Ma straduiesc sa fiu atent clipa de clipa.
Sa ma observ. Sa ma intreb: Ce se intampla in mine acum?
Să fiu conştient de ceea ce fac, simt sau gândesc,
indiferent care ar fi acţiunile, ideile sau sentimentele mele.
Să fiu acolo, cu ele. Nici înaintea lor (în viitor), nici în spatele lor
(în trecut). Această practică poartă un nume.
Se cheamă a fi prezent.
Este cea mai eficientă şi intensă practică spirituală.
Repetand acest exercitiu am realizat de cat de multe ori am uitat să fiu conştient!
De ce nu pot păstra continuitatea conştiinţei?
In primul rând, obişnuinţa. Pur şi simplu „uitarea de sine" a
devenit un automatism, ca urmare a nesfârşitelor repetări.
M-am obişnuit atat de mult să trăiesc identificat cu gândurile şi stările mele
incat am ajuns sa numesc asta normalitate.
Pentru a simţi Sinele, nu am nevoie de nimic special.
Doar sa fiu atent şi sa observ. Ce anume să observ?
Pe mine insumi.
Când anume să fac asta? Oricând.
Acesta e unul din cele mai sigure criterii după care pot
recunoaşte daca sunt in contact cu Sinele meu:accept realitatea aşa cum este.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu