Iertarea
nu este datoria noastra morala sau religioasa. Nu este un lucru pe care
ceilalti ne pot forta sa-l facem. Si nici nu este obligatorie pentru
nimeni si in nici o situatie…
In realitate a fi fortati sa iertam este un lucru dureros si insultator. El demonstreaza lipsa de consideratie si de respect atit pentru validitatea experientei unice a unui individ, cit si pentru sentimentele lui…
Iertarea nu este o modalitate de a ne […] masca durerea, furia, rusinea, vinovatia sau tristetea. Ea nu presupune reprimarea si uitarea, ci dezvaluire si aducere aminte. Nu inseamna a evita realitatea sau a evada din ea, ci a o accepta…
Iertarea nu este in beneficiul celui care ne-a facut rau si nici nu se naste din mila… Iertarea nu este un act incheiat, definitiv […] ci un proces.
Iertam atunci cind sintem in stare, spre binele nostru si numai in momentul in care simtim ca a venit vremea sa facem acest lucru…
Iertarea apare spontan din Sinele profund, uneori cind ne asteptam cel mai putin… Adevarata iertare incepe cu noi insine si radiaza in mod firesc catre exterior. Deoarece vine dintr-un loc situat dincolo de „eu”, ea nu se poate obtine cu resursele logicii si intentionalitatii, specifice sinelui mic. N-o putem forta printr-o atitudine orientata spre scop…
Ce se intimpla cu cei ale caror rani provocate de altii sint atit de profunde, incât iertarea li se pare imposibila? In aceste conditii, trebuie sa acceptam ca nu putem ierta si ca acest lucru este in regula! Chiar daca s-ar putea sa nu fim in stare sa iertam o alta persoana, vindecarea noastra depinde de descoperirea unui loc al compasiunii si iertarii fata de noi insine…
Iertarea este legata de acceptare, iar pentru a ajunge la acceptare este nevoie sa capitulam… La fel ca si capitularea, care este un proces treptat, pe termen lung, iertarea necesita timp… Prin acceptare si capitulare, ajungem la un sentiment de eliberare: eliberarea de trecut [si] de resentimente… Treptat, redescoperim dimensiunile sacre din noi si din jurul nostru, experienta divina a existentei umane.
In realitate a fi fortati sa iertam este un lucru dureros si insultator. El demonstreaza lipsa de consideratie si de respect atit pentru validitatea experientei unice a unui individ, cit si pentru sentimentele lui…
Iertarea nu este o modalitate de a ne […] masca durerea, furia, rusinea, vinovatia sau tristetea. Ea nu presupune reprimarea si uitarea, ci dezvaluire si aducere aminte. Nu inseamna a evita realitatea sau a evada din ea, ci a o accepta…
Iertarea nu este in beneficiul celui care ne-a facut rau si nici nu se naste din mila… Iertarea nu este un act incheiat, definitiv […] ci un proces.
Iertam atunci cind sintem in stare, spre binele nostru si numai in momentul in care simtim ca a venit vremea sa facem acest lucru…
Iertarea apare spontan din Sinele profund, uneori cind ne asteptam cel mai putin… Adevarata iertare incepe cu noi insine si radiaza in mod firesc catre exterior. Deoarece vine dintr-un loc situat dincolo de „eu”, ea nu se poate obtine cu resursele logicii si intentionalitatii, specifice sinelui mic. N-o putem forta printr-o atitudine orientata spre scop…
Ce se intimpla cu cei ale caror rani provocate de altii sint atit de profunde, incât iertarea li se pare imposibila? In aceste conditii, trebuie sa acceptam ca nu putem ierta si ca acest lucru este in regula! Chiar daca s-ar putea sa nu fim in stare sa iertam o alta persoana, vindecarea noastra depinde de descoperirea unui loc al compasiunii si iertarii fata de noi insine…
Iertarea este legata de acceptare, iar pentru a ajunge la acceptare este nevoie sa capitulam… La fel ca si capitularea, care este un proces treptat, pe termen lung, iertarea necesita timp… Prin acceptare si capitulare, ajungem la un sentiment de eliberare: eliberarea de trecut [si] de resentimente… Treptat, redescoperim dimensiunile sacre din noi si din jurul nostru, experienta divina a existentei umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu