Acceptarea
În multe sisteme spirituale, inclusiv în programul în Doisprezece paşi, acceptarea reprezintă o temă importantă. A accepta înseamnă, literal, "a primi" sau "a lua". în contextul discuţiei noastre, acceptarea înseamnă să admiţi ceva, să consimţi să primeşti adevărul. Bill Wilson scria: "Prima noastră problemă este să acceptăm circumstanţele prezente aşa cum sînt ele, pe noi înşine aşa cum sîntem şi pe oamenii din jurul nostru, aşa cum sînt ei. Asta presupune să adoptăm o modestie realistă, fără de care progresul autentic nu poate nici măcar să înceapă."
Acceptarea este legată de capitulare şi mulţi dintre noi nu se pot vindeca fără ea. Acceptarea presupune sinceritate. Cînd acceptăm, ne abandonăm ideile generate de eu despre cum ar trebui să fie realitatea noastră. Facem primul pas: admitem adevărul situaţiei în care ne aflăm. Pe parcursul refacerii, al terapiei sau al practicii spirituale, atunci cînd abandonăm negările, aşteptările, judecăţile şi temerile, începem să recunoaştem ceea ce este (sau era). Declarăm ce am făcut altora şi ce ne-au făcut alţii nouă. Trecutul a fost real şi nu-l putem schimba. Ne recunoaştem cît mai onest cu putinţă sentimentele, reacţiile şi comportamentele. Aceasta este acea "modestie realistă" despre care scria Bill Wilson.
Acceptarea reprezintă primul pas către eliberarea din strînsoarea unei amintiri, emoţii sau a unui tipar de comportament, înseamnă a spune: "Da, pentru mine, acest lucru, cu tot ce implică el, este real." Prin acceptarea care vine odată cu capitularea, începem să examinăm adevărul nedeghizat. Dezvăluim inacceptabilul şi tirania lui asupra inconştientului nostru ia sfîrşit. Odată ce se petrece acest lucru, putem începe să schimbăm lucrurile pe care avem puterea de a le schimba.
Nu trebuie să ne placă ceea ce acceptăm. Putem accepta că pe parcursul carierei noastre în domeniul adicţiei, ne-am distrus pe noi înşine şi pe alţii, fără să ne bucure acest fapt. Ne putem accepta furia sau tristeţea fără să ne entuziasmeze efectele ei asupra noastră. A accepta nu înseamnă a aproba. 0 persoană care a supravieţuit abuzurilor din copilărie poate să accepte realitatea a ceea ce i s-a întîmplat, fără să fie de acord cu ea sau s-o îmbrăţişeze. Ne putem accepta tendinţele şi activităţile adictive, distructive şi autodistructive din trecut, fără să le aprobăm.
Acceptarea nu înseamnă nici renunţare sau suportarea pasivă a unei situaţii ce poate fi dăunătoare. Nu presupune că renunţăm la drepturile noastre sau tolerăm un lucru care nu trebuie tolerat. Acceptarea este un pas către mai multă putere, nu către o victimizare mai mare.
Mulţi dintre noi acceptăm amintirile, emoţiile şi stările de spirit plăcute cu mai multă uşurinţă decît pe cele dificile. Alţii se agaţă de durerea şi nefericirea din viaţa lor, în loc să accepte perioadele de fericire. Acceptarea se aplică întregului spectru al experienţei, pozitivului şi negativului, bucuriei...
