THE PEACE OF THE ROOMS: - PROGRAMUL IN 12 PASI - "Twelve steps to freedom. Start with one."
BLOGUL LUI
Stefan -
MESAJE DE RECUPERARE
Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.
.

.
MESAJ:
INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recunoaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne părăseşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – libertatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.
(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)
Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>
Cum am fost
Nu puteam sa dorm noaptea.
Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...
DESPRE MINE
luni, 5 noiembrie 2018
Iluzia nr. 1: ca vom putea controla bautul!
Un alcoolic abstinent, cu credinta in Dumnezeu, moare si ajunge la Poarta Raiului. Acolo il intampina Sf. Petru. "Pentru credinta ta imi este ingaduit sa-ti implinesc o dorinta. Spune ce vrei!". "Pe Pamant oamenii se indoiesc de existenta lui Dumnezeu. As vrea sa-l vad cu ochii mei." "Asa ceva este imposibil. Nimanui nu ii este ingaduit sa-l vada pe Dumnezeu. Cere altceva!". " Bine. Atunci, pentru ca am fost atat de mult timp abstinent, as vrea sa pot sa beau si eu controlat." La care Sf. Petru replica: "Hai sa-l vezi pe Dumnezeu!"
Nu stiu de unde este scoasă dar îmi dă de gândit mulțumesc Stefan
RăspundețiȘtergere