RASPUNSUL LA O INTREBARE
''Stie cineva unde pot gasi mai multe info despre latura spirituala a alcoolismului? Am tot cautat si nu gasesc mare lucru. O definitie completa care sa aiba referiri si la aspectul asta. Ma intereseaza la ce anume ma refer cand spun ca sunt alcoolic, m-am intrebat asta de curand... Am facut si testul de pe site. Se pare ca nu sunt alcoolic. Cel putin azi cand l-am facut...''
Sunt Stefan , alcoolic ...
Incep prin a spune ca acesta este un raspuns pe care mi-l dau eu mie insumi la 'nedumeririle' de mai sus si nicidecum pentru cel care a pus intrebarea. De acea raspunsul e aici si nu in alta parte.
Cel care are o boala cronica, de exemplu diabet, isi spune diabetic. Eu consider ca alcoolismul este o boala si de aceea imi spun alcoolic. Ba, mai mult, repet asta de fiecare data la grup, cand ma prezint sau cand iau cuvantul. Fac asta ca sa nu uit ce sunt. Pentru ca boala este parsiva: chiar ea imi spune ca nu o am! Si daca nu uit, nu ma mai indoiesc ca sunt alcoolic, nu-mi mai pun intrebari in legatura cu asta, ceea ce ma fereste de primul pahar. Este si acesta unul din motivele pentru care merg la intalniri, pentru ca in viata de zi cu zi nu prea ma aud rostind-o cu voce tare altor persoane.
Despre latura spirituala a alcoolismului:
Am aflat de cum am ajuns in AA ca alcoolismul este o boala fizica, mentala, emotionala si spirituala. Drumul parcurs in recuperare este chiar pe acest traseu. Mai intai ne refacem fizic (paranteza: spuneam undeva ca acesta este poate unul din motivele principale ale recaderilor, mai ales in randul tinerilor, pentru ca ne creaza impresia ca se mai poate din moment ce ne simtim bine fizic; este o minciuna a mintii, chiar a bolii, pe care ne-o spunem noua insine, negam ca am avea vreo problema mentala si asta ne opreste aici - inchis paranteza), apoi ne recuperam sanatatea mentala, pe cea emotionala si mai apoi pe cea spirituala.
Daca ne gandim la drumul pe care l-am parcurs in autodistrugere, acesta este invers: ne imbolnavim mai intai spiritual (este pierderea sinelui, ne pierdem pe noi insine), mai apoi incep problemele emotionale, urmeaza distrugerea sanatatii mentale si abia la urma cea fizica. Totul este atat de subtil incat abia atunci cand suntem daramati fizic ne dam seama ca am avea o problema, insa este prea tarziu, boala este instalata, isi 'intra in drepturi' si incepe sa isi arate adevarata fata. Daca avem 'noroc', durerea ne poate scoate din negare.
Ce vreau sa spun este ca Sinele este cel pe care il pierdem primul si pe care il recuperam ultimul.
Cand ne descoperim pe noi insine, cu ceea ce suntem cu adevarat, alcoolul inceteaza sa ne mai faca rau. Pentru ca ne detasam si ne devine indiferent.
Si poate ajungem in cele din urma acolo unde tind nevoile omului, in varful piramidei lui Maslow, acolo unde se afla realizarea de Sine.
Este un drum lung, anevoios, chiar greu uneori, pe care il putem parcurge in etape de cate 12 pasi.
Pentru ca repetitia este mama invatarii ...
... descoperirii de Sine.
Stefan
Sunt Stefan , alcoolic ...
Incep prin a spune ca acesta este un raspuns pe care mi-l dau eu mie insumi la 'nedumeririle' de mai sus si nicidecum pentru cel care a pus intrebarea. De acea raspunsul e aici si nu in alta parte.
Cel care are o boala cronica, de exemplu diabet, isi spune diabetic. Eu consider ca alcoolismul este o boala si de aceea imi spun alcoolic. Ba, mai mult, repet asta de fiecare data la grup, cand ma prezint sau cand iau cuvantul. Fac asta ca sa nu uit ce sunt. Pentru ca boala este parsiva: chiar ea imi spune ca nu o am! Si daca nu uit, nu ma mai indoiesc ca sunt alcoolic, nu-mi mai pun intrebari in legatura cu asta, ceea ce ma fereste de primul pahar. Este si acesta unul din motivele pentru care merg la intalniri, pentru ca in viata de zi cu zi nu prea ma aud rostind-o cu voce tare altor persoane.
Despre latura spirituala a alcoolismului:
Am aflat de cum am ajuns in AA ca alcoolismul este o boala fizica, mentala, emotionala si spirituala. Drumul parcurs in recuperare este chiar pe acest traseu. Mai intai ne refacem fizic (paranteza: spuneam undeva ca acesta este poate unul din motivele principale ale recaderilor, mai ales in randul tinerilor, pentru ca ne creaza impresia ca se mai poate din moment ce ne simtim bine fizic; este o minciuna a mintii, chiar a bolii, pe care ne-o spunem noua insine, negam ca am avea vreo problema mentala si asta ne opreste aici - inchis paranteza), apoi ne recuperam sanatatea mentala, pe cea emotionala si mai apoi pe cea spirituala.
Daca ne gandim la drumul pe care l-am parcurs in autodistrugere, acesta este invers: ne imbolnavim mai intai spiritual (este pierderea sinelui, ne pierdem pe noi insine), mai apoi incep problemele emotionale, urmeaza distrugerea sanatatii mentale si abia la urma cea fizica. Totul este atat de subtil incat abia atunci cand suntem daramati fizic ne dam seama ca am avea o problema, insa este prea tarziu, boala este instalata, isi 'intra in drepturi' si incepe sa isi arate adevarata fata. Daca avem 'noroc', durerea ne poate scoate din negare.
Ce vreau sa spun este ca Sinele este cel pe care il pierdem primul si pe care il recuperam ultimul.
Cand ne descoperim pe noi insine, cu ceea ce suntem cu adevarat, alcoolul inceteaza sa ne mai faca rau. Pentru ca ne detasam si ne devine indiferent.
Si poate ajungem in cele din urma acolo unde tind nevoile omului, in varful piramidei lui Maslow, acolo unde se afla realizarea de Sine.
Este un drum lung, anevoios, chiar greu uneori, pe care il putem parcurge in etape de cate 12 pasi.
Pentru ca repetitia este mama invatarii ...
... descoperirii de Sine.
Stefan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu