BLOGUL LUI

Stefan -

MESAJE DE RECUPERARE

Parerile exprimate pe acest blog sunt personale si nu implica in niciun fel Comunitatea AA.

.

.

.

MESAJ:


INTRAND INTR-O NOUA DIMENSIUNE

<< În ultimele stadii ale alcoolismului, voinţa de a rezista ne-a părăsit. Cu toate acestea, când recu­noaştem că am fost învinşi cu desăvârşire şi suntem gata să încercăm principiile AA, obsesia ne pără­seşte şi pătrundem într-o nouă dimensiune – liber­tatea sub tutela lui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegem noi.

(ÎN VIZIUNEA LUI BILL)


Am norocul să mă număr printre aceia care în viaţă au avut parte de această transformare nemaipomenită. Când am intrat pe uşa AA-ului, singur şi disperat, eram dispus să cred tot ce auzeam. Unul dintre lucrurile pe care le-am auzit a fost: „Aceasta ar putea fi ultima ta mahmureală, sau poţi s-o iei de la capăt iar şi iar”. Omul care a spus aceasta o ducea, în mod evident, mult mai bine decât mine. Mi-a plăcut ideea de a mă da bătut şi de atunci am început să trăiesc liber! Inima mea a auzit ceea ce mintea n-ar fi putut auzi niciodată: „Nu-i chiar aşa grav să fii neputincios în faţa alcoolului”. Sunt liber şi sunt recunoscător! >>


Twelve steps to freedom. Start with one.

Cum am fost

Nu puteam sa dorm noaptea.

Adormeam greu.
Ma trezeam in timpul noptii si, neputand sa mai dorm, ma dadeam jos din pat sa beau ceva. Pentru somn! Incercam apoi sa adorm si iar ma trezeam. Iar beam. De data asta pentru ca nu puteam sa dorm, ziceam eu.
Dimineata eram spart ...

Citeste mai departe:

DESPRE MINE


sâmbătă, 5 martie 2016

daca ...



De multe ori imi spun: " Dacă n-as avea acest program atat de haotic, dacă totul ar fi sub control şi la locul lui ... aş putea să-mi fac timp să fiu prezent."
Fals, ireal, o minciuna a mintii.
Cand sunt pe deplin prezent, chiar şi în faţa furtunii, Puterea mea superioara are grija în mod corespunzător şi fără efort de toate aspectele legate de situatie.


 

 

P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

Citeste Revista Noi înşine !
si

Viziteaza: www.abstinenta.com






FILE DE CAIET #95






Da, am supravietuit ...


<< ...
... spune-mi trei lucruri despre tine care te definesc ca persoană. Trei lucruri despre tine din care voi putea înțelege cine ești. Trei lucruri care ating esența ta. Și mă întreb: între cele trei lucruri e și faptul că ai supraviețuit după vreo traumă?
... 
Ați observat că avem tendința să ne identificăm după suferințe?  
...
Am avut multe de învățat ca alcoolic. Printre altele am fost surprins că numai o mică parte din experiența alcoolismului are legătură cu medicina. Cea mai mare parte se leagă de sentimente și credință, de pierderea și regăsirea identității, de descoperirea unei puteri și a unei flexibilități de care nu știai. E înțelegerea faptului că lucrurile cele mai importante în viață nu sînt lucruri deloc, ci relații. Ajungi să rîzi în ciuda incertitudinii și să înveți că te poți retrage din aproape orice spunînd „Sunt alcoolic”. 
...
" ... acum o să afli în sfîrșit ce e important. Da, o să faci niște schimbări mari în viața ta, alcoolismul ăsta e semnalul tău de alarmă.”  

Iar astea sînt vorbe de aur venite de la un om care vorbește despre propria lui experiență. Dar cînd cineva îți spune ție ce urmează să simți tu, e căcat cu apă rece. Un singur lucru m-a împiedicat să-l omor cu mîinile goale, și anume că nu-mi puteam ridica brațul drept.
...
Ce-ar fi să nu mai existe supraviețuitori? Adică ce-ar fi dacă oamenii s-ar hotărî să-și ia durerea ca pe o experiență și nu ca pe o identitate? Poate astfel n-am mai fi niciodată ostatici ai rănilor noastre și am începe drumul minunat al explorării și descoperirii de sine și al creșterii. Poate am începe drumul definirii propriei persoane prin ceea ce am devenit și prin ceea ce devenim.
Deci probabil supraviețuirea nu era unul din cele trei lucruri pe care mi le-ai spune. Nu-i nimic. Vreau să vă spun tuturor ce bine îmi pare că ne aflăm în aici împreună ...
... >>

Da, am supraviețuit după cancer. Dar nu asta mă definește.
 
 

FILE DE CAIET #94

vineri, 4 martie 2016

... suferinta este optionala!





Meditatia creste linistea interioara. Orice durere care apare nu încerc să scap de ea, imi ofer timp pentru a fi cu ea. Când ajunge în conştiinţa mea îmi spun ... am tot timpul din lume, tot restul vieţii mele, să fiu cu această durere ... Asta opreşte înclinaţia mea să vreau să scap de ea. Încercarea de a scapa de ceva este ca si cum as fugi de acel ceva. Trezirea apare nu stand cu mainile in san, ci indurand lucrurile cu rabdare si ramanand conectat la Puterea superioara.
  
Durerea este inevitabilă, suferinţa este opționala.







P.S.: NU UITA SA TE BUCURI DE VIATA

 

Citeste Revista Noi înşine !
si

Viziteaza: www.abstinenta.com

FILE DE CAIET #93




 

 

FILE DE CAIET #92 - ZORBA


Libertatea spiritului întrupată în personajul lui Alexis Zorba reprezintă sinteza cărții lui Nikos Kazantzakis. Zorba este imaginea omului liber, complet înfipt în prezent, negândindu-se nicio clipă la viitor. Sentimentele de fericire sau durere și le poate exprima cel mai bine printr-un dans nebunesc, printr-un cântec la santuri, singurele mijloace prin care își poate domoli sângele care îi clocotește în vene.

Stăpânul minei de lignit, bărbat în floarea vârstei este tipul de om rațional și calculat care contrastează firii exuberante și libertine a lui Zorba, care deși fiind mai copt la minte și la trup știe să traiască fiecare zi ca si cum ar fi ultima („îl invidiam pe omul care se afla acolo, în fața mea, și care trăise cu adevărat, luptând, ucigând, îmbrățișând.”)


FILE DE CAIET #91


FILE DE CAIET #90


FILE DE CAIET #89



În viziunea lui Bill - #179

Înfrânarea furiei

Puţini alţii au devenit victime ale resentimentelor, comparativ cu alcoolicii. Prea puţin conta dacă resentimentele noastre erau legitime sau nu. O explozie de nervi ne putea strica o zi întreagă, iar o ranchiună bine întreţinută era în stare să ne facă să nu mai fim buni de nimic. Niciodată n am fost prea buni la a face deosebirea între mânia justificată şi cea neîntemeiată. Cum vedeam noi lucrurile, mânia noastră era întotdeauna legitimă. Furia, acel lux ocazional al oamenilor mai echilibraţi, pe noi ne putea menţine într o interminabilă criză emoţională. Aceste 'beţii pe uscat' ne au dus adesea drept la sticlă.
Nimic nu aduce mai mult folos decât abţinerea de la a spune sau a scrie ceva regretabil. Trebuie să evităm criticile pripite şi discuţiile pătimaşe şi furtunoase; la fel ca şi tăcerea dispreţuitoare şi îmbufnările. Acestea sunt capcane cu momeli puse de trufie şi de dorinţa de răzbunare. Prima noastră sarcină este să evităm aceste capcane. Când momeala este ispititoare, va trebui să facem un pas înapoi şi să reflectăm. Pentru că noi nu putem nici gândi, nici acţiona în direcţia unui obiectiv pozitiv, până când stăpânirea de sine nu funcţionează de la sine.

Doisprezece şi doisprezece

Preluare de pe prietenii lui Bill

 

joi, 3 martie 2016

Pasul 4 - Problema / Solutia / Programul de actiune

Pasul 4 : Cine sunt eu?

Problema / Soluția / Programul de acțiune
Am parcurs un drum lung pentru a ajunge la Pasul 4. Acum înțelegem că problema noastra constă în a fi lipsit de putere asupra unor astfel de obsesii mentale
crezand că putem bea din nou în condiții de siguranță.
Soluţia este de a găsi o putere mai mare decât oricare dintre noi care ne poate restabili sănătatea și integritatea. Incepem să credem că ne putem face bine.
Programul de acțiune este de a ne transforma viața cu ajutorul unei Puteri superioare asa cum o intelegem si disciplina de a practica zilnica a principiilor celor Doisprezece Pași AA.  
Cheia acestei acțiuni este experiența noastră privind faptul ca necazurile ... practic, ni le facem singuri
Am învățat că propriile noastre reacții, fie la bine, fie la greu, au venit din gandirea centrata pe sine, obiceiuri care stau de obicei în calea recuperării.  
Invățăm că, cu ajutor, putem schimba aceste comportamente si obiceiuri pentru propria noastră seninătate.

 

'Poveste de la slabiciune la putere'

 

Nu primeşti atenţie, afecţiune, iubire, aproape orice este mai important decât tine, iar tu eşti cantitate neglijabila.

Cum ajuţi, accepţi, ierţi, tolerezi, iubeşti oameni 'răi'?
Nu poţi să ajuţi, să accepţi, să ierţi pentru că eşti încă prea slab. Eşti tu plin de nevoi, suferinţe şi inima şi mintea ta sunt torturate.
Şi prima datorie e faţă de tine.
Pleacă din iadul în care eşti şi devino o persoană puternică sau rămâi în situaţie şi renaști ca o persoană puternică.
Ce faci dacă cineva te terorizează?
Te aperi, ce dracu să faci.
Nu pretinde nimeni să fii Iisus şi în timp ce primeşti pumni în gură tu să zâmbeşti tolerant şi să cazi în genunchi umil.

Când oamenii au obosit să mai lupte, dacă au supravieţuit, atunci abia se face loc de iertare, compasiune şi iubire.

Mai intai, Renaşterea din cenuşa slăbiciunilor. 

Mai apoi, acceptarea, iertarea, iubirea.

Nimeni nu poate să ierte, să accepte, să fie iubitor şi spiritual decât DUPĂ ce a trait o trezire.
Prima oară puterea, şi apoi iubirea si iertarea. Acesta este ciclul firesc al evoluţiei şi nu se pot sări treptele decât în teorie. În viaţa reală însă….

Să îţi dezvolţi personalitatea este singura cale  pentru omul care nu are nimic altceva decât pe sine. Nici o altă resursă nu este mai puternică pentru un om decât sinele, spiritul care aşteaptă răbdător să fie valorificat la adevărata lui putere.

Articolul original aici: Ce faci cand locuiesti in casa cu dracul?

 

 

AM ALES!

  
<< În fiecare clipă sunt la o răscruce de drumuri şi cu fiecare alegere pornesc pe un drum.
Poate fi iadul, Poate fi raiul, şi mă refer la ele ca şi stări sufleteşti pentru că mi-e clar azi că aceste două concepte sunt mai degraba psihologice decât religioase.
Iadul l-am trăit toţi când ne-am simţit lipsiţi de speranţă, trădaţi de cei dragi, abandonaţi sau respinşi, fără perspective sau motive să ne mai trăim ziua.
Am trăit şi raiul, atunci când ne-am îndrăgostit, când am fost entuziasmaţi de visurile noastre, când am alergat prin iarbă cu câinele sau am mers cu bicicleta într-o zi de primăvară.

Într-o zi, eu am decis că vreau să trăiesc în rai şi să nu mă mai întorc în iad, dacă se poate, niciodată.
Şi atunci mi-am spus: "Tot ce mi se întâmplă este spre binele meu." >>

AM ALES! 

















miercuri, 2 martie 2016

Brosura sponsorului...

Aproape toată furia este o anumită formă de control, fie încerci să controlezi oameni, locuri sau lucruri sau ei încearcă să te controleze pe tine. Dacă tu îi controlezi, oprește-te. Daca te controlează, oprește-te.
Nu pot să fac voia Puterii Superioare, după felul meu.


Preluare de pe prietenii lui Bill



O IMPARTASIRE ...

<< Salutare...
zilele acestea am intalnit alcoolul, in mod indirect evident, amintindu-mi ca el asa este ... viclean.L-am intalnit in cazul cel mai rau si anume, in oameni.
Ce am vazut acolo, ce am simtit acolo, la intalnire a fost ceva ce greu as putea descrie.
M-am vazut pe mine, am vazut miscarile lente, fara orientare, tremurul si freamatul care anuntau urmatoarea clipa de betie, am vazut lacrimile alcoolului care cereau ... alcool! Am citit in ochii lor frica, acea frica distrugatoare si care nu prevestea decat raul. Cat de parsiv este alcoolul, cat de acaparat esti incat sa nu iti mai doresti decat sfarsitul ... care nici nu stii cum arata. Aveam in fata vietii doua alegeri ... sfarsitul alcoolismului prin recuperare si celalalt sfarsit ...
Impactul mirosului, au! Acea votca nenorocita care imi ardea sufletul si cu care credeam eu ca imi sting setea. Da, stingeam usor, usor setea de viata. Aceasta incepuse sa se scurga ... incet, incet.
Am vazut cum, in incercarea de a semna o hartie, se ascundea, fiind aplecat asupra acelei hartii ca si cum cineva l-ar fi urmarit, am recunoscut si privirea vinovata asupra situatiei, dar nu aceea a bolii, ci aceea ca ... fac ce vreau, este viata mea. Care viata?
Am vazut graba de a termina treaba si de a mi vedea de ale mele...
M-am vazut, m-am mirosit, m-am privit prin acesti oameni ... nu stiu cum am rezistat, dar stiu ca imi este bine acum, cu fiecare zi care imi este daruita si de care pot sa ma bucur ca un copil ... Le iau incet, incet, pentru ca nu mai alerg!
Abstinenta linistita tuturor. Doamne ajuta! >>


Preluare de pe prietenii lui Bill



FILE DE CAIET #88 - Intr-o seara ...





Intr-o seara, in timp ce avea grija de copil, bunicul trece pe langa camera nepoatei si o aude repetand alfabetul intr-o maniera foarte respectuoasa.
– Ce faci acolo? o intreba el.
– Imi spun rugaciunea, explica fetita. Nu stiu exact cuvintele potrivite in seara asta, asa ca spun toate literele. Dumnezeu le va pune la un loc, pentru ca stie la ce ma gandesc.


Cum sa practici mai usor recunostinta » Armonie in suflet

luni, 29 februarie 2016

de pe net!

Jignirile – o metodă de a le învinge

“Cineva s-a purtat urât cu voi, sau v-a spus niște cuvinte ofensatoare, iar voi v-ați simțit jigniți, necăjiți. Este normal, dar dacă acceptați să vă lăsați pradă acestei stări, iată ce se va întâmpla: vă veți aminti de toate ocaziile când această persoană v-a jignit, v-a supărat. Nu este sigur nici că vă veți opri aici: vă veți gândi la toate acelea care s-au purtat urât cu voi. Iar la sfârșit, veți avea senzația că sunteți zdrobiți și nu mai puteți respira. Oare este inteligent?
Iată o metodă, pentru a evita să ajungeți aici: faceți apel la intelectul vostru și întrebați-l dacă această jignire sau supărare merită atenție. Dacă intelectul vostru este cinstit, el vă va răspunde cu siguranță: „Nu, nu este atât de grav, de ce să fii în această stare?” Veți reuși astfel, încet-încet, să dizolvați această materie greoaie și obscură ce vă amenința cu sufocarea.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Alcoolul îi spunea ”esti minunat asa cum esti”!

<<... Îi ceream cât timp stau cu el să nu bea nimic pentru că nu vreau să asist la acest comportament sau să mă simt complice la sinuciderea lui lentă.  Adică îl respingeam şi îi spuneam că nu e vrednic de iubirea mea pentru că bea şi e vicios, un ratat. Asta a făcut întreaga lume cu el. Părinţii lui, soţia lui (adică mama), eu şi toţi cei din jur: ”nu mai bea, mergi la muncă, n-ai ambiţie”. Dar ce îi ofeream noi de fapt? Nimic. Noi voiam să nu ne facă de râs. Mama voia un soț. Eu voiam un tată. Parinții lui își doreau fiul cu succes social ca dovadă a reușitei lor ca părinți. Dar ce își dorea EL, tata, asta s-a întrebat cineva vreodată? ... 

Pentru prima oară în viaţa lui, nu mai era singur şi în el a încolţit ceea ce a căutat întreagă lui viaţă în alcool: liniştea şi singuranţa că este iubit pentru ceea ce este, că e perfect aşa cum e, în fiecare moment, chiar dacă nu îndeplineşte niciun standard social. Pentru el, a fost prea târziu să mai fie salvat în această viaţă. Însă sunt mulţi alţi oameni care ar putea fi salvaţi cu un strop de acceptare, înţelegere şi iubire din partea celor care pretind că îi iubesc însă prin comportamentul lor îi resping şi le comunica: ”nu eşti destul de bun pentru iubirea mea, nu eşti vrednic, să îţi fie ruşine." Îţi doresc puterea de a accepta ceea ce urăşti azi pentru că iubirea ta are puterea de a vindeca ...

Singurul lucru pe care l-a primit de la toţi cei din jur a fost respingere continuă.
Iar el caută acceptarea, iubirea şi relaxarea ştiind că este perfect. Iar alcoolul îi oferea asta. Alcoolul îl relaxa, noi îl stresam. Alcoolul îi spunea ”eşti minunat aşa cum eşti”. Noi îi spuneam ”eşti greşit până în măduva oaselor”.
Cum poţi să intri în competiţie cu alcoolul?
Singură cale este să faci pentru om mai mult decât poate să facă alcoolul.
Când l-am acceptat pe el şi comportamentele lui total, pentru că dacă tot mai avem un pic de timp să petrecem împreună pe acest pământ, nu mai voiam să îl irosesc luptându-mă cu el, a început să bea din ce în ce mai puţin până la a se lasă, din păcate prea târziu pentru corpul lui fizic.
Când l-am întrebat de ce nu mai bea, a spus ” nu mai simt nevoia şi nici poftă”.

Articolul complet aici:  Cum poti sa ajuti un om care se autodistruge ... 


FILE DE CAIET #87


FILE DE CAIET #86


duminică, 28 februarie 2016

Pasul 3

Pasul 3. Am hotarat sa ne lasam vointa si viata in grija unui Dumnezeu asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi.

Increderea = am facut un angajament sa urmez TOATE sugestiile.

"Sa ne lasam ..." = PREDARE.

Vointa = controlul MINTII asupra dorintelor si actiunilor 
('sa renuntam sa ne mai jucam de-a Dumnezeu')
Viata = rezilienta CORPULUI in a persevera si indura
('problemele ni le facem singuri')

Puncte de reflectie si concentrare:
- problema Sinelui
a) fiecare este ca un actor dornic sa-si joace rolul si sa-si duca spectacolul pana la capat
b) spectacolul nu este unul placut
c) așa că necazurile, problemele noastre, credem ca ni le facem singuri
- solutia: ideea de Dumnezeu
noi alcoolici trebuie sa scapam de acest egoism
sa renuntam la a ne crede noi dumnezei
- programul de actiune 
pot lua hotararea de a ma preda, doar azi!, de a continua sa lucrez pasii ramasi si sa cred ca este posibil sa-mi linistesc mintea si sa fac fata vietii cu succes, renuntand la frica (promisiunea pasului 3)?

PACEA MINTII SI RENUNTAREA LA FRICA. 

 

Pasul 2

Pasul 2. Am ajuns la credinta ca o Putere superioara noua insine ne-ar putea reda sanatatea mintala.

Speranta ... ca exista ajutor pentru problema mea
Am ajuns sa cred ... in puterea programului

Puncte de reflectie si concentrare:
- Bunavointa: pot sa cred ca alti alcoolici si-au gasit linistea mintii prin acest proces, pe baza unor repere spirituale?
- Problema: in ce masura sunt dependent de reactiile si gandurile mele nesanatoase si dureroase? ce inteleg eu prin sanatate mintala?
- solutia: ce inseamna pentru mine faptul ce lucrul primordial este sa gasesc o Putere superioara mie care ma poate ajuta sa rezolv problema? 

Cred sau macar sunt dispus sa cred ca exista o putere superioara mie insumi?



FILE DE CAIET #85




PASUL 1


Pasul 1. (Noi) Am admis ca eram neputinciosi (onestitate) in fata alcoolului (am o problema), ca nu mai eram stapani pe viata noastra. (viata noastra a devenit de necontrolat!) 


Neputincios = corp (compulsia fizica)
Nu mai eram stapan pe viata mea (lipsa de control) = minte (obsesia mentala) 
Am admis = integrat in corp, minte , suflet ("dorinta disperata de a inceta bautul")

Actiunea pasului 1: PREDAREA

Cum sa fac EU?
WE (NOI) 
Comunitatea - un alcoolic ajuta un alt alcoolic sa se recupereze 
 
Puncte de concentrare si reflectie:
- problema
- solutia
- programul de actiune.

"... a trebuit sa recunoastem pe deplin, in adancul sufletului, ca suntem alcoolici. Acesta este primul pas in refacerea sanatatii." (Big Book, Cap. 3)



 
 

despre oameni!


Un citat de Jonas Salk: „Dacă toate insectele ar dispărea de pe Pământ, în 50 de ani întreaga viață de pe Pământ ar înceta. Dacă toate ființele umane ar dispărea de pe Pământ, în 50 de ani toate formele de viață ar prospera”. 

vineri, 26 februarie 2016