Dacă vrem să ajungem corect în dimensiunea fizică, relația noastră cu lumea și cu tot din ea, se știe de mult că modul în care faci asta este să dai înapoi lucrurile făcute în trecut (să facem reparații). Atunci vina și remuşcările încep să dispară. Nu am văzut încă un nou venit intrând la o întâlnire și citind pașii de pe perete și să spună că abia așteaptă să ajungă la pașii 8 și 9 pentru că par foarte distractivi. Nimănui nu-i place să facă pașii 8 și 9. Singura întrebare este ne putem permite să nu facem asta?
Se pare că dacă nu facem asta (Pașii 8 și 9) acea vinovăție și remușcare de aici ne tot cam macină. După un timp, începe să ne deranjeze relația cu lumea și cu tot din ea - începem să ne îmbolnăvim la cap. Și după un timp, asta ne întoarce înapoi și ne blochează de la Dumnezeu și ajungem din nou beți.
Ne-am făcut reparațiile cât de bine am putut și ne vedem de treabă în continuare.
Avem acum o relație corectă cu Dumnezeu prin Pașii 1, 2 și 3 (Dimensiunea spirituală)
Avem acum o relație corectă cu noi înșine prin Pașii 4, 5, 6 și 7 (Dimensiunea mentală)
Avem acum o relație corectă cu semenii noștri prin Pașii 8 și 9 (Dimensiunea fizică - lumea și tot ce este în ea)
Am venit aici neliniștiți, iritabili, nemulțumiți, plini de rușine, frică, vinovăție, remuşcări, îngrijorare, furie, depresie etc. Lucrăm pașii și primim promisiunile.
De două ori în carte, Bill a menționat o a patra dimensiune a existenței.
O dată în povestea lui. O dată în capitolul 2. O dimensiune a vieții mult peste cele trei normale. Nu poți explica. Nu o poți descrie. Nu poți decât să simți. Și asta fac ultimii trei pași (10, 11, 12). Ne mută într-o altă dimensiune a vieții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu