O întrebare foarte frecventă este: „Cum pot să știu diferența dintre voința lui Dumnezeu și voința proprie?” Chiar și oamenii care au fost pe o cale spirituală de ceva vreme se poticnesc de această întrebare.
Voința lui Dumnezeu și voința proprie pot fi una dintre aceleași uneori, deși alinierea celor două este o provocare. Înainte ca cele două să fie reunite, ele sunt definite după cum urmează:
--Voința lui Dumnezeu este acțiunea întreprinsă sau cuvinte rostite cu iubire.
--Voința proprie este acțiunea întreprinsă sau cuvintele rostite cu ego-ul.
Cu cât reducem mai mult importanța acțiunii pentru a ne împlini ego-urile și acordăm o importanță mai mare acționării cu iubire, cu atât ne apropiem de alinierea voinței noastre cu cea a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, a face acest lucru în mod regulat este o sarcină dificilă pentru noi toți. Luarea unor acțiuni bazate pe ego creează impresia că ne avansăm statutul și nivelul de prestigiu. Și hrănirea egoului nostru vine, de obicei, destul de natural, în timp ce ne face să ne simțim bine. Problema este că sentimentul bun este de scurtă durată, așa că trebuie din nou să ne hrănim ego-ul pentru a recupera același sentiment pozitiv. Până la urmă, nu suntem niciodată mulțumiți, nu suntem niciodată împliniți.
Bazarea unei vieți pe voia lui Dumnezeu ne permite să atingem obiectivele pe care ego-ul nostru le dorește, dar cu o fundație care este mult mai puțin precară. Calea către realizare este mai plăcută și mai puțin epuizantă, deoarece acțiunea iubitoare are ca rezultat produse secundare neintenționate care ne mențin succesul și ne oferă recompense neașteptate. Voința lui Dumnezeu este o fundație care începe puternică și se întărește cu fiecare acțiune iubitoare, permițându-ne să realizăm vise despre care nici măcar nu știam că sunt în noi.
Voința lui Dumnezeu și voința proprie pot fi una dintre aceleași uneori, deși alinierea celor două este o provocare. Înainte ca cele două să fie reunite, ele sunt definite după cum urmează:
--Voința lui Dumnezeu este acțiunea întreprinsă sau cuvinte rostite cu iubire.
--Voința proprie este acțiunea întreprinsă sau cuvintele rostite cu ego-ul.
Cu cât reducem mai mult importanța acțiunii pentru a ne împlini ego-urile și acordăm o importanță mai mare acționării cu iubire, cu atât ne apropiem de alinierea voinței noastre cu cea a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, a face acest lucru în mod regulat este o sarcină dificilă pentru noi toți. Luarea unor acțiuni bazate pe ego creează impresia că ne avansăm statutul și nivelul de prestigiu. Și hrănirea egoului nostru vine, de obicei, destul de natural, în timp ce ne face să ne simțim bine. Problema este că sentimentul bun este de scurtă durată, așa că trebuie din nou să ne hrănim ego-ul pentru a recupera același sentiment pozitiv. Până la urmă, nu suntem niciodată mulțumiți, nu suntem niciodată împliniți.
Bazarea unei vieți pe voia lui Dumnezeu ne permite să atingem obiectivele pe care ego-ul nostru le dorește, dar cu o fundație care este mult mai puțin precară. Calea către realizare este mai plăcută și mai puțin epuizantă, deoarece acțiunea iubitoare are ca rezultat produse secundare neintenționate care ne mențin succesul și ne oferă recompense neașteptate. Voința lui Dumnezeu este o fundație care începe puternică și se întărește cu fiecare acțiune iubitoare, permițându-ne să realizăm vise despre care nici măcar nu știam că sunt în noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu