara cu urmele de pasi pe nisipul plajei, cand merg alaturi de Dumnezeu si la un moment dat se vad doar urmele pasilor unuia singur. Si eu cred ca Dumnezeu m-a lasat singur, cand El de fapt ma tine in brate!
Sau cand Petru a arătat la început o mare credință și a mers pe apă către Isus, dar pe măsură ce mergea a început să se înspăimânte și să scufunde și a strigat: "Doamne, salvează-mă." Isus l-a apucat de mână și l-a tras, spunându-i: "Puțin credinciosule, de ce ai început să te îndoiești?" Îndoiala temporară în puterea Lui a fost cauza scufundării lui Petru.
Am experimentat pe propia piele cat de tare doare cand fac voia mea.
Am trecut prin toate etapele durerii (fara sa imi dau seama la momentul respectiv) - negare, furie, negociere, depresie, acceptare (vezi AMINTESTE-TI DE SINE) - urmand procesul de recuperare, in care ma aflu acum.
Stiu ca suferinta este plangere de mila de sine (deci Ego) si ma straduiesc sa nu mai macin mereu si mereu aceleasi ganduri.
Am facut o intelegere cu mine insumi: mi-am permis sa duc durerea pana la capat, pentru ca apoi sa ii pot da drumul, eliminand in mare parte suferinta (pe care sunt obisnuit sa mi-o fac singur!) - sau macar micsorez intensitatea si durata ei.
'Imi voi da libertatea de a simti pe deplin durerea provocata. Voi ramane responsabil, dar imi voi acorda permisiunea de a fi uman.'
Am invatat ca nu durerea provoaca somatizari, ci suferinta dusa la extrem, cand mintea mea adictiva se lasa invaluita de ganduri care revin obsesiv si compulsiv, cand ma consum prea mult pentru ceea ce s-a intamplat, uitand ca nu pot schimba nimic (in afara de atitudinea mea in legatura cu ce s-a intamplat). Si mai ales cand continui cu a tranforma realitatea in 'scenarite' ale mintii mele. Pana ma doare capul!
Cel putin nu este de la bautura! imi zic. Asta ar mai trebui. Sa mai torn alcool peste, ca pe vremuri!
Ii sunt recunoscator lui Dumnezeu pentru ca mi-a scos in cale Programul si pentru ca ma ghideaza sa pun in aplicare Principiile lui!
In ultima luna au avut loc niste evenimente care mi-au tulburat seninatatea. Nu am sa vorbesc despre evenimente, ci despre cum m-am simtit si aici este vorba despre durere. Durere care m-a trimis in binecunoscuta suferinta. De data asta coplesitoare.
Si am experimentat, inca o data, cat de greu este sa aplic tot ce am invatat in program, cat de greu este sa fac fata emotional, atunci cand sunt in mijlocul evenimentelor, cat de greu este sa ma reechilibrez si sa stau in mijlocul programului.
Si cat de usor este sa deviez spre margine, acolo unde ma pandeste pericolul caderii in abisul intunecat al autocompatimirii, al egocentrismului, al maniei si resentimentelor, dar mai ales al fricii. In inchisoarea mintii bolnave si a gandurilor autodistructive.
Frica - lipsa credintei!
Este momentul acela din povestioara cu urmele de pasi pe nisipul plajei, cand merg alaturi de Dumnezeu si la un moment dat se vad doar urmele pasilor unuia singur. Si eu cred ca Dumnezeu m-a lasat singur, cand El de fapt ma tine in brate!
Sau cand Petru a arătat la început o mare credință și a mers pe apă către Isus, dar pe măsură ce mergea a început să se înspăimânte și să scufunde și a strigat: "Doamne, salvează-mă." Isus l-a apucat de mână și l-a tras, spunându-i: "Puțin credinciosule, de ce ai început să te îndoiești?" Îndoiala temporară în puterea Lui a fost cauza scufundării lui Petru.
Am experimentat pe propia piele cat de tare doare cand fac voia mea.
Am trecut prin toate etapele durerii (fara sa imi dau seama la momentul respectiv) - negare, furie, negociere, depresie, acceptare (vezi AMINTESTE-TI DE SINE) - urmand procesul de recuperare, in care ma aflu acum.
Stiu ca suferinta este plangere de mila de sine (deci Ego) si ma straduiesc sa nu mai macin mereu si mereu aceleasi ganduri.
Am facut o intelegere cu mine insumi: mi-am permis sa duc durerea pana la capat, pentru ca apoi sa ii pot da drumul, eliminand in mare parte suferinta (pe care sunt obisnuit sa mi-o fac singur!) - sau macar micsorez intensitatea si durata ei.
'Imi voi da libertatea de a simti pe deplin durerea provocata. Voi ramane responsabil, dar imi voi acorda permisiunea de a fi uman.'
Am invatat ca nu durerea provoaca somatizari, ci suferinta dusa la extrem, cand mintea mea adictiva se lasa invaluita de ganduri care revin obsesiv si compulsiv, cand ma consum prea mult pentru ceea ce s-a intamplat, uitand ca nu pot schimba nimic (in afara de atitudinea mea in legatura cu ce s-a intamplat). Si mai ales cand continui cu a tranforma realitatea in 'scenarite' ale mintii mele. Pana ma doare capul!
Cel putin nu este de la bautura! imi zic. Asta ar mai trebui. Sa mai torn alcool peste, ca pe vremuri!
Ii sunt recunoscator lui Dumnezeu pentru ca mi-a scos in cale Programul si pentru ca ma ghideaza sa pun in aplicare Principiile lui!
Stefan
P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu