„Am marturisit lui Dumnezeu, noua insine si altei fiinte umane, natura exacta a greselilor noastre”
In literatura noastra de baza ni se spune ca “Pasul Cinci nu este simpla citire a Pasului Patru”. Dar stim ca a citi inventarul Pasului Patru unei alte fiinte umane este cu siguranta o parte a Pasului Cinci. Asa ca sa vedem ce inseamna restul, partea care este mai mult decat o simpla citire.
Marturisirea pe care o facem – lui Dumnezeu, noua insine si unei alte finte umane – este cea care aduce cresterea spirituala menita in acest Pas. Avem deja ceva experienta in a face marturisiri. Am marturisit ca avem o boala; am marturisit ca avem nevoie de ajutor; am marturisit ca exista o Putere care ne poate ajuta. Aceasta experienta a marturisirilor ne va fi de ajutor in Pasul Cinci.
Multi dintre noi am terminat Pasul Patru cu un sentiment de usurare, gandind ca partea cea mai grea a trecut , ca apoi sa ne dam seama ca inca mai aveam de facut Pasul Cinci. Atunci ni s-a facut frica.
Unora dintre noi ne era teama ca nasul nostru ne va respinge sau ne va judeca. Altii am avut ezitari pentru ca nu vroiam sa-l deranjam pe nas cu atatea lucruri. Nu eram siguri ca putem avea incredere ca nasii nostri sa ne pastreze secretele.
Poate ca eram ingrijorati de ceea ce inventarul ar fi putut dezvalui. Poate ca era un lucru pe care noi nu-l vedeam dar pe care nasii nostri l-ar fi descoperit imediat – si probabil ca nu era nimic bun. Unora ne era teama ca va trebui sa simtim din nou sentimente vechi si ne intrebam daca aveam cu adevarat de castigat ceva din rascolirea trecutului. Unii dintre noi simteam ca atata vreme cat nu citeam inventarul cu voce tare, continutul lui nu era chiar real.
Daca ne analizam toate sentimentele legate de Pasul Cinci, este posibil sa descoperim ca suntem si motivati sa continuam acest proces, de o dorinta pentru mai multa recuperare.Ne gandim la persoanele pe care le cunoastem si care au parcurs acest pas. Suntem uimiti de sinceritatea lor si de capacitatea de a comunica cu altii. Ei nu vorbesc tot timpul despre ei insisi, ci intreba despre altii si sunt cu adevarat interesati sa auda raspunsul. Daca ii intrebam cum au invatat atat de multe despre relatiile cu altii, probabil ca ne vor raspunde ca au inceput sa invete atunci cand au lucrat la Pasul Cinci.
Multi dintre noi, care am parcurs deja Pasii Patru si Cinci, stim ca acest proces intotdeauna are ca rezultat schimbarea. Cu alte cuvinte, trebuie sa incetam sa mai avem acelasi vechi comportament! Poate ca nu eram intru totul siguri ca doream asta. Pe de alta parte, multi stiam ca trebuia sa ne schimbam, dar ne era teama ca nu puteam.
Avem nevoie de doua lucruri pentru a incepe sa lucram Pasul Cinci: curaj si un sentiment de incredere in procesul de recuperare. Daca le avem pe amandoua vom fi capabili sa ne analizam celelalte temeri mai specifice si sa mergem pana la capat cu marturisirile pe care trebuie sa le facem in acest Pas.
CONFRUNTAREA TEMERILOR
Oricare dintre temerile pe care le-am metionat poate sa fie si a noastra, sau poate ca avem si alte temeri care ne imbolnavesc. Este esential sa stim care sunt temerile noastre si sa mergem mai departe in ciuda lor, asa incat sa fim capabili sa ne continuam recuperarea.
- Ce rezerve am in legatura cu parcurgerea Pasului Cinci?
- Am vreo temere in acest moment? Care este aceasta?
Nu conteaza de unde izvorasc temerile noastre. Majoritatea am facut cam aceleasi lucruri ca sa le confruntam: ne-am rugat pentru curaj si bunavointa, am citit Pasul Cinci din “Cei Doisprezece Pasi si Cele Douasprezece Traditii” si am cautat linistirea de la ceilalti membri. Multi dintre noi am trait experienta de a ne duce la intalniri pentru studiul pasilor ca sa descoperim, din coincidenta, ca subiectul parea sa fie intotdeauna Pasul Patru sau Cinci. Daca facem efortul de a impartasi ce simtim, cu siguranta vom gasi sprijinul de care avem nevoie de la alti membri. Folosirea resurselor spirituale pe care le-am acumulat parcurgand Pasii anteriori ne va permite sa lucram la Psul Cinci.
- Ce fac pentru a-mi depasi temerile legate de pacurgerea Pasului Cinci?
- In ce fel parcurgerea primilor 4 pasi m-a pregatit pentru parcurgerea Pasului Cinci?
AM MARTURISIT LUI DUMNEZEU
Pasul Cinci din “Cei Doisprezece Pasi si Cele Douasprezece Traditii” ne raspunde la intrebarea “De ce trebuie sa marturisim natura exacta a greselilor noastre lui Dumnezeu, pe langa noua insine si altei fiinte umane?” In A.A. traim experienta unui mod de viata in care spiritualitatea se impleteste cu cotidianul, lucrurile obisnuite se impletesc cu lucruri extraordinare. Atunci cand ii marturisim natura exacta a greselilor noastre lui Dumnezeu, asa cum Il intelege fiecare dintre noi, marturisirea noastra capata mai mult sens.
In ce mod ne facem marturisirea in fata lui Dumnezeu, depinde de felul particular in care Il intelege fiecare. Unii fac o marturisire aparte in fata lui Dumnezeu, separata de marturisirea fata de ei insisi si in fata altei fiinte umane. Altii constientizeaza sau se roaga pentru prezenta unei Puteri Superioare inainte de a parcurge inventarul personal impreuna cu nasul. Aceia dintre noi pentru care Puterea Superioara inseamna principiile spirituale ale recuperarii sau comunitatea A.A. vor trebui sa gaseasca alte metode de a lucra aceasta parte a Pasului Cinci. Nasul poate fi de ajutor in acest proces. Orice facem este bine, atata timp cat suntem constienti ca marturisim si in fata unei Puteri Superioare.
- Cum il voi implica pe Dumnezeu, asa cum Il inteleg eu, in parcurgerea Pasului Cinci?
- In ce fel este intarita hotararea pe care am luat-o la Pasul Trei, atunci cand lucrez la Pasul Cinci?
NOUA INSINE
Atunci cand beam, probabil ca multora ni s-a spus ca avem o problema si ca avem nevoie de ajutor. Dar comentariile altora nu prea contau pentru noi. Sau chiar daca contau, nu era suficient sa ne opreasca din baut. Nu am putut inceta bautul pana nu ne-am admis dependenta fata de noi insine si am capitulat in fata programului A.A. Este acelasi lucru si cu marturisirea pe care o facem in Pasul Cinci. Poate sa ne spuna oricine – de la sotie/sot, angajator pana la nas – ca ceea ce facem ne dauneaza. Pana nu admitem in adancul sufletului nostru natura exacta a greselilor noastre, nu vom avea nici bunavointa si nici capacitatea de a alege alta cale.
- Pot sa constientizez si sa accept natura exacta a greselilor mele?
- In ce fel aceasta marturisire va schimba directia vietii mele?
SI ALTEI FIINTE UMANE
Ca si alcoolici, una dintre cele mai mari probleme ale noastre este sa facem deosebirea intre responsabilitatea noastra si responsabilitatea altora. Dam vina pe noi insine pentru catastrofe asupra carora nu avem nici un fel de control. In schimb, adesea suntem in negare totala despre modul in care ne-am facut rau noua si altora. Exageram necazurile marunte si nu bagam in seama problemele grave, pe care intr-adevar ar trebui sa le analizam. Daca nu suntem siguri care este natura exacta a greselilor noastre atunci cand incepem Pasul Cinci, vom sti atunci cand il terminam – pentru ca marturisim in fata unei alte fiinte umane. Ascultatorul nostru poate sa vada ceea ce noi nu putem vedea si ne va ajuta sa alegem ce avem nevoie sa acceptam ca fiind responsabilitatea noastra si ce nu.
Cei mai multi dintre noi am rugat pe cineva sa ne fie nas inainte de a incepe sa parcurgem Pasii si, intre timp, am dezvoltat o relatie cu acea persoana. Pentru cei mai multi, nasul va fi “alta fiinta umana“ pe care o alegem sa ne asculte la Pasul Cinci. El sau ea ne va ajuta sa separam lucrurile de care nu eram responsabili de cele de care eram. Relatia pe care am construit-o cu nasul nostru ne va asigura increderea pe care trebuie sa o avem in el sau ea. Valoarea terapeutica a unui alcoolic ajutandu-l pe alt alcoolic este demonstrata frecvent si cu putere atunci cand nasul nostru ne impartaseste detalii din propriul sau inventar, pe masura ce noi il impartasim pe al nostru. Acest lucru ne linisteste pe deplin, demonstrandu-ne ca nu suntem unici.
Increderea pe care trebuie sa o avem in persoana care ne asculta Pasul Cinci depaseste simpla certitudine ca el sau ea ne va pastra confidentialitatea. Trebuie sa avem incredere ca ascultatorul nostru va avea reactia potrivita la ceea ce ii impartasim. Unul dintre principalele motive pentru care asa de multi dintre noi aleg ca nasul sa fie si cel care asculta Pasul Cinci este acela ca el sau ea intelege foarte bine ce facem si stie exact de ce fel de sprijin avem nevoie in timpul procesului. De asemenea, daca ascultatorul nostru este nasul, asta va ajuta la continuitate in lucrul restului Pasilor. Totusi, daca din orice motive alegem pe altcineva sa ne asculte marturisirea Pasului Cinci, “calificarea” lui sau a ei va fi aceeasi pe care o cautam si la nas: capacitatea de a ne sprijini fara a minimaliza responsabilitatea noastra, de a ne linisti daca incepem sa ne simtim coplesiti in timpul Pasului Cinci – pe scurt, cineva care are compasiune, integritate si experienta.
- Ce calitati vreau sa aiba persoana care ma asculta?
- In ce fel aceste calitati ma vor ajuta sa imi fac marturisirea mai bine?
Pentru cei mai multi dintre noi, a avea o relatie onesta este ceva nou. Suntem foarte buni la a ne indeparta de cineva de indata ce ne spune un adevar dureros. De asemenea, suntem foarte buni la relatii politicoase, distante, fara prea mare adancime. Pasul Cinci ne ajuta sa dezvoltam relatii oneste. Spunem adevarul despre cine suntem, apoi partea cea mai grea, ascultam raspunsul. Cei mai multi am fost terifiati sa avem o astfel de relatie. Pasul Cinci ne da sansa unica de a avea o astfel de relatie intr-un mediu sigur. Putem fi linistiti ca nu vom fi judecati.
- Sunt dispus sa am incredere in persoana care imi va asculta Pasul Cinci?
- Ce astept de la aceasta persoana?
- In ce fel parcurgerea Pasului Cinci ma va ajuta sa incep sa am noi modalitati de a avea relatii cu alti oameni?
NATURA EXACTA A GRESELILOR NOASTRE
O alta cale de a ne asigura ca Pasul Cinci nu este doar simpla citire a Pasului Patru este sa ne concentram pe ceea ce trebuie sa marturisim: natura exacta a greselilor noastre. In comunitatea noastra exista o experienta foarte diversificata in legatura cu ceea ce inseamna cu exactitate “natura exacta a greselilor noastre”. Cei mai multi dintre noi suntem de acord ca, atunci cand lucram la Pasul Cinci, ar trebui sa ne concentram atentia pe ceea ce sta in spatele tiparelor dependentei noastre si pe motivele pentru care ne-am comportat asa cum ne-am comportat. Identificarea naturii exacte a greselilor noastre se intampla adesea in timp ce ne impartasim inventarul personal. Uneori, repetarea aceluiasi tip de situatii va dezvalui natura exacta a acelor situatii. De exemplu, de ce alegem mereu sa ne implicam in relatii cu oameni care nu ne vor binele? De ce abordam fiecare relatie ca si cum viata noastra ar depinde de faptul ca trebuie sa fim mereu superiori? De ce ne simtim amenintati de experiente noi, asa ca le evitam intotdeauna? Gasirea punctului comun in aceste tipare de comportament ne va conduce direct la natura exacta a greselilor noastre.
La un moment dat in timpul acestui proces, probabil ca vom incepe sa numim anumite tipare de comportament ca fiind “defecte de caracter”. Desi de abia in Pasul Sase vom incepe o analiza profunda a felului in care fiecare defect de caracter joaca un rol in mentinerea bolii noastre, cu siguranta ca nu ne va face nici un rau daca incepem sa le constientizam de acum.
- In ce fel natura exacta a greselilor mele este diferita de actiunile mele?
- De ce am nevoie sa marturisesc natura exacta a greselilor mele si nu doar greselile ca atare?
PRINCIPII SPIRITUALE
In Pasul Cinci ne vom concentra pe incredere, curaj, sinceritate si angajament. Practicarea principiului spiritual al increderii este esential, daca vrem sa parcurgem Pasul Cinci. Asa cum spuneam mai inainte, probabil ca avem deja o experienta cu nasul nostru, care ne va permite sa avem destula incredere in el sau ea ca sa incepem lucrul. Dar, cum ramane cu problemele mai profunde care se ivesc atunci cand incepem sa ne intrebam daca parcurgerea acestui Pas ne va face cu adevarat vreun bine? Ei bine, asa cum avem incredere in alta persoana, trebuie sa avem incredere si in proces. Nu ne este intotdeauna clara legatura dintre Pasul Cinci si propria dezvoltare spirituala. Asta nu inseamna ca legatura este mai putin reala, dar ne poate fi mai greu sa avem incredere in proces.
- Cred ca parcurgerea Pasului Cinci imi va imbunatati viata cumva? Cum?
Curajul este un principiu pe care trebuie sa-l practicam inca de la inceputul acestui Pas. Probabil ca va fi nevoie sa ne “alimentam” cu curaj din cand in cand pe tot parcursul parcurgerii lui. Atunci cand asezam telefonul la loc pentru ca ne-am razgandit cand era cat pe ce sa ne sunam nasul ca sa ne intalnim pentru marturisire, simtim teama si avem nevoie sa practicam curajul. Atunci cand ne impartasim inventarul personal si dam peste un paragraf pe care nu-l putem citi nimanui, avem nevoie sa confruntam acel moment de teama cu curaj si sa mergem mai departe cu impartasirea intregului inventar. Atunci cand tocmai am impartasit ceva extrem de dureros si sentimentul de vulnerabilitate este atat de coplesitor incat am vrea sa disparem inainte de a auzi ce are de spus nasul nostru, suntem intr-un moment crucial in recuperare si avem nevoie sa alegem calea curajului. Acest lucru va influenta intregul curs al vietii noastre in viitor. De fiecare data cand simtim teama ne amintim ca atunci cand ne-am lasat prada ei au fost numai consecinte negative in vietile noastre si ca daca facem acelasi lucru acum se va intampla la fel. O astfel de aducere aminte ar trebui sa fie de ajuns sa ne motiveze sa ne adunam curajul.
- Care sunt unele din modalitatile prin care pot gasi curajul de care am nevoie sa lucrez la acest Pas?
- In ce fel practicarea principiului curajului in parcurgerea acestui Pas imi va afecta intreaga recuperare?
- Am stabilit momentul si locul pentru Pasul Cinci? Cand si unde?
Practicarea principiului sinceritatii este vitala atunci cand ne marturisim noua insine natura exacta a greselilor noastre. Asa cum nu ne putem detasa de propriile emotii doar pentru ca ne este teama de reactia persoanei care ne asculta, nu ne putem permite nici sa ne blocam propriile reactii. Trebuie sa ne permitem noua insine sa traim experienta reactiei naturale si umane la subiectul in discutie: vietile noastre ca si alcoolici. Vietile noastre au fost triste. Am pierdut mult din cauza alcoolismului. Le-am facut rau celor dragi din cauza alcoolismului. Aceste ganduri sunt dureroase. Dar, daca suntem foarte atenti, probabil ca vom recunoaste un alt sentiment care incepe sa se formeze in urma durerii: speranta.
In sfarsit, am incetat sa mai bem din cauza sentimentelor noastre, sa fugim de ele sau sa ne inchidem in noi din cauza lor. Acum, pentru prima oara, avem sansa de a ne confrunta cu curaj cu propriile sentimente, chiar si cu cele dureroase. Facand acest lucru ne vom simti mai bine cu noi insine, pe termen lung. Acesta este unul din paradoxurile pe care le inalnim frecvent in recuperare – ce incepe cu durere se termina in bucurie si seninatate.
- In ce fel am ocolit sinceritatea in trecut? Ce fac sa o pun in practica acum?
- In ce fel o imagine mai realistica a propriei persoane se asociaza cu umilinta?
- In ce fel principiului sinceritatii ma ajuta sa ma accept pe mine insumi / insami?
Principiul angajamentului este demonstrat de actiunea pe care o facem in acest Pas. Multi dintre noi am facut multe asa zise angajamente in vietile noastre, angajamente pe care nu aveam nici o intentie sa le respectam daca vremurile deveneau grele – angajamentele noastre erau facute doar de convenienta. Cu fiecare Pas pe care l-am facut in A.A., ne-am adancit angajamentul real si practic fata de program. Alegerea unui nas, parcurgerea Pasilor, gasirea unui grup si mersul la intalniri – fiecare dintre aceste actiuni demonstreaza ca avem un angajament practic si plin de sens fata de propria recuperare.
- In ce fel impartasirea inventarului cu nasul meu imi adanceste angajamentul fata de Programul A.A.?
MAI DEPARTE
Unul dintre multele beneficii pe care le obtinem din parcurgerea Pasului Cinci este sentimentul de acceptare de sine. Recunoastem cu claritate cine suntem astazi si ne acceptam pe noi insine fara rezerve. Doar pentru ca suntem deficitari in anumite domenii nu inseamna ca nu avem nici o valoare. Incepem sa vedem ca avem si calitati si defecte. Suntem capabili sa facem fapte foarte bune – dar si sa facem mult rau. Exista aspecte ale personalitatii noastre care ne fac foarte speciali. Experientele noastre, chiar si cele negative, au contribuit adesea la dezvoltarea celor mai bune parti ale noastre. Pentru prima oara suntem in stare sa recunoastem ca suntem in regula asa cum suntem in acest moment. Dar, acceptandu-ne asa cum suntem astazi nu inseamna ca ne putem relaxa si sa ne oprim din a tinde sa devenim mai buni. Adevarata acceptare de sine include si acceptarea lucrurilor care ne lipsesc. Nu ar fi acceptare de sine daca am crede ca nu mai trebuie sa progresam – aia ar fi negare. Deci, constientizam care sunt lucrurile care ne lipsesc si ne luam angajamentul sa lucram la asta. Daca vrem sa avem mai multa compasiune, lucram la asta practicand principiul compasiunii. Daca vrem sa avem o educatie mai buna, ne facem timp sa invatam. Daca vrem sa avem mai multi prieteni, ne facem timp sa ne dezvoltam relatiile cu alti oameni.
- In ce fel parcurgerea Pasului Cinci mi-a crescut umilinta si acceptarea de sine?
Atunci cand terminam Pasul Cinci avem un sentiment de usurare – ne-am usurat de povara impartasind lucrurile pentru care inainte consumam multa energie pentru a le ascunde sau a le suprima. Este adevarat ca defectele noastre mor in lumina expunerii; expunerea la lumina aduce un sentiment de libertate pe care il simtim indiferent de care ar fi celelalte circumstante ale vietii noastre.
Toate relatiile noastre incep sa se schimbe ca rezultat al parcurgerii acestui Pas. Avem nevoie sa constientizam in special cat de mult s-au schimbat relatiile noastre cu noi insine, cu Puterea Superioara si cu alti oameni.
- In ce fel s-a schimbat relatia mea cu o Putere Superioara ca rezultat al parcurgerii Pasului Cinci?
- In ce fel s-a schimbat relatia cu nasul meu ca rezultat al parcurgerii Pasului Cinci?
- In ce fel s-a schimbat felul in care ma vad pe mine insumi / insami ca rezultat al parcurgerii Pasului Cinci?
- In ce masura am acumulat dragoste si compasiune fata de mine insumi / insami si fata de altii?
Pe langa sentimentul de usurare, probabil ca am ajuns si la un punct maxim de oboseala cu defectele noastre de caracter. Acest lucru se transforma usor in faptul ca suntem pregatiti in totalitate – exact ce ne trebuie ca sa incepem Pasul Sase !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu